Statut PMP 2014

vs

Statut PMP 2021

Page start up on 01.02.2022_20.59 (UTC+1 / Paterna, España)









CALITATEA DE MEMBRU al partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”





Art.10

(1) Poate deveni membru ai partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” orice cetăţean român care, indiferent de rasă, sex, origine etnică sau convingeri religioase, are drept de vot şi îndeplineşte următoarele condiţii:

a. semnează documentul partidului numit în continuare „adeziune”, prin care aderă la Partid. Adeziunea se poate depune şi electronic, în conformitate cu procedura stabilită de Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Partidului.

b. aderă la valorile şi la principiile prevăzute în Statutul şi Programul Politic al partidului şi se angajează să le respecte;

c. nu se află în situaţiile de incompatibilitate sau de interdicţie prevăzute de Legea partidelor politice;

d. nu a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la îngrădirea sau pierderea drepturilor politice sau cetăţeneşti;

e. nu este condamnat definitiv pentru fapte de corupţie sau asimilate acestora;

f. nu i s-a stabilit, printr-o hotărâre judecatorească a instanţelor rămasă definitivă, calitatea de colaborator sau lucrător al Securităţii, ca poliţie politică;

g. nu a promovat şi nu promovează idei sau acţiuni extremiste (rasism, xenofobie, antisemitism etc.).



Art.11

(1) Dobândirea calităţii de membru al partidului politic Mişcarea Populară devine efectivă la data înregistrării în Registrul Naţional al Membrilor Partidului, într-o perioadă de cel mult 30 de zile de la depunerea solicitării.

(2) Adeziunea se depune la sediul organizaţiei locale pe raza căruia solicitantul domiciliază, îşi are reşedinţa sau are locul de muncă, conform opţiunilor sale.

(3) Consiliul Executiv Local sau de sector aprobă sau respinge, după caz, cererea în termen de maximum 10 de zile de la data înregistrării acesteia.

(4) În situaţia în care cererea este respinsă, solicitantului i se comunică în scris decizia de respingere, în termen de 5 zile.

(5) Solicitantul poate formula contestaţie împotriva deciziei de respingere la Comisia de Arbitraj şi Integritate în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă, în condiţiile Art. 24 alin. (2) dinprezentul Statut.


Art.12

(1) Adeziunea aprobată de Consiliul Executiv Local sau de sector se înaintează, în termen de 10 zile, Cancelariei Partidului pentru a fi înregistrată în Registrul Naţional al Membrilor partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”.

(2) Solicitanţii ale căror adeziuni au fost acceptate au obligaţia de a completa, în termen de 10 zile, fişa de evidenţă a membrului partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”

(3) Adeziunea şi fişa de evidenţă vor fi înaintate Secretariatului General Judeţean sau de sector/Municipiul Bucureşti, care va comunica datele înscrise în cele două documente Cancelariei partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”, în termen de 10 zile, pentru a fi înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţă a Membrilor.


Art.13

(1) Un membru al partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” face parte dintr-o singură organizaţie locală a partidului.

(2) Transferul într-o altă organizaţie locală a partidului se poate realiza odată cu schimbarea condiţiilor care au determinat înscrierea în prima organizaţie (domiciliul, reşedinţa, locul de muncă).

(3) Cererea personală de transfer se aprobă de către Consiliul Executiv Local sau de sector al noii organizaţii şi se comunică Preşedintelui Consiliului Executiv Local sau de sector al organizaţiei din care solicitantul a făcut parte.

(4) Transferul într-o altă organizaţie locală a partidului va fi raportat Secretariatului General al organizaţiei judeţene, pentru a se face modificarea în Registrul Naţional de Evidenţă al Membrilor formațiunii politice “MIŞCAREA POPULARĂ”.


Art.14

(1) Membrii de partid din componenţa partidelor politice care fuzionează prin absorbţie cu partidul politic “MIŞCAREA POPULARĂ” trebuie să semneze şi să depună adeziunea şi fişa de evidenţă la cancelaria organizaţiei locale din care vor face parte.

(2) Adeziunile şi fişele de evidenţă se depun individual cu respectarea Art.10-13 din prezentul Statut.

(3) Membrii partidelor politice îşi vor păstra vechimea avută în partidul din care au facut parte înainte de fuziune.


Art.15

(1) Organizarea internă şi activitatea membrilor partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” se bazează pe următoarele principii:

a.libertatea de opinie a fiecărui membru de partid;

b.dreptul de a fi ales sau numit în funcţii de partid sau în funcţii de demnitate publică, pe baza competenţei, meritelor personale şi a implicării în activitatea partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”;

c. democraţia decizională, prin asigurarea libertăţii de exprimare a voturilor;

d.asigurarea participării tinerilor şi femeilor în toate structurile de decizie ale partidului, potrivit criteriilor privind cariera politică;

e. consecvenţa în apărarea valorilor de centru-dreapta, precum şi în respectarea şi aplicarea Statutului, programului, documentelor şi deciziilor politice ale structurilor partidului;

f. solidaritatea tuturor membrilor Partidului în toate acţiunile hotărâte în structurile de conducere ale partidului;

g. fiecare membru al Partidului, indiferent de funcţia pe care o ocupă sau de nivelul organizaţiei din care face parte, activează în cadrul unei organizaţii de secţie de votare;

h.un membru al partidului poate deţine cel mult două funcţii alese în cadrul organismelor de conducere ale Partidului, dar nu la acelaşi nivel.

