Cine i-a debrifat pe Sebastian Ghiță și Elena Udrea?

Pe ințelesul tuturor, debrifarea este o stoarcere de informații. Când un spion este arestat sau o persoană importantă (cum a fost la vremea sa Pacepa) schimbă tabăra, unul dintre primele lucruri care i se întâmplă în noua viață de persoană fără patrie este debrifarea.

Lumea, azi, e condusă mai mult prin secrete adânc îngropate decât prin adevăruri accesibile tuturor. Secretele conțin în ele explozia surprizei, iar surpriza este cea mai tare armă: amuțește, paralizează, anihilează.

Sebastian Ghiță și Elena Udrea nu doar că au făcut parte din statul românesc profund dar, o perioadă, au coordonat urzelile sofisticate ale acestuia având acces aproape ilimitat la scheme, complicități și butoane care, în sensul cel mai direct, decideau istoria clipei.

Ambii, la un moment dat, s-au trezit vânați și au fugit din țară. Aparent fără nimic la ei, dar, în realitate, doldora de secrete stocate pe sticuri, în creier și în jurnalele de operațiuni ale unei intregi armate de foști colaboratori, mulți cu fețele încă blurate, mulți încă activi, fideli și controlabili de la distanță.

Doar niște naivi și-ar putea închipui că, odată deveniți fugari, lumea largă a intelligence-ului a rămas indiferentă la comoara pe care o reprezentau Ghiță și Udrea. Nu doar că nu a rămas indiferentă, dar s-a năpustit, literalmente, asupra lor.

Un lucru esențial pentru supraviețuirea celor doi în noile condiții era să-și asigure o protecție solidă. Moneda de schimb pe care o puteau oferi pentru asta consta în secretele deținute pe care erau dispuși să le pună la bătaie.

Întrebarea capitală rămâne însă următoarea: cine dintre mai marii lumii a intrat în posesia acestor secrete?

***

Întoarcerea în țară a Elenei Udrea poate fi un indiciu. Cel mai probabil este că cei care au debrifat-o în Costa Rica au fost americanii. Perioada petrecută în arestul de acolo pare a fi fost mai mult decât suficientă (și eficientă) pentru dezbrăcarea ei de secretele dorite. Acestea, în principal, vizându-l pe Traian Băsescu și mandatele sale de președinte. De ce? Pentru că Traian Băsescu este încă o armă redutabilă care poate și trebuie folosită după necesități. Odată rezolvată problema debrifării, a venit și recompensa: garanții solide pentru Elena Udrea că poate reveni în România și că, aici, nimic rău (din partea justiției) nu i se va mai întâmpla.

Acum se zvonește că și Sebastian Ghiță își face bagajele să revină în țară. Pentru mine asta ar reprezenta întrucâtva o surpriză deoarece impresia mea a fost, după ce am aflat traseul său de fugar imediat după părăsirea țării, că, în zonele prin care a bântuit până să se stabilească la Belgrad, mai degrabă rușii decât americanii l-ar fi putut ajuta să nu se rătăcească și, mai ales, să supraviețuiască.

Mi se pare improbabil ca, în aventura sa de a fugi cu succes din țară în ultimul moment înainte de a fi arestat de binomul Coldea – Kovesi (marea construcție americană), tot americanii să îl fi ajutat să le scape acestora printre degete. Apoi destinația aleasă de Ghiță (o țară subordonată politic aproape total Rusiei) pare să îmi susțină bănuiala. Și mai e ceva: Ghiță deținea secretele SRI-ului, care SRI era la vremea respectivă controlat total de americani. Ce secrete ar fi putut el să divulge americanilor astfel încât să-i determine pe aceștia să-l susțină impotriva lui Coldea și Kovesi? Pe când rușilor…

Sebastian Ghiță, ca și Elena Udrea, nu s-ar întoarce în țară în lipsa unor garanții solide privind viitorul lor în libertate. Sunt rușii atât de influenți în România încât să-i poată asigura lui Sebastian Ghiță aceste garanții?

***

Aș pune întoarcerea în țară a Elenei Udrea și pe seama alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Iar dacă s-ar întoarce și Sebastian Ghiță, cu atât mai mult.

După europarlamentarele de la sfârșitul lunii mai, Klaus Iohannis pare a fi scăpat în câștigător pentru un al doilea mandat. Oare Israelul și chiar SUA să se fi împăcat atât de ușor cu o astfel de soluție?

Poate că România este incă tratată de SUA, în virtutea unei vechi inerții desconsideratoare, drept o cantitate neglijabilă în șahul geopolitic al momentului. Nu ar fi prima oară în istorie când marile puteri joacă gambitul României, adică sacrificarea pionului cu acest nume în scopul obținerii unor avantaje viitoare mai importante din partea celorlalte piese de pe tablă.

Ceea ce poate (și ar trebui) să schimbe datele acestei desconsiderări istorice este însă războiul americano – german aflat acum în plină desfășurare și acutizare. E clar că realegerea lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat de președinte ar însemna trecerea României, și mai abitir ca până acum, de partea Germaniei. Poate accepta administrația Trump și odată cu ea cel mai important aliat al ei, Israelul, un astfel de afront? Fără luptă?

Cred că nu! Și de aceea mă astept ca în lunile rămase până la prezidențiale să se întâmple ceva (dezvăluiri, scandaluri, repoziționări, candidați surpriză) care să-l împiedice pe Klaus Iohannis să devină, pentru a doua oară, administratorul german al României.

Poate că acest „ceva” a și început să se întâmple prin revenirea în țară a Elenei Udrea. Ar fi încă timp să se instaleze la București și noul ambasador al SUA și, dece nu (chiar cu riscul de a-mi fi contrazise intuițiile), să se repatrieze și Sebastian Ghiță. Dacă îl mai adăugăm la acest comando și pe Traian Băsescu, un cal troian infiltrat temeinic de americani în Parlamentul European (ați citit ultimele lui declarații de la Bruxelles?) punem de-o distribuție promițătoare pentru multă actiune și pentru mult suspans în lunile care vin.

Cât ar părea de greu de crezut, mă aștept ca după această vară fierbinte să urmeze o toamnă toridă.

Sursa: Contele de Saint Germain