Pornografia geopolitică din Biroul Oval
Luni, cu ocazia împlinirii a trei ani de la invadarea Ucrainei, viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat următoarele, pentru agenția RIA:
“O încetare a focului fără o soluţionare pe termen lung este calea către o reluare rapidă a luptelor şi o reîncepere a conflictului cu consecinţe chiar mai grave, inclusiv consecinţe pentru relaţiile americano-ruse. Nu vrem asta. Avem nevoie de o soluţie pe termen lung care, în schimb, trebuie în mod obligatoriu să includă un element de depăşire a cauzelor primare pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina şi în jurul ei”.
Riabkov se află în această funcție încă din anul 2008. Anterior, mai activase, vreme de patru ani, la Ambasada Rusiei din Washington.
Cu doar o lună și jumătate înainte de ordinul dat de Putin trupelor sale, de a trece granița cu Ucraina și a ocupa Kievul, Serghei Riabkov a condus delegația rusă la discuțiile de ultim moment cu americanii, purtate la Geneva.
În aceeași perioadă, Riabkov s-a numărat și printre mincinoșii de rang înalt de la Moscova, însărcinați cu efortul tactic de inducere în eroare a Kievului, europenilor și americanilor cu privire la planurile reale pe care le avea Kremlinul.
Nu există “nicidecum intenția de a ataca sau invada Ucraina”, spunea la acea vreme Riabkov, în condițiile în care administrația Biden dispunea deja de toate datele care atestau contrariul, avertizând în acest sens Ucraina, pe aliații SUA, dar și opinia publică internațională.
Iar atacul și invazia au avut loc.
Am menționat declarația recentă a viceministrului rus de Externe, ca și cele câteva elemente de context privind activitatea sa și poziția ocupată în lanțul diplomației ruse pentru a sublinia deopotrivă relevanța deosebită a intervenției sale, ca și situația deosebită în care se găsește președintele american, Donald Trump.
Iar situația deosebită în care se găsește Trump, pe dosarul Ucraina, e următoarea:
Interesat de obținerea rapidă a păcii în Ucraina, Donald Trump s-a aliniat total, imediat după învestire, poziției Rusiei, pentru a exercita astfel asupra Ucrainei acea presiune infernală care, în mintea lui Trump, avea să strivească voința Kievului, avea să descurajeze sprijinul aliaților europeni și avea să-l stimuleze pe Putin să se plieze pe un acord, având în vedere că acel acord avea să fie unul extrem de benefic Moscovei.
De altfel, în nicio logică posibilă ajungerea rapidă la pace nu s-ar putea face fără împiedicarea ucrainenilor să mai lupte și fără împiedicarea europenilor de a-i ajuta pe ucraineni să continue să-și apere țara. Cum pentru Donald Trump nu valorează nimic considerentele geopolitice și morale, Donald Trump a pășit pe drumul spre “pace” sigur de el și de logica sa tranzacțională.
Ceea ce însă s-a întâmplat imediat ce Trump le-a deschis rușilor ușa (scoțându-i din izolarea diplomatică, făcându-le concesii imense chiar înainte de a se așeza la masa negocierilor, preluând cu obscenitate narativul lor, șantajându-i pe ucraineni și pe europeni, dar și excluzându-i de la discuțiile directe) l-a aruncat în haos tocmai pe Trump.