1. Drepturile membrilor


Art.16

(1) Membrii partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” au următoarele drepturi:

a.să participe la Adunările Generale şi să activeze în organismele de conducere sau de dezbatere ale partidului în care au fost aleşi, au fost delegaţi sau din care fac parte de drept şi să îşi exercite dreptul de vot cu privire la problemele dezbătute;

b.să îşi exprime în mod liber opiniile şi să supună dezbaterii organismelor abilitate proiecte, rezoluţii sau programe pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale partidului;

c.să aibă acces la informaţiile referitoare la activitatea organizaţiei din care fac parte şi să fie informaţi cu privire la hotărârile organismelor de conducere ale partidului;

d.să folosească baza materială a partidului la care le dă dreptul poziţia ocupată în cadrul organizaţiilor acestuia, în interesul partidului;

e.să aleagă şi să fie aleşi în funcţiile de conducere ale partidului;

f. să fie propuşi şi promovaţi în funcţii şi în demnităţi publice;

g. alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.

(2) Orice candidat la funcţiile de conducere în partid are acces la toate informaţiile cu privire la candidaturile depuse, la modul de organizare a alegerilor, precum şi la datele referitoare la membrii partidului care participă la respectivele alegeri.

2. Obligaţiile membrilor


Art.17

(1) Membrii partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” au următoarele obligaţii:

a. să cunoască şi să respecte prevederile Statutului şi Programului Politic al partidului;

b. să promoveze valorile şi principiile Partidului şi să contribuie la realizarea obiectivelor partidului;

c. să nu afecteze, prin declaraţii şi acţiuni, imaginea sau activitatea partidului;

d. să îndeplinească şi să respecte hotărârile organismelor de conducere ale partidului şi deciziile Comisiei de Arbitraj şi Integritate;

e. să exercite cu demnitate şi competenţă funcţiile publice în care au fost aleşi sau numiţi şi să informeze organismele de conducere competente cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor;

f. să păstreze confidenţialitatea documentelor şi ainformaţiilor cu caracter intern;

g. să plătească lunar cotizaţia de membru al partidului, stabilită de către Colegiul Naţional .

h. să susţină candidaţii partidului care au fost desemnaţi de către organismele de conducere să candideze pentru a ocupa o funcţie publică obţinută prin alegeri;

i. alte obligaţii prevăzute de lege;


3. Pierderea calităţii de membru. Sancţiuni


Art.18

(1) Încetarea calităţii de membru al Partidului se produce în următoarele situaţii:

a. demisie;

b.înscrierea în alt partid;

c. excludere;

d. deces;

e. alte cazuri prevăzute de lege.


Art.19

(1) Demisia, ca act de voinţă liber exprimată a persoanei în cauză,conduce la retragerea statutului de membru al partidului şi radierea din registrul naţional al membrilor partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”.

(2) Cererea de demisie se depune la organizaţia Partidului la care a fost depusă şi acceptată adeziunea.

(3) Cererea de demisie se poate depune şi electronic, conform procedurilor prevăzute în Regulamentul de Organizare al partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”.

(4) Demisia intră în vigoare de la momentul depunerii.


Art.20

(1) Membrul de partid aflat în situația în care există o hotărâre nedefinitivă de condamnare împotriva sa pentru fapte de corupție sau asimilate acestora, sau în cazul în care a intervenit osituație de incompatibilitate stabilită prin hotărâre judecătorească nedefinitivă, poate depune, din proprie inițiativă, o cerere de autosuspendare.

(2) În situația în care, în ipoteza prevazută la alin. (1) din prezentul articol, membrul de partid nu depune din proprie inițiativă cererea de suspendare în termen de 5 zile de la data apariției situației, Consiliul Executiv Național va hotărî de urgență prin votul majorității dacă se impune suspendarea acestuia.

(3) Cererea scrisă de autosuspendare se depune la organizaţia locală din care face parte persoana aflată în situația prevazută de alin. (1) din prezentul articol;

(4) În cazul în care hotărârile nedefinitive de stabilire a vinovăției sau incompatibilității au fost desființate, în mod definitiv, membrul de partid în cauză își recapătă calitatea de membru cu drepturi depline în “MIŞCAREA POPULARĂ”.


Art.21

Unui membru de partid, care se afla în stare de incompatibilitate, în momentul revenirii în partid după încetarea situaţiei de incompatibilitate în baza unei hotărâri definitive, îi este recunoscută vechimea anterioară datei revenirii.


