Punand intrebari prea multe, prea lungi si indreptate spre optiuni personale, unii Coachi demonstreaza ca incearca, indirect sau inconstient, sa propuna solutii, sa obtina recunostinta, sa-si justifice prezenta, sa accelereze procesul prin care trece Coachee-ul lor etc. Chiar daca astfel de intrebari prea numeroase si, de multe ori, nepotrivite au la baza sentimentele cele mai bune, ele nu fac decat sa impiedice demersul autonom al Coacheeului. De aceea, intrebarile de acest gen sunt considerate ineficiente. Contrariul unei intrebari simple nu este intrebarea complexa, ci mai degraba intrebarea complicata, sinuoasa sau alambicata. Intrebarile complexe se refera la abordarea „complexitatii”, altfel spus la „abordarea sistemica”. Aceasta abordare poate propune o serie de intrebari asa-zise „complexe”, ce materializeaza o serie de strategii forte, utilizate de coach-ii profesionisti. Vom aborda acest tip de intrebari putin mai tarziu.

O alta deosebire dintre tipurile de intrebari se refera la obiectul lor. In coaching, ca si in comunicarea generala, consideram ca o intrebare are drept scop obtinerea de noi informatii. Ca urmare, pentru a obtine intr-adevar noi informatii, este bine sa nu incercam sa influentam dinainte continutul raspunsului. O intrebare care lasa-i lasa interlocutorului campul continutului complet liber este o intrebare „neutra” si este considerata utila. In schimb, o intrebare care, prin felul in care este formulata, propune o anumit raspuns, este o intrebare „dirijata” . In coaching, intrebarile dirijate trebuie evitate. De exemplu: „Sunteti furios?” propune o emotie printre altele si atrage atentia Coachee-ului asupra unui continut specific. Coachee-ul se poate concentra asupra acestei emotii, remarcand ca, intr-adevar, simte o anume enervare, vecina cu furia. Totusi, atentie, caci conentrarea personala asupra unei emotii ii poate da acesteia importanta, in detrimentul alteia, la fel de prezenta, dar nementionata de catre Coach. Daca vrem cu adevarat sa stim ce gandeste sau ce simte o persoana, este bine asadar sa-i punem o intrebare mai „neutra” (chiar daca ea vizeaza anumite emotii sau sentimente), care, prin forma ei, sa faciliteze libera exprimare a respectivei persoane; de exemplu: „Ce simtiti in momentul asta?” Forma intrebarii de mai sus: „Sunteti furios?” are totusi meritul de a fi simpla. Unele intrebari dirijate vehiculeaza atatea informatii si chiar judecati sau credinte, incat aproape ca-i propun interlocutorului sa accepte sau sa refuze cadrul de referinta ingust al celui care le pune. Daca, din punct de vedere formal, astfel de intrebari pretind ca urmaresc obtinerea unor informatii, in realitate lucrurile stau cu totul invers. De exemplu: „Acest mediu 7 Antreprenor pentru viitor Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. ambiant pasiv, care va obliga sa duceti in spinare mai mult decat partea dumneavoastra de responsabilite, nu starneste in dumneavoastra o reactie de furie, sau cel putin de enervare?” „Nu credeti ca, atunci cand ne aflam intr-un context ierarhic, iar cultura intreprinderii este de tip traditional, este mai intelept sa reflectam foarte bine inainte de a ne asuma un risc?” Este limpede ca cele doua intrebari dirijate si complicate de mai sus nu sunt intrebarile unui coach. Daca doreste sa-i lase Coachee-ului sau un spatiu cu adevarat liber in care acesta sa se poata exprima neingradit, coach-ul va pune o intrebare neutra si simpla: „Ce parere aveti?” sau „Ce simtiti acum?” etc. Astfel de intrebari au totodata si un caracter „deschis”.

Printre diferitele categorii de intrebari exista si intrebarile „deschise”, care ii pun Coacheeului la dispozitie un vast teritoriu de exprimare, precum si cele „inchise”, care propun o alternativa, lasandu-l pe Coachee sa aleaga sau sa se pozitioneze intr-un fel sau altul. Intrebarile deschise largesc campul de „dialog” al Coachee-ului, in vreme ce intrebarile inchise il obliga sa opteze. Pus sa raspunda la astfel de intrebari, Coachee-ul poate descrie pe larg ce doreste, ce simte, poate vorbi despre ritmul sau, despre gandurile sale etc. Coach-ul isi formuleaza intrebarea astfel incat nimic sa nu sugereze ca el ar avea o parere sau ca si-ar indrepta atentia spre un punct anume. Coach-ul nu influenteaza raspunsul. Acest gen de intrebari suscita din partea Coachee-ului un comentariu mai personal, uneori original sau neasteptat, alteori mai lung sau ezitant. Toate intrebarile de mai sus propun alternative si il obliga pe Coachee sa opteze. Coacheeul va alege intre cele doua sau mai multe optiuni pe care i le propune Coach-ul (dar care rezulta din propriul sau dialog). In cazul in care Coachee-ul nu s-a hotarat, forma intrebarii ii sugereaza s-o faca. Rostul unor astfel de intrebari este deci acela de a-l indruma pe Coachee atunci cand acesta este gata sa faca o alegere. De regula, intrebarile inchise atrag din partea Coachee-ului un raspuns scurt. S-ar putea ca, dupa ce a raspuns, Coachee-ul sa se astepte la o noua intrebare. De aceea, intrebarile inchise constituie un fel de jalon care poate duce la aparitia unei pauze in dialogul Coachee-ului. O stimulare judicioasa din partea specialistului il va ajuta pe Coachee sa-si duca mai departe gandurile, sau sa initieze tranzitia spre o alta activitate de dialog personal.

