Buget acordat până în prezent
Proiect 1 - 2021-1-RO01-KA121-SCH-000007262
Perioadă de implementare 01/09/2021 - 30/11/2022
Buget - 41 140 EUR
Cursuri finanțate și realizate : 12 cadre didactice și 10 elevi
***
Proiect 2 - 2022-1-RO01-KA121-SCH-000060906
Perioadă de implementare 01/06/2022 - 31/05/2024
Buget - 45 410 EUR
Cursuri finanțate și realizate : 8 cadre didactice și 22 elevi
***
Proiect 3 - 2023-1-RO01-KA121-SCH-000118050
Perioadă de implementare 01/06/2023 - 31/05/2025
Buget - 33 063 EUR
Cursuri finanțate : 8 cadre didactice și 15 elevi
***
Proiect 4 - 2024-1-RO01-KA121-SCH-000212297
Perioada de implementare 01/06/2024 - 31/08/2025
Buget : 33 318 EUR
Cursuri finanțate: 6 cadre didactice și 16 elevi
Lansat în Aprilie 2021, Programul Erasmus+ 2021-2027 consolidează acțiunile programului anterior prin extinderea perspectivelor educaționale datorată lărgirii semnificative a resurselor şi formatelor educaționale disponibile, precum și prin focalizarea atenției pe categoriile cele mai dezavantajate.
De asemenea, aduce cu sine un buget aproape dublu față de programul interior, ca răspuns concret al Uniunii Europene în promovarea incluziunii, digitalizarii şi a inițiativelor verzi.
Programul este structurat pe trei acțiuni cheie care se focalizează pe cele trei sectoare educaționale: formal, non-formal și informal. Acțiunea Cheie 1 este dedicată școlilor şi organizațiilor individuale. Școlile pot forma consorţii, pentru a conlucra în efortul de a manageria un proiect şi de a crea noi sinergii.
Oportunitatea de a aplica pentru Acreditarea Erasmus este elementul ineditul al programului. Acreditarea este un card de loialitate acordat școlilor aplicante pentru întregul interval 2021-2027, ca o confirmare a angajamentului instituției în implementarea cu consecvență a deschiderii europene.
Acordarea acreditării confirmă standardele de calitate ale Planului European de dezvoltare elaborat de școală aplicantă, precum şi a Planului Erasmus+. Printre avantajele acreditării Erasmus+ enumerăm alocarea unui buget pentru nevoile declarate ale instituției, eligibile prin acțiunea cheie 1, proceduri simplificate de aplicare, precum și o evaluare mai rapidă a acestora.
Acreditarea permite utilizarea bugetului alocat pentru a răspunde nevoilor de formare ale cadrelor didactice cât și ale elevilor lor, identificate prin planul Erasmus. Planul Erasmus+ elaborat de Școala Gimnazială George Emil Palade Buzău prevede priorități pentru departamentul de curriculum, departamentul de resurse umane, resurse materiale, precum și pentru relația cu comunitatea.
Cele trei obiective corelate acestor priorități vizează actualizarea şi îmbunătățirea competențelor de proiectare didactică a cadrelor didactice, îmbunătățirea competențelor de management eficient al clasei, valorificarea contribuției elevilor cu dificultăți sau deficiențe de învățare, prin atingerea potențialului lor maxim, într-un cadru educațional inclusiv, bazat pe colaborare și cooperare, în vederea dezvoltării stimei de sine și a stării de bine.