Art.22

(1) Membrii Partidului pot fi sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri disciplinare sau prin excludere, conform prevederilor prezentului Statut şi a regulamentului de organizare şi funcţionare.

(2) Sancţiunea excluderii unui membru din “MIŞCAREA POPULARĂ” se poate hotărî, de către organismele competente, numai în următoarele situaţii:

a. a încălcat grav şi în mod repetat prevederile Statutului, aducând atingere valorilor şi principiilor stabilite prin Programul Partidului;

b. a încălcat hotărârile organismelor de conducere ale partidului şi, prin aceasta, a adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante;

c. a fost condamnat pentru fapte de corupţie sau asimilate acestora sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice şi cetăţeneşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

d. i s-a stabilit, de către Instanţele de Judecată, prin hotărârea instanţei rămasă definitivă, calitatea de colaborator al Securităţii. A fost desconspirat, prin hotărâre judecătorească definitivă, că a facut poliție politică;

e. a intervenit o stare de fapt incompatibilă cu calitatea de membru, aşa cum este descrisă de Art.10 al prezentului statut.


Art.23

(1) Excluderea unui membru din “MIŞCAREA POPULARĂ” se propune şi se hotărăşte astfel:

a. pentru membrii fără funcţii în Consiliul Executiv Local, la propunerea oricărui membru al organizaţiei locale, prin hotărârea Consiliului Executiv Local;

b. pentru membrii Consiliului Executiv Local şi pentru membrii cu funcţii politice în Administraţia Publică Locală, la propunerea Consiliului Executiv Local, prin hotărârea Consiliului Executiv Judeţean sau de Sector;

c. pentru membrii Colegiului Judeţean sau de Sector, cu excepţia membrilor Consiliului Executiv Judeţean sau de Sector, la propunerea Consiliului Executiv Judeţean sau de Sector, prin hotărârea Colegiului Judeţean sau de Sector;

d. pentru membrii Consiliului Executiv Judeţean sau de Sector şi membrii Colegiului Municipal al Municipiului Bucureşti, la propunerea Colegiului Judeţean, de Sector sau al Municipiului Bucureşti, prin hotărârea Consiliului Executiv Naţional;

e. pentru membrii Consiliului Executiv al Municipiului Bucureşti la propunerea Colegiului Municipal al Municipiului Bucureşti prin hotarîrea Consiliului Executiv Naţional;

f. pentru membrii Colegiului Naţional al Partidului, la propunerea Consiliului Executiv Naţional, prin hotărârea Colegiului Naţional.

(2) în aceste situaţii, structurile de conducere care au calitatea decizională conform Art.23 alin (1) se întrunesc în termen de maximum 15 zile de la data propunerii de excludere;

(3) propunerea de excludere se ia cu jumătate plus unu din numărul de membri ce formează organizaţiile partidului care iau această decizie.


Art.24

(1) În cazul unor abateri mai puţin grave decât cele prevăzute la Art. 23 se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare:

a. avertisment scris;

b. suspendarea din funcţie pe o durată limitată, de maximum şase luni;

c. suspendarea din calitatea de membru al Partidului pe o perioadă de maximum un an;

d. revocarea din funcţia deţinută în cadrul partidului sau din funcţia în care a fost desemnat sau ales datorită calităţii de membru al partidului;

e. retragerea sprijinului politic pentru funcţiile publice obţinute prin susţinerea politică a Partidului;

(2) Sancţiunile disciplinare prevăzute mai sus se aplică în conformitate cu procedura prevăzută la Art. 22 și Art. 23 din prezentul Statut.


Art.25

Decizia de sancţionare se comunică membrului de partid sancţionat în scris, în termen de maximum 5 zile de la adoptare.


Art.26

(1) Orice membru al Partidului care a fost sancţionat poate formula contestaţie la Comisia de Arbitraj şi Integritate, comisie care soluţionează contestaţiile în conformitate cu prevederile Regulamentului propriu de organizare şi de funcţionare, aprobat de Colegiul Naţional al Partidului.

(2) Membrii partidului care au fost sancționați la nivel local sau județean/de sector pot contesta, în termen de 5 zile de la data primirii adresei de inștiințare, sancțiunea la Comisia de Arbitraj și Integritate aleasă la nivel județean/Municipiul București.

Împotriva hotărârii acestei comisii, membrii sancționați pot face apel, în termen de 5 zile de la comunicarea soluției, la Comisia de Arbitraj și Integritate stabilită la nivel național. Soluția acestei comisii este definitivă.

(3) Membrii partidului care fac parte din Consiliul Executiv Judeţean sau de Sector, din Consiliul Executiv al Municipiului Bucureşti, din Colegiul Național al Partidului, pot contesta, în termen de 5 zile de la data primirii adresei de înștiințare, sancțiunea la Comisia de Arbitraj și Integritate aleasă la nivel național. Soluția acestei comisii este definitivă.


