Groapa Seacă - Căldarea Mija - 2

Treapta urmatoare gazduieste Lacul Lung (foto 7) si, in stanga lui, Lacul Rosiile (foto 8). Le vom vedea bine pe amandoua, de cum vom sui, spre dreapta, pentru a depasi pragul care ne desparte de Caldarea Lacului Mandra (foto 10).

Traversam un haos de bolovani in care semnele marcajului turistic s-au cam sters. De pe malul Lacului Mandra, avem de invins, in scurt, aproape 100 de metri diferenta de nivel, pentru a ajunge in Saua Gruiul. De aici, pe o panta inclinata bine, mai urcam inca 200 m diferenta de nivel pana pe Parangul Mare, unde ajungem o data cu valurile de ceata venite de prin vaile din sudul Parangului (imaginea 12). De pe Parangul Mare pana pe Carja cuvantul de ordine a fost “ceata”. O ceata ciudata, aurie de la razele soarelui care reuseau sa o strapunga, irizand-o.

De pe Varful Carja ar fi trebuit sa parasim creasta principala pentru a cobori pe Custura Carjei spre Varful Mija. In lipsa marcajului, dar mai ales a unei minime vizibilitati, nici n-am mai suit pe varf, asa ca am urmat poteca de creasta care trece pe sub el, pe versantul sau sudic, indreptandu-ne spre Saua Scurtu, de unde gandim sa o luam spre Mija. De cum am inceput coborasul de pe Carja ceata s-a transformat in ploaie; tocmai treceam prin dreptul refugiului din Saua Caprelor. Nici vorba sa ne adapostim, desi refugiul este in foarte buna stare. Ocolul mare pe care trebuie sa-l facem pentru a ajunge pe Mija nu ne permite sa pierdem decat timpul necesar de a ne scoate pelerinele din rucsacuri.

A urmat o jumatate de ora cu valuri de ploaie si de vant, dar care au incetat chiar cand am ajuns in Saua Scurtu, cand tocmai ne puneam problema de a continua traseul de creasta pentru a ramane peste noapte la vreuna dintre cabanele din capatul crestei vestice. Pana sa ne hotaram incotro o luam, ne schimbam tricourile cu altele uscate; confortul de moment ne da insa curaj sa ne tinem de planul initial. Din Saua Scurtu urmam o poteca marcata cu punct galben care ne coboara pana la una dintre obarsiile Mijei Mari, de unde urcam pana in Caldarea Lacului Mija.

Putem admira pe indelete frumosul lac (imagini 15, 16) pe masura ce urcam, de-acum fara marcaj (punctului galben nu i-am aflat continuarea “dincolo” de lac), pe piciorul din dreapta lacului, spre Culmea Mijei. Urcus greu care ne ia aproape o ora. Ceata a inceput sa se traga de pe culmile Parangului, apoi de pe vai, lasandu-ne sa vedem, mai ales, incotro trebuie sa mergem. Poteca de pe Culmea Mijei, spre nord, nemarcata (desi pe unele harti poteca este insotita de cruci rosii), este bine conturata, usor de urmarit si de strabatut chiar pe ceata; am putut constata aceasta caci curand ceata s-a instalat din nou peste tot Parangul.

Dupa doua pasaje ceva mai spectaculoase printre stanci, pe deasupra abruptului vestic, poteca se cam estompeaza prin iarba, iar directia... in ceata. Absolut la intuitie cotim pe jumatate doar spre dreapta, sperand sa dibuim poteca ce coboara de pe Mija spre Valea Jietului. Banuim ca trebuie sa fie o poteca de oi; de altfel, reusim sa evitam desisurile de jnepeni urmarind vagi poteci de oi. Am intuit bine, caci avem noroc sa dam peste un bolovan pe care e vopsita o cruce rosie. Insa, oricat ne-am invartit in jur, un alt semn n-am reusit sa mai gasim. Continuam sa urmam o presupusa poteca de oi, ceva mai infiripata decat altele de prin preajma. Ne oprim cand realizam ca am iesit dintre jnepeni deasupra unei obarsii abrupte. Verificam directia cu busola si constatam ca am cam luat-o razna. Facem corectia necesara, schimband directia cu 90 de grade, dar ramanand pe o curba de nivel sub linia jnepenilor. Ne dam seama curand ca lumina s-a imputinat de-a binelea.

