Flaviu-Ștefan Balint s-a născut în data de 11 aprilie 2002 la Cluj-Napoca. Timp de un an și jumătate, a studiat la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, la profilul de Artă dramatică, ca mai apoi să urmeze Liceul Teologic „Emanuel”, la specializarea Științe sociale.
La Festivalul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu” de la Brăila (noiembrie 2018), a obținut premiul I pentru cel mai bun spectacol cu Protège-Moi (după Matei Vișniec, regizat de Iulia Ursa), respectiv premiul special „Bogdan Ulmu” pentru cea mai bună interpretare masculină din spectacolul Protège-Moi, cu mențiunea că acest premiu a fost oferit pentru prima dată la această ediție, juriul argumentând că a fost creat special pentru interpretarea lui Flaviu Balint.
De asemenea, a obținut încă o dată premiul I pentru cel mai bun spectacol cu rolul Firfirică din Protège-Moi la Olimpiada Națională de Arta Actorului (ianuarie 2019), desfășurată la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.
În perioada 2021-2022 a urmat secția de Teatrologie (Jurnalism teatral) de la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ca ulterior să se consacre Actoriei (Artele spectacolului) în cadrul aceleiași facultăți, făcând parte din prima promoție care a glisat de la structura de trei ani la cea de patru ani (2022-2026).
Din martie 2022, colaborează cu Centrul de Creație „Maidan” din Cluj-Napoca, iar din toamna anului 2024, cu Teatrul Național „Lucian Blaga”, jucând în spectacolul Am bombardat New Haven, în regia lui László Bocsárdi.
Este implicat activ în producțiile artistice ale Trupei de Teatru ARC, al cărei membru fondator este.
SPECTACOLE DE TEATRU
(2017-2026)
TEATRU
ACTIVITATE ÎN CADRUL FACULTĂȚII
Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Spectacol de teatru radiofonic Trandafirilor 10, regia sonoră: Cristian Uță, rol: Studentul, Administratorul (2025)
Spectacol (Re)petiție, regia: Sergiu Cornelius, rol: Corneliu Zelea Codreanu (2025)
Spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Sinko Ferenc și Diana Aldea, rol: Hamlet (2025)
Spectacolul Richard al III-lea, regia: Sergiu Cornelius, colaborare cu secția Regie de teatru, anul III, rol: Richard III (2025)
Spectacol-examen Puricele în stup, regia: Sergiu Cornelius, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Augustin Ferraillon (2024)
Spectacol-examen Livada de vișini, regia: Diana Mihalașcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Epihodov (2024)
Spectacol-examen Sonata fantomelor, regia: Ștefana Olar, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Colonelul (2024)
Spectacol de commedia dell' arte Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu, Sinko Ferenc și Diana Aldea, rol: Antonio-amorez (2024)
Spectacol view-points Căderea din Eden, regia: Diana Mihalașcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul 1 (2023)
Spectacol-examen Livada de vișini, regia: Teodora Cule, în colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Epihodov (2023)
Spectacol-examen Supa de la miezul nopții, adaptare după romanul omonim al Martei Petreu, regia: Georgiana Mițiți, colaborare cu secția Regie de teatru, anul I, rol: Manfred (2023)
Spectacol-examen one-man show Supa de la miezul nopții, adaptare după romanul omonim al Martei Petreu, regia, dramaturgia și scenografia: Flaviu Balint, rol: Marcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul 1 (2023)
Spectacol Game ludice: o călătorie prin teatru, dans și muzică în cadrul festivalului de teatru international FITS, regia: Jean-Jacques Lemêtre (2023)
Monolog Rock Law de Erick Bogosian, rol: Daniel (2023)
Monolog Pledoarie pentru suferință, regia: Filip Odangiu (2023)
Spectacol pentru copii Prigurigu, regia: Filip Odangiu (2023)
Exercițiu de teatru psihologic Pescărușul de A. P. Cehov, regia: Diana Mihalașcu, rol: Treplev (2023)
