2. Aspecte metodologice ale cercetării bunăstării subiective

Publicații relevante:

Bălțătescu, S. (2014), Unicitatea personală – către o perspectivă sociologică, Sociologie românească, vol. XII, nr. 4, pp. 75-87, ISSN 1220-5389.http://www.arsociologie.ro/ro/rezumat/1466-baltatescu-4-2014

Bălţătescu, S. (2014), Psychological Distance, în: A. C. Michalos (coord.), Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, Springer Netherlands, pp. 5145-5146, ISBN 978-94-007-0752-8, http://dx.doi.org/10.1007/978-94-007-0753-5_2306.

Bălţătescu, S. (2014), Climate of Opinion, în: A. C. Michalos (coord.), Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, Springer Netherlands, pp. 953-956, ISBN 978-94-007-0752-8, http://dx.doi.org/10.1007/978-94-007-0753-5_406.

Bălțătescu, S. (2013). Public Mood. Entry prepared for Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, 2nd Edition, http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2687320

Bălţătescu, S., & Băltăţescu, D. (2013). Entitlement attitudes and the backward sloping curve of life satisfaction. A study with Romanian students, International Conference "Towards the Good Society - European Perspectives", Bucharest, 24-26 October.

Bălţătescu, S. (2009). Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România. Editura Universităţii din Oradea, ISBN 978-973-759-815-8, cap. 3.4. Erori în măsurarea bunăstării subiective.

Bălţătescu, S. (2001). Media, Climate of Opinion and Subjective Well-Being in Romanian Transition, International Conference: “The Role of Mass Media and the New Information and Communication Technologies during the Democratization Process of the Societies in Central and Eastern Europe”, Oradea, 11-14 October.

Bălţătescu, S. (1999), Modele ale percepţiei calităţii vieţii, Calitatea vieţii, vol. 10, nr. 3-4, pp. 179-185, http://www.revistacalitateavietii.ro/1999/CV-3-4-1999/CV-3-4-1999.pdf

Așa cum am exprimat încă din primele lucrări publicate, construcției unei teorii sociologice asupra fericirii presupune rezolvarea unor probleme metodologice. În primul rând, teoria sociologică trebuie să soluționeze problema influenței sociale asupra evaluării pe care individul o face asupra propriei vieți. Aceasta implică o imersiune în teoria evaluării bunăstării subiective. În acest domeniu am obținut încă de la început unele rezultate interesante, punând în evidență curba descendentă a satisfacției cu viața (Bălţătescu, 1999), pe care am testat-o în mai multe lucrări pe eșantioane naționale (Bălţătescu, 2001; Bălţătescu, 2009, cap. 3.4.Erori în măsurarea bunăstării subiective) și internaționale (Bălţătescu şi Băltăţescu, 2013). Eforturile pentru înțelegerea acestui rezultat m-au făcut să intru în analiza mai amănunțită a unor teme legate de evaluarea socială a bunăstării: paradoxurile unicității personale (Bălțătescu, 2014), distanța psihologică (Bălţătescu, 2014b), climatul de opinie (Bălţătescu, 2001, 2014a) și starea de spirit publică (Bălțătescu, 2013).

Teoria evaluării bunăstării subiective

Studiul modului în care oamenii își evaluează propria viață pentru a răspunde la întrebările legate de fericire și satisfacție mi se pare central pentru înțelegerea variațiilor bunăstării subiective. Răspunsurile la întrebarea de satisfacţie sunt de fapt judecăţi, evaluări, realizate ]n cadrul unui proces mai complicat.

Analizele metodologice au arătat că tema întrebărilor precedente, natura variantelor de răspuns şi locul întrebării în chestionar au o influenţă semnificativă asupra răspunsurilor la acestea (Schwartz şi Strack, 1999). Măsurile sunt sensibile la influenţele contextuale ale stărilor de spirit. Unele din acestea pot fi induse experimental: persoanele cărora în prealabil li s-a pus o întrebare referitoare la o recentă spitalizare sau li se reamintesc evenimente triste sau dureroase se declară mai puţin fericite şi satisfăcute cu viaţa lor, ca efect al inducerii unei stări de spirit negative (Diener, 1994). Pe baza acestor constatări, Schwartz şi Strack (1999) și Kahneman (1999) chiar propuneau să renunțăm la rapoartele retrospective și recomandau folosirea metodei de eşantionare a experienţelor (Experience Sampling Method – vezi pentru o prezentare Hektner, Schmidt şi Csikszentmihalyi, 2007). Totuși nu sunt semne că de atunci metodologia folosită s-a schimbat prea mult.

Alte influențe asupra evaluării pot fi rezultatul unor evenimente colective (vezi capitolul I.3.3. Relația dintre fericire și societate). Evaluarea satisfacției şi fericirii este influenţată, în mod cert, și de aşteptările şi aspiraţiile individului^[1]. În plus, evaluarea retrospectivă a unui episod hedonic dă ponderi speciale momentului „de vârf” şi celui final (Kahneman, 1999). De aceea, răspunsul la întrebările de satisfacție implică utilizarea de euristici, care produc erori specifice (Schwartz şi Strack, 1999).

