VASILE ILICA - patriot roman, prigonit de statul fara istorie ucrainean
VASILE ILICA – de origine Bucovinean, veteran de război și membru al Soc. „M. Eminescu“ din Cernăuţi, ce după 1990, când a ieșit la pensie, și-a dedicat toată activitatea culegerii de date și informații cu privire la momentele dramatice cu care s-a confruntat populația din nordul Bucovinei în primul an de ocupație sovietică (1940–1941).
1. Curriculum vitae:
Născut la data de 11 Noiembrie 1924 în comuna Broscăuţii Noi – fostul judeţ Storojineţ din nordul Bucovinei. Cursurile primare le-am urmat în comuna natală, iar cele secundare la Liceul Regele Ferdinand I din oraşul Storojineţ, unde mă surprind două evenimente de mare importanţă istorică pentru nordul Bucovinei:
- 28 iunie 1940 – prima cedare, când absolvisem 4 clase gimnaziale şi am urmat în perioada 1940–1941 un an de şcoală la şcoala generală înfiinţată de autorităţile sovietice la Storojineţ;
- 25 martie 1944 – data când am absolvit cele 8 clase la Liceul Regele Ferdinand I din Storojineţ şi am luat calea refugiului în România în oraşul Timişoara, unde am susţinut examenul de bacalaureat.
România fiind în plin război am fost înrolat în armată şi trimis la şcoala de ofiţeri de geniu din Bucureşti – Secţia Construcţii, pe care am absolvit-o în iunie 1946 cu gradul de sublocotenent. În perioada iunie–octombrie 1944 mă găseam în zona operativă de la Găieşti-Ioneşti, unde era dizlocată şcoala de ofiţeri de geniu din Bucureşti, participând imediat după 23 august 1944 la unele acţiuni de dezarmare şi anihilare a unor unităţi germane în retragere. După trecerea în rezervă în 1949 am activat în cadrul diverselor întreprinderi de construcţii în calitate de şef de şantier sau şef de sector (la şantiere de anvergură mai mare) în zona judeţelor Baia Mare şi Bihor. Ultimii 25 de ani din cariera mea de constructor le-am prestat la Institutul Judeţean de Proiectare Bihor, unde m-am specializat în studii şi lucrări de sistematizare rurală şi teritorială în calitate de proiectant principal şi şef de colectiv de proiectare. După 1989, când am ieșit la pensie, am făcut dese călătorii în Basarabia şi nordul Bucovinei, ca membru şi activist cultural voluntar al Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina“ – Filiala Bihor, dedicându-mă acţiunilor de strângere a legăturilor cu românii din nordul Bucovinei şi ai celor de dincolo de Prut. În 1992 am devenit membru şi colaborator al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihail Eminescu“ din Cernăuţi, căreia i-am donat o importantă bibliotecă de carte românească (cca. 2000 cărţi şi.reviste literare), pe care le-am moştenit de la unchiul meu Mihai Ilica, profesor de limba şi literatura română în oraşul Chişinău în perioada 1920–1943 (v. detalii în vol. „Bucovina abandonată“ – pag. 447–456). În desele deplasări făcute în nordul Bucovinei în perioada 1991–1998 m-am dedicat strângerii de materiale şi mărturii legate de evenimentele ce au avut loc în preajma datei de 1 aprilie 1941 lângă Fântâna Albă, acţiune ce s-a concretizat prin apariţia a unei serii de lucrări dedicate relatării unor evenimente dramatice de istorie trăită, cu care s-a confruntat populația din nordul Bucovinei chiar în primul an de ocupație sovietică.
