Daca va mai aduceti aminte din prima parte a articolului, cea in care descriu interceptarea unui OZN la Remetea Mare, am scris ca:
"Dupa cum am spus, era o zi deosebit de frumoasa cu cer senin, fara nici-o pata de nori. Plecati de la Costei, dupa ce trecem de Chizatau si ajungem in partea superioara a dealului de la iesirea din Iosifalau, observ pe cer in directia Timisoara un norisor ciudat de forma conica, cu baza in sus. Era ciudata atat forma lui, cat si faptul ca era singura pata de culoare de pe acel cer imaculat, cu soarele ce se ducea usor la culcare si era aproape total ascuns undeva sub orizont. Norisorul era de culoare inchisa, culoare ce se apropia de fumul unui foc in care s-a aruncat o bucata de cauciuc. La iesirea din Recas observ in stanga norisorului conic, undeva la 3/4 din inaltimea lui in partea superioara, un punct fix de culoare inchisa. Era tare ciudat. La iesirea din Izvin, acel punct dispare".
Ei bine dupa ce toata povestea s-a incheiat si am ajuns acasa, unul dintre lucrurile la care ma gandeam, a fost exact acel norisor si punctul de langa el. Nu stiu de ce, dar gandul ma tot ducea la ideea, ca OZN-ul pe care l-am vazut, s-a construit s-au s-a format in acel norisor, ce parca era compus din particule de carbon. Poate este vorba despre un fel de teleportare, ce produce un astfel de con in capatul de destinatie. Nu trebuie sa luati in calcul ceea ce va spun, deoarece este parerea mea personala, nu a unui om avizat.
Totusi un lucru care imi intareste convingerea ca poate fi vorba despre asa ceva, este un clip de pe net, pe care l-am vazut cam la un an si jumatate, doi ani, dupa aceasta intamplare. In clip era filmat exact un astfel de norisor, din care dupa mult timp iese un OZN prin partea de jos a conului. Filmarea era facuta de la geamul unei camere, daca mai tin bine minte, de catre un asiatic. Va rog sa nu ma considerati un om care crede reale toate clipurile si postarile OZN de pe internet, dar acel clip chiar nu parea regizat. Dupa parerea mea 99% dintre clipurile cu OZN-uri de pe net, sunt fake-uri si cam 80 - 90% dintre povestile scrise pe site-urile dedicate fenomenului OZN (nu ma refer la site-urile care studiaza acest fenomen din punct de vedere stiintific), sunt create de minti infierbantate. Chiar nu inteleg, de ce se minte asa de mult despre acest domeniu. Aceste minciuni nu fac altceva, decat sa-i decredibilizeze si mai tare, pe cei care au observat fenomenul si sunt dispusi sa vorbeasca. Aceste videoclipuri regizate si postarile mincinoase in numar alarmant de mare, cred ca au ca singur scop, decredibilizarea fenomenului.
***
Dupa trei, patru zile ma intalnesc intamplator cu Adriana. Cand m-a observat, a facut o moaca suparata, de parca eu as fi fost vinovat de ceea ce s-a intamplat. O salut politicos si o "invit" la un capuccino (de la aparatul din fata magazinului). Aveam nevoie de niste raspunsuri, pe care numai ea mi le putea da. In mintea mea prinsese radacini tot mai puternice, ideea ca am vazut OZN-ul la Izvin si nu intelegeam de ce. Eram sigur ca am trecut viaductul peste calea ferata, eram sigur ca l-am vazut zburand dinspre pista aeroportului catre sosea perpendicular pe directia mea de mers si eram sigur ca l-am "interceptat" in Remetea Mare. Nu mai eram sigur de locatia exacta din localitate (poza pusa pe site, foloseste doar pentru reconstituire, nefiind locul exact unde s-a intamplat), dar ideea ca totul s-a intamplat in Izvin, ma bulversa complet. Dupa ce iau cafelele, nemaiavand rabdare, o intreb direct daca locatia a fost in Izvin sau in Remetea. Zambind putin ironic, Adriana imi raspunde la misto: Iar cu OZN-ul tau ? Zambetul si atitudinea ei ma enerveaza instantaneu, motiv pentru care o reped si ii spun artagos, ca daca are chef de mistocareala, eu n-am timp de asa ceva, dar sper totusi, ca este suficient de matura, ca sa poarte o discutie normala. Probabil ca atitudinea mea a socat-o, asa ca a lasat aerele de superioritate la o parte si a inceput sa povesteasca tot ce a vazut.