Cum inca n-am dibuit poteca, iar sansele de a o mai gasi nu se prea intrevad (!) hotaram sa ne oprim. Nu ne ramane decat sa gasim o platforma cat de cat orizontala pe care sa incapem toti patru si unde sa putem incropi un foc. Combustibil, crengile bradutilor de-o schioapa pe care cam trebuie sa-i cautam de jur imprejur, printre tufele de jnepeni dominante; o activitate care ne va tine activi toata noaptea. E bine de stiut ca bradul arde chiar si verde si ud; e adevarat, cu mult fum! Din experienta acestei nopti ar fi de povestit cum am reusit sa facem ceai, in conditiile in care in rucsacuri nu aveam decat haine si mancare pentru o zi; din care ne mai ramasesera cateva bomboane si o cutie de pate; goala! Bun obicei sa-ti pui gunoiul in rucsac! Astfel, ne-am ales cu un “ibric” in care am putut sa facem un delicios si mai ales fierbinte ceai de afine.

Ne sculam (in picioare), evident, cu noaptea-n cap. S-a inseninat, inca din timpul noptii, de altfel, asa ca putem cerceta in voie imprejurul pentru a intelege pe unde ne aflam: la nici o suta de metri de poteca marcata si la nici o ora de stana de pe Dalma Sliveiului (vezi harta). De unde am (re)gasit-o (ceva mai jos de jepenii in care o “intalniseram” seara trecuta) poteca marcata, destul de greu de decelat si in continuare prin iarba bogata, coboara printr-un culoar larg, creat printre jnepeni, de un paraias abia infiripat si ajunge la un drum lat, de oi; leaga stana de pe Dalma Sliveiului de cea de pe Dalma Mijei. Ajungem curand in marea poiana unde se afla stana de pe Dalma Sliveiului, pe care o traversam prin mijloc, destul de departe de stana, astfel ca avem timp sa ne luam masuri de aparare impotriva haitei de caini; pocnetul unei petarde a fost suficient ca sa le opreasca avantul!

Din poiana intram pentru putin timp in padure, in urcus usor si traversam imediat o taietura care a “afectat” si arborii cu semnele marcajului; nu schimbam defel directia si regasim marcajul in cealalta margine a taieturii. De aici poteca coboara, insotind un drum de tractor, marcajele fiind destul de rare. Inainte de a intra din nou in padure, intr-o poiana larga si inierbata, intalnim marcajul cruce galbena. Acesta pleaca de aici spre sud, urcand catre Caldarea Sliveiului; in cealalta directie, coboara prin padure impreuna cu marcajul nostru, insotind un vechi drum de tractor, pana la drumul forestier de pe Valea Jietului. De retinut deci ca traseul marcat cu cruce rosie (ca si cel cu cruce galbena) urca de pe Valea Jietului un kilometru si mai bine dincolo de Cotul Jietului, se desparte de cel cu cruce galbena in poiana care precede taietura, urcand pe langa marginea sa stanga; pana la ultimul semn de marcaj! Pentru continuarea traseului si regasirea marcajului trebuie traversata taietura. O data regasit marcajul se coboara pe marcaj in poiana stanei de pe Dalma Slaveiului, care se strabate prin mijloc, pe un drum de oi. Urmat spre vest (si nu spre stana), ne scoate imediat la paraiasul care curge prin culoarul inierbat prins intre jnepeni. Marcajul si o poteca de oi, destul de neclara, urca pana la izvoarele difuze ale acestuia, traverseaza apoi un desis de jnepeni, pentru a razbate pe Culmea Mijei unde marcajul se termina.