Gestionarea emoțiilor negative

În perioada 22-25 noiembrie 2021, 80 de elevi de la Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui au participat la activitățile cu tema ”Gestionarea emoțiilor negative”. Cu acest prilej, elevii au discutat despre emoțiile negative și gestionarea furiei din perspectiva comunicării nonviolente.

Furia reprezintă o emoție normală și face parte din structura ființei noastre însă gestionarea incorectă a acestei emoții devine o problemă pentru mulți dintre noi. Tema furiei reprezintă o oportunitate unică de a explora mai profund comunicarea nonviolentă. Comunicarea nonviolentă nu încurajează ignorarea, strivirea sau înghițirea furiei ci exprimarea ei pe deplin și cu toată ființa.

Emoțiile negative ascund nevoi neîmplinite.

Emoțiile noastre sunt mesagerii propriilor noastre nevoi.

Patru pași pentru exprimarea furiei

  • Primul pas: Ne oprim și respirăm. Primul pas este să ne oprim, să respirăm și să nu facem nimic altceva. Ne abținem să facem orice ar putea să-l blameze sau să-l pedepsească pe celălalt. Pur și simplu, rămânem în tăcere.

  • Al doilea pas: Identificăm gândurile acuzatoare. Simțim furie, ne oprim și recunoaștem gândurile care ne vin în minte.

  • Al treilea pas este să ne conectăm la nevoile din spatele gândurilor noastre.

  • Al patrulea pas: ne exprimăm sentimentele și nevoile neîmplinite. Pentru a ne exprima pe deplin, acum deschidem gura și ne spunem furia. Numai că furia s-a transformat în nevoi și sentimente asociate cu nevoile. Pentru a verbaliza sentimentele este posibil să avem nevoie de mult curaj. E ușor să te înfurii și să îi critici pe ceilalți. De fapt, chiar s-ar putea să ne facă plăcere acest lucru. Dar să cobori la nivelul nevoilor și sentimentelor profunde este ceva superior. Pentru a ne exprima deplin furia, putem să ne adresăm celeilalte persoane printr-un mesaj care respectă cele 4 etape ale comunicării nonviolente: observație, sentimente, nevoi, cerințe.


Urmând pașii comunicării eficiente vei facilita deschiderea unui dialog despre ceea ce simți cu adevărat. Nu este vorba de a-l judeca pe celălalt, ci de a-i spune cum te-a făcut să te simți comportamentul lui. Procesul celor 4 pași nu garantează că-ți vei satisface nevoile de fiecare dată. Dar procesul creează premisele pentru ca tu să te exprimi mai detașat, mai corect, mai sincer. Folosind această tehnică – chiar și numai o dată pe zi – îți crești șansele de a-ți îndeplini nevoile.

Exprimă-ți furia respectând-l pe celălalt!

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.