Art.27

Reînscrierea unei persoane excluse din rândul membrilor Partidului, se poate face cu respectarea condiţiilor prevăzute în Art. 10 din prezentul statut, după o perioadă de minimum un an de la excludere.


Art.28

(1) Consiliul Executiv Naţional poate conferi titlul de Preşedinte de onoare sau membru de onoare al Partidului unor personalităţi naţionale sau internaţionale, chiar dacă aceştia nu sunt membri de partid.

(2) Preşedintele de onoare şi membrii de onoare fac parte de drept din Consiliul Executiv Naţional.

(3) Titlul de „Preşedinte de onoare” se poate acorda unei singure persoane.

(4) Pierderea calităţii de membru de onoare sau Preşedinte de onoare se produce în condiţiile în care personalităţile care le deţin intră sub incidenţa Art. 22 lit. c şi d.


CAPITOLUL III

ORGANIZAREA INTERNĂ A PARTIDULUI POLITIC “MIŞCAREA POPULARĂ”


Art.29

(1) “MIŞCAREA POPULARĂ” este organizată şi funcţionează pe întreg teritoriul României, având structuri la nivel local, la nivel judeţean sau de sector, la nivelul Municipiului Bucureşti şi la nivel naţional, precum şi organizaţii interne de tineret, femei, seniori şi ale aleşilor locali.

(2) Organizarea la nivel internaţional se face în funcţie de circumscripţiile electorale constituite în vederea alegerii Preşedintelui României, a membrilor Parlamentului României şi a membrilor Parlamentului European.

(3) Organizarea şi modul de funcţionare se vor stabili de către Colegiul Naţional, la propunerea Consiliului Executiv Naţional în conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

(4) Între aceste niveluri organizatorice există raporturi de subordonare, colaborare, de autonomie decizională, în conformitate cu Statutul şi Regulamentul de funcţionare ale Partidului.


Art.30 (1) Membrii partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” sunt organizaţi în structuri, pe criteriul administrativ-teritorial, după cum urmează:

a. organizaţii locale la nivelul fiecărei comune, oraş şi municipiu, care cuprind toţi membrii partidului din unitatea administrativ-teritorială respectivă;

b. organizaţii judeţene şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, care cuprind toţi membrii partidului organizaţiile judeţului sau sectorului Municipiului Bucureşti, denumite în continuare filiale judeţene sau de sector;

c. organizaţiile de sector sunt asimilate organizaţiilor judeţene ale partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”;

d. organizaţia Municipiului Bucureşti, care cuprinde toţi membrii partidului din Municipiul Bucureşti.


Art.31

(1)Organizaţiile comunale se constituie cu un număr de cel puţin 10 membri, organizaţiile orăşeneşti cu un număr de cel puţin 50 de membri, organizaţiile municipale cu un număr de cel puţin 100 de membri, iar organizaţiile municipale reşedinţă de judeţ cu un număr de cel puţin 150 de membri.

(2) Filialele judeţene şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti se constituie dacă au un număr de cel puţin 250 de membri.


Art.32

(1)Organizaţiile secţiilor de votare – „OSV”-urile – sunt structuri funcţionale ale organizaţiilor municipale, orăşeneşti, comunale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, care cuprind membri de partid cu domiciliul sau reşedinţa pe raza teritorială a secţiei respective.

(2) Ele se constituie cu un număr de minimum trei membri, având un preşedinte desemnat de Consiliul Executiv Local, cu responsabilităţi legate de mobilizarea membrilor de partid, identificarea simpatizanţilor partidului şi atragerea cetăţenilor la activităţile organizate.


Art. 33

În cadrul partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” se constituie structuri interne ale organizațiilor de femei, tineret, seniori şi ale aleşilor locali.


Art.34

(1)Organizaţiile respective se constituie în scopul punerii în practică a proiectelor, programelor, acţiunilor specifice categoriei respective.

(2) Proiectele, programele şi acţiunile organizaţiilor vor fi corelate cu programul politic al Partidului.


Art. 35

(1)Organizaţiile partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” care se pot constitui conform Art. 31 sunt: Organizaţia de Femei a partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”, Organizaţia de Tinereta partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”, Organizaţia de Seniori a partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” şi Liga Aleşilor Locali.

(2) Aceste organizaţii se constituie cu aprobarea Colegiului Naţional, la propunerea Consiliului Executiv Naţional.

(3) Regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestor organizaţii vor fi aprobate de către Colegiul Naţional al Partidului, la propunerea Colegiului Naţional al fiecărei organizaţii interne în parte. Prevederile regulamentelor de organizare şi funcţionare nu pot conţine norme contrare statutului Partidului.

(4) În conformitate cu regulamentele de organizare şi funcţionare aprobate, organizaţiile îşi aleg organisme de conducere proprii la toate nivelurile la care vor avea o relaţie de colaborare şi vor fi subordonate Consiliilor Executive de la nivelul respectiv.

