Articole de specialitate

IMPACTUL ANXIETĂȚII SOCIALE ASUPRA REUȘITEI ȘCOLARE LA ADOLESCENȚI

                                                                                                                                              Prof. Otomega Iulia Mihaela

                                                                                                                                              Disciplina: psihologie

Rezumat

        În contemporaneitate, fenomenul de anxietatea socială este frecvent întâlnit în rândul adolescenților, dar insuficient explorat în literatura de specialitate autohtonă. În contextul școlar, acest fenomen are un impact negativ, reducând interesul elevilor pentru activitățile academice, aspect reflectat în rezultatele obținute la examenul de bacalaureat. În cadrul acestui studiu, ne propunem să analizăm, la nivel teoretic, influența anxietății sociale asupra performanței școlare a elevilor.

Reușita scolară.

     Conceptul de reușită școlară se referă la atingerea unor rezultate înalte în activitățile de învățare, exprimate prin performanțe notabile ale elevului în procesul educativ, în conformitate cu cerințele programei școlare. (Aelenei, L.,2005; Carver, C.S. și SCHEIER, M.F.,1988, p. 38)).

Instituția școlară are responsabilitatea de a iniția copiii în educația culturală; totuși, asemenea oricărei alte instituții, aceasta necesită planuri și strategii pentru îndeplinirea acestui obiectiv fundamental. Conform lui Monteil, școala utilizează conceptul de reușită ca un instrument prin care elevii se aliniază sistemului de așteptări stabilit de instituție. Reușita este corelată cu recunoașterea, iar eșecul cu sancțiunea, în sensul că un elev considerat de succes va continua să obțină rezultate pozitive, în timp ce un elev etichetat ca „neperformant” va tinde să eșueze. Aceasta se întâmplă deoarece convingerile elevilor sunt strâns legate de percepția propriei eficiențe și autoeficienței, care reflectă încrederea în capacitatea de a avea succes în sarcinile propuse. (Bales, R. F., 1970).

Anxietatea socială în relație cu instituția de învățământ

        Anxietate socială este frica de a fi judecat de către alţii, în special în situaţii sociale. Marks and Gerder (1966) şi Marks (1970) ş.a. consideră că persoanele cu anxietate socială experimentează o teamă intensă în situații sociale, manifestată prin diverse forme, cum ar fi sentimentul de rușine, teama de a susține prezentări, de a participa la petreceri sau întâlniri, de a mânca în public ori chiar de a cunoaște persoane noi. Anxietatea socială se manifestă prin tensiune extremă, griji obsesive asupra interacţiunilor şi tendinţa de izolare sau retragere. (Anthony, M. și Swinson, R. P., 2009), este asociată cu teama de a avea performanțe nesatisfăcătoare și cu discrepanțele în gândurile legate de autoevaluare subestimată, aspecte care, la rândul lor, contribuie la o imagine de sine scăzută., Blanck et al. (2003, apud. Lupu D., 2011, p. 108) apreciază că notele școlare pot afecta stima de sine, adică experiențele negative pot influența nefavorabil atât stima de sine, încrederea în sine, cât şi reuşita şcolară. Anxietatea socială dezvoltată în mediul școlar, generată prin judecăți care apar în contexte de vulnerabilitate emoțională, poate inhiba dorința elevilor de a-și exprima cunoștințele dobândite. În plus, exigențele programelor școlare, calitatea profesionalismului cadrelor didactice și metodele de realizare a obiectivelor formative și educaționale pot, în funcție de modul de aplicare, să contribuie la apariția anxietății școlare. Implementarea rigidă și distantă a obiectivelor educaționale sau metodele de predare și evaluare stricte pot favoriza dezvoltarea anxietății sociale la anumiți elevi. Conform lui Tiberiu Rudică, factorii care pot afecta negativ elevii și conduc către eșec școlar includ subestimarea și supraestimarea capacităților reale ale elevului, dezacordul privind motivațiile comportamentului acestuia și conflictele individuale în cadrul colectivului clasei.

Reușita școlară este afectată negativ de anxietatea socială a elevilor, care generează bariere în mediul educațional prin dificultățile întâmpinate în exprimarea cunoștințelor asimilate și prin teama de evaluare, rezultată din frica de a fi judecați în funcție de calitățile lor, fie pozitive, fie negative, de către profesori sau colegi. De asemenea, aspectele fizice asociate anxietății sociale, precum dificultatea de a menține contactul vizual, tendința de izolare socială și simptomele fizice resimțite de elevi, contribuie la o retragere din partea acestora în cadrul activităților școlare. Christopher Vye, Kathlene Scholljegered și Ira David Welch subliniază faptul că există o corelație între consecințele anxietății sociale în rândul adolescenților și activitățile școlare aferente, observând că aceasta poate conduce la absenteism, determinat de preferința pentru disciplinele care nu implică activități orale, cum ar fi prezentările sau activitățile de grup. De asemenea, interacțiunile cu profesorii pot genera dificultăți pentru acești elevi. În plus, viața în cămin este un alt aspect menționat de autori, deoarece presupune o socializare constantă, interacționând cu colegii de cameră și, uneori, cu invitații acestora, ceea ce duce la o lipsă de intimitate. În acest context, elevii pot întâmpina dificultăți în a purta discuții sau în a se afirma în mod asertiv. (Carby, B., W , 1983, p. 85). Viața socială a adolescentului cu anxietate socială este afectată de această tulburare, indiferent dacă acesta locuiește la cămin sau nu, deoarece școala, prin diversitatea sa de obiective, implică o gamă variată de experiențe interumane. Aceasta presupune, în esență, interacțiuni cu profesori și colegi, precum și activități de grup în timpul pauzelor sau al orelor de curs. Așa cum am menționat anterior, autoprezentarea și discuțiile de rutină, cum ar fi primul contact cu o persoană necunoscută, pot reprezenta provocări semnificative pentru elevii care suferă de anxietate socială, ceea ce duce, implicit, la dificultăți în dezvoltarea relațiilor, indiferent de natura acestora.

