Embedded Files
Am cumpanit mult daca sa scriu acest lung editorial, intrucat s-ar putea afirma, pe buna dreptate, ca este prea devreme pentru a canta prohodul mandatului unui Presedinte care a fost ales cu 6,2 milioane de voturi si care a atins doar etapa simbolica de 100 de zile de mandat.
In politica romaneasca, nimeni nu e scos pe tusa cu adevarat decat atunci cand el decide de bunavoie sa se retraga la tara si sa cultive pamantul sau atunci cand pamantul ajunge, din voia Domnului, sa il acopere. Insa, privind cu atentie la conferinta de presa de aseara a Presedintelui Klaus Iohannis si mai ales la modalitatea in care el insusi a ales sa isi faca un bilant al primelor 100 de zile, consider ca nu mai este posibil ca toate tacerile autoimpuse in aceasta perioada, toate nemultumirile punctuale si toate comentariile facute sa nu primeasca forma inchegata a unui editorial pe care, oricat de mult mi-ar face neplacere sa il scriu, tot trebuie sa il public, pentru respectul pe care il port adevarului si Constitutiei Romaniei.
***
I. Modelul ideal de Presedinte: cel vechi sau cel nou? Consider ca o analiza a modului in care isi exercita mandatele Presedintele Iohannis trebuie sa porneasca de la o premisa de baza: nu exista un model real “viu” pe care el ar trebui sa il urmeze. Nimeni dintre fostii Presedinti in viata care au detinut functia sub Constitutia din 1991 sau cea din 2003 nu sunt “modele” pentru Presedintele actual, dupa cum nici el nu va fi model desavarsit pentru Presedintele care va veni. Nu exista argument si nici nu este drept sa ceri unui Presedinte sa se comporte exact ca un predecesor al sau (cel imediat anterior sau altul). Fiecare Presedinte este si va fi unic in actiunea sa, aspiratiile sale, exercitiul mandatului (cu bunele si cu relele lui). Galeriile fostilor presedinti (Iliescu, Constantinescu, Basescu) trebuie sa depaseasca, fiecare, momentul “al meu a fost cel mai bun” si sa nu mai incerce (nici macar mental) revenirea la o epoca presupusa de aur a politicii in care favoritul sau era pe val si putea servi ca model politic in orice facea. Punctual, putem cu legitimitate sa asteptam de la un Presedinte sa fie mai pugnace (ca X), mai viclean (ca Y) sau mai sters (ca Z), insa per ansamblu nu se poate cere unui Presedinte sa copieze pana la maimutareala stangace intregul comportament politic al unui predecesor. Atat Klaus Iohannis cat si Presedintii de dupa el au dreptul la unicitate in exercitarea mandatului.
II. Ce nu poate sa faca un Presedinte: asteptarea paternalista dezamagita. Imaginarul politic romanesc are drept cheie de bolta figura paternalista a lui Voda (Stefan, Tepes ori Mihai), a lui Cuza, a Primului Secretar ori a Presedintelui care stie si poate face tot, pentru “talpa tarii”. Este o constanta a imaginarului de care nu vom scapa nici cu o mai mare doza de parlamentarism penal, nici cu fantomatica monarhie de tip Duda-Margareta, nici cu utopica “descentralizare politica”. Romanii se uita mereu la Sefu’ cel mare asteptand sa “faca dreptate” (si “adevar” , daca se poate) si sa ii “rada pe boieri” (desi istoria de aminteste ca pana la urma boierii il rad pe Voda: prin tradare, complot, executie sumara sau suspendare). Prin urmare, romanii au avut si vor avea de la Presedintele constitutional asteptarile pe care le au de la un Voda justitiar medieval. Nu multi stiu ca Presedintele are puteri limitate de Constitutie si de legi. El este parte a Executivului, insa exista foarte putine zone in care are decizia deplina sau exercitabila fara interventia/colaborarea altei autoritati a statului. Evident, aceasta viziune a Constitutiei despre cooperarea inter-institutionala duce adesea la blocaje, conflicte, tensiuni. Insa nu e vina exclusiva a Presedintelui (asa cum prea des s-a spus), ci a arhitecturii constitutionale care presupune ca implicite colaborarea si consensul, cand de fapt sunt mai posibile dihonia si razboiul. Nu degeaba CCR a fost chemata sa medieze conflicte juridice de natura constitutionala (si nu doar intre Presedinte si alta autoritate, ci si intre Parlament si alta autoritate). Faptic, cele mai multe CJNC-uri au fost starnite de Parlament, care a incalcat sau atributiile Presedintelui sau ale Justitiei. Daca Presedintele a fost reclamat la CCR de multe ori, pana acum s-a emis o singura Decizie care sa constate ca el a fost sursa conflictului constitutional, pe care tot el l-a stins inainte de interventia Curtii: “Constată că refuzul Preşedintelui Romaniei de a numi un membru al Guvernului la propunerea primului-ministru a declanşat un conflict juridic de natură constituţională, care a încetat să mai subziste ca urmare a emiterii decretelor prezidenţiale nr. 193/12 martie 2007, 237/22 martie 2007 şi 379/4 aprilie 2007″.