Astfel, în cel mai mafiot mod cu putință, Rusia a început subit să îl preseze pe liderul american, arătându-i cea mai neagră pisică: aceea că o eventuală tergiversare a discuțiilor rămâne o posibilitate, ca atare posibilă rămâne și ajungerea la pace mult mai târziu decât își imaginase Trump, decât se lăudase; sau nu se va ajunge deloc. De altfel, Rusia îl are la mână pe Trump tocmai din ziua în care, în campanie fiind, rudimentarul miliardar a angajat promisiunea celor 24 de ore. Căci atât de rapid doar rușii pot opri războiul, renunțând pur și simplu la el. Iar rușii nu vor face asta pentru că Putin nu își permite acest lux. Acum câteva zile, Putin doar i-a mai resuscit lui Trump o dată mâna la spate, prin vocea viceministrului Riabkov. Căci în declarația de luni a lui Serghei Riabkov e codificată tocmai amenințarea cu tergiversarea discuțiilor, după cum codificate sunt și intențiile de prim-plan ale Rusiei – de pildă, împingerea NATO înapoi pe aliniamentul de acum trei decenii. Pentru ruși, aspect pe care Trump e suficient de limitat ca să îl priceapă, deși Kremlinul, prin vocea lui Riabkov, i-a reiterat-o negru pe alb în declarația de luni, pacea în Ucraina este subiect de plan secund atâta timp cât ea nu conduce la dominarea totală a Ucrainei de către Rusia și la lăsarea est-europenilor în pielea goală, din punct de vedere al garanțiilor NATO și americane de securitate. Desigur, un aspect interesant și destul de urgent pentru Moscova ar fi o oarecare pauză de lupte, dar numai cât să permită economiei și armatei sale un respiro de la ritmul colosal de uzură care le afectează.
Aș zice că în primul rând în lumina celor de mai sus trebuie privit exercițiul de pronografie geopolitică efectuat președintele și vicepreședintele SUA tocmai în Biroul Oval.
Cei doi i-au organizat lui Zelenski o ambuscadă ca la manualul rusesc de operațiuni speciale. Dar au făcut-o întrucât nu mai pot merge înainte decât așa (din grotesc în grotesc și inventând un țap ispășitor), atâta vreme cât Trump nu își reneagă obiectivul inițial – pacea rapidă. Iar atâta vreme cât Trump nu va renunța la idioțenia păcii rapide, nu va putea ieși nici din capcana în care l-a prins Putin și în care liderul american practic se lasă exploatat, căci practic nu are încotro.
Desigur, întrebarea de un milion de puncte e următoarea: De ce a promis Trump că va aduce pacea între ucraineni și rușii în 24 de ore?
Răspunsurile posibile sunt mai multe.
Dintre ele, unele par evidente (rațiuni de campanie electorală, goana după voturi facile), altele par a fi de intuit (lipsa de competențe în politica externă, necunoașterea Rusiei), altele par iarăși evidente (admirația pentru dictatori), altele nu au fost probate, dar circulă pe tot mai multe buze (eventuala recrutare a sa de către serviciile secrete ruse).
În orice caz, faptul de a promite că aduci pacea rapid în Ucraina te pune într-una dintre cele trei culpe: minciună, prostie sau dorința sinceră de a servi Rusia.
După prima lună de mandat prezidențial, Donald Trump a demonstrat că e în fiecare dintre cele trei culpe.
E drept, exercițiul de pornografie geopolitică, efectuat de Trump și Vance cu ocazia vizitei lui Zelenski, a lăsat să se întrevadă o nervozitate greu de imaginat la un asemenea nivel.
Omenește și politic, președintele SUA are toate motivele să resimtă proximitatea unei crize de nervi având în vedere că Ucraina nu este singurul dosar mare în care lucrurile sunt departe de a merge grozav pentru Donald Trump.
Pe lângă blocajul generat de hotărârea conducerii de la Kiev de a-și servi în mod autentic țara (poporul ucrainean fiind într-o confortabilă majoritate alături de președintele său, contrar fake news-ului împrăștiat de miliardarul de la Casa Albă), Trump acumulează și alte restanțe de natură să expună tot mai imoudic goliciunea promisiunilor bombastice din campanie.
Unul este legat scumpirile din supermarket, cazul prețurilor la ouă fiind unul umilitor de elocvent.
Căci în 24 de ore Trump nu a promis doar că face pace în Ucraina, ci a promis și că prețurile vor coborî a doua zi în care va fi președinte.