Bibliografie:

1. AELENEI, LAURENȚIA., Factori ai succesului școlar, (2005), CCD Suceava ISJ. Suceava : Tipografia ROF, pg. 43-46;

2. ANTHONY, MARTIN M. ȘI SWINSON, RICHARD P. (2009), When Perfect isn't Good Enough: Strategies for coping with Perfectionism. Second Edition. Oakland : New Harbinger Publications Inc., ISBN 978-1572245594

3. BALES, R. F. (1970), Personality and interpersonal behavior, s.l. : Holt, Rinehart and Winston, New York, ISBN 978-0030804502

4. CARBY, B., W. The development of children’s understanding of social anxiety in others. A dissertation presented to the graduate school of University of Florida in partial fulfillment of the requirements for the degree of doctor of philosophy. (1983), Florida : University of Florida.

5. CARVER, C.S. ȘI SCHEIER, M.F. (1988), A control-process perspective on anxiety, Anxiety research: An International Journal, 1, pg. 17-22

6. LUPU, DACIANA A. (2011), Implicațiile activităților de consiliere psihopedagogică asupra diadei stimă de sine-reușită școlară,  Brașov : Editura Universității Transilvania din Brașov,  ISBN 9789735988715

 ALIMENTAȚIA ȘI SÂNGELE

                                                                                                                                              Profesor: Rojezuc Cristina Florentina

                                                                                                                                              Disciplina: biologie

           Există o strânsă legătură între grupa de sânge, alimentaţie şi sănătatea oamenilor. Puţini oameni se gândesc la implicaţiile grupei sanguine, deşi aceasta reprezintă o forţă  genetică puternică. Grupele sanguine reprezintă amprenta noastră celulară şi ne dezvăluie multe mistere ce marchează starea noastră de sănătate sau de boală. Din acest punct de vedere, este valabilă zicala: „mâncarea unui om este otrava altuia”. Ştiinţa grupelor sanguine permite alegerea unei alimentaţii adecvate pentru prevenirea unor boli, încetinirea îmbătrânirii, tratarea obezităţii. Sfatul nostru este să urmezi dieta grupei sanguine cel puţin două săptămâni. Vei sesiza în această perioadă multe schimbări: un nivel crescut de energie, o scădere sau creştere în greutate, după caz, o reducere a tulburărilor digestive, ameliorarea problemelor cronice de sănătate. Fiecare om este unic. Avem nevoi nutriţionale diferite şi de aceea, singurul mod de a ne menţine sănătatea sau de a ne vindeca boala este adaptarea hranei la nevoile noastre, specifice ca individ. Grupa sanguină este cheia care descuie uşa spre misterele sănătăţii, longevităţii, vitalităţii, echilibrului emoţional, ea determină rezistenţa faţă de boli, eficienţa cu care ardem caloriile, răspunsul la stres şi însăşi personalitatea noastră. Analiza grupelor sanguine a furnizat explicaţii privind faptul că unii oameni sunt capabili să piardă în greutate urmând anumite diete, în  timp ce alţii nu, unii oameni îşi menţin vitalitatea la vârste înaintate în  timp ce alţii se deteriorează fizic şi mental.Istoria umanităţii este istoria supravieţuirii. Viaţa în timpurile străvechi era scurtă, brutală şi grea. 

            Diferenţa dintre grupele sanguine reflectă în ultimă instanţă capacitatea de adaptare a omului la diferite solicitări din partea mediului exterior.

 GRUPA O-VÎNĂTORUL

– Consumator de carne
– Tract digestiv viguros, dar cu aciditate crescută
– Sistem imunitar hiperactiv
– Intoleranţă faţă de adaptările la dietă şi la mediul înconjurător
– Răspuns optim la stres printr-o activitate fizică intensă
– Necesită un metabolism eficient pentru a fi suplu şi energic prin aport sporit de iod şi calciu
– În ceea ce priveşte personalitatea, grupa O poartă o memorie genetică de forţă, rezistenţă, îndrăzneală, încredere, putere de concentrare, acţiune şi un dezvoltat simţ de autoconservare.

GRUPA A-AGRICULTORUL

– Primul vegetarian
– Culege ceea ce sădeşte
– Tract digestiv sensibil
– Sistem imunitar tolerant
– Predispoziţie pentru boli cardiace, diabet
– Răspunde cel mai bine la stres prin acţiuni de calmare
– Se adaptează bine la mediul înconjurător şi la dietă
– Necesită o dietă vegetariană, pentru a rămâne zvelt şi activ

GRUPA B – NOMADUL

-Echilibrat
– Sistem imunitar puternic
– Tract digestiv tolerant
– Consumator de produse lactate
– Opţiunile cele mai flexibile privind dieta
– Răspunde cel mai bine la stres prin creativitate
– Necesită un echilibru între activitatea fizică şi mentală, pentru a se menţine suplu şi activ

 GRUPA AB – ENIGMATICUL

– Fuziunea modernă între grupele A şi B
– Răspuns de tip cameleonic la condiţii schimbătoare de mediu şi de dietă
– Tract digestiv sensibil
– Sistem imunitar excesiv de tolerant
– Răspunde optim la stres în plan spiritual, fizic şi la nivel de energie creatoare
– Un mister evoluţionist

Bibliografie

1.  1000 de miracole ale naturii, Editura READER’S DIGEST.

