Vio dragă să nu pleci, premier să fii pe veci!”
http://www.gandul.info/puterea-gandului/vio-draga-sa-nu-pleci-premier-sa-fii-pe-veci-17234015
Ca şi când doar asta le mai trebuia – pe sistem „chelului doar cu tichia de mărgăritar îi şade bine” - PSD s-a hotărât să organizeze un miting ProDăncilă. Ca să-i organizezi un miting de susţinere premierului Dăncilă, la care s-a înscris, printre primele, contingentul vasluian al lui Tudor Buzatu, numărând vreo câteva mii de capete, asta mi se pare, fără îndoială, culmea absurdului.
Cum s-ar spune, judeţul cel mai prăpădit de pe continent se înghesuie să plătească sute de mii de lei, ca să strige la Bucureşti sau pe unde o striga el, „Vio dragă să nu pleci, premier să fii pe veci! Noi cu toţii, din Vaslui, păpăm banii statului, să venim la Bucureşti, să-ţi spunem ce tare eşti!”.
Altfel, nu e zi de la Dumnezeu, ca să nu auzim tot felul de grozăvii întâmplate la Vaslui, pe fondul sărăciei endemice/a lipsurilor de tot felul: de la violuri, la crime cu creieri pe pereţi, şi de la hoţii, la tâlhării cu violenţă.
Şi nu că Vasluiul ar fi singurul care dă randament pe felie, dar ne-a surprins faptul că, în loc să-şi rezove problemele stringente din judeţ, politicul local, CJ, primăriile, sau mai ştiu eu cine, cheltuie banii pe evenimente politice.
Păi, ca să-i organizezi, chipurile, lui Dăncilă, un miting de susţinere, în democraţie, cam cum i-a organizat partidul, lui Ceauşescu, pe 21 decembrie, n-aş fi crezut.
Mă gândeam că, într-o ţară normală, ca a noastră, ai fi dat peste zeci de nefăcute împotriva cărora să organizezi un miting de protest, în toată regula, dacă chiar vrei. Dar ca să ieşi în stradă, tu, cel mai mare partid din România, aflat la putere de aproape doi ani, prin voinţa alegătorilor, care te-au instalat în Parlament cu o majoritate confortabilă, care dispui de mega-libertate de acţiune şi de exprimare, pe fondul decuplării parlamentarilor opoziţiei de la realitatea politică, de la A la Z, mai puţin Băsescu - singurul care continuă să joace, dar numai la perete -, ca să reafirmi susţinerea propriului premier, este, cel puţin la fel de neverosimil ca atunci când ţi-ai dat jos premierul prin moţiune de cezură.
Oare cui vrea să-i arate PSD, că Dăncilă, un premier, evident, slab, mai are, încă susţinere?! Electoratului?! Membrilor cotizanţi?! Celor care au „evadat” către ProRomânia?! Celor care, încă, n-au făcut asta?! UDMR, ca să nu renunţe la protocolul de colaborare? Parchetului General, unde se află plângerea penală a lui Orban?! Europei Unite?! Grupului de la Visegrad?! Justiţiei?! Statului paralel?! Statului subteran?! Statului la pândă?! Sau cui?
Aiurea! Nimic nu va fi atins, din enumerarea de mai sus, de „spiritul” acestui miting, iar ce cred eu este că: mitingul cu pricina nu are legătură nici cu Dăncilă, nici cu PSD, în ansamblu, nici cu modificarea Constituţiei, nici cu familia tradiţională, ci numai şi numai cu liniştea şi gentileţea lui Liviu Dragnea.
Liderul PSD, atent cum îl cunoaştem, a vrut, pesemne, să marcheze, prin această manifestaţie publică, organizată la data de 9 iunie, împlinirea unui an de la „remarcabila vizită oficială în Statele Unite a preşedintelui Klaus Johannis, care s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă”.
Aşa o atenţie…
I se spune Veorica
http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/guvern/i-se-spune-veorica-1515212
In urma cu jumatate de an, n-o stia aproape nimeni. Nici romanii, nici 95% dintre colegii sai din Parlamentul European. Acum, numele ei este pe buzele multora. Fiindca nu trece o zi fara sa faca o gafa ori fara sa rosteasca lucruri iesite din comun .I se spune Veorica. E prim-ministru. Putini sunt politicienii care, precum monarhii, sunt pomeniti pe numele mic. Numai ca-n cazul ei prenumele a fost stalcit.S-a ajuns aici, in primul rand, pentru ca ea insasi poceste limba romana. Mai e, insa, un motiv si acesta e, politic vorbind, cu adevarat important. Si anume, premierul este o marioneta. Veti spune ca nu e prima. Asa-i! Inaintea ei, alti doi prim-ministri s-au lasat manipulati de catre seful PSD. Papusarul le zice acum "sobolani", fiindca s-au revoltat. In schimb, cu Veorica, sistemul functioneaza fara cusur si pare indestructibil.
Democratia noastra e diminuata. A zis-o chiar ea. Ma rog, voia sa zica "birocratia", dar nu i-a iesit din prima...
Uzurparea puterii guvernului si exercitarea ei intr-un mod netransparent reprezinta o deriva grava a statului de drept. Acest tip de involutie a devenit o caracteristica a regiunii noastre. In Polonia, seful partidului majoritar conduce din umbra cabinetul, in Serbia, presedintele controleaza vointa sefei executivului, iar in Moldova, un oligarh dicteaza deciziile unui premier abulic.Ca si cea din Polonia, criza politica de la noi ar putea avea un impact asupra Uniunii Europene, nu doar asupra politicii interne. Peste sapte luni, Romania preia presedintia Consiliului UE. Rolul decisiv ii va reveni guvernului. Adica, in ipoteza ca nimic nu se schimba, Veoricai. A se citi: celui care o controleaza din culise. Nori negri porniti de la Bucuresti se raspandesc pe intreg cerul european.