Pentru cei care inca mai considera ca Presedintele are puterile unui Voda, o excelenta postare cu puternic parfum constitutional scrisa de Barbu Mateescu este menita a le rapi iluziile. Recomand insistent citirea ei, este mai buna decat tratate scrise de constitutionalisti cu staif!
III. Ce poate, totusi, sa faca un Presedinte: dreptul de a fi jucator responsabil. Cu toate acestea, Presedintele nu este simpla marioneta, si nici umeras pe care se atarna hainele de gala in cadrul unor ceremonii fara efect juridic. El nu este doar “mediator” care asista impasibil la furaciuni, nici instanta morala care trage parinteste de urechi…fara efect. Daca puterile sale executive nu sunt nelimitate, totusi ele exista si sunt substantiale. Cu atatea atributii cu cat l-a inzestrat Constitutia, Presedintele trebuie sa isi asume un rol de jucator. Las Curtii detalierea acestui aspect crucial:
Prerogativele constituţionale ca şi legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări îi impun Preşedintelui României să aibă un rol activ, prezenţa lui în viaţa politică neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic şi protocolar. Funcţiile de garanţie şi de veghe consacrate în art. 80 alin. (1) din Constituţie implică prin definiţie observarea atentă a existenţei şi funcţionării statului, supravegherea vigilentă a modului în care acţionează actorii vieţii publice – autorităţile publice, organizaţiile legitimate de Constituţie, societatea civilă – şi a respectării principiilor şi normelor stabilite prin Constituţie, apărarea valorilor consacrate în Legea fundamentală. Nici veghea şi nici funcţia de garanţie nu se realizează pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concretă. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional. Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru ignorarea lor. În orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un comportament contrar Constituţiei (sursa)
Aceste considerente ale Curtii nu sunt valabile pentru un singur Presedinte, ci pentru oricePresedinte al Romaniei, indiferent cine ar fi el si ce istorie personala ori profesionala ar avea in spate. Ele sunt deduse din interpretarea Constitutiei de catre singura autoritate inzestrata cu dreptul de a o face, si nu sunt rodul fantasmagoriilor ori obsesiilor unui Presedinte. A le respecta nu e o chestiune de vointa, de stil sau de capriciu, ci una care tine de obligatia exercitarii Constitutiei in litera si mai ales in spiritul ei.
IV. Fantoma lui Basescu din discursul de bilant a lui Iohannis. Un observator atent ar fi putut remarca un lucru legat de discursul de ieri al Presedintelui Iohannis. Desi nu l-a pomenit decat ca raspuns la o intrebare explicita, Presedintele Iohannis se raporteaza constant la fostul Presedinte Basescu. Si nu cu respect, ci cu un soi de distanta ostila si dezaprobare dezgustata pentru actiunea politica a acestuia. Sa dau cateva exemple de aluzii:
- “De ce nu admonestez public alte institutii. De ce nu critic zilnic alti politicieni. Foarte simplu. Pentru ca nu acesta este rolul unui Presedinte. Si pentru ca aceasta a fost prima mea promisiune: alt mod de a face politica, fara galagie si spectacol”.
– “Am spus ca voi fi un presedinte mediator si integrator. Dupa ani de zile de conflict permanent, am asezat la masa dialogului partidele politice, reprezentanti ai institutiilor, societatea civila, pe diferite teme”
- “Eu nu ma joc cu legile tarii noastre. Eu nu folosesc aceasta prerogativa a Presedintelui nici ca sa ma rafuiesc cu cineva, nici ca sa raspund la vreun interes particular”
- ” Nu cred ca gresesc daca afirm ca in aceste 100 de zile Romania a reinceput sa-si dobandeasca respectul si credibilitatea in marile capitale europene si din lume”
- “Romanii trebuie sa stie ca reperul meu este litera si mai ales spiritul Constitutiei”.
E drept ca aici am putea vedea incercarea lui Iohannis de a-si castiga dreptul la unicitate in exercitarea mandatului, dorinta sa de a nu i se mai cere sa indeplineasca niste asteptari care tin de modul in care Traian Basescu isi asuma functia. E si asta o explicatie, insa ea rateaza esentialul, care imi pare altul:
Incercand sa se distanteze de modelul Basescu (pe care il stigmatizeaza in subtext ca excesiv si ineficient), Presedintele Iohannis se distanteaza de modelul constitutional al Presedintelui jucator. El arunca de fapt copilul odata cu apa din copaie.
