Ilba - Vârful Pleşa, Munţii Igniş

text şi fotografii: Petru Lucian Goja (Baia Mare)

6 aprilie 2008, cu Dumitru Istvan si Ionica Pop. Duminica dimineata, dupa ora 8, porneam spre Ilba (harta 1), din Baia Mare. Cer noros, tern, nu ploua insa.

Ajunsi in Ilba, din nou ne-au atras atentia casele vechi si surile imense, din ce in ce imputinate, cu germane influente arhitecturale, din pacate si sinistrul bloc central de locuinte. 

Am continuat in sus, spre Handalul Ilbei (harta 2), lasand in dreapta moara pe apa, functionala din sec. XVIII, firida alba cu statueta Sf. Johanes Nepomuk, ocrotitorul minerilor, pe urma accesul inspre amontele Vaii Purcaretu. Asfalt bunicel, gospodarii modeste, cu anexe mai mult sau mai putin ordonate, tradand subzistenta existentiala de dupa crahul maramuresan al industriei extractive si de prelucrare a neferoaselor.

Cu vreo suta de metri inainte de biserica din Ilba Handal am cotit-o la stanga, in amontele V. Colbului, cu ape ruginii, subteran poluate, oprind in dreptul statiei de epurare cu doua bazine deschise si o capacitate de 1250 mc cubi fiecare, oferind ostentativ si mincinos vederii apele epurate de culoare azurie. Ciudat insa ni se paru faptul ca apele V. Colbului, incolor cristaline in amonte de statia care costase miliarde de lei, in dreptul acesteia deveneau ruginii-chizoase. Imediat am realizat si cauza. In vale, mal geografic stang, prin doua canale subterane de azbociment, amplasate pe sub bazinele de sedimentare, erau evacuate apele nefiltrate provenite din Galeria miniera Secare, ecologic inchisa, pe alti bani multi.

Mai vazuseram facaturi ecominieresti similare pe V. Bradului, sub gura tunelului Tibles - Dragomiresti, la Borsa, pe V. Secu si V. Burloaia, apoi la Nistru, Baiut... citiseram numeroase articole legate de acest subiect in mass media locala si centrala si constataseram, ca in tot ceea ce inseamna lupta anticoruptie si jaf post 1989, indiferenta autoritatilor, dublata de un emfatic declarativism pro Natura/pro mediu.

La ora 8,45 ne-am luat rucsacii, pornind in amontele V. Colbului, luand aminte la succesivele si uriasele halde de steril, gurile de mina (neinchise, prin urmare oricui accesibile) dispuse pe varii orizonturi, mai apoi la peretii stancosi formati din piroclastite riodacitice, pe alocuri intens alterate hidrotermal, ocru-galbui, alteori intunecate si acaparate de inviorante smocuri de ferigute. Carpenii si fagii tineri, bine inmuguriti, acopera versantii abrupti, mai sus existand o plantatie de zada, aceasta atragandu-ne atentia cu laviul verde pal al coroanelor inverzinde, mai apoi o restransa plantatie mai tanara de molid (la confluenta cu V. Marului, pe unde aveam sa inchidem circuitul). Valea Colbului e curata, exceptand vetrele de foc si pet-urile abandonate de muncitorii forestieri sau picnicari.

Am depasit o alta halda mare, ramasa-n dreapta si o ghereta pentru paznic, acolo amenajandu-se o viitoare exploatare de andezite-n cariera. Pe stanga ramase o poienita cu loc de popas amenajat de silvicultori. Ajunsi la poalele sudice ale Dl. Plesa (harta 2) am dat de o bifurcatie a drumului autoforestier, noi angajandu-ne pe varianta din dreapta pentru a continua pe V. Baii de Nord. Ciudat ni s-a parut marcajul silvic H rosu, separand arealele a doua districte silvice, amplasat pe firul vaii (de regula acesta ivindu-se pe culmile principale). Apoi, la rand, bornele silvice fusesera reinoite prin vopsire rosu-alb dar inca simbolurile lor nu fusesera inscrise, in consecinta neputand fi luate drept binevenite repere turistice.