Printre tipurile de intrebari, o alta distinctie este aceea dintre intrebarile care asteapta un raspuns analitic si cele care provoaca o actiune. Intrebarile analitice atrag de regula raspunsuri ce fac apel la trecut sau la cadrul de referinta dobandit al Coachee-ului. 8 Antreprenor pentru viitor Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Intrebarea analitica urmareste sa-l ajute pe Coachee sa-si constientizeze motivatiile, contextul, mijloacele si constrangerile. Coachee-ul va starui asupra istoricului situatiei sau o va descrie mai amanuntit. Intrebarile analitice puse de Coach smulg de la Coachee mai multe informatii, sub forma de explicatii sau de justificari. Subliniem de aceea ca intrebarile analitice nu se numara printre cele la care ar trebui sa recurga un astfel de specialist. Ca o prima consecinta practica a acestei strategii proprii coachingului, trebuie sa se evite cu orice pret sa se intrebe „de ce?”. La aceasta intrebare, raspunsul este aproape intotdeauna o reconstituire si mai detaliata tocmai a cadrului de referinta care restrange mobilitatea mentala sau agilitatea emotionala a Coachee-ului. Intrebarea „de ce?” atrage aproape sistematic din partea Coacheeului un plus de informatii sub forma de justificari. Acestea isi au intotdeauna originea fie in trecutul Coachee-ului, fie in mediul lui ambiant, perceput ca restrictiv sau constrangator si care-i limiteaza posibilitatile de dezvoltare. De aici rezulta ca toate intrebarile orientate spre intelegerea problemei, spre trecut, spre dificultatile insurmontabile ale Coachee-ului, spre disecarea contextului sau a alegerilor gresite din trecut pot fi considerate ca, practic, inutile. Daca pornesc de la principiul paradoxal potrivit caruia „pentru a reusi, trebuie sa intelegi de ce ai esuat”, astfel de intrebari nu fac decat sa-l lase pe Coachee prizonier al contextului sau al cadrului de referinta care-l limiteaza si din care el ar trebui ajutat sa se smulga. Aceasta afirmatie are, desigur, si cateva exceptii importante. De pilda, un specialist poate intreba „de ce?” pentru a intelege mai bine din raspunsul Coacheeului sau felul in care acesta se limiteaza. Coach-ul insa nu trebuie sa asculte continutul raspunsului, ci sa caute mai degraba sa surprinda ce anume se ascunde in spatele cuvintelor, pentru a sesiza cadrul de referinta al Coacheeului; in acest caz, raspunsul Coacheeului ii va permite coach-ului sa inteleaga modul sau de a gandi. „Cum?” Intrebarile centrate pe actiune au meritul ca il determina pe Coachee sa ia in calcul noi posibilitati, sa se gandeasca la faurirea unui viitor nou, diferit. In genenal, astfel de intrebari incep cu „Cum ati proceda ca sa…?”. In coaching, intrebarile care incep astfel sunt considerate cele mai bune. O asemenea intrebare, deschisa, poate fi neutra, sau poate fi dirijata subtil, in functie de etapa de coaching in care s-a ajuns. Intr-adevar, intrebarea „Cum ati proceda ca sa…?” presupune ca deja Coachee-ul s-a hotarat sa treaca la fapte si ca poate acum reflecta la strategia, tactica sau comportamentul de care are nevoie. Aceasta presupunere poate sa fi confirmata de activitatea ce preceda intrebarea, caz in care intrebarea va fi neutra. Daca insa Coachee-ul nu a dat semne ca ar dori sa treaca la fapte, o asemenea intrebare din partea specialistului il va dirija spre 9 Antreprenor pentru viitor Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. alegerea unei actiuni. Cu alte cuvinte, daca apare prematur in raport cu dorinta Coacheeului de a trece la actiune, intrebarea „Cum ati proceda ca sa…?” va fi perceputa ca o intrebare dirijata si deci nepotrivita. In general, in demersul de coaching, intrebarile care-l orienteaza rapid pe Coachee spre elaborarea si punerea in aplicare a unor solutii si spre construirea activa a propriului sau viitor sunt considerate ca fiind mult mai eficiente decat acelea care il centreaza pe analiza si intelegerea situatiei sale prezente sau trecute.