https://www.stareapresei.ro/diversiunea-paleologu-si-factorul-de-fragmentare-diaconu/
Nu am putut să cred că voi scrie vreodată despre Diversiunea Paleologu. Băiatul Ambasadorului Golanilor, Alexandru Paleologu, este o dezamăgire, ca politician.
imi este foarte greu să înţeleg de ce un om cu subtilitatea intelectuală a lui Toader Paleologu nu pricepe care îi este rolul actual destinat. Ori poate că înţelege şi nu are încotro. Prezenţa lui în trena lui Traian Băsescu, care face, în mod evident, jocul PSD în această campanie, este pentru mine de neînţeles.
Oricât de frumos le zice Toderaş, el nu poate să explice cum de este al treilea candidat al Dreptei, în mod evident fără şanse şi în mod la fel de evident menit să rupă voturi de la ceilalţi doi şi în primul rând de la Dan Barna.
Prezenţa acestuia în alegerile prezidenţiale este o încercare disperată de a trage din voturile lui Dan Barna, pentru ca un candidat al Stângii Ultrareacţionare să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
După părerea mea, Klaus Iohannis nu are nici o emoţie în a ajunge în finala din cel de-al doilea tur. Problema este cine se clasează pe poziţia a doua. Şi acum să analizăm trendurile de după alegerile europarlamentare din 26 mai.
În opinia mea, Klaus Iohannis staţionează şi nu are cum să nu fie pe primul lor după primul tur. Dan Barna se bazează pe un electorat foarte stabil, identic cu cel al USR-PLUS, şi are 80% şanse să ajungă în turul al doilea.
Disperaţi să ajungă cu un candidat în turul al doilea, cei din PSD au aruncat-o la lei pe Viorica Dăncilă. Dar în acelaşi timp, după izbucnirea Cazului Caracal, au mai aruncat în luptă încă un candidat: pe Alexandru Cumpănaşu.
Problema lui Cumpănaşu însă este că a captat un capital negativ atât de puternic în ultimele luni, de când şi-a dat pesedismul pe faţă, încât corozivitatea sa se întoarce împotriva propriilor şanse de a obţine ceva. Nu îi dau şanse să obţină mai mult de 5%.
Al doilea factor de fragmentare al electoratului Stângii Ultrareacţionare este Mircea Diaconu. Practic, cu acesta, Pro România şi-a năruit capitalul de încredere relativ, bazat pe naraţiunea “suntem Stânga, dar nu suntem PSD”.
Cele două îngrediente ale acestei năruiri sunt susţinerea reacţionarului populist Mircea Diaconu şi alianţa conjuncturală cu ALDE. Adică, spui că nu eşti PSD, dar simultan afirmi că vrei să faci alianţă pentru un nou guvern cu PSD, fără Viorica Dăncilă, te aliezi cu stafia lui Tăriceanu şi îl susţii pe Mircea Diaconu?
“M-am întâlnit cu Mircea Diaconu pe o stradă. Era şi Tăriceanu pe acolo şi am decis amândoi să-l susţinem pe actor la alegerile prezidenţiale.” Cine poate să creadă o asemenea bazaconie de tip oximorom atât de stridentă?
Electoratul Stângii este azi undeva între 15% şi 20%. Dacă stratagema cu Diaconu ţine, voturile electoratului conservator se vor împărţi între Viorica Dăncilă, Mircea Diaconu şi, cred eu, câteva procente Alexandru Cumpănaşu.
Ideea era, cred, să se obţină un efect de tipul celui din alegerile prezidenţiale din anul 2000, când Dreapta Reformistă şi-a irosit şansele de a da un preşedinte, după retragerea lui Emil Constantinescu. Dar acum trendurile sunt cu totul altele.
Klaus Iohannis rămâne acolo unde este, adică în pole position, iar Dan Barna este propulsat de forţa politică emergentă a ultimilor ani. Ideea era ca Toader Paleologu să ia din voturile lui Barna şi candidatul Stângii Ultareacţionare să îi ia locul în turul al doilea.
Dar Stânga Ultrareacţionară are trei candidaţi şi opţiunile sale electorale se împart. Diversiunea Paleologu devine astfel inutilă. Nu ascultaţi cântecele de sirenă lansate de o multitudine de vectori publici. Lucrurile sunt mai simple şi mai clare decât par.