(5) Organismele de conducere ale organizaţiilor interne se vor subordona Consiliilor Executive Naţionale ale organizaţiilor interne respective.


Art. 36

(1)Organizaţia de Femei a partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” este constituită din membre ale Partidului care aderă la programul politic şi acţionează pentru promovarea şi implicarea femeii în societate, precum şi pentru respectarea principiului egalităţii de şanse în toate domeniile.

(2) Obiectivele Organizaţiei de Femei a Partidului vor fi corelate cu direcţiile de acţiune cuprinse în programul politic al partidului şi constau, în general, în analizarea, dezbaterea şi implementarea politicilor legate de rolul femeii în cadrul familiei, în societate, în politică.

(3) In realizarea obiectivelor propuse, Organizaţia de Femei a partidului va colabora cu toate structurile organizatorice ale partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”.


Art.37

(1)Organizaţia de Tineret a partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” cuprinde membri de partid care nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

(2) Organizaţia de Tineret a Partidului are ca scop identificarea problematicilor specifice tineretului în vederea elaborării unor programe şi a unei strategii specifice vârstei, în concordanţă cu programul politic al partidului.


Art. 38

(1)Organizaţia de Seniori a Partidului se constituie din membri de partid care au aderat la principiile şi valorile cuprinse în programul politic al partidului care sunt pensionari sau sunt persoane în vârstă.

(2) Scopul Organizaţiei de Seniori este identificarea şi dezbaterea problemelor cu care se confruntă persoanele în varstă in general şi pensionarii în mod special, precum şi prezentarea unor soluţii în vederea elaborării unor strategii în acest domeniu.


Art. 39

(1)Organizaţia Aleşilor Locali poartă denumirea de Liga Aleşilor Locali ai partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ”.

(2) Liga Aleşilor Locali se poate constitui la nivel judeţean şi naţional și este formată din membrii partidului politic “MIŞCAREA POPULARĂ” aleşi în administrația publică la nivel local şi judeţean.

(3) Liga Aleşilor Locali are ca scop identificarea, analizarea şi dezbaterea problemelor din administraţia locală în vederea elaborării de strategii şi programe pentru sprijinirea comunităților locale.

(4) Alegerea structurii de conducere, programul şi modul de colaborare cu structurile de conducere ale partidului de la toate nivelurile se vor stabili în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare propriu, aprobat de către Colegiul Naţional.



CAPITOLUL II CALITATEA DE MEMBRU AL PARTIDULUI MIȘCAREA POPULARĂ

A. Dobândirea calității de membru al Partidul Mișcarea Populară




Art.14

Poate deveni membru al Partidului Mișcarea Populară orice cetățean român care, indiferent de rasă, sex, origine etnică sau convingeri religioase, are drept de vot și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) aderă la valorile și la principiile prevăzute în Statutul și Programul Politic al Partidului Mișcarea Populară și se angajează să le respecte;

b) semnează documentele de înscriere în partid Partidul Mișcarea Populară, conform procedurilor stabilite de Regulamentul de organizare și funcționare;

c) nu se află în situațiile de incompatibilitate sau de interdicție prevăzute de lege;

d) nu este condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă la îngrădirea sau pierderea drepturilor politice sau cetățenești;

e) nu este sau nu a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție sau asimilate acestora;

f) nu este sau nu a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu violență sau pentru alte fapte antisociale grave, săvârșite cu intenție;

g) nu i s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă calitatea de colaborator sau lucrător al Securității, ca poliție politică; h) nu a promovat și nu promovează idei sau acțiuni extremiste (rasism, xenofobie, antisemitism, acte de terorism etc.) sau împotriva drepturilor și libertăților omului.


Art.15

(1)Documentele de înscriere în Partidul Mișcarea Populară sunt „Adeziunea” și „Fișa de Evidență”.

(2) Dobândirea calității de membru al Partidului Mișcarea Populară devine efectivă după aprobarea adeziunii de către Consiliul Executiv al organizației locale.

(3) Formatul, modul de completare și procedura de înregistrare și arhivare a documentelor de înscriere în Partidul Mișcarea Populară precum și procedura de aprobare sau respingere a adeziunii sunt descrise în Regulamentul de organizare și funcționare a PMP.

(4) Un membru al Partidului Mișcarea Populară poate face parte dintr-o singură organizație locală a partidului.


Art.16

Transferul într-o altă organizație locală a partidului este posibil și se realizează conform procedurii stabilite de Regulamentul de organizare și funcționare a PMP.


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 5 din 51 -


Art.17

Membrii de partid din componența partidelor politice care fuzionează prin absorbție cu Partidul Mișcarea Populară și dobândesc calitatea de membru prin efectul legii, vor respecta procedurile de înscriere în partid prevăzute de Art.15 din prezentul Statut și de Regulamentul de organizare și funcționare a PMP.

