Podul Giurgiului - Moldoveanu - Orzăneaua, Munţii Făgăraș / Făgăraşului

text şi imagini: Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti)


poienile de pe Valea Izvorul Mircea - stana Podul Giurgiului - stana Moldoveanu - Caldarea Moldoveanu - Curmatura Moldoveanu - Varful Moldoveanu (2544) - Varful Vistea Mare (2527 m) - Saua Orzaneaua - Saua Podragu - Valea Podul Giurgiului - poienile de pe Valea Izvorul Mircea


Pentru cucerirea vecinilor Moldoveanu si Vistea Mare ne-am stabilit “baza” intr-una dintre poienile de pe Valea Izvorului Mircea. Accesul pe vale este amanuntit descris la. Mai adaugam ca se poate ajunge pana in capatul drumului forestier care o strabate, aproape cu orice masina; una dintre masinile noastre a fost un Renault Symbol aproape noua, iar cu o seara inainte plouase destul de serios! O alta precizare: cele mai bune poieni pentru campare (largime, expunere la soare, parau aproape) se afla pe dreapta drumului; exista insa vreo doua si pe partea stanga.

Din poiana in care ne-am instalat tabara de corturi am strabatut cei inca 1,5 km de drum forestier pana la stana de jos de la Podul Giurgiului, in preajma careia se afla tablele care indica intrarile in cele trei trasee care suie, de aici, pe creasta masivului.

1   (Elena Serbu) Prima dintre poienile de pe Valea Izvorului Mircea.

3   Dupa 1,5 km drumul traverseaza o ultima poienita si intra in padure, devenind impracticabil pentru autoturisme!

4 (Dominic Csudor) Dupa inca 0,5 km se ajunge in poiana stanii de jos de la Podul Giurgiului.

Noi l-am ales pe cel marcat cu triunghi galben. Chiar din dreptul stanii poteca coboara in albia Vaii Orzaneaua (care se uneste ceva mai jos cu Paraul Podul Giurgiului, formand Paraul Izvorul Mircea). Am avansat pe malul ei stang, pana la confluenta cu Paraul Moldoveanu; l-am traversat si am urcat paralel cu valea sa, trecand pe langa stana Moldoveanu. Urcusul s-a mai intetit apoi, desfasurandu-se un timp pe aceeasi vale a Moldoveanului. Schimbam directia spre stanga si, depasind, in scurt si cu un efort sporit, o treapta altitudinala, iesim in Caldarea Moldoveanu, langa unul dintre afluentii Paraului Moldoveanu, dupa 2 ore de la plecare.

5 Poteca marcata cu triunghi galben traverseaza Paraul Orzaneaua. Insorita, Muchia Mircea domina Valea Podul Giurgiului.

6 Nu cu mult mai sus traversam singurul afluent important al Orzanelei, Paraul Moldoveanu.

7 De pe treapta pe care ne salta poteca admiram o frumoasa cascada a Orzanelei..

8 ...pe a carei vale (versantul ei drept) urca poteca marcata cu triunghi rosu; de la confluenta Orzaneaua Mica (stanga) - Orzaneaua Mare, dominata de Muntele Corabia, triunghiul rosu suie pe Orzaneaua Mare

9 Imediat, ne despartim de imaginea Orzanelei, departandu-ne totodata si de cea a Moldoveanului, trecand pe langa stana Moldoveanu.

10 Revenim langa Valea Moldoveanu de care ne vom departa insa din nou, in preajma canionului sau; noi cotim cu 90 de grade spre stanga...

     11 ...si urcam ceva mai serios...

 12 ...pana pe buza Caldarii Moldoveanului. Privirile ne sunt, desigur, atrase de silueta piramidala a celui mai inalt varf al tarii (spre stanga imaginii); analizam apoi traseul pe care vom ajunge pe el: prin caldare spre Curmatura Moldoveanului si, de aici, strict pe creasta, peste Varful Rosu.

                    13 Prin Caldarea Moldoveanului.

14 Din ce in ce mai aproape de Curmatura.

Poteca, bine marcata, ne-a condus dupa alte doua ore pana in Saua Moldoveanu (vezi harta masivului la).

15 Pe masura ce urcam, panoramei culmilor aflate in urma li se tot adauga altele noi. Aici, succesiv, din dreapta: Muntele Moldoveanu (pe care ne aflam), Muntele Podul Giurgiului, Muchia Mircea, Raiosu I, Museteica si Robita si un fragment din Culmea Robitei.

16 Au mai aparut: departe, in stanga, Muntele Ciocanul (parte a interfluviului Buda - Capra), iar in dreapta, Buda - intre Arpasul Mic si Raiosu.

17 De la dreapta: Podul Giurgiului, Tarata, Varfurile Mircea si Podragu cu crestetele in ceata; la fel Arpasul Mic, dar Buda se mai zareste (vedere din Curmatura Moldoveanului).

18 Am parasit Curmatura si urcam pe spinarea Muntelui Rosu.

19 Spre sud, dincolo de Curmatura Moldoveanului, se inalta Varful Galbena (2419 m); in ceata, Scarisoara Mare (2489 m) din care se desprinde, spre stanga, Muntele Pojarna.