2.  Nichita, Alice, Mitroi, Mihaela, Educație pentru sănătate, Editura Aramis.

3.   Pițilă, Tudora,  Mihăilescu, Cleopatra, Educație pentru sănătate, Editura Didactică și Pedagogică.

4.  Roger-Pamplona, George, Sănătate prin alimentație, LibrariaOnline.ro

                 „CVINTETUL” – O ALTFEL DE ABORDARE ÎN EDUCAȚIA TEHNICĂ

                                                                                                                      Prof. ing. Cantea Valentina

                                                                                                                      Disciplina: industria alimentară

          Predarea disciplinelor tehnice presupune introducerea în vocabularul elevilor a unor termeni specifici, de specialitate, pe care tinerii să îi înțeleagă și să îi folosească atunci când vor ocupa un loc de muncă.

         Ca profesor de discipline tehnice, încerc să fac atractive orele de specialitate prin valorificarea și îmbinarea cunoștințelor de gramatică a limbii române ale elevilor cu creativitatea și noțiunile specifice profilului tehnic pentru care se pregătesc. Prin urmare, folosesc frecvent la orele mele, atunci când se simte nevoia de a ieși din rutina predării-învățării-evaluării, una din metodele activ-participative care place elevilor și care mă surprinde plăcut când constat că avem mulți elevi talentați și creativi, chiar și când informațiile transmise sunt mai greu de „digerat” (ca să mă exprim în termeni specifici industriei alimentare). Metoda folosită în acest caz este „CVINTETUL”.

Dar ce este „CVINTETUL”? Poate credeți că este un grup de cinci persoane care cântă o melodie… sau poate un grup de cinci instrumente cu coarde… sau poate e o poezie… Nu, niciuna dintre aceste variante!

Deci, ce este, totuși, acest „cvintet”?!?

    „CVINTETUL” este o metodă activ-participativă care ajută la dezvoltarea gândirii critice a elevilor și care le permite acestora să se manifeste spontan, fără îngrădire, fără să se simtă stingheri și fără să le fie teamă de reacția celor din jur față de părerile lor, să aibă încredere în puterea lor de analiză și reflecție, să lase ca talentul și creativitatea proprie să iasă la suprafață.

    „CVINTETUL” este o „poezie” formată din 5 versuri care respectă următoarele reguli de realizare:

v Versul 1 – titlul – conține un singur cuvânt , un subiect, subiectul tratat = „cuvântul cheie”

v Versul 2 – două cuvinte , adjective ale „cuvântului cheie”

v Versul 3 – trei cuvinte, verbe la gerunziu, care exprimă acțiuni ale „cuvântului cheie”

v Versul 4 – patru cuvinte care formează o propoziție ce exprimă o trăire personală referitoare la „cuvântul cheie”

v Versul 5 – un cuvânt care exprimă esența subiectului tratat, o concluzie.

Această metodă poate fi folosită atât în secvența de verificare a cunoștințelor (evaluare), cât și în cea de fixare a cunoștințelor. Elevii pot realiza sarcina de lucru atât individual, cât și în echipă; se poate organiza chiar și o întrecere între echipe… fiecare profesor putând să lase liberă imaginația.

De curând, am folosit această metodă la clasa a IX-a C la Modulul 1 – Sănătatea și securitatea muncii și Protecția mediului în industria alimentară, ca aplicație practică și ca o modalitate de evaluare a cunoștințelor însușite în capitolul „Instruirea personalului din industria alimentară în conformitate cu legislația și normele SSM”.

Iată câteva din „creațiile” de acest fel ale elevilor la tema: Instructajul de sănătatea și securitatea muncii în industria alimentară:

    Instruirea

Obligatorie, informativă

Instruind, învățând , aplicând

Instructajul oferă siguranță lucrătorului

     Protecție

(eleva Irimia Adriana – IX C)

Instructajul

General, periodic

Pricepând, lucrând, ajutând

Orice instructaj e important

Obligatoriu

(eleva Stoica  Delia – Maria – IX C)

                                                                                                                            Protecție 

Esențială, vitală

Învățând, pregătind, protejând

Protecția ne dă încredere

                                                                                                                         Prevenire

( eleva Clim Denisa – IX C)

        Lege

Importantă, obligatorie

Respectând, aplicând, cunoscând

Legea este foarte importantă

      Drepturi

( eleva Petrăchiuță Măriuca – IX C)

          E adevărat, nu sunt creații lirice, versurile nu au rimă, „poeziile” nu se pot încadra în nici un curent literar, dar se poate observa că elevii au înțeles noțiunile specifice disciplinei de studiu, și-au format competențe de utilizare corectă a vocabularului comun și a celui de specialitate (1.2.10. conform Standardului de Pregătire Profesională – Anexa 4 la OMENCS nr. 4121/13.06.2016), iar eu, ca profesor, mi-am atins obiectivele propuse.

Această metodă activ-participativă poate fi folosită la toate disciplinele de învățământ, în oricare dintre momentele lecției, poate elimina barierele de comunicare dintre profesori și elevi, drept pentru care o recomand, spre aplicare, tuturor colegilor, mai tineri dar și celor cu mai multă experiență.

Bibliografie:

·   https://www.didactic.ro – Cvintetul- metodă pentru dezvoltarea gândirii critice

·   https://projects.ulbsibiu.ro – Descrierea metodei Cvintetul

·   https://cemaifacemlascoala.ro – Cvintetul – Ce mai facem la școală?

·   Standardul de Pregătire Profesională – Anexa 4 la OMENCS nr. 4121/13.06.2016

·   „Cvintet” – citate din lucrările elevilor

PROCEDEE MODERNE DE FABRICARE A ETILBENZENULUI

                                                                                                                                                   Profesor: Haută Cristina-Nicoleta

Disciplina: chimie industrială

Etilbenzenul (EB) este un compus aromatic esențial în industria petrochimică, utilizat în principal pentru obținerea stirenului, care este la rândul său o componentă cheie în fabricarea diverșilor polimeri. Procesul de fabricare a etilbenzenului a cunoscut progrese importante în ultimii ani, orientându-se spre metode mai eficiente și mai ecologice [1].