B. Principii de democrație internă

Art.18

Organizarea internă și activitatea membrilor Partidului Mișcarea Populară se bazează pe următoarele principii:

a) libertatea de opinie a fiecărui membru de partid;

b) dreptul de a fi ales sau numit în funcții de partid sau în funcții de demnitate publică, pe baza competenței, meritelor personale și a implicării în activitatea Partidului Mișcarea Populară;

c) democrația decizională, prin asigurarea libertății de exprimare a voturilor;

d) asigurarea nediscriminatorie a participării tinerilor și femeilor în toate structurile de decizie ale partidului;

e) consecvența în promovarea și apărarea valorilor partidului, în realizarea obiectivelor politice, în respectarea și aplicarea programului politic, a Statutului, regulamentelor, documentelor și deciziilor politice ale structurilor partidului;

f) solidaritatea tuturor membrilor Partidului în toate acțiunile hotărâte în structurile de conducere ale partidului.


C. Drepturile membrilor


Art.19

Membrii Partidul Mișcarea Populară au următoarele drepturi:

a) să participe la Adunările Generale și să activeze în organismele de conducere sau de dezbatere ale partidului în care au fost aleși, au fost delegați sau din care fac parte de drept și să își exercite dreptul de vot cu privire la problemele dezbătute;

b) să își exprime în mod liber opiniile și să supună dezbaterii organismelor abilitate proiecte, rezoluții sau programe pentru îndeplinirea obiectivelor politice ale partidului;

c) să aibă acces la informațiile referitoare la activitatea organizației din care fac parte și să fie informați cu privire la hotărârile organismelor de conducere ale partidului;

d) să folosească baza materială a partidului la care le dă dreptul poziția ocupată în cadrul organizațiilor acestuia, numai în interesul partidului;

e) să aleagă și să fie aleși în funcțiile de conducere ale partidului, în conformitate cu normele interne ale partidului și dispozițiile legii;

f) să fie propuși și promovați în funcții și în demnități publice, pe baza competenței, meritelor personale și a implicării în activitatea Partidului Mișcarea Populară;


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 6 din 51 -


g) alte drepturi prevăzute de lege, prezentul Statut și regulamentele de organizare și funcționare adoptate pe baza acestuia.


D. Obligațiile membrilor


Art.20

Membrii Partidului Mișcarea Populară au următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte prevederile Statutului și Programului Politic al partidului și regulamentele de organizare și funcționare adoptate pe baza Statutului;

b) să promoveze valorile și principiile Partidului și să contribuie la realizarea obiectivelor acestuia;

c) să nu afecteze prin declarații și acțiuni imaginea sau activitatea partidului;

d) să îndeplinească și să respecte hotărârile organismelor de conducere ale partidului și deciziile Comisiei de Arbitraj și Integritate;

e) să susțină candidații partidului care au fost desemnați de către organismele de conducere să candideze pentru a ocupa o funcție publică obținută prin alegeri;

f) să nu afecteze prin acțiune sau inacțiune desfășurarea campaniilor electorale ale Partidului Mișcarea Populară, indiferent de tipul alegerilor;

g) să exercite cu demnitate și competență funcțiile publice în care au fost aleși sau numiți și să informeze organismele de conducere competente cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor;

h) să ducă la îndeplinire obiectivele și deciziile forurilor de conducere și coordonare ale partidului, în cadrul activității pe care o desfășoară în funcțiile publice în care au fost aleși sau numiți;

i) să participe la acțiunile organizate de partid la nivel local, județean sau național, atunci când sunt convocați;

j) să păstreze confidențialitatea documentelor și a informațiilor cu caracter intern, în condițiile respectării legii;

k) să plătească cotizația de membru al partidului în cuantumul stabilit de Consiliul Executiv al Filialei și aprobat de Consiliul Executiv Național;

l) să comunice Secretariatului general al organizației din care face parte orice modificare a datelor din fișa de evidență a membrului de partid;

m) alte obligații prevăzute de lege, prezentul Statut și regulamentele de organizare și funcționare adoptate pe baza acestuia.


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 7 din 51 -


E. Pierderea calității de membru


Art.21

Pierderea calității de membru al partidului se produce în următoarele situații:

a) demisie;

b) înscrierea în alt partid;

c) excludere;

d) prelungirea suspendării din calitatea de membru pe o perioadă mai mare de 4 (patru) ani;

e) deces;

f) alte cazuri prevăzute de lege.


Art.22

Demisia

(1) Prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al membrului de partid care, printr-o notificare scrisă, comunică renunțarea imediată la calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară.

(2) Comunicarea demisiei și procedura de înregistrare a acesteia se face în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Partidului Mișcarea Populară.


F. Suspendarea din calitatea de membru


Art.23

(1) Suspendarea din calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară are caracter temporar și reprezintă încetarea pe perioadă determinată a tuturor drepturilor și obligațiilor membrului în raport cu Partidul Mișcarea Populară, exceptând obligațiile prevăzute de Art.20, lit. a, c, d, g, h, j, l, m.

