Cristian-Ștefan Uță s-a născut în data de 23 iulie 2003 la București.
A fost elev la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, la secția Arta actorului (2018-2022). În 2018 a urcat pe scena Teatrului Odeon din București, cu ocazia Galei 5 licee - 5 teatre, jucând rolul lui Pepelea în spectacolul „Sânziana si Pepelea”, coordonat de către Alina Tomi, actriță a Teatrului Evreiesc de Stat.
În anul 2022 a absolvit liceul, fiind autorul unei lucrări de atestat intitulată „Cehov - Un comediograf neînțeles”, datorită căreia a obținut certificatul de calificare de nivelul 4 ca instructor de teatru, cu nota 10.
În același an, și-a depus dosarul de admitere la trei facultăți de teatru din țară, fiind declarat admis la toate trei, și anume la secția Actorie de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la secția Actorie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și la secția Regie de teatru de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L. Caragiale”.
În anul 2024 și-a început studiile la cea de-a doua facultate, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, secția Psihologie, iar în anul 2025 a absolvit modulul psihopedagogic din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
În prezent, Cristian Uță este student în anul IV la Actorie, la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai”, respectiv în anul II, specializarea Psihologie, în cadul aceleiași universități.
SPECTACOLE DE TEATRU
(2023-2026)
ACTIVITATE ÎN CADRUL FACULTĂȚII
Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
TEATRU
Spectacolul Trei surori, regia: Filip Odangiu, anul IV, rol: Solionîi (2026)
Spectacolul Nora, regia: Andrada Coleșa și Cristian Uță, anul IV, rol: Torvald Helmer, Nils Krogstad, Dr. Rank (2025)
Spectacol de teatru radiofonic Trandafirilor 10, regia sonoră: Cristian Uță, rol: Naratorul (2025)
Spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Sinko Ferenc și Diana Aldea, rol: Romeo, Petruchio (2025)
Spectacolul Richard al III-lea, regia: Sergiu Cornelius, colaborare cu secția Regie de teatru, anul III, rol: Clarance (2025)
One-man showul Dorm îmbrăcat, regia: Cristian Uță, anul II, rol: Jessy, Jay-Jay, Actorul (2025)
Spectacol de commedia dell' arte Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu, Sinko Ferenc și Diana Aldea, rol: Roluri: Pulccinela/Brighella (2024)
Spectacol-examen Puricele în ureche, regia: Diana Mihalașcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Poche (2024)
Spectacol-examen Sonata fantomelor, regia: Ștefana Olar, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Studentul (2024)
Spectacol-examen Livada de vișini, regia: Diana Mihalașcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul II, rol: Pișcik (2024)
Spectacol view-points Căderea din Eden, regia: Diana Mihalașcu, colaborare cu secția Regie de teatru, anul 1 (2023)
Spectacol Game ludice: o călătorie prin teatru, dans și muzică în cadrul festivalului de teatru international FITS, regia: Jean-Jacques Lemêtre (2023)
ACTIVITATE ARTISTICĂ ÎN AFARA FACULTĂȚII
Spectacolul Heblu, regia: Diana Aldea, rol: Prostituata - producție a Centrului de Creație „Maidan” Cluj-Napoca (2024)
Spectacolul Alice in Țara minunilor și Peter Pan, regia: Oana Dragnea, asistent regie și asistent-coordonator: Cristian Uță - contribuind la realizarea a două spectacole cu grupe de copii (2021)
În 2021 participă la Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, ediția a VII-a
Spectacolul Sânziana și Pepelea, regia: Alina Tomi, rol: Pepelea (2018)
FESTIVALURI
FNTS (Festivalul Național de Teatru Iași), ediția II-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu (2025)
Festivalul Internațional de Teatru STUDIO, Târgu Mureș, ediția a XI-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu (2025)
Festivalul FRAME, ediția a II-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), ediția a 32-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
Festivalul Zilele Clujului, ediția a XIII-a, spectacolul Când soarele toarnă peste lume jar, regia: Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Diana Aldea (2025)
Festivalul Internațional de Teatru STUDIO Târgu Mureș, ediția a X-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FNTS (Festivalul Național de Teatru Iași), ediția I-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITT (Festivalul Internațional de Teatru Transilvania) ediția I-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITT (Festivalul Internațional de Teatru Turda), ediția a VIII-a, spectacolul Heblu. regia: Diana Aldea și spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITO (Festivalul Internațional de Teatru Oradea), ediția a VIII-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
Festivalul Zilele Clujului, ediția a XII-a, spectacolul Ce abureală nemaipomenită!, regia: Filip Odangiu (2024)
FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), ediția a 30-a, spectacolul Game ludice: o călătorie prin teatru, dans și muzică, regia: Jean-Jacques Lemêtre (2023)
𓆩𓆪 PREMII 𓆩𓆪
În 2019 câștigă premiul II la Concursul Național „Margareta Sterian” din Buzău.
În 2020 câștigă premiul I la Concursul Național „Margareta Sterian” din Buzău.
INTERVIURI ȘI CRONCI
Cronică de Ana Ionesei
Când soarele toarnă peste lume jar investighează ipostaze variate din existența anumitor cupluri din universul shakespearian, și anume Oberon și Titania (Ștefan Jim Cojocaru, Andrada Coleșa), Petruchio și Catarina (Cristian Uță, Andrada Bișu), Romeo și Julieta (Cristian Uță, Georgiana Cristurean/Sânziana Olteanu), Hamlet și Ofelia (Gabriel Enache/Flaviu Balint, Lavinia Florea). Suntem inițiați în raporturi de familie marcate de convingeri și alegeri divergente, precum cele inerente conflictului dintre Isabella (Iulia Bouroșu) și fratele său, Claudio (Rareș Nistor), respectiv celui dintre regina Gertrude (Anda Uivaroși) și fiul său, Hamlet (Gabriel Enache).
CONTACT