Flavia Micăluș: Spune-mi câte ceva despre tine!

Flaviu Balint: Mă numesc Flaviu-Ștefan Balint, sunt din Cluj-Napoca, am 22 de ani, sunt student-actor în anul 3 la Facultatea de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca. Îmi place arta și teatrul, timpul în natură, să citesc, să petrec timpul cu familia și bunicii. Am o slăbiciune pentru animale în special pentru câini și pisici.

Flavia Micăluș: Ce reprezintă teatrul și actoria pentru tine? 

Flaviu Balint: Teatrul și actoria, pentru mine, sunt despre credință. Este fascinant să poți crede în ceva fără să ai nevoie de dovezi, iar această idee îmi este familiară din copilărie. Pentru că provin dintr-o familie religioasă, am experimentat credința de mic, iar mai târziu am descoperit că și arta, îndeosebi actoria, are nevoie de aceeași forță interioară. Citatul biblic „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1) rezumă ceea ce simt. Așa am și făcut primii pași spre actorie: aruncându-mă înainte, fără să înțeleg totul dinainte, dar crezând că drumul meu are sens. Am fost un copil timid, introvertit, cu trac de mulțime. Când le spuneam oamenilor că vreau să fac actorie, nu prea eram luat în serios. Dar am descoperit, treptat, că frica și vulnerabilitatea nu sunt neapărat obstacole când vine vorba de actorie, ci dimpotrivă, ele pot deveni resurse valoroase. Astfel, actoria înseamnă pentru mine și vulnerabilitate. Cred că, fără vulnerabilitate, este greu să ajungi la esență.

Flavia Micăluș: Cum a început pasiunea ta pentru teatru? 

Flaviu Balint: Totul a început în copilărie, poate aveam vreo 4 ani. Am fost cu colegii de la grădiniță la Teatrul Puck, m-a fascinat atât de tare tot ce s-a întâmplat acolo încât din acel moment teatrul mi-a pătruns în suflet. Acasă, mă jucam de-a teatrul tot timpul. Știam pe la 4-5 ani că atunci când cresc mare vreau să fiu păpușar. Părinții au râs și au încercat să-mi explice pe limba mea că nu se poate trăi din asta. Așa că mi-am spus că o să fiu doctor, mă pasiona anatomia la școală. Dar când am fost prima oară la Teatrul Național Cluj-Napoca cu sora mea, am știut sigur că asta voi face în viitor, pur și simplu am știut, aveam vreo 12 ani.

Flavia Micăluș: De ce ai ales să studiezi și să profesezi în domeniul actoriei? 

Flaviu Balint: Pentru că a fost despre un simțământ puternic și un vis în care am crezut! M-am simțit adesea singur și i-am văzut pe cei din jurul meu considerându-mă naiv, de multe ori am ajuns și eu să mă întreb dacă ar trebui să o apuc pe drumul acesta pe care mă îndruma intuiția. Dar era vorba de un simțământ puternic de încredere că acesta e drumul meu! Am avut noroc să pot visa la asta de mic, pentru că poate în clasa a XII-a nu aș fi avut curajul să visez ca atunci când eram copil.

Flavia Micăluș: Ce te inspiră? 

Flaviu Balint: Inspirația este esențială în artă, așa că o caut mereu. Cu toate acestea, ea nu vine întodeauna atunci când o chem și, de multe ori, rămâne dincolo de controlul meu. Mi-e greu să descriu exact ce mă inspiră, dar știu că, uneori, tot ce trebuie să fac este să mă opresc și să respir. De altfel, chiar etimologia cuvântului „inspirație” provine din latinescul inspirare, care înseamnă „a inspira”. Simt o legătură profundă între inspirație și respirație: prin expirație eliberezi locul necesar ca noul să poată pătrunde în tine. Ideile și epifaniile apar, de cele mai multe ori, din cele mai mici lucruri, de exemplu: un desen făcut într-un colț de caiet, un cerșetor care își numără mărunțișul, o melodie pe care o descoperi întâmplător sau un simplu duș de dimineață. Deci, mă simt inspirat făcând lucruri mici, oprindu-mă din alergare și luându-mi timp poate să meditez, să privesc lumea din jurul meu. Cel puțin la mine așa funcționează, inspirația vine tocmai atunci când mă opresc și dau voie liniștii să mă cuprindă.

Flavia Micăluș: Cum te-ai descrie ca și actor și persoană pasionată de artă? 

Flaviu Balint: Ceea ce îmi place să cred despre mine, ca artist și actor, este că mă implic cu toată ființa. Sunt atent la detalii și mă raportez la ceea ce fac dincolo de ego, orgoliu sau nevoia de apreciere. Îmi doresc ca munca mea să fie sinceră, autentică și să aducă ceva adevărat în lumea din jurul meu.

Flavia Micăluș: Practicarea teatrului (fie și un workshop de amatori) poate ajuta la dezvoltarea personală?

Flaviu Balint: Da, absolut! Cred că toată lumea ar trebui să participe, măcar ocazional, la un curs sau workshop de teatru, indiferent de vârstă. Prin teatru, lucrăm atât cu alți oameni, cât și cu noi înșine, iar procesul este fascinant. Descoperim lucruri noi despre propria persoană și ajungem să înțelegem mai profund lumea și pe cei din jur. Punându-ne în locul celuilalt sau explorând un personaj care este foarte diferit de noi ori de valorile noastre, reușim să ne lărgim perspectiva, să fim mai empatici, mai deschiși și mai conectați la viață.

Flavia Micăluș: Ai vreun motto sau citat care te reprezintă si/sau te inspiră? 

