Zbura odată într-un vazduh un porumbel
Care-ți acapara vederea, la fel ca un rebel.
Fermecator, lumina soarelui îi contura sclipirea.
Se avânta voinicul de îți fura privirea.
De nicăieri, un tânăr i se ivește în cale
Alături de-o grupare de oameni, foarte mare.
Simțindu-i bunătatea, păsăreaua înainta agale,
Se așeza direct pe umărul lui moale.
Ceilalți, invidioși, s-au depărtat speriați
Lăsându-l singur pe băiat cu ochii fascinați.
Era parcă alt om, deja prindea curaj
Pentru că pasărea îl adusese în stare de miraj.
Dar omul pentru o clipă, aflat într-o scăpare
Uitase că menirea unei păsări e să zboare.
Deja o luase razna, țipa îngrozitor.
Până și azi suspină din barca amintirilor.