Exercițiu de teatru psihologic Nora de Henrik Ibsen, regia: Diana Mihalașcu, rol: Torvald (2023)
Performance Femeia nisipurilor, concept: Flaviu Balint (2022)
Exercițiu de comedie O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia: Andreea Anca, rol: Spiridon (2022)
Drmatizarea spectacolului Dama de silicon, după romanul „Însemnările damei de silicon” de Dănuț Ungureanu, regia: David Fărcășan (2022)
FILM
Scurt-metraj Noaptea are dreptate¸ regia: Sofia Nelega, personaj: Misionarul (2024)
Scurt-metraj A/S, regia: Oleg Creangă, personaj: Băiatul (2024)
Scurt-metraj Syntetic Love, regia Sergiu Cornelius, personaj: Prezentatorul (2023)
Scurt-metraj Pianul, regia: Flaviu Balint (2023)
Exercițiu de film La salonul de chirurgie estetică, rol: Claudiu, regia Alexandra Scînteie, colaborare cu secția Regie de film, anul III (10.01.2025)
Exercițiu de film Agabi Burabi, rol: Agabi Burabi, regia Ada, colaborare cu secția Regie de film, anul III (18.12.2024)
Exercițiu de film Nu te uita straniu la mine, căci eu straniu mă gândesc, regia Ștefan Rusu și Jim Cojocaru, personaj: Regizorul (2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Nelu, regia Radu Bozac, colaborare cu secția CFM, anul I (06.05.2023)
Exercițiul de film Așa părinți, regia: Theodor Coman, personaj: Petru (2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Sile, regia Adelina Scînteie, colaborare cu secția CFM, anul I (07.05.2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Nelu, regia Alexandra Scînteie, colaborare cu secția CFM, anul 1 (09.05.2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Sile, regia Hosse, colaborare cu secția CFM, anul I (09.05.2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj:Nelu, regia Andreea, colaborare cu secția CFM, anul I (13.05.2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Nelu, regia Ruxandra Tripa, colaborare cu secția CFM, anul I (22.05.2023)
Exercițiu de film Probă de microfon, personaj: Sile, regia Dan Osteniuc, colaborare cu secția CFM, anul I (23.05.2023)
Exercițiu de film Întârziere, personaj: iubitul, regia: Oleg Creangă, colaborare cu secția CFM, anul I (12.05.2023)
Exercițiu de film Ținutul zăpezilor, personaj: actorul, regia Iulia Alexandra, colaborare cu secția CFM, anul I (26.05.2023)
Exercițiu de film Ținutul zăpezilor, personaj: asiaticul, regia Oleg Creangă, colaborare cu secția CFM, anul I (05.06.2023)
Exercițiu de film Caut coleg de apartament, regia: Janine, personaj: colegul, colaborare cu secția CFM, anul I (10.05.2023)
Exercițiu de film Probleme în relație, regia: Radu Bozac, personaj: iubitul, colaborare cu secția CFM, anul I (15.05.2023)
Exercițiu de film / experiment social Samir, regia: Alexandra Scînteie, personaj: fratele, colaborare cu secția CFM, anul I (14.05.2023)
Exercițiu de film / experiment social, Regele soare, regia: Alexandra Scînteie, personaj: fratele, colaborare cu secția CFM, anul I (14.05.2023)
Exercițiu de film,Vin rușii, regia Alexandra Scînteie, personaj: Matei, colaborare cu secția CFM, anul I (18.06.2023)
Exercițiu de film-muzical Evadare, regia: Rareș Postolache, personaj: băiatul, colaborare cu secția CFM, anul I (12.07.2023)
Exercițiu de film Scafandrul, regia: Andreea Anca, personaj: Iubitul (2022)
ACTIVITATE ARTISTICĂ ÎN AFARA FACULTĂȚII
Jurat la Concursul Interjudețean „Armonia Artelor”, la secțiunea Arta cuvântului, teatru (2025)
Spectacolul Am bombardat New Haven, regia: László Bocsárdi, rol: Idiotul - producție a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (2024)
Spectacolul Heblu, regia: Diana Aldea, rol: Primul Orb - producție a Centrului de Creație „Maidan” Cluj-Napoca (2024)
Spectacol coregrafic Patima, după „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga, regia coregrafică: Tomescu Alina, producție a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca (2024)