Flaviu Balint: „Îndoiala de sine trăiește în noi toți. Și, cu toate că ne dorim să dispară, ea se află acolo să ne slujească” - Laurence Olivier

Flavia Micăluș: În ce constă viața de actor? 

Flaviu Balint: Viața de actor este un proces continuu de căutare și exprimare a adevărului personal. Încerc să-mi creez prilejul și contextul în care să fiu liber să exprim ceea ce mi-e teamă să exprim. Îmi dau seama că atunci când reușesc să fac asta lucrez cu adevărul, ceea ce poate fi cathartic și pentru alții. Viața de actor aduce cu sine mult curaj și responsabilitate, pentru că presupune să lași deoparte măștile și să-ți asumi riscul de a fi văzut așa cum ești, cu toate emoțiile și imperfecțiunile tale.

Pentru mine, cel mai valoros actor este cel invizibil. Nu faima sau popularitatea îl definesc pe un actor bun, ci capacitatea de a deveni un canal prin care mesajul ajunge la public. Această idee este surprinsă foarte bine de Yoshi Oida în exemplul său despre „privirea spre lună”: „În teatrul Kabuki există un gest care indică privirea spre lună, când actorul arată spre cer cu degetul arătător. Un actor foarte talentat a realizat acest gest cu grație și eleganță. Publicul s-a gândit: «O, mișcarea sa este atât de frumoasă!». Oamenii din public s-au bucurat de frumusețea interpretării actorului și de măiestria tehnică de care a dat dovadă. Un alt actor a realizat exact același gest, arătând spre lună. Publicul nu a observat dacă acesta s-a mișcat sau nu în mod elegant: a văzut doar luna. Prefer acest tip de actor: cel care arată luna publicului. Actorul care reușește să devină invizibil.”

Aceasta este esența vieții de actor, așa cum o înțeleg eu: nu să cauți să fii admirat, ci să devii un canal prin care adevărul și emoțiile ajung la public. Să te faci invizibil, pentru ca publicul să vadă luna.

Flavia Micăluș: Ai vreun sfat pentru cei care și-ar dori să urmeze o carieră în actorie? 

Flaviu Balint: Să rămână deschiși, să nu se teamă de vulnerabilitate, pentru că aceasta poate deveni o sursă uriașă de inspirație. Să nu-și piardă curajul de a se exprima liber, chiar și atunci când se simt nesiguri. Este un drum greu, cu multe provocări, dar este un drum care merită trăit din plin! Să-și pună întrebări despre propriul proces și să caute frumosul în cele mai simple momente. Cel mai important este să iubească ceea ce fac și să nu înceteze niciodată să învețe și să descopere.

Flavia Micăluș: Ai vreun spectacol de teatru preferat și de ce? 

Flaviu Balint: Spectacolul „Mein Kampf”, în regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Național Cluj-Napoca. Am văzut acest spectacol în adolescență și m-a fascinat atât de tare încât uneori visam secvențe din spectacol. Asociam locuri din viața de zi cu zi cu elemente din scenografie, iar acasă cântam cântece din spectacol.

În facultate, când eram întrebat despre spectacolul meu preferat, răspundeam sincer: „Mein Kampf”. Inevitabil, profesorii voiau să afle „de ce?”. Iar eu am răspuns: „Nu știu”. Evident, răspunsul nu era satisfăcător. Mi s-a spus că un artist trebuie să știe de ce îl impresionează o lucrare. După acel moment, am evitat să mai spun că „Mein Kampf” este spectacolul meu preferat, doar pentru că nu voiam să explic.

Pentru mine, însă, acel spectacol nu poate fi redus la o justificare logică. Îl percep prin senzații: are o culoare de verde închis, un anume miros, o lumină aparte, o atmosferă unică și mă leagă oarecum de copilărie. Nu vom înțelege niciodată adevăratul înțeles al unei opere de artă. Cred că există în joc forțe dincolo de înțelegerea noastră. De aceea visez să creez la rândul meu, să ofer povești care să atingă oamenii în moduri pe care nici eu nu le pot anticipa și să îi las pe ceilalți să-și găsească propriile povești despre creațiile mele.

Flavia Micăluș: Ai vreun rol preferat sau care te-a influențat în vreun fel? De ce?

Flaviu Balint: Cred că un rol de suflet este un rol din liceu, Firfirică din spectacolul „Protège-moi” adaptare muzicală după „Țara lui Gufi” de Matei Vișniec. Nu pot să spun că aveam nici antrenament sau tehnică, nici prea multe cărți de specialitate citite, nici timiditatea și tracul sub control. A fost un rol comic pe care l-am creat fără să-mi dau seama și ceea ce făceam nu mi se părea deloc amuzant. Un lucru era sigur, aș fi putut să-mi petrec timpul cu oamenii din echipă și să joc acest spectacol oricând și oricât! Am jucat acest spectacol în multe orașe, iar publicul (de toate vârstele, de la copii la vârstnici) l-a primit la fiecare reprezentație cu voie bună și mult râs. Eram un adolescent care a primit aplauze, reacții din partea publicului, premii (un ex. Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină „Bogdan Ulmu” la Festivalul Național de Comedie „Ștefan Mihăilescu” Brăila) și popularitate, fiind copleșit de toate acestea fiind până atunci un copil destul de singuratic. 

Firfirică, da... pentru mine, acest rol nu înseamnă doar teatru. E despre copilărie, despre pasiune, despre inocență. Dacă stau să mă gândesc mai bine, Firfirică a fost primul rol creat vreodată. Odată cu primul rol, Firfirică mi-a oferit prilejul prin care am putut fi văzut, acceptat și apreciat așa cum sunt. Poate de aceea va rămâne mereu un reper important pentru mine.