Cercetători titulari

Cercetător ştiinţific Dr. Iulian Apostu 

         Este doctor în sociologie, Universitatea din Bucureşti, 2010 şi este cercetător ştiinţific titular în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române. Este, de asemenea, cadru didactic asociat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti. Toată activitatea sa ştiinţifică este dedicată problemelor familiei şi cuplului conjugal. Are stagii de pregătire în străinătate (vizită de studiu la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, bursă postdoctorală la Université Montesquieu - Bordeaux IV, Institut de Science Politique, Centre Émile-Durkheim – Science politique et sociologie comparatives). În calitate de autor şi coautor a publicat 5 cărţi despre diferite problematici ale cuplului conjugal şi peste 15 articole dedicate studiului familiei, cuplului conjugal şi fenomenelor alternative la căsătorie. Este membru fondator al Centrului de Cercetare şi inovaţie în Servicii Sociale din cadrul Facultăţii e Sociologie şi Asistenţă Socială, membru în Comisia de   Evidenţă şi evaluare a proiectelor de cercetare din cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române, membru în peste 10 comitete ştiinţifice ale revistelor indexate ISI sau în baze de internaţionale. A primit distincţia Profesor Bologna, 2014 iar în 2017 a obţinut titlul Bestseller Tritonic pentru cartea “Familia românească – evoluţie social şi provocări contemporane”