2. Cărți apărute în perioada 2000–2011
1) Volumul „Fântâna Albă o mărtirie de sânge“ – Editura Imprimeria de Vest Oradea, 1999, 320 pagini. Lucrarea a fost lansată la cel de al III-lea Congres al Intelectualității din Nordul Bucovinei (5 martie 2000);
2) Volumul „Martiri și mărturii din Nordul Bucovinei“ – Editura Imprimeria de Vest Oradea, 2003, 477 pagini. Această lucrare a necesitat mai bine de 7 ani de documentare în rândul victimelor stalinismului, în diverse arhive și în presa timpului. După lansare, această carte a beneficiat de o frumoasă recenzie a ziaristei Maria Toacă intitulată „File sângerânde din cartea neagră a neamului“ publicată în revista Zorile Bucovinei, din 4 mai 2004;
3) Volumul „Bucovina abandonată“ – Editura Imprimeria de Vest Oradea, 2010, 476 pagini. Această carte a fost lansată în cadrul simpozionului „Sărbătoarea cărții“, organizat de Societatea pentru cultură românească „Mihai Eminescu“ din Cernăuți, la data de 25 aprilie 2010, prilej cu care mi s-a acordat o diplomă de onoare;
4) „Bucovina pe calea reîntregirii – 1775–1918“, 152 pagini – Editura „Provita“ din Cluj, lucrare închinată unirii Bucovinei din 1918 și distribuită studențilo și elevilor bucovineni și basarabeni ce au studiat în România.
5) „Basarabia la întâlnire cu istoria – 1917–1918“ – Editura „Provita“ din Cluj, lucrare închinată unirii Basarabiei, ce de asemenea a fost distribuită studenților și elevilor din Bucovina și Basarabia.
6) Volumul „Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei – episodul Nordul Bucovinei zonă de ocupație a URSS (1940–1991)“ – Editura Imprimeria de Vest Oradea, 2011, 239 pagini, lucrare propusă a fi prezentată la simpozionul „70 de ani de la masacrul de lângă Fântâna Albă“ (31 martie 2011) – simpozion organizat de Societatea Golgota din Cernăuți.
Această carte a fost trimisă în prealabil Soc. „Golgota“ din Cernăuți spre a fi anunțată și prezentată la simpozionul din 31 martie 2011. Marea surpriză pentru autor a fost faptul că la prezentarea sa, la simpozionul respectiv i s-a comunicat că acest simpozion este dedicat în mod exclusiv victimelor de la Fântâna Albă, iar în programul simpozionului nu a fost prevăzut nici un fel de lansări de carte. Nu mi-a rămas nimic de făcut decât să împachetez cărțile cu care am venit, să părăsesc respectiva adunare și să trec pe la redacțiile de presă ce publică în limba română spre a mă plânge pentru modul neprincipial și totul nepoliticos în care am fost tratat. Într-o discuție avută cu Dl. V. Bâcu, președintele Soc. „M. Eminescu“ al cărei membru cotizant sunt încă din 1992, aceasta mi-a confirmat faptul că a fost chestionat de către organele SBU (organul de securitate al Ucrainei) asupra activității mele publicistice în regiunea Cernăuți și i s-a comunicat că atât titlul cât și conținutul cărții despre care se face vorbire sunt „provocatoare“. Personal nu am fost întrebat și nici nu mi s-au cerut vreo explicație din partea organelor respective. În primăvara anului 2012, potrivit unui obicei mai vechi de a sărbători Sf. Paști în Bucovina mea natală, pe data de 2 aprilie 2012 m-am prezentat la punctul vamal ucrainean „Porubnoe“ în drumul meu spre Cernăuți unde mi s-a comunicat că am „interdicție“ de intrare în Ucraina pe timp de cinci ani. Abia în acest moment am realizat faptul că această măsură luată de autoritățile ucrainene de la Cernăuți se constituie ca măsură de „represalii“ împotriva autorului cărții „Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei – episodul: Nordul Bucovinei zonă de ocupație a URSS (1940–1991)“, lucrare în care pentru prima dată se publică un număr de șase liste, traduse în limba română, cu numele a 222 deținuți politici bucovineni ce se găseau în iunie 1941 în Închisoarea din Cernăuți, unde au fost condamnați la moarte și executați de către organele UKGB în perioada 28 iunie–3 iulie 1941. În acest fel s-a concretizat „răspunsul“ autorităților de la Cenăuți la efortul autorului de a aduce la cunoștința