Or, aici e problema de fond a Presedintelui Iohannis: nu ca nu intervine des, sau ca tace prea mult, sau ca este lent, ci ca nu intelege ca este de fapt obligat de Constitutie sa fie un Presedinte jucator.
Nu ii cere nimeni lui Klaus Iohannis sa isi asume atributii care nu ii sunt conferite de legea fundamentala, si nici sa devina precum Basescu la finalul celui de-al doilea mandat un fel de Presedinte-orchestra care, dupa atatia ani de exercitiu, ajunsese sa creada ca nu se mai poate insela si ca tot ce facea era perfect sau era justificat din ratiuni superioare de stat pe care nimeni nu mai avea voie sa le conteste (nu detaliez, insa as putea sa dau o sumedenie de exemple); insa ceea ce ii cere chiar spiritul Constitutiei (pe care Iohannis il invoca ca o smetie spre Basescu) este detaliat de CCR in Avizul nr.1/2007: rolul de Presedinte jucator.
Nu e o chestiune de accent sau de detaliu, ci una structurala: Presedintele Iohannis crede ca a fi jucator inseamna a deroga de la litera si spiritul Constitutiei. Dimpotriva! Este chiar esenta rolului prezidential!
V. Cum isi va exercita Presedintele Iohannis mandatul. Exista suficiente indicatii in discursul de bilant al lui Iohannis care ne arata viziunea sa despre rolul si atributiile Presedintelui. Ma straduiesc sa le reperez pe cele mai importante:
- “A fost important, pentru mine, sa reafirm increderea in niste principii pe care comportamentul altor oameni politici in exercitiul puterii le-au golit de continut”.
– “Un alt lucru despre care am vorbit a fost refacerea increderii intre stat si cetatean, dar si aplicarea legii pentru toti. Participarea mea la momente de bilant ale unor institutii din sfera justitiei, apararii si securitatii nationale a fost un semn de recunoastere a activitatii lor”
- ” Pentru ca politica externa este un atribut fundamental al Presedintelui. Si mai ales pentru ca o politica externa puternica si eficienta inseamna un stat puternic si eficient pentru cetatenii sai”.
- “In fine, recuperarea memoriei istorice, pretuirea culturii nationale si redescoperirea valorilor fac parte din misiunea unui presedinte. O misiune care nu trebuie scrisa formal intr-un text de lege, ci simtita. Sunt evenimente la care am participat, locuri pe care le-am vizitat si oameni pe care am tinut sa-i cunosc tocmai din acest motiv. Stiu ca exista asteptari mari si pentru alte zone. Stiu ca oamenii isi doresc ca lucrurile sa se schimbe cat mai repede. Nu toate proiectele au putut incepe concomitent”
- “Voi urmari cu atentie solutia legislativa pentru a asigura votul romanilor din diaspora, dar si celelalte proiecte. Voi continua seria intalnirilor externe, in spiritul aceleiasi politici la baza careia stau parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana. In lunile urmatoare voi finaliza, de asemenea, Strategia Nationala de Aparare pe care o voi prezenta Parlamentului”.
– “Asa cum a aratat si votul din 16 noiembrie 2014, oamenii asteapta de la cei alesi alta conduita [..] In democratie insa nu poti rezolva un abuz prin alt abuz, nu poti opri un conflict printr-unul si mai mare si nu poti schimba comportamente cu forta. S-au mai incercat aceste lucruri in Romania ultimilor ani, de catre toate partile. Stim cu totii ce-a iesit, un razboi al tuturor impotriva tuturor
- “Schimbarea clasei politice si a mentalitatilor este un proces de durata. Dar este un proces care acum cateva luni parea imposibil, in timp ce astazi e deja inceput. Rezistenta la schimbare este primul semn ca aceasta se intampla. Daca ramai consecvent unor principii, chiar si atunci cand circumstantele te imping a le incalca, in cele din urma vor prevala principiile. Daca ramai ferm in respectarea Constitutiei, chiar si atunci cand a merge la limita ei pare o solutie mai rapida, Constitutia va prevala. Acestea sunt crezurile mele”.
VI. O exercitare “estetica” si “ceremoniala” a prerogativelor. Auto-anestezierea. Cele spuse de Presedintele Iohannis contureaza imaginea cuiva care, din pacate, crede ca rolul Presedintelui consta in a afirma principii, a participa la ceremonii de bilant, a exemplifica o conduita, a simti niste realitati, a dovedi tenacitate si rabdare personala, a fi consecvent in crezul politic.
