WORKSHOP PENTRU CADRELE DIDACTICE
(în cadrul Programului educaţional Managementul prezenţei la şcoală)
Argument:
Cu toții știm și vorbim despre importanța prevenirii și reducerii absenteismului, știm care sunt factorii de risc și care sunt potențialele urmări.
Dorința de a face ceva în sensul acesta este de asemenea una comună, și totuși continuăm să întâmpinăm dificultăți în găsirea unor soluții viabile, care să funcționeze și să dea rezultate reale.
Numeroasele studii și programe de prevenire și reducere a absenteismului, implementate (cu succes) în alte țări, sunt doar în mică parte aplicabile la noi, și din păcate ne găsim de multe ori “cu mâinile legate” atunci când căutăm soluții: anumite metode nu sunt aplicabile din cauza legislației, altele din cauza programei încărcate care trebuie parcursă în totalitate, uneori cauzele absenteismului sunt în afara posibilităților noastre de a interveni (aspecte socio-economice, familii dezinteresate etc.)
Admițând că nu putem rezolva orice situație, că există piedici și că uneori ne vom lovi de ele, implicarea merită și dacă, prin efortul nostru, am reușit să schimbăm drumul unui singur elev, de la unul spre eșec/ abandon la unu spre reușită, carieră.
Scop:
Reducerea absenteismului şcolar.
Obiective:
Conştientizarea cauzelor şi consecinţelor absenteismelor;
Dezvoltarea la elevi a competenţelor de management a timpului, management al spaţiului fizic, al mediului social;
Creşterea motivaţiei pentru învăţare;
Reducerea anxietăţii şcolare, anxietăţii de testare;
Dezvoltarea la elevi a competenţelor sociale, de a face faţă presiunii grupului;
Promovarea unui stil de viaţă sănătos.
Grup ţintă:
Cadre didactice de la nivelul gimnazial şi liceal
Modalitatea de desfăşurare:
Workshopul se va desfăşura pe parcursul a 3 şedinţe, după cum urmează:
1. Cauze şi efecte ale absenteismului, sugestii generale de abordare;
2. Prezentarea şi discutarea materialelor adresate părinţilor, modalitatea de utilizare;
3. Prezentarea şi discutarea materialelor adresate elevilor, modalitatea de utilizare.