Cu toate ca diametrul aparatului era destul de mare, in carlinga respectiva, nu cred ca ar fi incaput mai mult de doua persoane de dimensiunea mea sau poate trei mai mici, dar cu scaunele spate in spate la unghiuri de 120 grade. Carlinga nu era transparenta, fiind facuta din acelasi material din care era construita nava si facea parte dintr-un tot unitar, nu parea adaugata, asa cum sunt adaugate componentele avioanelor noastre, parca tot aparatul era turnat intr-o matrita. Sincer imi este destul de greu sa descriu in asa fel incat sa intelegeti, deoarece este un obiect altfel decat tot ceea ce am vazut pana la momentul respectiv. Cu toate ca se afla destul de aproape de mine, nu se auzea nici cel mai mic sunet, lucru ce mi-a dat de inteles, ca nu are motoare conventionale. Garantat nu avea elice si nici motoare de propulsie cu jet, deoarece stationa destul de jos, iar pamantul era uscat in acea perioada, ceea ce ar fi determinat crearea unui nor de praf sub el. Probabil ati vazut in filme sau chiar real, elicoptere stand in aer la punct fix si ati observat ca oricat de bun ar fi pilotul, ele tot se misca putin. Ei bine acest aparat cand am spus ca stationa in aer, chiar asta facea. Pur si simplu nu misca deloc. Statea in aer, ca o masina lasata in parcare, careia i-a fost oprit motorul si i s-a tras frana de mana. Aparatul era bicolor. Jumatatea de sus era alba complet, iar jumatatea de jos era un gri albastrui sau mai bine spus era o culoare cam nedefinita. Nu pot spune clar nici ca era gri, nici ca era albastru. La doua, trei secunde dupa ce am pornit filmarea cu telefonul, OZN-ul s-a oprit si a inceput sa arunce cu lumini spre noi. Da am spus bine, a inceput sa arunce cu lumini spre noi. Nu erau fascicule de lumina, ci lumina era imprastiata pe toata suprafata dintre el si spatele caselor. Parca arunca lumina cu galeata. Era o lumina deosebit de puternica de un alb perfect, un alb pe care nu l-am mai vazut in viata mea. Pot sa spun ca a fost pentru prima oara in viata cand am vazut culoarea alba. Erau cate trei blitz-uri de cateva zecimi sau sutimi de secunda, dupa care urma o pauza cam de o secunda, o secunda si jumatate si iar trei blitzuri scurte, iar pauza, iar unul sau doua blitz-uri iar pauza si inca un blitz, dupa care a plecat incet pe directia Lugoj, la fel de silentios cum a venit, urcand parca la un unghi de 30 – 40 grade.
***
Eram entuziasmat de experienta traita, asa ca urc in masina, pentru a discuta cu Adriana, care vazuse de pe scaunul soferului prin geamul usii din dreapta, tot ceea ce am vazut si eu. Normal ca-i pun cea mai banala intrebare, pe care o putea pune cineva care a vazut, ceea ce am vazut si eu. Ce zici de OZN-ul acela ? Raspunsul ei m-a enervat, m-a inspaimantat si m-a demoralizat. Cu o fata crispata, cu lacrimi in ochi si aproape tipand isteric, imi raspunde:
"Care OZN ?
Ce OZN ?
OZN-uri si extraterestri nu exista !
Suntem singuri in Univers !
Suntem singuri !"
Eram bulversat. La asa ceva chiar nu m-am asteptat. Se pare ca de frica, a intrat intr-o faza de negatie. Incerc sa o linistesc si o intreb ce era chestia aceea de pe cer care s-a oprit langa noi, la care ea imi raspunde aproape strigand la mine:
"- Probabil un avion !"
Mai fac o incercare, in speranta de a o determina sa intre in discutie, dar probabil si in vocea mea se simtea o stare de iritare din cauza raspunsurilor la care nu ma steptam si o intreb de ce “avionul ei” nu avea aripi, la care ea imi raspunde:
"Cine stie ce avion, au inventat astia de la aeroport ?!"
Era clar ca nu mai aveam cu cine sa discut, asa ca trantesc portiera si o rog sa ma lase la birou. A demarat rapid si ne indreptam tacuti spre Timisoara. Pana la destinatie, neavand cu cine sa conversez, incerc sa-mi pun ordine printre ganduri. Enervat pe esecul filmarii, incep sa vizualizez intamplarea odata cu coborarea din masina.