(2) Suspendarea din calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară atrage pierderea tuturor funcțiilor deținute de membru în cadrul partidului.


Art.24

Suspendarea din calitatea de membrul al partidului se poate face numai în următoarele situații:

a) există o hotărâre judecătorească nedefinitivă de condamnare a membrului pentru fapte de corupție sau asimilate acestora;

b) există o hotărâre judecătorească nedefinitivă de condamnare a membrului pentru infracțiuni săvârșite cu violență sau pentru alte fapte antisociale grave, săvârșite cu intenție;

c) există o hotărâre judecătorească nedefinitivă prin care membrului i s-a stabilit calitatea de colaborator sau lucrător al Securității, ca poliție politică;

d) în cazul în care a intervenit o situație de incompatibilitate stabilită prin hotărâre judecătorească nedefinitivă;


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 8 din 51 -


e) în cazul în care a intervenit o situație de incompatibilitate cu funcția deținută în administrație;


Art.25

Suspendarea din calitatea de membru al partidului se poate face la cererea persoanei aflate într-una din situațiile prevăzute de Art.24 din prezentul Statut, situație numită „autosuspendare”, prin hotărârea Consiliului executiv al organizației din care face parte sau, în cazul membrilor Colegiului Național, prin hotărârea Consiliului Executiv Național.


Art.26

Suspendarea din calitatea de membru se aplică după cum urmează: a) la cererea persoanei aflate într-una din situațiile prevăzute de Art.24 din prezentul Statut, situație numită „autosuspendare”, cerere depusă la Consiliul Executiv al organizației locale din care face parte sau la forul de conducere a partidului în care persoana deține funcția cu rangul cel mai înalt;

b) pentru membrii fără funcții în structurile de conducere ale partidului și pentru membrii Consiliului Executiv local sau de sector, prin hotărârea Consiliului Executiv Local sau a Consiliului Executiv al Filialei de sector;

c) pentru consilierii locali fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin hotărârea Consiliului Executiv Județean;

d) pentru membrii Colegiului Județean fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin decizia Consiliului Executiv Județean;

e) pentru membrii Colegiului Municipiului București fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin hotărârea Colegiului Municipiului București;

f) pentru membrii Colegiului Național, prin hotărârea Colegiului Național; g)în cazul cumulului de funcții, măsura va fi aplicată prin hotărârea forului în care persoana deține funcția cu rangul cel mai înalt.


Art.27

(1) Măsura suspendării din calitatea de membru încetează în cazul în care hotărârile judecătorești nedefinitive care au generat-o au fost desființate prin hotărâri definitive sau la solicitarea membrului, în cazul în care incompatibilitatea cu funcția publică a încetat.

(2) La încetarea măsurii de suspendare, membrul de partid în cauză își recapătă calitatea de membru cu drepturi depline în Partidul Mișcarea Populară.

(3) Măsura suspendării din calitatea de membru nu poate fi prelungită mai mult de 4 (patru) ani, termen limită după care persoana își pierde tacit calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară, fără drept de contestare.


Art.28

(1) Suspendarea din calitatea de membru al Partidului Mișcarea Populară nu reprezintă o sancțiune.


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 9 din 51 -


(2) Membrii suspendați pot fi sancționați în baza prevederilor Art.34-Art.36 și Art.38 lit.a din prezentul Statut.

(3) Vechimea în partid nu este afectată de măsura suspendării din calitatea de membru.


G. Suspendarea administrativă a calității de membru


Art.29

(1) Suspendarea administrativă a calității de membru al Partidului Mișcarea Populară are caracter temporar și reprezintă încetarea pe perioadă determinată a tuturor drepturilor și obligațiilor membrului în raport cu Partidul Mișcarea Populară, exceptând obligațiile prevăzute de Art.20, lit. a, c, d, g, h, j, l, m

(2) Suspendarea administrativă a calității de membru al Partidului Mișcarea Populară atrage pierderea tuturor funcțiilor deținute de membru în cadrul partidului


Art.30

Suspendarea administrativă a calității de membru al partidului se poate aplica numai în următoarele situații:

a) membrul de partid nu comunică modificarea datelor sale de contact conform Art.20 lit. l;

b) membrul de partid nu manifestă interes susținut față de activitatea partidului.


Art.31

Suspendarea administrativă a calității de membru al partidului se aplică după cum urmează:

a) prin hotărârea Consiliului Executiv al organizației din care face parte membrul de partid, cu notificarea Consiliului Executiv al Filialei, în vederea înregistrării;

b) prin hotărârea Consiliul Executiv al Filialei, cu notificarea Consiliului Executiv al organizației din care face parte membrul de partid, în vederea remedierii situației.


Art.32

(1) Suspendarea administrativă a calității de membru al Partidului Mișcarea Populară nu reprezintă o sancțiune.

