Născut în 1976, la Timişoara, Filip Odangiu este unul dintre promotorii unei noi abordări în propedeutica Artei Actorului, bazată pe explorarea imaginației, a mecanismelor metacognitive, precum și pe o viziune integratoare privind legătura minte-corp-voce. Și-a făcut studiile universitare la Timișoara (Pictură) și Cluj-Napoca (Actorie), fiind specializat în arte plastice și formarea și antrenamentul actorului. A absolvit un master în Filosofia culturii și artele spectacolului, iar în 2013 a obținut titlul de doctor în Teatru, cu o teză dedicată pedagogiei și formării actorului, și anume strategiilor metacognitive implicate în antrenamentul actorului.
Este autorul a două cărți de referință în domeniul practicii teatrale: Corpul inteligent. Strategii metacognitive în antrenamentul actorului (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2013), respectiv Praxis. Exercițiul strategic (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2013). Filip Odangiu este actor colaborator al Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și lector universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, unde începând din 2003, predă cursuri de actorie, improvizație, teatru nonverbal, teatru de mască etc. Alături de activitatea didactică, este implicat în proiecte de regie de teatru, scenografie, arte plastice și cercetare în pedagogia teatrală.
În 2020, a înființat, alături de o serie de foști studenți, care îi sunt în prezent colaboratori, Centrul de Creație Maidan din Cluj-Napoca.
Împreună cu Sinkó Ferenc și Diana Aldea, este profesor coordonator al celei de-a șasea promoții (2022-2026) de actori.
Aprecieri critice
Sunt convins că această lucrare, odată publicată, va fi un ghid preţios pentru oricine doreşte să se iniţieze în dificila artă interpretativă teatrală.
Mihai Măniuţiu
Mă întreb dacă întâlnirile cu studenţii oferă şansa unui dialog real. Cartea lui Filip Odangiu ne îndreptăţeşte să credem că solidarizări există, că există un grup posibil, cu care profesorul îşi poate desfăşura proiectul său pedagogic – de afirmare a unui spirit tânăr în lumea actorului-artist.
Cornel Ungureanu
Profesorul de actorie poate să sporească prezenţa studentului-actor, după cum poate să o şi inhibe. Important este ca acţiunea pedagogică să rămână discretă, să-i lase studentului suficient spaţiu pentru a se simţi liber, chiar dacă aceasta presupune şi păstrarea unei zone de risc. Un actor care ştie că-l aşteaptă o plasă de siguranţă, nu va practica niciodată „saltul în gol”. Or, ca profesor şi, totodată, ca pedagog, nu pot fi interesat decât de actorul care a sărit deja în gol şi care „gândeşte“ în timp ce „zboară“…
Filip Odangiu
Interviuri
În anul 2022, Facultatea de Teatru şi Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca aniversează treizeci de ani de la înființare. La TVR Cluj, publicul poate urmări un serial cuprinzând imagini de arhivă şi interviuri actuale, care prezintă istoria celor treizeci de ani. Toate episoadele seriei Teatru 30 vor fi difuzate la TVR Cluj, în fiecare duminică, de la ora 20:00. Serialul constituie o mărturie a istoriei academice clujene, înfățișată prin portrete ale profesorilor Ion Vartic, Miriam Cuibus, András Visky, Miruna Runcan, Liviu Malița, Filip Odangiu, Ferenc Sinkó și Ionuț Caras, alături de portretul actorului Ioan Isaiu (absolvent al primei promoții a facultății clujene) și al studentei Ioana Pitic.
Un proiect televizat de Mihaiela Mihale Ilea (19 iunie 2022)
Teme: ȘCOALA CLUJEANĂ DE TEATRU | PEDAGOGIE TEATRALĂ | CREAȚIE SI CERCETARE
„Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Un manifest” „Un poem splendid, politic în cel mai nobil & mai pur sens al cuvântului.” Radu Vancu. „Manifestul Ruxandrei Cesereanu e o elegie pentru o epocă, un timp murdar dar și fioros – timpul în care omenirea își predă zdrențele mașinilor cu ochi perfecți și dinți computerizați.” spune Andrei Codrescu. După poemul manifest Filip Odangiu a realizat, împreună cu studenții de la actorie un performance. Despre toate acestea am povestit la Transilvania Culturală. (Vasile Hotea-Fermezan, 5 februarie 2019)
Liviu Malița, un interviu cu Filip Odangiu
Filip Odangiu, născut la Timișoara, în 1976. Este unul dintre promotorii unei noi abordări în propedeutica artei actorului, bazată pe explorarea mecanismelor imaginației și metacognitivității. A absolvit studii universitare la Universitatea de Vest Timișoara, specializarea Pictură (1999), și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Actorie (2002), clasa Miriam Cuibus. Masterat în Filosofia culturii și artei spectacolului, Facultatea de Teatru și Film, Cluj (2003), unde și-a obținut și doctoratul în teatru (2013), cu o teză dedicată pedagogiei și formării actorului; conferențiar universitar. Autor a două cărți de referință în domeniul practicii teatrale (Corpul inteligent. Strategii metacognitive în antrenamentul actorului și Praxis. Exercițiul strategic, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj, 2013). Este specializat în teatru nonverbal, improvizație, commedia dell'arte, mișcare scenică, teatru de animație, Viewpoints și Storytelling; actor colaborator al Teatrului Național Cluj-Napoca, preocupări de regie de teatru și film, scenografie, arte plastice, jurnalism de teatru, proiecte sociale. În anul 2020, a înființat, alături de foști studenți, actuali colaboratori, Centrul de Creație MAIDAN Cluj Napoca.
CONTACT
mihai.odangiu@ubbcluj.ro