publică o crimă colectivă comisă de către regimul totalitar sovietic împotriva populației din nordul Bucovinei. Această măsură cu care s-a intervenit în noiembrie 2010 a fost luată de către reprezentanții a noii administrații instalate în 2009, respectiv Partidul Regiunilor a lui Iamucovici, care după cum se știe s-a instalat la conducerea Ucrainei cu sprijinul material și politic din partea Moscovei și deci nu putea permite anumite dezvăluiri „delicate“ cu privire la activitățile NKVD-ului din perioada de după 22 iunie 1941, când Reichul german a atacat URSS-ul punând în mișcare planul „Barbarossa“. Toate lansările ale cărților de mai sus au fost organizate de către Soc. „M. Eminescu“ în cadrul unor întruniri publice anunțate în prealabil în presa românească din regiunea Cernăuți. În general cărțile mele au fost apreciate în mod pozitiv de către cititorii din regiune, iar unele dintre ele au fost onorate cu diplome de onoare adresate autorului, iar studiile de mai sus sunt dedicate unor evenimente dramatice din istoria Bucovinei, despre care au scris și autori ucraineni. În egală măsură, masacrele acelui regim au fost condamnate chiar de către autoritățile statului ucrainean de după 1991. Îmi vine greu să cred că măsura interdicției de a intra în Ucraina este legată de publicarea unor lucrări asupra trecutului totalitar sovietic, despre care și în Ucriana s-au scris mii de alte lucrări. De altfel, toată lumea civilizată a condamnat masacrele regimului totalitar sovietic și nu văd motive pentru ca elucidarea unor asemenea evenimente să fie penalizată cu „interdicția“ de a intra în Ucraina. Sunt la vârsta de 88 de ani și îmi vine greu să cred că prezint vreun pericol pentru Ucraina. În consecință consider că faptul de a mi se interzice intrarea în Ucraina pentru efortul de elucidare a unor crime săvârșite de către regimul totalitar sovietic egalează cu dorința de a se „camufla“ și pe mai departe aceste crime, ce timp de 70 de ani nu au fost cunoscute, iar listele celor 222 de deținuți politici executați la Închisoarea din Cernăuți (în perioada 28 iunie–3 iulie 1941) pentru prima dată au fost traduse în limba română, publicate în cartea de mai sus și aduse la cunoștința opiniei publice din Bucovina și din România. În cazul când această strădanie a mea deranjează în momentul de față autoritățile ucrainene, iar intenția mea de a deconspira asemenea genocid comis împotriva unor membrii ai populației din nordul Bucovinei nu este bine venit, înseamnă că Ucraina nu mai este interesată de promovarea spiritului și a unor valori europene, iar măsura de „interdicție“ dictată împotriva persoanei mele în acest caz apare pe deplin justificată. În cazul când această concluzie a mea nu corespunde realităților din Ucraina și dacă această măsură a fost luată în urma unor informații greșit interpretate, atunci ar trebui să mi se comunice acest lucru în urma Contestației depuse la autoritățile din Cernăuți încă din data de 12 aprilie 2012. 7) Volumul „Bucovina noastră – Antologie istorică 1775–2010“ – Editura Imprimeria de Vest Oradea 2011, 695 pagini – lansată la 26 octombrie 2012 în cadrul unei manifestări culturale închinată „Toamnei Orădene“, manifestare găzduită de Casa de Cultură a Municipiului Oradea, prilej cu care a fost lansat și Nr. 3 (46) al revistei „Familia Română“ – revistă trimestrială de cultură și credință românească închinată solidarității românilor de pretutindeni, editată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu“ din Baia Mare. Cu prilejul acestei lansări s-au produs două documente:
un DVD în care s-au înregistrat principalele momente artistice și luările de cuvânt ai participanților la această manifestare culturală,
o diplomă de onoare acordată autorului cărții de mai sus de către Redacția revistei „Familia Română“ din Baia Mare, drept recunoaștere pentru contribuția sa în decursul anilor cu materiale și articole închinate spiritului de solidaritate cu români de pretutindeni.