Situația economică, pentru consumatori, este de altfel probabil să se agraveze în perioada care urmează dacă Trump va merge înainte ca berbecul cu războaiele comerciale cu care a amenințat Europa, China, Mexic și Canada.
Și probabil că devine tot mai mult conștient de pericolul de a fi lovit de bumerang pe acest al doilea mare dosar care nu avansează strălucit, dar care ar putea merge extrem de prost.
În fine, a treia axă care nu funcționează precum în basmele spuse de Trump în campanie, dar care e posibil să fi avut contribuția sa la nervozitatea manifestată de Trump în Biroul Oval, când l-a primit pe Zelenski, este cea a tăierilor de cheltuieli, a eficientizării aparatului federal de stat.
Misiunea asta i-a încredințat-o unui individ, Elon Musk, care a avut un uriaș succes în afaceri (dar multe depind de contracte cu statul federal), dar care tinde să învăluie în farsă orice idee de reformă legitimă.
Este simptomatic de pildă faptul că în prima lună cu Donald Trump la Casa Albă și Elon Musk la conducerea operațiunilor de reducere a risipei, cheltuielile au fost mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, când președinte era Joe Biden.
Este emblematic faptul că pentru a petici randamentul modest și mult sub așteptările create, Musk procedează ca Trump, făcând publicitate agresivă activității sale și prezentând uneori cifre eronate (de pildă, un contract despre care DOGE susținea că angajase cheltuieli de opt miliarde de dolari s-a adeverit a fi de O MIE DE ORI mai mic).
Nu mai puțin insignifiant este și faptul că de ceva vreme Musk tot vorbește de performanța care ar fi dacă va salva un trilion de dolari. Da, ar fi o performanță, însă cifra reprezintă doar jumătate din promisiunea făcută. Ce s-o fi întâmplat? O fi ajuns Elon la concluzia că nici gând să poată economisi două trilioane, iar atunci îi amețește pe oameni cu noua țintă informală, de un singur trilion?
Fapt este însă că există șanse reale ca ținta de două trilioane să fie imposibil de atins vreodată prin metoda rudimentară, dar profund perturbatoare, folosită de Elon Musk.
În noiembrie, The Economist realiza o analiză asupra a ceea ce se poate face pentru eficientizarea reală a statului american, a ceea ce nu se poate face și a ceea ce nu trebuie făcut (aplicarea metodei Musk).
Las articolul AICI. Merită citit sau recitit, dar vă dezvălui concluzia: o administrație competentă și cu adevărat interesată poate realiza economii de 5 trilioane de dolari în loc să se aventureze pe drumul accidentat și periculos al tăierii de două trilioane.
La Casa Albă este în acest moment o administrație condusă de oameni care deși au plagiat sloganul lui Reagan, fac de rușine America epocii Reagan. Oameni care au venit să vândă și să dărâme în timp ce copleșesc spațiul public cu fake news-ul că sunt aici doar ca să construiască și să reclădească.
Vineri, în Biroul Oval, Zelenski și Ucraina toată au fost victimele inocente nu doar ale unor indivizi fără scrupule, ci mai ales ale temerilor crescânde de eșec ale acestor indivizi fără scrupule.
Trump și echipa sa nu sunt pe punctul de a abandona doar Ucraina și Europa, ci sunt pe cale de a abandona și a trăda America însăși.
Trump a fost extrem de nervos în Biroul Oval (Vance a fost doar extrem de cățel). A fost extrem de nervos pe Zelenski, dar a fost extrem de nervos și din cauza mugurilor de eșec de pe toate celelalte mari dosare, altele decât Ucraina.
Nu e exclus ca revărsarea obscenă de bucurie, înregistrată vineri seară la Moscova, după pronografia geopolitică din Biroul Oval, să fi avut la origini nu doar juisarea naturală de a-l vedea pe Zelenski încolțit, ci și conștiința farului că administrația Trump a pus într-un sens mult mai larg America pe curs de coliziune cu un mare zid. Pentru ruși, și asta este până la urmă tot o juisare naturală.