Lykeion

Moartea lui Alexandru cel Mare (323) este urmată de o lungă perioadă de războaie între aşa-numiţii diadohi, foştii săi generali, conducătorii Macedoniei, Egiptului şi Siriei.

Aristotel pleacă din Atena deoarece, după înfrângerea în faţa lui Antipater, se decretează abolirea democraţiei şi se impune o constituţie oligarhică.

Conducerea macedoneană sprijină însă Şcoala peripatetică (aceasta va prospera pentru încă un secol) şi tolerează Academia platonică.

Urmaşul lui Aristotel la conducerea Lykeionului este Theofrast (322-287). Şcolile ateniene supraveghează, în acest timp, dezvoltarea unor noi centre culturale, la Alexandria şi Pergam.

În anul 319, după moartea lui Antipater, se ridică noi opoziţii faţă de Şcoala Peripatetică. În 317, Theofrast va fi victima unei acuze de sacrilegiu.

Între 317 şi 307 se înregistrează o perioadă favorabilă, de consolidare. Guvernatorul Atenei (Cassandru) face posibilă întemeierea legală a Lykeionului, prin cumpărarea terenului.

Se introduc discipline noi: botanica, muzica, medicina, istoria.  Eudem va scrie istorii ale geometriei, aritmeticii şi astronomiei. Biblioteca creşte în dimensiuni, i se adaugă spaţii pentru lectură. Se ridică o statuie lui Aristotel.

Apar profesori specializaţi, cu puncte de vedere diferite (Cleantes Stoicul va ironiza acest lucru, scriind că “Peripateticii sunt ca lirele: sunetul lor e dulce dar nu se aud una pe alta”).

Se estompează diferenţa între învăţătura esoterică şi cea exoterică, apar preocupări pentru publicarea de lucrări (iarăşi, Stoicii îi vor acuza pe Peripatetici că pierd vremea cu publicarea şi nu mai au răgaz să gândească).

În anul 307 are loc reabilitarea democraţiei. Toţi filosofii străini sunt alungaţi din Atena. Theofrast pleacă.

306—Lykeionul se închide.

305—Lykeionul se redeschide. Theofrast se întoarce.

În 294 moare Cassandru.

288—Au loc noi porniri antimacedonene, deci şi unele distrugeri în Lykeion.

După Theofrast, conducătorul Lykeion-ului este Straton din Lampsacus (287-268).  Atena era încă în mâini macedonene iar şcoala continuă să joace rolul de centru de educaţie pentru lumea elenistică.

Între 266 şi 225 şcoala este condusă de Lycon din Troad. Acesta îi îmbunătăţeşte dotările, Lykeionul devenind acum o şcoală de lux, destinată celor cu dare de mână. Lycon nu era filosof ci orator, scriitor şi atlet.

În paralel, câştigă importanţă din ce în ce mai mare şcolile Epicureică, Stoică, Sceptică, precum şi Noua Academie.  Lycon moare în 225, odată cu colapsul puterii macedoniene. Începând din acest moment şcoala nu mai are o existenţă reală, Lycon nedesemnând nici un succesor. Peripateticii vor fi consideraţi un pericol ascuns.

Alţi conducători, după Lycon, au fost:

Critolaos (190-155)

Diodoros (de la 140)

Erymneos (de la 110)

După Erymneos au existat, se pare, doi conducători ale căror nume nu le cunoaştem.  Urmează apoi Andronicos (probabil după 40), deşi după unele mărturii, Cicero, în anul 79 î.Hr. când vizitează Atena, nu găseşte nici o urmă din Lykeion sau Academie, locurile fiind pustii.

Şcoala va fi reactivată peste două secole, la Roma.

***

Literatura aristotelică se va dezvolta din Antichitate până în Evul Mediu în diverse şcoli şi medii de educaţie. Cei mai importanţi continuatori ai aristotelismului vor fi, timp de câteva secole, comentatorii neoplatonici.

•  O listă cu cei mai importanţi comentatori greci

Bibliografie:

Felix Grayeff, Aristotle and His School. An Inquiry into the History of the Peripatos With a Commentary on Metaphysics, Z, H and Θ, Duckworth, 1974, 49-55.

Sir David Ross, Aristotel, traducere de Ioan Lucian Muntean şi Richard Rus, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 278.