Autorul volumului „Bucovina noastră – Antologie istorică 1775–2010“ și de data aceasta a rămas credincios modului de prezentare a coperții cărților scrise anterior, în sensul de a evidenția epocile istorice și stăpânirile cărora a aparținut Bucovina în decursul istoriei sale. Cuprinsul cărții se referă la o perioadă istorică de 235 de ani fiind împărțit pe capitole ce corespund epocilor prefigurate pe coperta cărții, iar scopul urmărit de prezenta lucrare este evocat în „Mottoul“ de pe prima pagină a cărții cu care se adresează tinerei generații de bucovineni ce din motive cunoscute nu a avut șansa de a fi informată cu obiectivitatea necesară despre trăirile fericite și nefericite ale înaintașilor săi. Fiecare capitol al cărții este însoțit de anexe în care se publică o serie întreagă de documente, memorandumuri, rezoluții și chiar tratate ce s-au produs în prioadele istorice respective însoțite și de unele imagini foto, aceasta spre a se ușura documentarea celor ce se vor apleca în viitor asupra cercetării a unor momente din istoria Bucovinei. În cele ce urmează se va trece succint în revistă principalele evenimente extrem de dureroase ce au avut loc chiar în primul an (1940–1941) de ocupație sovietică, evenimente ce fac parte din istoria trăită și de autorul acestor evocări. A. Masacrul de la cotul Prutului, în aval de Herța în apropierea satului Lunca în noaptea de 6/7 februarie 1941 De multă vreme o serie de istorici reclamă faptul că nu au fost publicate documente oficiale în legătură cu crimele comise de către regimul totalitar sovieetic împotriva populației din nordul Bucovinei și din Ținutul Herța. În legătură cu acest aspect al problematicii bucovinene țin să precizez faptul că documente oficiale s-au publicat doar în cazurile în care s-au pronunțat sentințe de către tribunalele militare ce au judecat unele acțiuni colective organizate cu scopul de a forța trecerea frontierei a URSS: – În noaptea de 6/7 februarie se semnalează încercarea de trecerea frontierei de stat al URSS în zona de la Lunca Prutului unde un grup de cca 400 de tineri români din satele Buda-Mahala, Ostrița-Mahala, Coteni, Boian, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor și Coravia, datorită presiunilor ce se făceau asupra lor de către primăriile respective spre a-i convinge să plece la muncă la diverse mine și șantiere de pe cuprinsul URSS, aceștia datorită suspiciunilor ce le aveau în legătură cu asemenea oferte au preferat să dea ascultare unui agent provocator trimis de NKVD, care s-a oferit să-i „ajute“ să treacă frontiera URSS spre România. Detalii în legătură cu acest eveniment s-au publicat în cartea de mai sus la pag. 75. Acest gest s-a soldat cu adevărată dramă umană: – din cei cca 400 ce au participat la această acțiune doar 57 au reușit să treacă frontiera în România (a se vedea mărturia lui Mihai Crăiuț din satul Ostrița Mahala, v. pag. 75) – din cei cca 150 de supraviețuitori ce au fost arestați pentru cercetări – 50 au fost condamnați de către Curtea Marțială a armatei a 12-a din Kiev, care prin sentința pronunțată la data de 31 martie 1941 a condamnat la moarte un număr de 12 deținuți, iar 38 au primit sentințe de câte 10 ani închisoare, cu pierderea tuturor drepturilor cetățenești și confiscarea averii fiind calificați trădători ai patriei socialiste (a se vedea art. semnat de Petru Grior la pag. 80). – din cei cca 200 de morți ce au fost îngropați în gropi comune chiar în lunca Prutului au fost recuperate cadavrele a 107 victime ce au fost înhumate în cimitirul satului Mahala în toamna anului 1941, când nordul Bucovinei a fost reocupat de către trupele române (a se vedea montajul foto de la pag. 86–87). B. Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) – La data de 1 aprilie 1941 a avut loc marșul a cca 2.500 de români de pe valea Siretului Mic din raioanele Storojineț și Hliboca ce au dat crezare unor „zvonuri“ lansate cu scop de provocare ale NKVD-ului și a unităților de grăniceri din zona de frontieră cu România, cum că după repatrierea nemților din Basarabia și Bucovina în toamna anului 1940 a venit și rândul românilor să „beneficieze“ de dreptul de reîntregire a familiilor în urma anexării nordului Bucovinei de către URSS (a se vedea detalii la pag. 88). În cadrul acestui articol, s-a ținut seamă de materialele publicate de către ziaristul Ion Dominte în ziarul „Bucovina“ din Cernăuți într-o serie de articole din perioada februarie–mai 1942 a evenimentelor tragice de la Fântâna Albă. De asemenea s-a ținut seamă de materialele publicate de ziaristul ucrainean Micola Rubaneț în revista „Lindena i svit“ ce apare la Kiev, care într-o anchetă documentară din octombrie 1991 s-a ocupat de procesul intentat de către Tribunalul Militar, ce prin sentința Nr. 12969/1941 a condamnat un număr de 22 de deținuți politici participanți la manifestările din 1 aprilie 1941, la pedepse de 8 și 10 ani închisoare cu pierderea drepturilor cetățenești și confiscarea averii, iar o singură sentință de condamnare la moarte a lui Grijincu Vasile a lui Ion din Pătrăuții de Jos ce a fost hotărâtă de către o comisie specială din cadrul Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne de la Moscova care în procesul-verbal Nr. 85 din 17 oct. 1942 precizează: „Grijincu Vasile Ivanovici pentru participare la ogrupă antisovietică și încercare de a trăda patria – să fie împușcat, iar avutul personal să fie confiscat.“
Detalii asupra acestui capitol au fost tratate în vol. „Martiri și mărturii din Nordul Bucovinei“ (v. pag. 79–124 și 307–317). Cât despre tragediile și coșmarul la care a fost supusă familia lui Grijincu Vasile acestea au fost relatate în vol. „Drum spre Golgota“ scris de către Dr. Docent Ilie Popescu și publicat la Editura „Moldova“ din Iași în 1994. Este demn de menționat faptul că Dl. Dr. Docent Ilie Popescu de la Universitatea din Cernăuți este fiul legitim a lui Vasile Grijincu din Pătrăuții de Jos, care avea doar vârsta de 7 ani când mama lui Veronica Popescu și încă 7 frați minori au fost ridicați în plină iarnă, din satul Pătrăuții de Jos – raionul Storojineț și duși în deportare în Kazacstan, unde au petrecut în chin și complită mizerie timp de doi ani (1946–1948). Un fragment din cuprinsul cărții „Drum spre Golgota“ a fost publicat în vol. „Martiri și mărturii din nordul Bucovinei“ la pag. 226–230. C. O mare dramă națională – marea deportare din noaptea de 12/13 iunie 1941 În noaptea de 12/13 iunie ca urmare a evenimentelor sângeroase ce s-au desfășurat la Lunca și Fântâna Albă și a anchetelor făcute de către comisii formate din activiștii ai partidului comunist de la comune și raioane care au stabilit liste de cetățeni ce au avut vreo legătură cu respectivele evenimente cu propunerea de a fi dizlocați în alte zone ale URSS, fiind considerați dușmani periculoși ai orânduirii sovietice. La întocmirea listelor respective s-a lucrat o perioadă de timp destul de îndelungată (1 aprilie–1 iunie 1941), iar această activitate se desfășura în cel mai strict secret. În stabilirea candidaților ce urmau să apară pe aceste liste se aveau în vedere următoarele priorități: – familii ce au avut vreo tangență cu demonstrațiile de protest legate de evenimentele sângeroase de la Lunca și Fântâna Albă; – familii ai căror membrii au făcut parte din partidele istorice de pe timpul României; – foștii primari, perceptori, jandarmi și comisari ce au lucrat în administrația românească; – familii a căror membrii se găseau concentrați în armata română; – familii de chiaburi și proprietari de pământ ce au fost declarați – dușmani ai poporului sovietic; – familii de țărani din comune – proprietari de căruțe și cai, ce s-au eschivat de la muncile voluntare în folos obștesc, ordonate de către primarii comunelor respective;
– mai intrau în discuție familii ce prin muncă cinstită au realizat gospodării prospere, ce stârneau invidia cozilor de topor de prin primării. Aceștia abia așteptau ca proprietarii respectivi sp fie „săltați“ din casele lor, ca să-și poată însuși bunurile rămase. De bună seamă listele erau extrem de variate, iar conținutul lor se modifica destul de des în funcție de unele „intervenții“ ce se făceau din partea unor persoane influențe interesate în a-și salva rudele sau prietenii de la deportare. De multe ori asemenea „aranjamente“ se rezolvau prin mită bănească. Pe data de 1 iunie 1941, operațiunea de întocmire a listelor a fost sistată și a început pregătirea concretă a acțiunii de deportare