20 Curand, din peisaj se desprinde imaginea celor 2,5 miari vecini, Moldoveanu, stanga si Vistea Mare, dreapta. Am mai facut apoi inca o ora pana pe Varful Moldoveanu, marcajul insotitor fiind punctul rosu.

21 Sub ei (catre est), Caldarea Mare a Vaii Rele; deasupra, Portita Vistei Mari, iar spre dreapta, Hartopul Ursului (2454 m) si Muchia Zanoaga.

  22 Inainte de a „cuceri” noi Moldoveanu a facut-o ceata.

   23 Vistea Mare era, de asemenea, sub stapanirea cetii.

24 Custura dintre Moldoveanu si Vistea Mare are cateva pasaje... delicate.

25 Pana sa ajungem pe Vistea Mare orizonturile s-au mai luminat: spre vest, catre Moldoveanu, ...

De pe Moldoveanu, depasind Varful Vistea Mare si coborand asiduu, ajungem, intr-o ora si un sfert, in Saua Orzaneaua. Poteca ce urmareste creasta masivului din Saua Orzaneaua pana in Saua Podragului este un adevarat bulevard alpin - probabil una dintre cele mai circulate din masiv - fiind, totodata, lipsita de dificultati; prezinta o singura ruptura de panta mai importanta, de vreo 100 de metri, in Saua Ucea. Plimbarea pe ″bulevard″ pana in Saua Podragu a tinut aproape trei ore.

26 ...dar si spre est, inspre Portita Vistei si Hartopul Ursului; apar in imagine Varfurile Galbenele (2436 m) - din care se desprinde Muchia Zanoaga, si Galasescu Mare (2470 m).

                                27 Muchia Zanoaga.

28 Caldarea Mare a Vaii Rele. In ceata din fundal se ascunde Varful Dara, singurul 2,5 miar din masiv care ne-a scapat!

29 Coboram de pe Vistea Mare in Saua Orzaneaua. Dincolo de ea, Varfurile Ucisoara (2390 m) si Ucea Mare (2434 m).

30 Din Saua Orzaneaua pleaca, pe Valea Orzaneaua Mare, spre stana de jos de la Podul Giurgiului, marcajul triunghi rosu. Versantul drept al vaii este reprezentat de Muntele Corabia; in spate e Muntele Podul Giurgiului, iar in ultimul plan, Muchia Mircea.

31 De pe versantul sudic al Varfului Ucisoara ne indreptam spre Varful Ucea Mare.

32 Din saua care le desparte, Valea Ucisoara, prinsa intre Muchiile Vistea Mare (dreapta) si Gardomanul, ne apare ca un perfect uluc glaciar.

33 Dupa ce depasim, mergand pe sub ele, Varfurile Ucea Mare si Corabia, coboram in Saua Ucea Mare, de unde vom urca pe Podul Giurgiului; in dreapta acestuia, Varful Tarata (2400 m).

       34 Din sa, aruncam o privire spre dreapta, catre Valea Ucea Mare, strajuita de Muchiile Gardomanu, dreapta si Tarata.

35 Spre stanga se formeaza Valea Orzaneaua Mica, avand in dreapta Muntele Podul Giurgiului.

       36 Urcand spre Podul Giurgiului, ...

37 ...aruncam o privire in urma: dincolo de Saua Ucea Mare, Varful Corabia.

38 (Elena Serbu) Ultima portiune de creasta: din Podul Giurgiului in Saua Podragu.

39 In Saua Podragu, atractia principala este Caldarea Podragu cu lacul si cabana.

    40 Piscul Podragului, cu Saua dintre Lacuri, poarta de trecere a potecii care leaga cabana Podragu de Portita Arpasului.

                                 41 Din Saua Podragului coboram ceva mai iute pana intr-una dintre caldarusele de obarsie...

                 42 ...ale Paraului Podul Giurgiului.

Chiar din sa, coboara spre stanga poteca marcata cu triunghi albastru. Dupa un pasaj strict descendent, scurt (30 minute), poteca - remarcam din nou, bine marcata - se instaleaza pe o curba de nivel a Muntelui Podul Giurgiului, pe care n-o paraseste aproape o ora. La capatul ei, un buchet de serpentine largi, ne-a coborat in jumatate de ora langa Paraul Podul Giurgiului, pe care l-am insotit inca jumatate de ora. Pe ultima sa portiune poteca ne-a indepartat de parau coborandu-ne in mai putin de jumatate de ora, prin padure, pana langa stana Podul Giurgiului.

43 Ne instalam pe o lunga poteca de coasta; vom cobori pe firul vaii, pe un ghem de serpentine (la care se poate ajunge si direct, de pe culmea Muntelui Podul Giurgiului).

44 Spectacol oferit de Paraul Podul Giurgiului.

45 Spectacol oferit de Paraul Podul Giurgiului.

46 Spectacol oferit de Paraul Podul Giurgiului.

47 In finalul traseului poteca paraseste firul vaii, trece pe botul Muntelui Podul Giurgiului si ajunge in poiana stanei de jos de la Podul Giurgiului.

Vorbind despre Muntii Fagarasului nu putem sa nu amintim despre caprele negre care pasc linistite, in ciurde, fara a parea deranjate de intrusi si care se lasa fotografiate, punandu-si in evidenta, parca si mai mult, gratia. Marmotele, mai precaute si-au facut simtita prezenta prin strigate stridente.