Performance stradal la Zilele Clujului 2024 - Teatrul Magic Puppet (2024)
Performance stradal la Festivalul Internațional de Teatru „Aproape” Baia-Mare - Teatrul Magic Puppet (2024)
Performance stradal la ProTeatru Zalău - Teatrul Magic Puppet (2024)
Moment comic la Târgul caritabil pentru animale, HAHA-HOHO studenții de la teatru dau viață Crăciunului (2023)
Facilitator workshop de teatru pentru copii - În cadrul proiectului european de voluntariat 'Protect(ie)', Flaviu Balint a coordonat și facilitat un workshop de actorie dedicat copiilor provenind din familii defavorizate. Aceste ateliere au avut loc timp de trei luni, în fiecare weekend, sâmbătă și duminică, implicând participanții într-o experiență de dezvoltare personală prin teatru. Fiecare sesiune a durat cinci ore pe zi, oferindu-le copiilor oportunitatea de a-și exprima creativitatea, de a-și dezvolta abilitățile actoricești și de a construi conexiuni într-un mediu de susținere și încurajare. (2023)
Facilitator workshop de teatru pentru liceeni - Workshop organizat în cadrul Festivalului Național de Teatru pentru liceeni „Histrioniada liceenilor!”, ediția XXI. Workshop organizat de: Flaviu Balint, susținut de: Flaviu Balint, Cristina Kubaș și Ștefan Rusu, cu participarea a aproximativ 150 de liceeni (2023)
Moment de menuet la Balul Operei 2020 Cluj-Napoca, coregrafie: Codruța Oancea - Opera Națională Română Cluj-Napoca (2020)
Spectacolul de teatru Protège-moi, după Matei Vișniec, regia: Iulia Ursa, rol: Firfirică, spectacol independent (2019)
Spectacol de teatru Cheița de aur sau nemaipomenitele aventuri ale lui Burattino, după Aleksei Tolstoi, regia: Dana Moisuc, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca (2018)
Reconstruirea Marii Uniri de Centenar, rol: intelectualul și băiatul care împarte manifestele - Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (2018)
Mascota MIMO la Olimpiada Internațională de Matematică a 59-a ediție, Prof. coordonator: Istrate Rodica (Coregrafie), Dana Moisuc (Arta Actorului), Sala Polivalentă, Sala Sporturilor „Horia Damian”, Cluj-Napoca (2018)
Prezentatorul evenimentului Recital de muzică ușoară, organizator: Ionela Ungureanu, Cinema Dacia, sala mare (2018)
Spectacolul Amintiri din copilărie după Ion Creangă, regia: Dana Moisuc, rol: Nică, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (2018)
Spectacolul-instalație Labirintul Commedia dell' arte, regia: Dana Moisuc, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (2018)
Participarea la spectacolul de pantomimă Răstignirea și Pilda celor zece fecioare, regia: Răzvan Păcurar, roluri: bocitorul, îngerul, băiatul care frânge inimi organizat de asociația All4Jesus (2017)
Spectacolul Amalia respiră adânc de Alina Nelega, regia: Alin Zoldi, roluri: milițianul, groparul și călătorul, spectacol independent (2017)
Sceneta Meșterul Manole după Lucian Blaga, regia: Ioana Moldoan, rol: Găman și al șaselea zidar, Cercul de teatru al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca (2017)
FESTIVALURI
FNT (Festivalul Național de Teatru), ediția a 35-a, spectacolul Am bombardat New Haven, regia: László Bocsárdi (2025)
Festivalul FRAME, ediția a II-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), ediția a 32-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
FITT (Festivalul Internațional de Teatru Transilvania), ediția a II-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
Festivalul Zilele Clujului, ediția a XIII-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
Festivalul de Teatru Contemporan pentru Tineri ACTING, ediția a X-a, spectacolul Richard III, regia: Sergiu Cornelius (2025)