 Procesul Mobil-Badger

Printre procedeele de vârf în fabricarea etilbenzenului, tehnologia Mobil-Badger, introdusă la scară industrială în anii 1980, a avut un succes semnificativ. Acest proces utilizează un catalizator zeolit de tip ZSM-5, care prezintă o structură tridimensională poroasă. În reactorul Mobil-Badger, benzenul este alchilat cu etilenă în fază gazoasă, reacția desfășurându-se la temperaturi cuprinse între 315°C și 480°C. Aceste condiții asigură o conversie foarte eficientă, cu un randament de aproximativ 99%, menținând formarea de produse secundare la un nivel minim.

         Principalele îmbunătățiri aduse de acest proces includ introducerea reactorului de transalchilare, care permite o gestionare termică mai bună și o durată de viață mai lungă a catalizatorului. De asemenea, consumul de etilenă este optimizat prin injectarea acesteia între straturile de catalizator. Această tehnologie este recunoscută pentru capacitatea sa de a minimiza costurile de capital și de operare printr-un design simplu al reactorului, fără necesitatea unor sisteme complicate de regenerare a catalizatorului. Totodată, procedura nu generează deșeuri apoase care necesită tratare, iar consumul de apă de răcire este redus, limitând astfel impactul asupra mediului [2].

 Procesul Lummus/UOP

         O altă metodă avansată pentru producerea etilbenzenului este procesul Lummus/UOP, comercializat pentru prima dată în Japonia în 1990. În cadrul acestui procedeu, se utilizează un catalizator zeolit de tip Y, care oferă o structură poroasă mai largă. Cu toate acestea, spre deosebire de ZSM-5, structura zeolitului Y poate conduce la formarea unor subproduse, cum ar fi dietilbenzenul, care necesită separare ulterioară. Pentru a contracara această problemă, unele companii au dezvoltat varianta cu zeolit β, care asigură o selectivitate mai mare și o eficiență sporită în producția de etilbenzen.

         În procesul Lummus/UOP, reactoarele sunt dotate cu două catalizatoare diferite: EBZ-500 pentru alchilare și EBZ-100 pentru transalchilare, ambele regenerabile. Această tehnologie este apreciată pentru randamentul ridicat, stabilitatea catalizatorului și consumul redus de energie, oferind o durată de viață de 2-4 ani între regeneratori. În plus, reactorul permite realizarea reacțiilor de alchilare și transalchilare în condiții izoterme, asigurând astfel o eficiență energetică optimă și o calitate superioară a produsului finit [3].

Impactul catalizatorilor zeolitici

         Un aspect esențial al ambelor procedee este utilizarea catalizatorilor zeolitici, care au înlocuit treptat acizii tradiționali Friedel-Crafts, cum ar fi clorura de aluminiu. Zeoliții oferă avantaje majore, printre care se numără stabilitatea chimică, selectivitatea ridicată și insensibilitatea la contaminanți. Datorită acestor proprietăți, procesele moderne de fabricare a etilbenzenului au devenit mai economice și mai ecologice. De exemplu, randamentul de etilbenzen este optimizat, iar riscul de formare a produselor secundare este redus, contribuind astfel la o utilizare mai eficientă a resurselor [4].

Avantajele și importanța procedeelor moderne

         Tehnologiile avansate Mobil-Badger și Lummus/UOP permit unităților de producție să opereze la parametri de eficiență crescută, menținând în același timp un impact ecologic scăzut. Alegerea unui proces specific depinde de factori precum calitatea materiei prime disponibile, costurile energetice și cerințele de protecție a mediului. Procedeele moderne nu doar că reduc consumul de energie și de apă, dar și simplifică fluxurile operaționale, facilitând astfel întreținerea echipamentelor și prelungind durata de funcționare a catalizatorilor fără regenerare frecventă. De exemplu, în reactorul Mobil-Badger, necesitatea de regenerare apare doar după 18-24 de luni de operare continuă, oferind economii substanțiale la nivel de întreținere [5][6].

Concluzie

         Procesele moderne de alchilare și transalchilare utilizate în fabricarea etilbenzenului marchează progrese semnificative în industrie, prin eficientizarea consumului de resurse și reducerea emisiilor nocive. Investiția în astfel de tehnologii inovatoare, cum sunt Mobil-Badger și Lummus/UOP, reprezintă un pas esențial pentru fabricile de etilbenzen care doresc să rămână competitive pe o piață globală din ce în ce mai preocupată de sustenabilitate.

BIBLIOGRAFIE

[1]   Ivânuș, G.,  Tratat de Petrochimie, Vol. 1, Produse petrochimice de bază, Editura AGIR, 2010, București.

[2]   Ethylbenzene Technology of the Future from Mobil/Badger de Mazzone D. N. și Venket C. R.

[3]   https://edisciplinas.usp.br/pluginfile.php/8240043/mod_resource/content/2/EtilbenzenoUOP.pdf, accesat la data de 08.11.2024.

[4]  Ungureanu, A., Cataliză în Industria Organică și Petrochimie, Suport de Curs, 2021.

[5]   https://www.amazon.com/Advanced-Catalysis-Processes-Petrochemicals-Petroleum/dp/1799803813, accesat la data de 08.11.2024.

[6]   Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry și Toxicological Profile for Ethylbenzene (2010).

