Bastionul Măcelarilor

BASTIONUL MĂCELARILOR

Istoricul clădirii expus în continuare este preluat din studiul istoric întocmit de ist. dr. Carol Kacsó pentru reabilitarea din 2010-2011.

Bastionul Măcelarilor este singurul turn rămas din vechiul sistem de fortificații medievale, din care azi s-au mai păstrat un rest pe str. Monetăriei (adiacent Muzeului de Istorie și Arheologie) și altul în capătul estic al străzii Rodnei (fosta stradă Árok/ Șanț). Conform cutumelor orașelor medievale care obligau breslele să-și asume financiar întreținerea câte unui turn al fortificațiilor, acest turn al fortificațiilor din Baia Mare s-a aflat în întreținerea Breslei Măcelarilor; din acest motiv s-a numit Turnul Măcelarilor.

Monumentul este menționat pentru prima oară în 1636 cu numele de "Bastionul Mare Rotund" cu ocazia reparării acoperișului ce fusese stricat de o furtună.

Alte intervenții sunt menționate în 1642 la așa-numitul "Bastion Mare": săparea șanțurilor în jurul lui, căptușirea lui la interior cu grinzi, umplerea lui cu pământ și construirea treptelor din lemn.

În 1643 se acoperă cu șindrilă zidurile din preajma porții Maghiare, se supraînalță zidurile "Bastionului Mare Rotund" și zidurile de la cele două capete ale acestuia; se menționează că se supraînalță cu ziduri înguste de patru stânjeni înălțime și prețul plătit zidarului: 1,5 florini/ stânjeni.

În 1652 au loc din nou reparații ale zidului: se menționează că a început construirea zidului de piatră începând de la Bastionul Mare fără a se specifica în ce direcție. S-au construit 112 stânjeni zid gros "până la piciorul suspendat" cu 224 de florini și 40 de stânjeni zid îngust "de la piciorul suspendat în sus" cu 50 de florini. De asemenea, aceste ziduri noi au primit acoperișuri cintra sumei de 537 de florini și 97 denari.

Bastionul Mare Rotund va apărea în documentele de mai târziu ca "Bastionul Măcelarilor". Într-o lucrarea a lui F. Metz, el este numit "Turnul de Sânge" și se indică poziția lui în Piața Fânului (azi Piața Izvoarelor).

Istoricul Schönherr Gyula susține că Bastionul Măcelarilor ar fi fost totuna cu Turnul de Muniție care se afla în interiorul fortificațiilor, fiind utilizat ca depozit de praf de pușcă.

Pe 19 aprilie 1666 are loc o ședință a senatorilor și a comunității orașului Baia Mare, ședință în care se decid noi reparații la sistemul de fortificații: Bastionul Măcelarilor și porțiunea de zid dintre acesta și Poarta Maghiară, împreună cu părțile lemnoase și coridoarele, vor fi reparate și acoperite cu șindrilă. Pe lângă faptul că în documentul rezultat din această ședință turnul este numit "Bastionul Măcelarilor", documentul ne atestă și faptul că între turn și Poarta Maghiară exista zid de piatră și că turnul se afla pe conturul fortificațiilor, nu în interiorul lor. De aceea, acest document pune sub semnul întrebării afirmația lui Schönherr Gyula conform căreia Bastionul Măcelarilor ar fi fost totuna cu depozitul de muniții, fiind posibil ca Turnul de Muniție să fi fost un alt turn, situat într-adevăr în interiorul fortificațiilor. Descrierea lucrărilor conform acestui document ne arată o structură clasică de fortificație medievală din zidărie, cu coridoare acoperite și cu cursivă din lemn montată în consolă la partea superioară a zidului.

O nouă ședință din 9 august 1666 menționează: "Deoarece Bastionul Mic, aflat mai jos de Bastionul Rotund al Măcelarilor a fost distrus de trăsnet...au hotărât demolarea completă a acestuia și în locul său să fie construită doar o porțiune de gard, deoarece pe acolo sunt multe bastioane, iar din pietrele recuperate să se facă repararea Bastionului Cojocarilor care este destul de degradat". O notă ulterioară scrisă de aceeași mână adaugă: "dar după aceea Bastionul Mic a fost reconstruit". Mențiunea "aflat mai jos", coroborată cu o descriere geografică a orașului care arată că diferența de nivel era de 10 m pe direcția est-vest, deducem că Bastionul Mic se afla la vest de Turnul Măcelarilor.

