Timpul stătea, pentru o clipă nu clipea.
Afar' senin, codrul palid încă tăcea.
Izvoare reci suspină cumplită nepăsare.
Pe scurt, lumea intrase în stare de așteptare.
Zgomotul de ieri nici în ecou nu mai era,
Se așezase în loc o liniște care-l plângea.
Din munți și văi, pe lună și pe stele,
Eternitatea se afișase în formă de inele.
În tot decorul trist, la metri depărtare
Fără speranțe, o floare delicată îmi apare.
Vorbea-nțelept, cuvinte se citeau pe buze.
Nu era vis, din palme se formaseră aplauze.
Vino acum! Privește-mă, atinge-mi pielea!
Îmbrățișează-mă, cum o făceai adesea!
Te rog, vorbește-mi, măcar puțin dacă se poate.
Ți-am pregătit palatul, e totul ca la carte.
Așteaptă gândul meu, un tânăr călator,
Să-mi zici încă o dată: ușor, puiule, ușor.
Amân o veșnicie pentru o clipă de folclor.
Oprește-te, al meu suflet! Ai fost doar spectator.