Mi-a spus ca dupa ce a coborat viaductul spre Remetea Mare, a vazut zburand ceva la joasa inaltime dinspre pista aeroportului spre sosea. In prima faza s-a gandit la un avion de mici dimensiuni, dar i s-a parut ciudat, ca zbura foarte incet (20 - 30 km/h). Eu am crezut ca a vazut obiectul doar cand am oprit pentru a-l filma, nicidecum nu am crezut ca l-a vazut de la inceput. O intreb daca a vazut clar obiectul cand am oprit si ce forma avea. Imi raspunde ca arata ca doua farfurii suprapuse cu deschiderea mare una peste cealalta si ca parea facut dintr-o bucata. De asemenea imi mai spune ca s-a speriat de luminile puternice pe care le-a aruncat inspre noi si ca este pentru prima oara in viata cand a vazut culoarea alba imaculata, albul perfect produs de acele lumini. O intreb ce culoare avea acel obiect (ma feream sa-i spun OZN, deoarece se observa, ca Adrianei nu-i face placere aceasta discutie), la care ea imi raspunde fara sa ezite, ca partea de sus era alba, iar partea de jos un albastru sau gri... ceva nedefinit. O mai intreb daca era lumina atunci cand am oprit, la care ea imi raspunde putin ironic, ca daca n-ar fi fost lumina, nu ar fi vazut culoarea acelui obiect. Avea dreptate.
La sfarsitul conversatiei imi spune pe un ton hotarat, ca oricum OZN-uri nu exista, ca suntem singuri in univers si cine stie ce aparat de zbor ultrasecret a fost acel obiect zburator. Mai discutam circa un minut, dupa care o salut si ne despartim.
Eram fericit !
Toma necredinciosul (Adriana) a descris, exact ceea ce am vazut si eu, iar locatia reala a fost Remetea Mare nu Izvinul. Oare de ce incerca acest gand cu Izvinul, sa mi se implementeze in creier ?
***
Adevarul este ca aceasta intamplare ma obseda. Zilele, saptamanile sau chiar lunile urmatoare, ma gandeam mereu la cele intamplate. Nu trecea zi in care sa nu deschid clipul si sa-l reiau non-stop pentru a observa lucruri ce mi-au scapat anterior. Imi era ciuda, ca imaginea video clipul era aproape complet nereusita. Intr-una dintre zile in dorinta de a afla ora si minutul exact, in care am facut filmarea intru pe calculator la
folderul unde se gasea filmarea si apas "proprierties" pentru a afla. Raman masca in momentul in care vad, ca filmarea era facuta la ora 20.50 sau 20.55.
Era imposibil, deoarece stiu clar, ca atunci cand am coborat din masina pentru a filma OZN-ul, telefonul de pe bord imi arata ora 20.30. Nu inteleg cum se poate intampla asa ceva. Normal in memoria imaginii digitale trebuia sa se imprime ora de pe telefon. Am inceput sa cred, ca gresesc eu cu ceva asa ca am derulat sirul intamplarii de la capat, dar este clar ca nu ma puteam insela. La ora 20.55 era deja intuneric. Daca era intuneric, nu as fi reusit sa vad obiectul zburand dinspre aeroport spre sosea si nicidecum nu as fi reusit sa-i vad culoarea, iar in momentul in care am urcat in masina, sa o intreb pe Adriana, daca a vazut acel OZN, era lumina garantat. Chiar si Adriana mi-a confirmat ca era lumina.
Nu avea nicio logica. Daca eu am vazut pe telefon ora 20.30, sa zicem ca am avut nevoie de un minut, ca sa cobor din masina, un minut m-am uitat la OZN-ul ce se apropia, un minut au durat setarile telefonului, un minut filmarea. Inseamna ca pe imagine trebuia sa fie afisata in cel mai rau caz ora 20.33. Nu inteleg unde este diferenta de peste douazeci de minute, dintre ceea ce stiu si informatia de pe imaginea digitala. Oricum ar fi, nu putea sa fie ora 20.55 deoarece la ora respectiva era deja intuneric. Imi venise o idee, la care nu prea doream sa ma gandesc. Daca in acea perioada de timp, s-a intamplat ceva... ceva ce sa ma faca sa cred, ca am facut filmarea in Izvin?
Nu se poate asa ceva !
Nici nu poate fi vorba de asa ceva, deoarece nu as fi incaput in "troaca" lor zburatoare, care era cam de dimensiunea unui avion de vanatoare vazut din fata, avand un diametru de aproximativ 10 m, habitaclul fiind prea mic pentru mine si alte persoane (extraterestri). Sigur telefonul meu o luase razna, pentru ca a fost bruiat de ei si sigur au facut aceste "vrajitorii", doar ca sa ma bulverseze. Tot in aceasta perioada in care am studiat clipul zilnic ori de cate ori eram singur in birou sau acasa, observ pe inregistrare ceva ce mi-a scapat in timp ce ma uitam dupa obiectul zburator neidentificat. La sfarsitul filmarii in ultimele secunde, se pot observa trei lumini care clipeau, dispuse in forma de triunghi, ramanand in acelasi loc pe cer. Urmarind finalul clipului de mai multe ori, imi dau seama ca este vorba de un OZN triunghiular sau mai bine spus o nava mama, spre care se indrepta obiectul filmat de mine. Eu nu am vazut acel "triunghiular" atunci cand am facut filmarea, lucru ce m-a facut sa ma gandesc, ca poate era la o distanta mai mare. Directia spre care era indreptat aparatul in acele ultime secunde, era Izvinul si probabil acea nava mama era la o distanta de aproximativ un kilometru.