(2) Membrii suspendați pot fi sancționați în baza prevederilor Art.34-Art.36 și Art.38 lit. a din prezentul Statut.


Art.33

(1) Măsura suspendării administrative a calității de membru încetează în cazul în care membrul remediază cumulativ situațiile prevăzute de Art. 31 lit. a),b).

(2) La încetarea măsurii de suspendare administrativă, membrul de partid în cauză își recapătă calitatea de membru cu drepturi depline în Partidul Mișcarea Populară.


Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 10 din 51 -


H. Sancțiuni


Art.34 Membrii Partidului Mișcarea Populară pot fi sancționați prin aplicarea unor măsuri disciplinare sau prin excludere, conform prevederilor prezentului Statut și a Regulamentului de organizare și funcționare.


Art.35

Sancțiunile nu pot fi aplicate decât persoanelor, nu pot fi colective și sunt votate individual, prin vot secret.


Art.36

Unui membru al Partidului Mișcarea Populară i se poate aplica sancțiunea de excludere în următoarele situații:

a) Nu mai îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de dobândire a calității de membru prevăzute de Art.14;

b) a încălcat prevederile Statutului, aducând atingere valorilor și principiilor stabilite prin Programul Partidului;

c) a afectat prin declarațiile sau acțiunile sale imaginea sau activitatea partidului;

d) a încălcat hotărârile organismelor de conducere ale partidului;

e) prin acțiunile sau inacțiunile sale a adus prejudicii desfășurării campaniei electorale a Partidului Mișcarea Populară, oricare ar fi tipul de alegeri.


Art.37

Pentru încălcarea obligațiilor de membru prevăzute la Art.20, lit. a, lit. b, lit. k, nu se poate aplica sancțiunea de excludere.


Art.38

În cazul unor abateri mai puțin grave decât cele prevăzute la Art.36 se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare:

a) avertisment scris;

b) suspendarea dreptului de vot în structurile partidului, în cazul neplății cotizației de membru;

c) suspendarea din funcția deținută în partid pe o durată limitată la maximum șase luni;

d) revocarea din funcția deținută în cadrul partidului.


Art.39

(1)

Sancționarea unui membru al Partidul Mișcarea Populară se propune și se hotărăște după cum urmează:

a) pentru membrii fără funcții în structurile de conducere ale partidului, la propunerea oricărui membru al organizației locale sau al filialei de sector, prin hotărârea Consiliului Executiv Local sau a Consiliului Executiv al Filialei de Sector;

b) pentru membrii Consiliului Executiv Local fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin hotărârea Consiliului Executiv Local;

c) pentru consilierii locali fără funcții în structurile superioare ale partidului, la propunerea Consiliului Executiv Local sau a Consiliului Executiv Județean, prin hotărârea Consiliului Executiv Județean;

Statutul Partidului Mișcarea Populară - pagina 11 din 51 -

d) pentru membrii Colegiului Județean fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin decizia Consiliului Executiv Județean;

e) pentru membrii Colegiului Municipiului București fără funcții în structurile superioare ale partidului, prin hotărârea Colegiului Municipiului București;

f) pentru membrii Colegiului Național, prin hotărârea Colegiului Național; g)în cazul cumulului de funcții, procedura de sancționarea se va aplica luând în considerare funcția deținută în structura de conducere cu rangul cel mai înalt.

(2) Propunerea și hotărârea de sancționare se adoptă individual, în ședință statutar constituită a structurii competente, prin votul secret a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți la ședință.

(3) În susținerea sancțiunii nu pot fi invocate motive ce s-au petrecut cu mai mult de 180 de zile înaintea datei la care se face propunerea de sancționare.

(4) Condițiile de forma și conținut a hotărârii de sancționare și a documentelor ce stau la baza emiterii acestei precum și modalitatea de comunicare a sancțiunilor este stabilită prin Regulamentul de organizare și funcționare a Partidului Mișcarea Populară.

(5) Organizațiile interne nu pot hotărî sancțiuni decât în ceea ce privește funcțiile deținute de membru în cadrul respectivelor structuri.


Art.40

(1) Orice membru al Partidului care a fost sancționat poate formula contestație la Comisia de Arbitraj și Integritate competentă.

(2) Procedura de contestare a sancțiunilor și soluționare a contestațiilor este stabilită prin Regulamentul de Organizare și Funcționare a Partidului Mișcarea Populară și al Comisiei de Arbitraj și Integritate.


Art.41

(1) Orice sancțiune intră în vigoare din momentul rămânerii ei definitive, respectiv a expirării termenului de contestare sau, în cazul contestării deciziei de sancționare, de la momentul confirmării de primire a comunicării soluției de respingere a contestației de către Comisia de Arbitraj și Integritate competentă.

(2) Până la data rămânerii definitive a sancțiunii, persoana sancționată își păstrează neîngrădite toate drepturile și obligațiile de membru.