Festivalul Internațional de Teatru STUDIO, Târgu Mureș, ediția a X-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FNTS (Festivalul Național de Teatru Iași), ediția I-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITT (Festivalul Internațional de Teatru Transilvania), ediția I-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITT (Festivalul Internațional de Teatru Turda), ediția a VIII-a, spectacolul Heblu. regia: Diana Aldea; spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITO (Festivalul Internațional de Teatru Oradea), ediția a VIII-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
Festivalul Zilele Clujului, ediția a XII-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu; performance stradal cuTeatrul Magic Puppet Cluj-Napoca (2024)
Festivalul de Teatru „Aproape” Baia Mare, ediția a 30-a, performance stradal cu Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca (2024)
FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), ediția a 30-a, spectacolul Game ludice: o călătorie prin teatru, dans și muzică, regia: Jean-Jacques Lemêtre (2023)
Festivalul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu” Brăila, ediția a IX-a (2019)
Olimpiada Națională de Arta actorului, UNATC (2019)
Festivalul de Teatru Contenporan pentru Tineri ACTING, ediția IV, spectacolul Cheița de aur sau aventurile lui Burattino (2019)
PREMII
Premiul 10 pentru Cluj oferit de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru activitatea artistică din timpul liceului (2020)
Premiul special „Bogdan Ulmu” la Concusrul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu Brăila”, ediția a IX-a. Premiu oferit pentru interpretarea rolului masculin Firfirică, din spectacolul Nu-i rușine să fii.../ Protège-Moi, adaptare muzicală după Țara lui Gufi de Matei Vișniec, regia: Iulia Ursa. A fost primiul deținător al acestui premiu (2019).
Premiul I pentru cel mai bun spectacol de teatru la Concursul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu” Brăila pentru spectacolul de teatru Nu-i rușine să fii...Nu-i rușine să fii.../ Protège-Moi, adaptare muzicală după Țara lui Gufi de Matei Vișniec, regia: Iulia Ursa (2019).
Premiul I pentru cel mai bun spectacol de teatru la Olimpiada Națională de Artă dramatică pentru spectacolul Protège-moi, regia: Iulia Ursa (2019).
INTERVIURI ȘI CRONCI
Patru studenți-actori ai Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai: Flaviu Balint, Rareș Nistor, Denis Istudor și Andrei Potîrniche, fac parte din distribuția spectacolului „Am bombardat New Haven”, regizat de László Bocsárdi la Teatrul Național Cluj-Napoca.
Producția a fost selectată în Festivalul Național de Teatru 2025, ediția a 35-a, desfășurată sub tema „Te privește!”, și va fi prezentată pe 22 octombrie, la Opera Națională București.
Site-ul Facultății de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca - noiembrie 2025
Cronică de Ana Ionesei
Hamlet, interpretat de astă dată de către Flaviu Balint, o veghează pe Ofelia, așezată într-un sicriu de sticlă vertical, împodobit cu iederă și flori. Hamlet împlinește dorința exprimată de Ofelia în terțetul: "Flori cad în neștire,/ Dar nu varsă nimenea/ Lacrimi de iubire" (William Shakespeare, "Hamlet", în Opere complete, vol. 5, ed. cit. p. 401). Ofelia, cu toate că își croiește singură un florilegiu funerar, nu tânjește decât după lacrimile târzii ale lui Hamlet. Spectacolul Trupei ARC ne propune un deznodământ înălțător, deoarece Hamlet nu doar că își mărturisește iubirea pentru Ofelia, dar nu ezită să o urmeze în moarte. Octavio Paz ne oferă o descriere a iubirii ca deschidere spre un Dincolo. Iubirea dintre Hamlet și Ofelia comportă fatalitatea «timpului ieșit din țâțâni», iar modul în care este ilustrată în spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar sugerează o experiență inițiatică, o incursiune în atemporalitate, dar și o reîntoarcere la starea anterioară nașterii: "...sunt clipe când timpul se întredeschide și ne lasă să vedem ce e Dincolo.