prin: – concentrarea mijloacelor de transport și a garniturilor de vagoane în reședințelor raionale, – concentrarea unităților de militari din cadrul NKVD-ului ce trebuiau să însoțească vagoanele cu deportați până la destinațiile respective. Toate aceste operațiuni era supravegheate cu mare strictețe de către comisiile de activiști ai partidului comunist-bolșevic. Mărturii în legătură cu desfășurarea transportului spre zonele de destinație, cât și modul cum se desfășurau muncile în unitățile agricole (colhozuri și sovhozuri) din localitățile de destinație s-au obținut de la supraviețuitorii ce s-au întors în perioada 1946–1950 din deportare (a se vedea vol. „Martiri și mărturii din nordul Bucovinei“ – cap. IV, pag. 215–265). D. Marea foamete din anii 1946–1947 o altă dramă națională Despre „marea foamete“ ce a băntuit în Basarabia și Bucovina în perioada 1946–1947 s-a vorbit în vol. „Martiri și mărturii din nordul Bucovinei“ (v. pag. 265–307). Ce trebuie reținut din conținutul cap. V din respectiva lucrare este faptul că autoritățile sovietice în urma unor cereri ale deportaților adresate tătucului Stalin, au început să permită reîntoarcerea acestora în localitățile de baștină din Bucovina cu intenția ascunsă că aceia ce nu au scombat în timpul perioadei de deportare își vor găsi sfârșitul în malaxorul foametei ce băntuia în Bucovina și Basarabia. În localitățile de baștină din Bucovina și din Basarabia autoritățile sovietice au început în prealabil o vastă acțiune de strângere, în contul unor datorii imaginare a ultimelor rămășițe de cereale ce mai existau prin gospodăriile oamenilor, cu scopul de a le complica la maximum existența, drept represalii pentru faptul că populația românească din nordul Bucovinei, în perioada 1941–1944 când provincia se găsea sub administrația românească ar fi colaborat cu autoritățile române.
Din mărturiile supraviețuitorilor rezultă încercările tragice la care au fost supuși locuitorii satelor bucovinene datorită tăvălugului foametei ce s-a revărsat asupra lor provocând mii de victime. aceste victime nu sunt evidențiate de nici un fel de statistică, deoarece autoritățile au considerat ca numeroasele decese ce s-au datorat foametei, au avut loc în localitățile de baștină fiind considerate drept „decese naturale“. Această tragedie națională prin care a trecut populația românească din nordul Bucovinei (de reținut faptul că această situație disperată a fost menținută de autorități în special în raioanele cu populație românească). Acest dezastru putea fi evitat deoarece URSS, în perioada la care ne referim, a primit ca ajutor umanitar din partea USA și a Canadei milioane de tone de grâu și porumb, dar nici un grăunte din aceste ajutoare nu a ajuns la populația înfometată din Basarabia și din nordul Bucovinei.
În completarea prezentei relatări considerăm necesar a prezenta următoarele materiale:
1) Prefața la vol. „Fântâna Albă – o mărturie de sânge“, semnată de profesor Grigore C. Bostan – membru de Onoare al Academiei Române, în care se sugerează necesitatea de adâncire și completare a materialelor prezentate.
2) Cap. „ARGUMENT“ din vol. „Martiri și mărturii din nordul Bucovinei“ cu prezentarea principalelor motivații, precum și unele declarații pe de-a dreptul șocante făcute de victime ce au supraviețuit suferințelor îndurate în gulagurile sovietice precum și abordarea unor noi capitole destinate corespondenței și recenziilor publicate pentru primul volum precum și folclorul bucovinenilor inspirat din tragediile datorate persecuțiilor staliniste. Un capitol special a fost destinat prezentării troițelor din diferite sate și localități pe care au fost gravate numele celor ce nu s-au mai întors din deportare.
3) Cuvânt de început la vol. „Martiri și mărturii din nordul Bucovinei“ (v. pag. 21) în care este prezentată și analizată modalitatea de abordare a fenomenelor, a documentelor precum și a mărturiilor șocante ale supraviețuitorilor ce au reușit să se întoarcă la băștină de unde au fost ridicați în urmă cu 5–6 ani, și transportați în vagoane de animale în zone în care supraviețuirea era considerată un adevărat miracol.
Întocmit la 15.01.2013 Vasile ILICA – veteran de război și membru al Soc. „M. Eminescu“ din Cernăuți.