Embedded Files
Zamolxe, zamolxianism, flacara sacra, Zamolxe ursul, Zamolxes,focul sacru, Zamolxis, zamolxian, Sarmisegetuza regia, sarmisegetuza, decebal, Diurpaneus, Tapia, Tapae
Zamolxe versus religie
Unde sunt dacii, unde s-au dus ?
Unde-s eroii, ce s-au opus,
Crudului duşman, de la apus.
Ce au vrut romanii, de ce i-au distrus,
De ce oare religia, istoria ne-a ascuns ?
Zamolxe doreşte, să ne amintim,
Şi Dacia el vrea, să o iubim.
Căci noi azi ne tragem chiar dintre daci,
Din neamul cel sfânt, din geţi şi din traci.
Pe aceste ţinuturi mult sânge a curs. E sângele sfânt ! Al celor ce-n luptă, porneau doar cu un gând, Să nu cedeze, nici măcar o palmă de pământ Chiar de vor intra -n mormânt. Zamolxe e sus, de acolo veghează, Ne-ndrumă uşor şi sufletul ni-l luminează. Dar nu poate el, prea mult să ne ajute Căci forţa unui zeu, chiar şi a celui mai sfânt, E dată de noi, cei ce stăm pe pământ. Şi dacă lumea l-a uitat şi forţa lui s-a diminuat Şi dacă lumea nu-l slăveşte şi forţa lui se ofileşte Şi dacă lumea nu-l mai vrea, uitarea se va aşeza.
Căci noi de mult, alţi zei am adoptat,
Impuşi chiar ei, de farisei şi de evrei.
Şi de aceea, doar atât-am învăţat,
De la religia care a urmat.
Zei buni de care trebuie, să-ţi fie frică,
Căci foarte uşor, pot prinde pică, pe cei ce capul şi-l ridică
Şi de se-ntorc iar pe pământ, răzbunători aşa cum sunt,
Ei vor arde totu-n cale, cu pârjolul cel mai mare.
Oare ei chiar nu mai ştiu, oare totuşi au uitat ?
Că făr` de omul, ce ca prostul se-nchină, slavă cerului să dea,
Iar ei zei, cu nonşalanţă întind mâna să o ia.
Nici chiar ei, frumoşii zei, rostul nu îşi vor avea
Şi stingându-se ca proştii, în eter vor dispărea.
Dară noi, poporul cel mai sfânt,
Doar ne vom preface, că ei zei ne sunt
Şi azi capul cel plecat, pe furiş l-am ridicat,
La Zamolxe ne-am rugat, slavă lui i-am închinat
Căci doar el ne-a prezentat, celor ce s-au înălţat.
În partea de jos se poate citi un fragment din: Visul premonitoriu
Nu pun bine geană pe geană, nici nu-mi dau seama dacă am adormit sau nu, că în faţa ochilor îmi apar ca din neant, parcă de undeva din negura istoriei neamului dac, trei personaje mitice cu nume de eroi: Zamolxe ( zeul - înălţat din om), Burebista (militarul cu tendinţe de cuceritor) şi Decebal (regele care s-a jertfit în dorinţa de a da o viaţă mai bună şi înfloritoare poporului dac).
La început m-a cuprins panica. Mă ridic în picioare din pat (nu-mi dădeam seama dacă visez sau nu), stăm faţă în faţa şi ne privim. Încerc să mă relaxez, să nu-i las să observe neliniştea care mă cuprinse.
Decebal si Burebista erau la nici doi metri în faţa mea, foarte aproape unul de celălalt, iar Zamolxe stătea la aproximativ jumătate de metru în spatele lor şi puţin în lateral, privind ca un părinte spre cei doi şi încercând parcă să menţină legătura dintre noi.
Privind în dreapta spre Zamolxe, văd un bătrânel cu plete albe, cu chip luminos, plăcut şi parcă vesel. Faţa îi era acoperită de o barbă albă, lungă şi foarte deasă, iar pe trup avea un veşmânt dintr-o bucată, de culoare albastru deschis ca cerul senin. Radia atâta energie pozitivă, încât a reuşit, să-mi alunge rapid frica, ce m-a cuprins. Nu-mi venea să cred. În faţa mea era un zeu, era protectorul absolut al acestor locuri.
Privindul, iţi dai seama, ca este deosebit de bun, deosebit de blând şi că nu ar fi în stare, să facă vreun rău unui muritor de rând. Nu era nicidecum genul de zeu rău, răzbunător, distrugător de civilizaţii, aşa cum erau zeii antici, sau unii zei din religiile actuale. Zamolxe este sublim, este perfect, este blândetea absolută.
Pentru a citi întregul material click pe : Zamolxe zeul urs
Page updated
Google Sites
Report abuse