Pentru a-mi da seama de dimensiunea lui, deschid imaginea pe tot ecranul. Bifez cu un marker pentru scris pe tabla alba (white board) prima luminita produsa de OZN-ul meu direct pe ecranul de 17 inch al monitorului si la fel bifez ultima luminita. Este vorba de luminile albe puternice, ce le-a aruncat spre noi, atunci cand s-a oprit. Iau un liniar si masor, distanta dintre cele doua luminite fiind de 5,5 cm. Derulez apoi clipul catre final si masor distanta dintre luminile de gabarit ale OZN-ului tringhiular. Iau ca reper latura cea mai lunga si dupa ce bifez cu markerul locul in care s-au aprins luminile de capeti (de gabarit), masor o latura de 15 cm. Deci pe ecran OZN-ul triunghiular era de trei ori mai mare, decat cel care s-a oprit langa mine. Daca tinem cont ca distanta dintre mine si cel mic era de 100m, iar distanta dintre mine si triunghiular era de aproximativ 1000 m, inseamna ca OZN-ul triunghiular era de cel putin 30 de ori mai mare, decat cel care a stat fata in fata cu mine.
Chiar ma gandeam in acea perioada, cum naiba reusesc sa calatoreasca pe distante asa de mari, cu niste aparate de zbor asa de mici. Practic OZN-ul ce s-a oprit langa mine, era de marimea unui avion de vanatoare. Nu aveau unde sa stocheze o rezerva asa de mare de energie necesara deplasarii. Altfel se pune problema, cand este vorba de o nava mama de dimensiuni foarte mari. Acuma in timp ce scriu (la aprox. patru ani de la eveniment), imi vine in minte o alta idee mult mai plauzibila, idee la care nici nu m-am gandit pana acuma. V-am spus la inceputul descrierii acestei intamplari, ca de pe la Iosifalau am vazut un norisor conic in directia spre care ma indreptam, un norisor langa care se vedea un pucnct, cam la 3/4 din inaltimea lui. Am mai spus ca acel punct era probabil OZN-ul ce s-a format in acel norisor conic cu varful in jos. Ei bine daca stau si ma gandesc, facand niste banale calcule empirice, de la distanta respectiva nici nu puteam sa vad OZN-ul filmat de mine, deoarece era prea mic, ca sa fie vazut la asa departare, dar daca in acel "norisor conic" s-ar fi format acea nava mama a carei lumini de gabarit apar in clipul meu. Este posibil, ca ea sa fi fost acel punct de langa norisorul conic.
Am sa postez mai jos (in stanga) clipul dupa prima procesare pe youtube pentru a vedea versiunea cea mai propiata de original si clipul dupa mai multe procesari (dreapta). Initial am vrut sa postez clipul original de pe cardul SD, care mi-a fost deteriorat de ei, dar la cateva zile dupa acest eveniment, am fost nevoit sa-mi cumpar un alt card SD, deoarece acesta se defectase si nu mai puteam sa-l folosesc. Din pacate cardul SD cu inregistrarea originala "l-am pus bine", asa de bine incat nu-l mai gasesc.
Ce pot sa va mai spun, este faptul ca la doar doua, trei zile de la acest eveniment, ma intalnesc cu un prieten a carui sotie, era profesoara la una dintre facultatile din oras. Pentru ca aceasta intamplare ma marcase, practic nu exista persoana pe care sa o cunosc, careia sa nu-i povestesc aceasta experienta, lucru pe care l-am facut si cu el.
Omul parea interesat, motiv pentru care ma asculta cu atentie. Cand termin sa-i expun povestea, ma intreaba daca-i pot da clipul, deoarece un coleg de al sotiei sale este inebunit de astfel de intamplari si are anumite softuri prin care poate procesa clipul in diferite frecvente (infrared, ultraviolete, etc) si exista posibilitatea sa faca in asa fel incat sa se vada OZN-ul filmat de mine. Va dati seama ca m-am bucurat si am acceptat imediat, sa-i transfer clipul prin bluetooth de pe telefonul meu, pe telefonul lui. Cand ne intalnim dupa doua zile, omul imi spune, ca imbunatatirea imaginii clipului a fost imposibila.
