Dorm îmbrăcat, performance-ul lui Cristian Uță, reușește să surprindă esența unei probleme contemporane care afectează întreaga societate: dependența de tehnologie, în special de rețelele sociale. Spectacolul este un amestec de ironie, umor și introspecție, creând o oglindă a vieții noastre virtuale, în care atenția, timpul și energia sunt capturate și consumate de ecrane.

Prin intermediul interpretării sale și al ruperilor de convenție, Cristi explorează modul în care aceste platforme sociale ne influențează comportamentele, relațiile și percepțiile asupra realității. Spectacolul transmite atât frustrarea, cât și vulnerabilitatea omului prins într-o capcană digitală. Ecranul din spatele scenei, pe care sunt proiectate în mod constant înregistrări de ecran ale telefonului său, devine o oglindă tulburătoare a propriei noastre dependențe de tehnologie. Spectatorii nu doar că se recunosc în aceste secvențe, dar devin conștienți, poate pentru prima dată, de câtă energie și timp irosesc pe materiale superficiale, concepute să ne țină conectați în mod constant.

Deși spectacolul este unul profund personal, cu accente subiective, Cristi aduce în discuție și o perspectivă echilibrată: tehnologia, folosită cu moderație, poate fi utilă și chiar necesară. Cu toate acestea, ne amintește cât de dificil este să rezistăm tentației de a petrece „doar cinci minute”, care inevitabil se transformă chiar în ore, fără ca măcar să realizăm. Monologul său ne confruntă cu realitatea: folosim aplicații create să ne capteze atenția pentru cât mai mult timp, acceptând fără să ne dăm seama „termenii și condițiile” unei dependențe inconștiente. Cristi subliniază acest aspect, oferind publicului o foaie pe care sunt trecute termenii și condițile acestui performance, astfel încât „trebuie doar să semnăm, nimic mai mult”.

Un aspect specific al acestui performance este implicarea activă a publicului. De la început, Cristian îi roagă pe spectatori să nu își închidă telefoanele mobile, ba chiar îi îndeamnă să le folosească pe durata întregului spectacol. Într-o simbolică scenă inițială, Cristi împarte publicului în foaier mostre de alune. Cristi are la dispoziție și pahare cu apă, dar le păstrează pentru sfârșit (acesta fiind de vânzare), creând astfel o senzație de așteptare, ceea ce indică o aluzie subtilă la sentimentul de „mai vrei?” pe care îl provoacă glisarea nesfârșită pe rețelele sociale. Ulterior, pe scaune apar emoticoane pe care publicul le poate folosi pentru a interacționa cu actorul, un alt detaliu menit să aducă în discuție limbajul superficial al comunicării online.

Cristi rupe frecvent convențiile teatrale, adresându-se direct publicului într-un mod intim, personal, și expunându-se într-o serie de momente vulnerabile, în care îl vedem distras constant de propriul telefon, în timp ce încearcă să lucreze la spectacolul/performance-ul la care suntem prezenți. Acest lucru subliniază perfect tema centrală a spectacolului: chiar și în momentele de creație, suntem hărțuiți de fluxul neîntrerupt de notificări și stimuli digitali. Imaginea lui, stând la birou în fața laptopului, cu telefonul lângă laptop și cu lupta constantă de a nu se lăsa distras. Fără să vrem, ne regăsim inevitabil în această imagine dură.

Spectacolul îmbină inteligent momente de introspecție cu date statistice referitoare la consumul de tehnologie, amintindu-ne în permanență că, deși suntem într-o sală de spectacol, discutăm de ceva sfâșietor de real. Atmosfera creată este una terifiantă, aproape claustrofobică, de parcă tehnologia ar fi omniprezentă și incontrolabilă.

Decorul minimalist (un birou și câteva obiecte de recuzită) accentuează simplitatea temei și pune în valoare talentul lui Cristi, care creează o experiență profundă, cu resurse limitate. În ciuda minimalismului scenografic, impactul emoțional este puternic, publicul trecând de la râs la reflecție profundă.

Pe măsură ce spectacolul avansează, tonul devine tot mai „agresiv”. De la obiceiuri aparent nevinovate, cum ar fi glisarea pe TikTok, se ajunge la lucruri grave, precum dependența cronică de tehnologie. Publicul râde inițial, recunoscând videoclipuri virale de pe rețelele sociale, dar râsul devine din ce în ce mai amar, pe măsură ce conștientizăm superficialitatea și „subcultura” care domină o mare parte din timpul nostru petrecut online. Într-un moment memorabil, Cristi spune: „Scuze, v-am plictisit... nu sunt la fel de interesant ca un ecran. Vreți să vă mai dau video-uri?”

Un alt subiect abordat în spectacol este viitorul tehnologic sumbru, în care companiile ar putea folosi inteligența artificială pentru a manipula chiar și visele noastre, ceea ce avem noi mai personal, în scopuri publicitare. Astfel se deschide o meditație despre stocarea și exploatarea datelor personale, oferind publicului o viziune neliniștitoare asupra viitorului controlat de algoritmi și interese comerciale mai „grosolane” decât acum.

Spectacolul evită capcana didacticismului, lăsându-i fiecărui spectator spațiul necesar pentru a reflecta la propria relație cu telefonul și cu mediul virtual. Finalul, subtil dar puternic, ridică întrebări fundamentale: putem oare scăpa vreodată de această dependență modernă sau suntem condamnați să „dormim îmbrăcați” în iluziile digitale pe care ni le construim zi de zi?

Dorm îmbrăcat este un spectacol profund și consistent care ne provoacă să ne reevaluăm relația cu tehnologia. E imposibil să pleci din sală fără o necesitate de introspecție și de speranța că, poate, vom reuși să ne eliberăm din această capcană digitală.

Flaviu Balint 

REPREZENTAȚII

30.08.2024 (premiera) - ora 18:00 , Centrul de Creație „Maidan” Cluj-Napoca

17.09.2024 - ora 19:00, Q Center, București

24.09.2024 - ora 19:00, Q Center, București

20.10.2024 - ora 19:00, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Studio György Harag

09.03.2025 - ora 19:00, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai”  Cluj-Napoca, Studio Ștefan Braborescu