Cronică de Ana Ionesei
Spectacolul lui László Bocsárdi uluiește printr-o frumusețe dureroasă. Din punct de vedere existențial, publicul primește un arsenal complex de dileme, cea mai arzătoare fiind imposibilitatea acceptării unei realități pustiite de război, respectiv a implicării în deplină cunoștință de cauză în acesta. Un moment-cheie din spectacol are loc în primul act, înaintea jocului mortal cu "echipamentul" nou, inițiat de Starkey, atunci când Henderson se adresează celor patru idioți (Flaviu Balint, Denis Istudor, Rareș Nistor, Andrei Potârniche), suspectându-i fie de prea multă inteligentă, fie de prea multă imbecilitate.
REVISTA FICȚIUNEA - Nr. 206 / 116 / mai 2025
Interviu de Flavia-Maria Miclăuș
Flavia Miclăuș: Ce reprezintă teatrul și actoria pentru tine?
Flaviu Balint: Teatrul și actoria, pentru mine, sunt despre credință. Este fascinant să poți crede în ceva fără să ai nevoie de dovezi, iar această idee îmi este familiară încă din copilărie. Pentru că provin dintr-o familie religioasă, am experimentat credința de mic, iar mai târziu am descoperit că și arta, îndeosebi actoria, are nevoie de aceeași forță interioară. Citatul biblic „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1) rezumă perfect ceea ce simt. Așa am și făcut primii pași spre actorie: aruncându-mă înainte, fără să înțeleg totul dinainte, dar crezând că drumul meu are sens. Am fost un copil timid, introvertit, cu trac de mulțime. Când le spuneam oamenilor că vreau să fac actorie, adesea nu mă luau în serios. Dar am descoperit, treptat, că frica și vulnerabilitatea nu sunt obstacole când vine vorba de actorie, ci dimpotrivă, ele pot deveni resurse valoroase. Astfel, actoria înseamnă pentru mine și vulnerabilitate. Cred că, fără vulnerabilitate, este greu să ajungi la esență.
ARTSY ROOTS - Rubrica „teatru” / 25.12.2024
Cronică de Ana Șugar
Astfel, actorii debutanți Flaviu Balint, Rareș Nistor, Andrei Potârniche și Denis Istudor interpretează niște idioți tăcuți, dar prezenți aici și acum în bătălia scenică. Putem spune că acești tineri sunt niște pionieri dedicați în cinstea cauzei expresiei scenice.
REVISTA TRIBUNA - Rubrica „teatru” / Tribuna nr. 532 / 1 noiembrie 2024
„Am moderat una din cele mai vii dezbateri la care am avut ocazia să particip în ultimii ani. În centrul atenției au fost studenții la Teatru (București, Târgu Mureș, Cluj și Iași) - Flaviu Balint, Vlad Grecu, Victoria Moraru și Otilia Rojnița. S-a vorbit frontal, elegant, dar fără menajamente, de pe scenă și din public, despre probleme/ situații problematice din Universitățile de Artă românești, despre stimă de sine, despre cât de safe este sau ar trebui să fie mediul academic, despre abuz de încredere (și nu numai!), despre relația student - profesor și limitele acestei relații, despre traumă și vulnerabilitate, despre soluții și speranțe. Este, evident, o generație cu o conștiință etică pe care generația mea nu putea nici să și-o imagineze. Dincolo de întâlnirea prin spectacole, faptul că Festivalul Național al Școlilor de Teatru creează astfel de contexte mi se pare remarcabil. E și meritul colegilor și prietenilor mei, Octavian Jighirgiu și Aurelian Balaita, că fac din Universitatea ieșeană un mediu suficient de... safe pentru a găzdui asemenea dezbateri”.
Călin Ciobotari
CONTACT