Imi parea rau, dar imi era si ciuda. Ai o sansa in viata sa vezi asa ceva de aproape, sa reusesti sa filmezi, iar ei in loc sa fie prietenosi, iti distrug singura dovada, prin care poti arata tuturor, nu numai ca nu suntem singuri in univers, ci si faptul ca acei "altii", sunt aici pe pamant.
Dupa cum am spus inca de la inceputul acestei povestiri, atunci cand am avut aceasta experienta cu ei, am crezut ca eu i-am interceptat. In timp s-a dovedit a fi total gresita aceasta idee. Nu numai ca nu i-am "interceptat", ci ei au facut-o. Nu stiu de ce, nu stiu ce interes au avut, dar promit ca pe acest site, sa povestesc si alte imprejurari in care i-am vazut la distante mai mari sau relativ mici, fata de locul in care ma aflam. Anul 2012 a fost un an plin de astfel de evenimente, care s-au continuat intr-un numar mai mic atat in 2013, cat si in 2014.
Nu pot sa inchei acest articol, fara sa va povestesc o intamplare nu tocmai placuta.
In luna iulie a anului 2012, la doar trei luni de la eveniment, am fost sa-mi fac examenul medical si psihologic, deoarece lucrez intr-un domeniu, in care aceste examinari sunt anuale. Dupa ce trec cu brio de examenul medical (doar la cel oftalmologic am avut unele mici probleme cu ultimul rand, dar "incordandu-mi privirea", am reusit sa citesc literele de pe ultimul rand, fara ca medicul sa-si dea seama de mica problema), merg la cabinetul psihologic.
Aici sunt asezat la o masa, unde completez actele necesare, dupa care incep prima proba. Aceasta proba consta in urmarirea unor linii ce se intersectau intr-un labirint. In mod normal nu aveam probleme cu acest labirint, pe care l-am facut si in anii trecuti, fara nici o greseala. Ei bine la testul de proba (la psiho ti se da tot timpul un test de proba, pentru a intelege despre ce este vorba), am facut trei greseli, lucru ce nu s-a mai intamplat niciodata. Imi dau seama ca nu mai vad bine si ii spun psiholoagei ca opresc testul si revin ziua urmatoare, dupa ce-mi fac ochelari. Normal ca au iesit cateva altercatii, dar acest test era prea important pentru mine, asa ca nu puteam sa-mi permit, sa gresesc din cauza unei perechi de ochelari. Ma ridic si plec direct la un cabinet oftalmologic, ce se afla la mine in zona unde platesc o examinare. De data aceasta nu-mi mai "incord privirea", asa ca oftalmologul si-a putut face treaba, motiv pentru care am devenit "mandrul posesor" al unor ochelari de distanta de 0,75 si al unor ochelari de citit cu lentile de doua dioptrii. Ziua urmatoare ridic ochelarii de citit, dupa care merg direct la cabinetul psihologic unde trec toate testele cu brio asa cum era normal.
Poate va intrebati, de ce va spun treaba aceasta, care probabil vi se pare, ca nu are nicio insemnatate. Ei bine chiar are. Problema cu ochii este al treilea lucru neplacut, care mi s-a intamplat dupa intalnirea cu prietenii nostri din necunoscut. Primul lucru neplacut a fost distrugerea SD cardului de la telefon, al doilea a reprezentat tentativa de a mi se inocula ideea, ca am facut interceptarea in Izvin, iar al patrulea lucru neplacut apare la doi, trei ani dupa acest eveniment.
In cazul in care cineva m-ar intreba, daca as vrea, sa mai trec prin astfel de experiente "apropiate" sau chiar mai apropiate, raspunsul meu ar fi... categoric DA !
Totusi celor dornici de astfel de "intalniri", nu pot sa nu le atrag atentia si asupra unor aspecte mai neplacute,
cum ar fi:
- posibilitatea acestor specii (entitati sau ce naiba or fi), de a va manipula psihic, fara a va putea opune;
- problemele medicale ce pot aparea in urma interactiunii cu ei;
- posibilitatea de a fi luat/a in ras si considerat nebun/a sau mincinos de 80% dintre persoanele cu care discutati astfel de experiente.
Parerea mea personala este ca acesti extraterestri nu par ostili (cel putin cei pe care i-am intalnit), dar nici prea prietenosi nu sunt, din moment ce nu i-a interesat faptul, ca actiunile lor, imi pot provoca lucruri nu tocmai placute atat din punct de vedere financiar (cumpararea altui card SD), psihologic (inocularea acelei idei care era in contradictie cu realitatea Izvin - Remetea), cat si afectarea ochilor probabil de la luminile puternice indreptate spre noi.