H-ul rosu silvic urca pe un picior sud-estic al Dl. Plesa. In curand aveam sa remarcam la stanga sus o alta imensa halda, pe arbori niste indicatoare din aluminiu, un altul cu sageata conducand la dreapta pe deasupra unei alte halde inierbata si apoi, pe un picior stancos nordic, o galerie surpata partial si alaturi de ea o cruce noua de lemn, cu o jerba din flori de plastic. Ne aflam in locatia relativ recent consumatei tragedii umane in care, aici, pe V. Baii Nord, Balan Vasile, fostul minier ilboan de doar 49 de ani, murise strivit de tonele de roca prabusite peste el in galeria miniera ecologic inchisa, pe multi, multi bani veniti in baza guvernamentalelor proiecte de la Banca Mondiala, in timp ce incerca sa fure fier vechi pe care, valorificandu-l la centrele de colectare, spera sa-si poata asigura traiul sau subzistential de pe-o zi pe alta si pe acela al familiei.

Ne aflam la cota 337 m (confirmata cu GPS), conform precizarilor de pe o alta placuta de aluminiu menita sa ia fata celor veniti sa admire acuratetea si europenismul lucrarilor de inchidere a acestui fatal perimetru minier, pe de alta parte incapabili sa remarce ca galeria ucigasa, ca si o alta aflata ceva mai sus si pe malul geografic stang al V. Baii, erau in continuare deschise. Cata nemernicie!

La ora 9,50 ajungeam la marcajul silvic UPII/40, plasat pe un fag, la o confluenta de vai iar de acum incolo aveam sa ne bucuram frecvent observand abundenta faunei, de la coleoptere (scarabei abia iesiti din hibernare si tarandu-se pe frunzisul jilav) la salamandrele atrase de cursurile reci si curate de ape pe care voiau sa le traverseze; in rest, pitigoi, cinteze, gheonoaie.

Versantii abrupti erau acoperiti cu tot mai intinse insule de coltisori (Dentaria grandulosa) (foto 3) cu floricele ciclamen-violete, anemone (Primula veris), policrome palcuri de mierea ursului (Pulmonaria officinalis), calugarii (Erythronium dens canis) (foto 4) ciclamen aparand mult mai tarziu. Mugurii unor fagi stateau gata sa erupa-n verde crud, fiind alungiti si bulbucati cat niste migdale. Drumul autoforestier se termina si furam nevoiti sa continuam pe unul de TAF care coincidea cursului abrupt al unui zglobiu parau. La stanga curgea un alt parau, sarind in mici si argintii cascade.

Nu peste mult aveam sa ajungem in saua aflata la vest de Dl. Poiana Mesteacanului, adica daca am fi continuat de aici spre est am fi intalnit marcajul turistic banda rosie, de culme principala, facut de satmareni dinspre Vama - Baile Puturoasa spre Vf. Salhij -Paltinu - Pietroasa - Poiana Soci... adica ne aflam pe linia de demarcare a judetelor Maramures si Satu Mare, noi avand ca urmatoare tinta Vf. Plesa, situat spre vest.

O poteca larga si lejera continua la stanga, noi insa urmam riguros H-ul silvic, ajungand in curand in Poiana Plesa (641 m conform cotatie GPS), aflata la nord de Vf. Plesa (686 m). Aici, ca si pe Vf. Poiana Mesteacanului si Vf. Comsa, atag atentia tufele vesnic verzi de dobru (matura), mestecenii supli, fagetul frumos, cu numeroase exemplare monumentale dar si ciudate alipiri ale acestora (foto 5, 6, 7).

Pe o cioata de fag am descoperit prima colonie de bureti fragezi, negriciosi, de Pleurotus sp. (foto 8) din acest an. Negurile invadau orizontul de la vest spre nord, impiedicandu-ne sa panoramam de-aici departe, spre Tara Oasului. In plus se auzira din ce in ce mai tare bolboroselile indepartatelor tunete.