Fața Sfântu Ilie, la sud de marele Vârf Boia/ Boiu/ Capul Bilei, în Munții Făgăraș / Făgărașului

Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)

În tinereţe, de pe creştetul Munților Cozia, gândeam la un drum de legătură spre creasta Făgăraşului (vezi ghidul și harta masivului). Plaiul prelung de pe Faţa Sfântu Ilie, urcând de la sud, din întinsa Ţară a Loviştei, mi-a inspirat în vremea aceea marcajul care cobora de la cabana Cozia spre Valea Băiaşului, urmând ca poteca de pe plaiul amintit să mă conducă pe muchia zimţată a Ciortei. 

Pornim din Avrig spre Poiana Neamţului, la vreme de noapte. Drumul până la cabană trece repede, anost dar scurt, ajutaţi de un mijloc de transport. Urmează deosebita pădure de fag, de-a lungul potecii care urcă repede la cabana Bârcaciu. În frumoasa poiană a cabanei suntem transpuşi repede în ambianţa marilor creste spre care ne îndreptăm.

Mergem spre Lacul Avrig, pe marcaj punct albastru. Traversăm pădurea de brad, pe sub abrupturi stâncoase, apoi firele Avrigelului. Nu simţim mersul şerpuit prin căldarea inferioară, dar urcuşul către căuşul Avrigului devine, pe nesimţite, destul de dur. Când ajungem la lac, sub marele abrupt nordic al Ciortei, după şapte ore de la pornire, trecuse de ora prânzului.

Către după amiază, coroniţe de ceaţă bântuie creştetul Ciortei. Identificăm spre coada lacului, acolo pe unde trece poteca de creastă, un mic vâlcel, fir de torent de primăvară, pe care suntem convinşi că vom ajunge repede în creasta Ciortei, scutind mult din drumul pe marcaj. Din Portiţa Avrigului încep să coboare cohorte de turişti. Unii trec mai departe, alţii îşi întind aici corturile.

La 7 dimineaţa începem să suim pe vâlcelul reperat cu o zi înainte. Urcuş greu, dar terminat în mai puţin de o oră. Suntem sub Vf. Gârbova (2188 m), pe o întindere presărată cu stânci. Admirăm, spre est, marile înălţimi de la Scara la Şerbota.

Ne îndreptăm acum spre primul dintre abrupturile Ciortei. Mergem pe sub el, pe curbă de nivel. Coborâm apoi pante înclinate, înierbate, către limita grohotişurilor brăzdate de hăţaşele turmelor care ies spre păşune. Traversăm piciorul dinspre sud, spre Căldarea Căldăruşii; pe brâne. Apoi alegem să urcăm spre creasta lăsată spre sud din Muntele Boia (2431 m) (de la Vf. Boia spre Ciortea trecerea pe linia crestei are zone extrem de dificile; ne putem lăsa în căldarea dintre ele pentru a efectua această legătură - Ică Giurgiu). În căldarea din stânga noastră vedem Lacul cu Avion, la 2180 m altitudine. 

De sus avem privelişte spre vest până către Turnu Roşu, iar către est privirea se duce până pe Vf. Moldoveanu. Urmează Mâzgavu (2318), apoi Pietriceaua (2181), sub ea întâlnind o neverosimilă barieră de piatră. Mai departe trecem de Titescu (1958) şi de cele două vârfuri înalte ale Feţei Sfântu Ilie (2009 şi 1950 m). Sub piscul de 2009 m găsim izvor gâlgâitor; este ora 13,30. Prin preajmă, pe întinsul plaiului, turme de oi, vite, herghelii. Spre stânga, acolo unde încep să apară păduri de brad, se adânceşte Valea Topologului de unde poteci frumoase şi niciodată îndeajuns cunoscute de cei care nu merg la stâne se ridică spre crestele înalte şi semeţe ale Făgăraşului.

Continuăm să pierdem altitudine pe poteca aproape unică, foarte clară. Din Vf. Leu coborâşul devine mai rapid şi când ajungem într-o şa adâncă, la limita pădurii de brad, ne luăm la revedere de la plaiul montan, intrând în aria pădurilor aproape nesfârşite. Vom întâlni de aici alcătuiri de lemn, hărăzite a fi troiţe, arareori terminate. Este ora 15.

Traversăm prin poieni. Baciul de la stâna din Zănoaga ne pofteşte la un castron cu jintiţă, bună de să-ţi lingi degetele. Frământă de zor brânză de burduf; o aromă îmbietoare se ridică din hârdăul cu aluat gălbior. Nu pot să rabd şi-i cer, de poftă, o fârâmitură. Cât ne oferă, ne satură pentru o zi întreagă.

Străbatem poteca umbroasă. Bradul dispare pe nesimţite, lăsând loc fagului. Alte poieni, alţi dulăi care îşi fac simţită prezenţa. Este ora 17 şi sosim în Poiana Lungă. Drumul, acum ravenat, coboară accentuat şi deodată ajungem pe imaşul satului Podeni ale cărui case le vedem aproape. Urmează satul Spinului şi apoi Perişani. După 14 ore de la plecare punem cortul lângă o fântână, în grădina unuia dintre săteni.

În ziua următoare mergem pe Valea Băiaşului, traversăm Oltul la Cornet, trecem de schitul Cornet (ctitorit în 1666) şi ajungem în gara din apropiere. Memoria va depăna, pe îndelete, trecerea prin locuri atât de puţin parcurse de turişti.