Violenţa manifestată în mediul școlar

                                                                                                                                        dr. Lăcrămioara Rusu, profesor la Liceul Tehnologic “P.Poni” Iaşi  

Motto: „în şcoli a existat întotdeauna violenţă. Violenţa în şcoli nu este un fenomen social cu totul nou. Totuşi, acest fenomen este astăzi mai vizibil, în cea mai mare parte datorită mediei...”   Aurora Liiceanu

         Violența, așa cum este definită de Organizația Mondială a Sănătății, este „utilizarea voită a forței fizice, asupra propriei persoane, asupra altcuiva sau asupra unui grup sau comunități, rezultînd în traume fizice sau psihologice”. De asemenea, sunt considerate drept violență și actele de amenințare sau intimidare. Așadar se poate extinde noțiunea de violență spre: „orice formă de manifestare a unor comportamente precum exprimare inadecvată sau jignitoare (poreclire, tachinare, ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire); bruscare, împingere, lovire, rănire; comportament care intră sub incidenţa legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism/provocare de stricăciuni cu bună ştiinţă, furt); ofensă adusă statului/ autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă faţă de cadrul didactic)”. Violența poate genera traume fizice, poate avea multe alte consecințe mai puțin evidente, dar la fel de grave pentru victime: traume psihologice care compromit dezvoltarea armonioasă a individului, a grupurilor de persoane (clase de elevi), a familiilor și a întregii comunități. Violența, în contextul evoluției societății umane este catalogată ca un comportament nedorit și asupra căruia se iau măsuri de combatere și de descurajare.

Violența care implică copii sau adolescenți, numita violență juvenilă, ocupa zilnic spațiu în media din întreaga lume, prin cazuri surprinzătoare dacă sunt raportate la vârsta celor implicați și nu poate fi disociată de alte comportamente problematice. Există o legătură strânsă între violența juvenilă și alte tipuri de violență. Iată un exemplu tipic: un copil care asistă la acte de violență în familie sau este el însuși maltratat/violentat poate considera că violența este modalitatea firească, normală de exprimare de sine sau pentru rezolvarea problemelor. Tinerii care se manifestă violent sunt pasibili de a prezenta și alte probleme precum absenteism sau renunțarea la școală, consumul de alcool sau droguri sau boli cu transmitere sexuală ori predispoziții spre violențe de natură sexuală.

Comportamentul violent în rândul tinerilor este cel mai adesea generat de modelul parental, de anturajul amical și de întregul mediu, de familiar și familial. În asociere cu acestea sunt și comunicarea defectuoasă părinți-copii, lipsa supravegherii și a atenției acordate copiilor de către părinți, dar și aplicarea pedepselor dure ca metode de disciplinare la vârsta adolescenței. Pe lângă modelul parental, trăsăturile de personalitate ale copilului sau adolescentului sunt și ele într-o strânsă corelație cu tendințele și comportamentele violente: trăsături de ordin egocentric, diminuarea sentimentului de responsabilitate și culpabilitate, instabilitatea emoțională, slăbiciunea mecanismelor voluntare și de autocontrol. Din acest motiv, comunicarea eficientă cu părinții, cu profesorii și mai ales cu psihologii este cu atât mai importantă, deoarece, odată identificate astfel de trăsături, ele trebuie avute în atenție și corectate.

Între toate formele de violență, cea verbală rămâne predominantă, fără ca impactul său să fie de neglijat în comparație cu violența fizică și semnalează de obicei un potențial de escaladare către alte tipuri de violență, în special cea fizică. Violența verbală reprezintă folosirea unui limbaj ofensator cu intenția de a-l răni pe celălalt: agresorul țipă la celalalt, îl jignește, înjură sau intimidează, răspândește informații mincinoase despre acesta, îl pune în ipostaze de inferioritate, îl amenință sau îl poreclește, producându-i traume. Dacă o persoană este abuzată verbal sistematic, aceasta este mult mai expusă bolilor legate de stres și mult mai expusă îmbolnăvirilor psihomotorii. În multe cazuri abuzul verbal poate afecta victima mai mult decât o poate face un abuz fizic: dacă o persoană este abuzată verbal încă din copilărie, aceasta ar putea dezvolta afecțiuni psihologice ce vor persista mulți ani pe parcursul vieții. De asemenea, o persoană abuzată verbal încă din copilărie tinde să abuzeze verbal chiar și la maturitate.

Să înțelegem comportamentul agresiv și mai ales agresorul: prin acest tip de comportament violent, agresorul încearcă să-și rezolve propriile probleme, de multe ori probleme de care nu este conștient, dar de fapt devine la rândul său o victima a propriului său comportament. Cel mai adesea, cei care abuzează verbal au o părere proastă despre ei înșiși, astfel că încearcă să își pună victimele într-o situație similară lor, făcându-le prin abuz să își piardă stima de sine. Nu degeaba proprii noștri părinți ne învățau: „respectă-i pe ceilalți, căci în felul acesta te respecți pe tine”.

Ce e de făcut, în calitate de educator?

În confruntarea cu actele de violență cel mai indicat este exemplul personal de flexibilitate și asertivitate, adică a arata efectiv copilului care se confruntă cu acte de violență cum să procedeze și cum să se comporte pozitiv.

O altă soluție este să încurajăm copiii să comunice problemele cu care se confruntă, în scopul găsirii de soluții optime, indiferent că problema este de natură comportamentală sau de altă natură. Pentru tinerii predispuși spre acte de violență o soluție ar fi antrenarea lor în activități care să le placă, care să-i stimuleze în alte direcții de manifestare, în special spre zona manifestării creativității, întrucât creșterea încrederii în sine, sporirea valorizării și creșterea aprecierii și a propriei valori pot contribui la diminuarea actelor de violență și la sporirea considerabilă a autoaprecierii.

De mare importanță în combaterea violenței pot fi autodisciplina, aplicarea bunului simț și perseverența. De multe ori o situație premergătoare unui act de violență poate fi dezamorsată prin umor. Înțepăturilor, poreclelor și insultelor este bine să nu li se răspundă nici măcar în glumă, întrucât amplifică agresivitatea agresorului. Deci, abținerea de la manifestări de față cu agresorul este indicată.

