Profesor de Limba și literatura română
Tamara Antoci
Recenzie de carte- “Acolo unde cântă racii” de Delia Owens
Delia Owens a scris trei cărți despre anii petrecuți că naturalist în Africa împreună cu fostul ei soț, care au devenit repede bestsellere internaționale: Cry of the Kalahari, The Eye of the Elephant, The Secrets of the Savannah. Romanul ei de debut “Acolo unde cântă racii” a fost ecranizat de Reese Witherspoon.
Natura i-a fost cel mai bun prieten, ajutând-o să creeze pagini descriptive de o uimitoare frumusețe: “ Balta nu e o mocirlă. Balta e un spațiu al luminii, unde iarba crește din apă, iar apa curge către cer. Pârâiașe leneșe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalță cu neașteptată grație- de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor- în zarva asurzitoare a gâștelor albe.” În opinia scriitoarei, balta care descompune încet celulele, în tăcere, “băltoacă aceasta moartă cu iz înțepător” stă, de fapt, la originea vieții. Și acesta este și cuibul Kyei, eroina cărții, alter egoul Deliei Owens, care are și ea un alter ego, pe poeta Amanda Hamilton. Ne scufundăm deci într-un univers al oglinzilor, al disimulării, un mise en abyme.
Prologul debutează cu descoperirea cadavrului frumosului Chase Andrews, aparent căzut din vechiul foișor de foc, iar dezlegarea acestui mister va fi chiar în ultimul capitol al cărții, “Licuriciul”, deci cartea te ține cu sufletul la gură, între îndoială și certitudine, până la sfârșit. În roman apare și mult obișnuitul proces cu jurați, fermecător prin intervențiile avocatului, ale judecătorului Sims sau ale procurorului. Miza este mare, încordarea puternică, se vorbește de condamnarea la moarte.
Autoarea folosește tot felul de salturi temporale, de la 1969-1970, reprezentând perioada anchetei, la 1952-1969, reprezentând perioada copilăriei, încărcată de traume și de abuzuri, atât emoționale, cât și fizice ale Kyei. Cartea este și un roman polițist ( murder mystery) și un bildungsroman ( urmărește maturizarea unei fete singuratice în mlaștinile din Carolina de Nord, de la “fata mlaștinii” la biologa recunoscută de către specialiști), un roman psihologic ( se analizează felul în care izolarea și respingerea afectează comportamentul uman) și o epopee a naturii ( sunt prezente toate elementele cadrului natural, apă, pământ, cer, vânt, animalele și păsările sunt schițate de către Kya, descrise în amănunt, respirate prin pori, aproape venerate). Totodată, este un roman de dragoste, Kya având de ales între doi pretendenți- Chase și Tate.
Trebuie să recunosc, finalul m-a făcut să simt că am pierdut un prieten, mi-am pus și eu aceeași întrebare ca autoarea “Dar cine hotărăște moartea ta?”, cine are dreptul de a hotărî moartea unui om? Și justifică oare violența înmagazinată un nou cerc de violență? E bine oare să iubim mai mult pescărușii decât oamenii?
Kya este însăși întruchiparea bălții, a lumii fără conștiință, a naturii, care nu face diferență între viață și moarte, între cruzime și supraviețuire. Ea este femela prin definiție, viața însăși.
Singurele picături de armonie și iubire necondiționată sunt oferite de către Tate, care o învață să citească și o ajută să își publice articolele, cel care o susține în momentele grele și de către Săltărețul și familia lui, aflați și ei la periferia societății, fiindcă sunt de culoare.
În consecință, vorbim de un roman total, fascinant prin multitudinea de puncte nodale, prin frumusețea pasajelor descriptive, prin întrebările ascunse în țesătura textului…
Vă recomand să-l citiți!
Recenzie: „Totul se termină cu noi” de Colleen Hoover
Samoilă Claudiu- clasa a IX-a B
“Totul se termină cu noi” este o carte care te prinde de la primele pagini și îți rămâne în minte mult timp după ce ai terminat-o. Colleen Hoover abordează o poveste de dragoste complicată, plină de emoții intense și momente care îți taie respirația. Este mai mult decât un roman romantic – este o poveste despre lupta interioară, curajul de a lua decizii dificile și puterea de a te elibera din relații toxice.
Cartea o urmărește pe Lily Bloom, o tânără puternică și ambițioasă, care încearcă să-și construiască o viață mai bună după o copilărie dificilă. Povestea începe când îl întâlnește pe Ryle Kincaid, un chirurg atrăgător și carismatic. Relația lor pare perfectă la început, însă lucrurile iau o turnură neașteptată pe măsură ce Ryle își dezvăluie latura mai întunecată. Un alt personaj important este Atlas Corrigan, prima dragoste a lui Lily, care reapare în viața ei într-un moment crucial. Prin această întâlnire, Lily este forțată să-și confrunte trecutul și să ia decizii dureroase pentru viitorul ei. Colleen Hoover scrie cu o sinceritate dureroasă, reușind să redea perfect conflictele interioare ale personajelor. Cartea tratează subiecte delicate, precum violența domestică și traumele emoționale, dar o face cu mult respect și înțelegere. Autoarea arată cât de complicată poate fi o relație toxică și de ce este atât de greu să pleci dintr-o astfel de situație, chiar dacă știi că este ceea ce trebuie să faci. Ce face cartea specială este că nu te lasă să judeci personajele într-un mod simplist. Ryle nu este doar „bărbatul rău”, iar Lily nu este doar „victima”. Ambii sunt portretizați cu complexitate, ceea ce te face să simți o gamă largă de emoții, de la furie și tristețe, până la empatie și speranță.
Un alt punct forte al romanului este că nu se concentrează doar pe romantism, ci și pe iubirea de sine și pe procesul de a găsi puterea să te salvezi. Titlul, „Totul se termină cu noi”, este o referire la decizia lui Lily de a pune capăt ciclului de abuz care i-a marcat familia, pentru a crea un viitor mai bun pentru ea și pentru cei din jurul ei. Cartea este o combinație de momente fericite, triste, și pline de suspans, care te țin cu sufletul la gură. Este scrisă într-un stil simplu, dar profund, ceea ce o face ușor de citit, dar greu de uitat.
Dacă îți plac poveștile despre viață, iubire și puterea de a te reinventa, „Totul se termină cu noi” este o lectură pe care nu ar trebui să o ratezi.