Din 5 noiembrie 1666 datează menționarea unei plăți de 50 de florini către zidarul György Kömives care a lucrat la Bastionul Măcelarilor și la "Bastionul ce se află dincoace de Bastionul Rotund". Este posibil, judecând după nota din 9 august 1666, ca reparațiile să fi avut loc, de fapt, la Bastionul Cojocarilor, despre care știm că era degradat, și menționarea în acest context a Bastionului Măcelarilor să fi fost eronată.

Pe harta din 1783 a orașului, contururile pachetelor de terenuri dintre străzi sunt reprezentate fără diferențierea construcțiilor de terenuri libere, astfel că nu avem niciun fel de informații despre parcelar și despre clădirile existente la acea dată. Sunt reprezentate cele două porți principale și câteva turnuri ale fostei fortificații care încă mai existau, printre care și Turnul Măcelarilor. Se poate observa în partea intra muros că traseul zidurilor era dublat de un drum care s-a păstrat și după demolarea fortificației.

Din 1899 datează planul cadastral al orașului, executat de György Nagy; pe acest plan sunt reprezentate detaliat toate parcelele. Întrucât forma parcelelor adiacente fostelor fortificații a fost generată de conturul acestora, planul lui György Nagy ne sugerează vechiul contur al zidurilor după demolarea acestora. Pe același plan sunt reprezentate și porțiuni ale fostului șanț de apă, tot ca o mărturie a vechiului traseu al fortificațiilor: între str. Bicazului și str. Închisă, de-a lungul străzii Olarilor, în partea de sud în cimitir și în Piața Izvoarelor, pe str. Andrei Mureșianu și pe străzile Tineretului și Rodnei. Sunt reprezentate pe plan și rămășițele fostei fortificații medievale care încă existau în 1899: Turnul Măcelarilor, turnul fostei Monetării, un fragment de curtină pe str. Monetăriei și un posibil fragment din bastionul situat "în colțul Monetăriei".

Dintre aceste vestigii mai există azi Turnul Măcelarilor și este posibil ca și turnul din curtea Monetăriei edificate începând cu 1734 să fi fost un turn din vechea fortificație care să fi fost modificat o dată cu construirea noii clădiri a Monetăriei.

În 1933 are loc o primă tentativă de cumpărare a Turnului Măcelarilor de către oraș. Astfel, o comisie care să evalueze valoarea și starea turnului s-a deplasat la fața locului, constatând că nu are acces la turn din cauza proprietarului parcelei dinspre stradă care i-a refuzat accesul spre turn, situat în spatele parcelei sale. Cumpărarea turnului a fost astfel amânată, turnul intrând faptic în proprietatea orașului abia în 1979.

În ceea ce privește datarea turnului, aceasta este dificil de realizat cu precizie pe baza documentelor existente. Un studiu al Simonei Suciu (2005) afirmă că Bastionul Măcelarilor ar fi fost un turn de artilerie și încearcă stabilirea unei date de edificare a turnului prin analogie cu alte turnuri de incintă medievale din Transilvania. Studiul compară turnul din Baia Mare cu turnuri de artilerie rotunde construite la Sibiu la jumătatea sec. XVI. De asemenea, sunt menționate turnuri edificate la sf. sec. al XV-lea și începutul sec. al XVI-lea la Mediaș și Bistrița; totuși, turnurile păstrate din fortificațiile medievale ale Mediașului (1490-1534) și Bistriței (1464- înc. sec. XVI) au plan pătrat, ceea ce sugerează că Turnul Măcelarilor din Baia Mare edificat pe plan rotund ar fi ulterior celor menționate, fiind construit pe la jumătatea sec. al XVI-lea.

Turnul este edificat pe plan circular cu diametrul exterior de cca. 10 m și ziduri de 1.5 m grosime, diametru interior de cca. 7 m; are acoperiș conic cu învelitoare din țiglă solz.

Este utilizat azi ca spațiu expozițional administrat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.