Bibliografie:

Depino, Chaterine, Violența în școală, Editura Trei, Bucureşti 2013.

Don Tapscott, Crescuţi digital, Editura Publică, Bucureşti 2011.

Ulrich, L., (coord.), Pentru părinţi şi educatori., Violenţa în şcoală. Metode de intervenţie. Ghid de bune practici, Programul Matra.

                O analiză între evaluarea tradițională și cea modernă

                 Avantaje și dezavantaje

                                                                                                                              Prof. drd. Ana Muntianu

                                                                                                                                        Disciplina: limba și literatura română

           Rezumat

      În articolul  de față ne propunem să prezentăm avantajele și dezavantajele tipurilor de evaluare. Prezentarea este realizată în congruență cu principalele variabile ale evaluării tradiționale și moderne

       Cuvinte cheie: evaluare, variabile, măsurare, apreciere, tradițional, modern.

În sens larg, evaluarea reprezintă ,,procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile permițând luarea unor decizii ulterioare.” (CUCOȘ, 2009, p. 424)

Pe de altă parte, evaluarea este un proces complex, astfel că aceasta presupune un ansamblu de operații mintale și acționale, intelectuale sau atitudini.

Actul evaluării presupune trei etape distincte: măsurarea (operație de cuantificare a rezultatelor școlare), aprecierea (emiterea unei judecăți de valoare referitoare la rezultatele măsurate), actiunea de elaborare a deciziilor (de stabilire a modalităților corective și ameliorative).

Principalele metode și instrumente evaluative la disciplina limba și literatura română sunt: metodele și instrumentele tradiționale (probele orale - conversația de verificare, interviul, redarea, descrierea și reconstituirea, completarea unor dialoguri neîncheiate, seminarul, colocviul, probele scrise - extemporalul, lucrarea de control (anunțată), tema pentru acasă, examenul scris, testul, activitatea de muncă independentă în clasă) și metodele și instrumentele complementare  sau alternative (observarea directă a elevilor, autoevaluarea, proiectul sau experimentul, interviul, eseul, rapoartele scrise, portofoliul, investigația, dramatizările sau dezbaterile pe teme problematizate etc.)

Mai jos, prezentăm avantajele și dezavantajele instrumentelor tradiționale de evaluare și avantajele și dezavantajele instrumentelor alternative de evaluare.

Chestionarea orală/ Examinarea orală reprezintă un instrument tradițional de evaluare ce constă într-o conversație individuală, frontală sau combinată. Aceasta se folosește ,,cu precădere ca verificare curentă și parțială pe parcursul programului, ca și în cadrul examenelor.” (RADU, 2004, p. 170)

Acest instrument de evaluare are numeroase avantaje: permite o verificare directă a cunoștințelor de limba română, stimulează dezvoltarea exprimării orale fluente a elevilor. Însă, dezavantajele acestui instrument de evaluare nu sunt de ignorat: numărul elevilor care pot fi astfel evaluați este relativ mic, unii elevi mai sensibili pot fi copleșiți de emoții sau inhibați atunci când sunt solicitați să răspundă.

Un alt instrument tradițional de evaluare îl reprezintă proba scrisă. Ca și chestionarea orală, prezintă o serie de avantaje: permite evaluarea într-un timp relativ scurt a mai multor elevi și a unui volum mai mare de cunoștințe, este mai obiectiv, presupunând existența unor bareme de notare, permite o distribuire mai echitabilă a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev. Pe de altă parte, dezavantajele probelor scrise sunt: nu permit feedbackul imediat, în cazul în care elevul începe să rezolve sarcina de lucru utilizând premise eronate, nu mai poate fi corijat.

În schimb, procedeele și instrumentele alternative de evaluare sunt flexibile și adaptabile la specificul disciplinei limba și literatura română, la specificul clasei sau la particularitățile și aptitudinile elevilor.

Printre procedeele și instrumentele alternative de evaluare se numără: portofoliul, jurnalul reflexiv, tehnica 3/2/1 sau Răspunde, aruncă, interoghează! etc.

Specialiștii identifică trei tipuri de portofolii: de prezentare sau introductiv, de progres sau de lucru și de evaluare.

Pe termen lung, portofoliul devine o modalitate eficientă prin care profesorul urmărește progresul elevilor la disciplina pe care o predă. Evaluarea portofoliului presupune prezentarea lui de către elev, iar în evaluarea portofoliului trebuie să primeze calitatea, nu cantitatea. Avantajele utilizării portofoliului sunt: lipsa de tensiuni negative, de stresul obișnuit în cazul altor forme tradiționale; dezvoltarea capacității de autoevaluare a elevului; poate fi utilizat cu real succes în evaluarea elevilor cu inteligență vizuală, muzicală, naturistă, kinestezică. În schimb, dezavantajul portofoliului este că, dintre toate metodele de evaluare, este cel mai greu de evaluat (necesită un timp îndelungat și un barem strict, dificil de alcătuit).

O altă metodă alternativă de evaluare este tehnica 3/2/1. Prin această metodă se pot aprecia rezultatele unei secvențe sau a unei întregi activități instructive. Elevii notează  la sfârșitul secvenței/lecției 3 noțiuni pe care le-au învățat în lecția respectivă, 2 idei (supoziții/impresii) în privința a ceea ce vor învăța în continuare,1 capacitate (abilitate) pe care au deprins-o în urma activității de predare-învățare. Există, în afară de avantajele acestei metode, și dezavantaje: dacă se obișnuiesc cu această procedură (auto)evaluare, elevii au tendința de a prefabrica răspunsuri standardizate.