Un Presedinte-tablou care isi asuma numai “pielea” functiei Prezidentiale, nu si “oasele” ei.
Un “estet” al functiei care privilegiaza “forta de seductie” a functiei, si nu forta de “tractiune institutionala” a acesteia.
Un Presedinte care “arata” un model si “asteapta” sa fie urmat, nu “impinge” si “solicita” ceva vreunei institutii.
Avem de fapt de-a face, sub masca criticii la adresa lui Basescu (mai ales a exceselor de activism dovedite de acesta in ultimii ani de mandat), cu o abdicare de la modelul prezidential statuat de Constitutie.
Lui Iohannis ii repugna nu doar modelul Basescu, ci modelul de Presedinte jucator.
Problema cea mai mare este aceea ca Iohannis nu este constient de handicapul care ii greveaza mandatul. Spre deosebire de Traian Basescu, care avea o formidabila capacitate de a invata si de a-si recunoaste limitele (cel putin la inceput), Klaus Iohannis e convins ca detine “cheia” corecta de interpretare a prevederilor Constitutiei legate de modul de exercitare a mandatului.
Pentru el, mandatul se exercita corect doar asa cum crede el. Orice sugestie de a face altfel ceva inseamna “abatere de la spiritul Constitutiei”. Or, exact in acest punct de vedere vine sa il contrazica insasi CCR in avizul 1/2007. Repet, nu ii cere nimeni lui Iohannis sa devina un Basescu II, insa nici sa devina un fel de sef al postarilor pe Facebook care, in 100 de zile, trimite doar cateva legi la reexaminare, scrie un CJNC doar cand casa arde si cand coruptii au incalecat Codul Penal.
Categoric, Klaus Iohannis nu poate si nu trebuie sa tina loc de Opozitie, desi asa ne-a invatat Traian Basescu in ultimii ani de mandat. Ar fi o greseala strategica sa faca asta (nu detaliez). Tactic, ne vom bucura cum el “le-o zice” alora din PSD, insa aia isi vor lua ravansa juridica si institutionala cu varf si indesat cand vor avea ocazia.
Insa a transmite SEMNALE ca cele de aseara inseamna a invita de fapt PSD-ul sa atace in haita Constitutia, legile, institutiile anti-coruptie, intrucat Presedintele isi va exercita prerogativa de veghere cu parcimonie, distantare monarhica, atitudine estetic-egolatra, justificare in inactiunea institutionala, critica vatuita, mutenie hieratica, gestica papala, zambet de reclama la pasta de dinti.
Insa efectul institutional al acestui tip de comportament care va fi? Vor deveni politicienii mai sfiosi in fata DNA? Vor respecta ei mai bine deciziile CCR? Vor renunta ei sa faca legi pentru uzul propriu? Vor fura mai putin? Vor deveni mai “germani” si mai putin “greci”? Vor copia comportamentul prezidential? Haida de, sa nu fim copii!
Traim in tara in care boierii il lingusesc pe Voda pana in clipa in care vad ca il pot vinde turcilor sau il pot executa, Klaus Iohannis ar trebui sa nu uite acest lucru. Azi ii mananca din palma si ii cauta consensul, insa maine il suspenda printr-o actiune pucista savarsita cu iuteala fulgerului in Parlament!
De aceea spun ca Presedintele Iohannis nu a fost ales pentru ca era cel mai dezirabil presedinte posibil (departe de asta!), ci pentru ca el era opozantul lui Ponta si al PSD. El nu a fost ales pentru ca avea calitatile unui presedinte ideal, ci ca “sa nu iasa Ponta“.
Un atare vot negativ imens la adresa lui Ponta ar trebui sa fie pentru Presedintele Iohannis o reamintire a faptului ca nu a fost ales pentru a-si gasi satisfactia personala la Cotroceni, ci pentru a da glas si curs unor aspiratii ale poporului. Nimeni nu ii cere sa fie un Voda, insa nici sa fie un Daniel Sihastrul de la Cotroceni care da din cand in cand comunicate pe Faceboook, multumit ca asa exercita el corect functia prezidentiala.
Nimeni nu ii poate spune cand anume si mai ales cum sa actioneze, insa el ar trebui pentru inceput sa inteleaga Constitutia in spiritul ei si sa abandoneze ideea ca actioneaza perfect actionand putin.
Un presedinte care se crede deja perfect si nu mai are nimic de invatat de la Constitutie si nici de respectat spiritul votului din noiembrie 2014 este cea mai mare teapa trasa poporului roman!
Articol publicat intai pe blogul Politeia.
Page updated
Google Sites
Report abuse