Self esteem sau cât de safe mă simt la arte?

Flaviu Ștefan Balint, student în anul al III-lea la Facultatea de Teatru și Film, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca este de părere că impunerea unor limite în relația profesor-student este sănătoasă, dar într-o facultate cu profil vocațional, cum este cea de teatru, profesorul lucrează cu emoțiile studentului, îl provoacă să exprime sentimente și atunci, responsabilitatea este foarte mare.

Flaviu Stefan Balint: Într-o universitate vocațională, mai ales într-o universitate în care se studiază actoria, în care un student urmează să se expună unui public, să se expună într-un mod vulnerabil, automat, implică o doză de unsafe.

Ioana Soreanu: Dar cine dictează regulile, profesorii sau pot veni și studenții să impună niște limite?

Flaviu Stefan Balint: Absolut. Studenții au o putere din ce în ce mai mare, li se dă șansa să fie auziți, există tot mai multe comisii de etică, tot mai mulți oameni dispuși să ne audă și trebuie, ca student la Actorie, să învățăm să gestionăm, dar în același timp e foarte, foarte important și modul în care suntem îndrumați de către profesori. Ca în orice universitate, cred că este important o limită, adică să păstrăm o limită sănătoasă, dar în același timp, e poate o dinamică diferită față de alte universități. Adică, un exemplu, într-o universitate de drept sau în care se predă o anumită știință exactă, probabil, acolo lucrurile ar fi mai safe, în sensul în care profesorul nu-l ghidează pe student atât de personal încât să ajungă să reușească să scoată din el sentimente adevărate și profunde și, pentru chestia asta, e nevoie de o vulnerabilizare din partea studentului, dar desigur, este o presiune foarte mare și pentru profesori, pentru că, sigur, generațiile devin din ce în ce mai fragile și profesorii trebuie să țină pasul cumva cu noile generații și să știe să gestioneze cât mai bine situațiile astea, safe/unsafe.