   Răspunde, aruncă, interoghează! (RAI) este o metodă care se poate aplica în etapa de evaluare a unei lecții mixte, în lecțiile de recapitulare și evaluare, dar și în momentul de actualizare a cunoștințelor anterioare. În cazul disciplinei limba și literatura română, această metodă are un succes considerabil la clasele mici.

În concluzie, spre deosebire de procedeele tradiționale de evaluare, procedeele alternative sunt flexibile, centrate pe acțiune, iar în utilizarea lor, relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare.

Bibliografie:

Cucoș, Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2009.

 Radu, T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Ediția  a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000.

Ilie, Emanuela, Didactica limbii și literaturii române, Editura Polirom, Iași, 2014.

                                                               Perspective ale personalității umane

                                   Prof. Tamara Antoci

                                        Disciplina Limba și litearatura română

        Se pare că toată lumea știe ce este personalitatea, dar nimeni nu poate să o descrie precis: sute de definiții sunt disponibile. Spunem despre o cunoștință:”Are personalitate” și despre alta „E plină de personalitate”. Înțelegem prin aceasta că persoana pe care o cunoaștem produce sau nu un efect asupra altei persoane.

    Personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societății, deprinderi sau acțiuni care influențează cu succes alți oameni, răspunsuri date de alții unui individ considerat ca stimul, ce cred alții despre tine. Definițiile în funcție de efectele externe confundă însă personalitatea cu reputația.

    Majoritatea psihologilor și filozofilor preferă să definească personalitatea ca o entitate obiectivă, ca ceva care există cu adevărat. Ei admit că persoana este deschisă lumii înconjurătoare, că este influențată de aceastași că o influențează la fiecare pas. Totuși, o personalitate își are propria sa istorie și propria sa existență, nu trebuie confundată cu societatea și nici cu prcepțiile pe care alți oameni le au despre ea.

  În viziunea lui Allport personalitatea este o organizare dinamică în cadrul individului  a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.

    Cuvântul „personalitate” și rădăcina sa „persoană” au fascinat îndelung pe cercetătorii limbii. Max Müller este entuziasmat, de exemplu, de abstracțiunea acestor termeni și de larga lor utilitate. Termenii „personality” în engleză, „personnalité” în franceză se aseamănă mult cu „personalitas” din latina medievală. În latina clasică era utilizat numai „persona”. Toți savanții sunt de acord că acest cuvânt înseamnă la origine „mască”, dar, în Antichitate, „persona” a ajuns să semnifice altceva, inclusiv actorul din spatele măștii, adică adevărata reunire a calităților interne și personale.

  În concepția lui Mielu Zlate există patru perspective sau modalități de abordare în evoluția teoriilor asupra personalității. Una din ele se bazează pe descompunerea personalității în elementele sale componente în vederea descoperirii elementului primar, ultim sau fundamental al acesteia. Concepția behavioristă asupra personalității umane, deși tindea spre surprinderea omului integral, în cele din urmă recurgea la studierea unora dintre funcțiile particulare ale acesteia ( gesturi, vorbire, obiceiuri), ajungându-se în felul acesta la pulverizarea unității și integralității personalității într-o multitudine de elemente  sau părți constituante.

    Perspectiva structurală considera că unicitatea și originalitatea personalității provine nu din natura, felul sau numărul trăsăturilor, ci din modul concret de organizare, structurare și interrelaționare a acestora. Perspectiva structurală subliniază caracterul unitar și global al personalității apărut ca urmare a elementelor sale componente.

     Perspectiva sistemică a apărut ca dezvoltare a ciberneticii și pornește de la interpretarea personalității ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate într-o interacțiune ordonată și deci nonîntâmplătoare. Din această perspectivă, personalitatea apare ca fiind unitatea integrativă superioară care sevește drept cadru de referință pentru studiul și interpretarea diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic. Personalitatea este un sistem supraordonat ce nu se poate reduce și nici confunda cu diferitele procese și funcții psihice, ce nu poate fi alipită structurilor biologice, este deci un sistem dinamic hipercomplex ce presupune organizare ierarhică, dar și independență relativă față de elementele componente.

     Perspectiva psihosocială este orientată spre surprinderea personalității concrete, așa cum se manifestă ea în situațiile și conjuncturile sociale, în funcție de atributele psihosociale ale omului, adică de statutele și rolurile sale, de nivelurile sale de aspirație și așteptare, de structura atitudinilor și opiniilor sale. Omul, ca ființă prin excelență nu poate exista decât în cadrul relațiilor sociale, care constituie, într-un fel, însăși esența personalității.

  S-au identificat mai multe fațete ale personalității:

1. personalitatea reală așa cum este ea în realitate;

2. personalitatea autoevaluată, adică imaginea pe care o are individul depre sine;

3. personalitatea ideală, adică cea imaginată, cea dorită, cea pe care individul dorește să o formeze;

4. personalitatea percepută, imaginea individului despre alții;

5. personalitatea proiectată, adică ceea ce crede individul că gândesc alții despre el;

6. personalitatea manifestată, cea exteriorizată, obiectivată în comportament.

    Toate aceste fațete ale personalității nu dețin o valoare în sine, ci aceasta apare din interacțiunea lor.

  Personalitatea, după cum afirmă Allport, e prezentă în viața individului uman, potențial, din momentul nașterii și în mod concret în jurul vârstei de trei ani, căpătând contur precis abia la maturitate.

  Personalitatea se poate dezvolta printr-o acțiune susținută a unui educator și dinăuntru prin autodezvoltare. De la o anumită vârstă însă, mai ales în mediile culte, autodezvoltarea personalității devine pentru persoană un scop conștient. Pentru o autodezvoltare corectă și eficientă este însă necesară cunoașterea de sine.

        Aș încheia cu un citat din Octavian Goga , „De multe ori privind în sufletul tău ți se pare că stai în fața unei case cu obloanele trase și cu ușile închise. O mână necunoscută a scris pe o hârtie în colț, la poartă „Plecat fără adresă”.” Pentru a ne cunoaște mai bine, este necesar să deschidem ușile și obloanele casei noastre sufletești, să pătrundem în ea, să ne analizăm gândurile, sentimentele, acțiunile și să ne cântărim calitățile și defectele, să ne punem ordine în ele, păstrând ceea ce merită și aruncând ceea ce e vechi, uzat și nefolositor. Să nu uităm că nu am venit în mână cu o oglindă și că mai întâi ne oglindim în altul și abia apoi , prin ajutorul și prin intermediul acestuia, în noi înșine.

Bibliografie

1. Alexandrescu, I. , Persoană, personalitate, personaj,Ed. Junimea, Iași; 1988

2. Allport, GW, Structura și dezvoltareav personalității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991

3. Zlate, Mielu, Eul și personalitaea, Ed. Trei, 1997

                                                                           DESPRE DEMNITATE

                                                                                                    Prof. Ploae Mona-Laura

Demnitatea este o calitate a fiinţei umane, dar şi a popoarelor. În cazul unei persoane, ea presupune existenţa unei conştiinţe a propriei valori, dublată de modestie şi corelată cu conştiinţa valorii celorlalţi.

Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Fiecare om îşi doreşte demnitate. Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Ea vine din şi de la om, şi se reflectă în om. Schiller, adresîndu-se semenilor, nota: “Demnitatea umană e în mâinile voastre, păstraţi-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălţa!”.Demnitatea umană trebuie să fie una pentru toţi. Omul faţă de Om trebuie să arate demnitate. Ea nu trebuie să depindă de culoare, sex, vârstă, naţionalitate, etc. Atât oamenii „mari”, cît şi cei „mici”, trebuie să manifeste, după părerea noastră, o demnitate umană egală. Există, fireşte, oameni mai buni, dar şi mai răi, care nu pun preţ, ba chiar ignoră esenţa şi demnitatea omului. Cel care dispreţuieşte un alt om nu posedă o demnitate umană deplină. Sentimentul demnităţii umane nu trebuie să depindă de împrejurări — nici de bogăţie, nici de provenienţă socială, nici chiar de noroc. Ea trebuie să persiste mereu între oameni, ca un element indispensabil oricărei societăţi.

 Orice scop are întotdeauna un cost, sau o demnitate. Considerăm că acest cost exterior se poate aprecia în ceva material, sau în bani, pe când costul interior se numeşte demnitate. Câteodată costul acesta interior este mult mai înalt ca preţul material. Acolo unde nu există un preţ, unde nu găsim un echivalent material, acolo este demnitate. Această demnitate nu are un preţ extern, ci doar unul intern, subiectiv, care este estimat de conştiinţă. Acest preţ lăuntric are o valoare intrinsecă ce se identifică cu demnitatea morală. Aceasta este direct legată de o anumită datorie, dar nu de sentimentul datoriei. Sursa ei este însăşi ideea demnităţii umane.

 Orice om este un univers unic, irepetabil, sau, cum zicea Eminescu: „În orice om o lume îşi face încercarea”. Tocmai acest cost lăuntric, numit demnitate, îl face pe om să fie respectat de alţi oameni, ca egal între egali. Din această realitate derivă, de fapt, conceptul echităţii: oamenii sunt egali între ei, toţi au aceeaşi demnitate — iată formula demnităţii umane.

Eminescu scria: “Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori”. Demnitatea naţională corelează direct cu iubirea faţă de ţară şi de neam, faţă de pământul natal. Ea este valoarea supremă a oricărui popor.  Este legată de trecutul istoric, de adevăr şi, desigur, ea motivează şi determină dăinuirea unui popor în istorie.

 Considerăm că, pentru o ameliorare a mediului social, în primul rând e nevoie de o profundă schimbare de mentalitate, ca populaţia să conştientizeze necesitatea cunoaşterii şi respectării legilor.

În istoria omenirii s-au perindat o mulţime de popoare. Unele au rezistat încercărilor timpului, altele s-au stins o dată cu cetăţile, oraşele şi aşezările lor. Dăinuirea în istorie depinde în mare măsură de însuşi poporul, de demnitatea sa naţională. Fiecare popor, pentru a rezista, trebuie să-şi păzească ţara, iar statului îi revine să aibă grijă de cetăţenii ei, să-şi protejeze şi să dezvolte cultura, limba şi tradiţiile lor. Totodată, formarea şi dispariţia ţărilor şi a statelor este un proces firesc, istoric, un proces evolutiv.

Fiecare stat îşi are istoria sa. De-a lungul secolelor si țara noastră a cunoscut numeroase schimbări de teritoriu, de organizare statală, de componenţă etnică, influenţe culturale din partea celor cu care a intrat în contactat. Suntem, de fapt, o zonă de interferenţă culturală. La fiecare etapă istorică, țara suferea pierderea unui anumit teritoriu. Toate imperiile — Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus — ne-au “croit” harta, sfârtecînd trupul ţării. Cu toate acestea, ne-am păstrat identitatea, modul de trăi şi felul de a fi, limba şi datinile. Pe parcursul anilor, tocmai datorită componentelor demnităţii naţionale, am reuşit să supravieţuim ca ţară şi popor. În viziunea noastră, demnitatea naţională este valoarea supremă a dăinuirii noastre în istorie. Legăm demnitatea naţională de patriotism, de iubirea faţă de ţară şi neam. Demnitatea începe, de fapt, de la omul concret, de la cetăţean, de la mamă, de la familie, de la satul natal, de la baştină, şi se întruchipează în demnitatea poporului, în demnitatea naţiunii.