Cum arătam în recenta mea trecere în revistă (Bălțătescu, 2014), unele erori sistematice sunt de natură motivațională, fiind generate de nevoia de menținere a unui nivel ridicat al stimei de sine. Acestea se pot manifesta sub forma erorilor de evaluare autofavorizante precum superioritatea iluzorie (illusory superiority), adică tendința individului de a-și supraestima calitățile și capacitățile și de a-și subestima defectele în raport cu alții (Van Yperen şi Buunk, 1991, apud Hoorens, 1993), cunoscută și ca eroare de superioritate (superiority bias) (Hoorens, 1993), efectul mai-bun-ca-media (better-than-average effect), adică tendința individului de a se evalua ca fiind peste media grupului de referință (Dunning, Heath şi Suls, 2004) și simțul superiorității relative (sense of relative superiority) predispoziția de a te evalua mai pozitiv decât alții în diferite domenii ale calității vieții (Headey şi Wearing, 1988). Erorile de acest tip explică și relația dintre evaluarea domeniilor vieții și evaluarea vieții ca întreg. Astfel, sinele procedează prin compensare, adică acţionează pentru a minimaliza influența domeniilor în care individul are rezultate scăzute, compensându-le cu cele în care individul are realizări mai bune (Sirgy, 2002).

Toate aceste nu sunt efectele unei patologii individuale. Taylor și Brown (1988, p. 204) recunosc adevărul incomod că individul sănătos din punct de vedere mental denaturează realitatea într-un mod care „sporește stima de sine, susține convingerile în eficacitatea personală și promovează o viziune optimistă asupra viitorului”. Dimpotrivă, mai degrabă depresivii manifestă mai mult realism în aceste evaluări. Sentimentul propriei unicități merge până într-acolo încât oamenii se consideră mai puțin afectați decât restul de aceste distorsiuni ale realității eroare de unghi mort (bias blind spot) (Pronin, Lin şi Ross, 2002).

Curba descendentă a satisfacției cu viața

Printre erorile sistematice de apreciere se numără și aprecierea propriei fericiri/satisfacții cu viața în raport cu cea a celor din jur. Psihologii au observat că oamenii se consideră în general mai fericiți decât media celorlalți, ceea ce evident este o imposibilitate statistică (Klar şi Giladi, 1999; Lykken şi Tellegen, 1996). Sociologul german Elisabeth Noelle-Neumann (1977), într-o anchetă pe un eșantion reprezentativ al populației R.F.G., a găsit că 79% dintre respondenți se declară a fi mulțumiți de viața lor, însă doar 47% dintre aceștia consideră că „cei mai mulți oameni din Republica Federală sunt mai degrabă mulțumiți de viața lor în general”. Ea asociază acest rezultat cu conceptul propriu de climat de opinie, care presupune că oamenii își evaluează continuu mediul social, prin intermediul mass-media (vezi și Bălţătescu, 2014a).

În 1999, într-o cercetare a Departamentului de Sociologie și Asistență Socială a Universității din Oradea, am introdus alături de indicatorul standard de satisfacție faţă de viaţă şi întrebările: „În general, cât de mulţumiţi de viaţă credeţi că sunt: membrii familiei/vecinii/rudele/oamenii din localitatea dvs./oamenii din ţară?”. Respondenții au evaluat, în medie, satisfacția cu viața a persoanelor din localitate sau a celor din țară (aflate deci mai departe din punct de vedere social de individ), ca mai mică decât a lor, dar și decât cea a membrilor familiilor, prietenilor sau vecinilor acestora (Bălţătescu, 1999). Această relație a fost testată ulterior pe un eșantion național, pe baza datelor din eșantionul BOP din mai 2005, rezultatul fiind prezentat în tabelul următor:

Tabel 2. Media, abaterea standard și numărul de cazuri valide pentru fericirea personală și estimarea fericirii membrilor familiei, prietenilor, rudelor, vecinilor, oamenilor din localitate și oamenilor din ţară (Bălţătescu, 2009).

Când reprezentăm grafic această relație, obținem ceea ce am numit curba descendentă a satisfacției cu viața. Vedeți mai jos această curbă, calculată pe un eșantion de studenți din 15 țări.

Figura 3. Curba descendentă a satisfacției cu viața pe un eșantion de studenți din 15 țări. Sursa: Bălțătescu la al. (2012).

Regularitatea a fost reprodusă în 14 din cele 15 țări de pe glob^[2] - singura excepție fiind Vietnamul. Această curbă este mai puțin abruptă în țările colectiviste (Bălțătescu et al., 2012).

Proprietăți ale relației

Cum e de așteptat, frecvența cazurilor „nu ştiu” creşte pe măsură ce creşte distanţa psihologică dintre individ şi grupul relevant. În cercetarea BOP din 2005, peste un sfert dintre subiecţi răspund că nu ştiu cât de fericiţi sunt oamenii din ţară, în vreme ce procentul non-răspunsurilor în cazul prietenilor şi vecinilor nu trece de 8%. Analizând aceleași date, găsim că bărbaţii, care se declară mai fericiţi decât femeile, evaluează şi fericirea familiei lor dar și cea a prietenilor ca mai ridicată decât cea pe care o evaluează femeile. În schimb, nu există variație în ceea ce privește sexul sau vârsta în ceea ce privește aprecierea fericirii persoanelor din același oraș sau din țară (Bălţătescu, 2009). Acest lucru poate fi înţeles mai uşor dacă reprezentăm corelaţiile pe care le are nivelul fericirii personale cu cel al evaluării fericirii membrilor grupurilor relevante pentru individ.

Tabel 3. Corelaţiile dintre evaluarea fericirii personale şi cea a membrilor diferitelor grupuri relevante, în funcţie de sexul respondentului. Sursa: BOP mai 2005, calcul personal (Bălţătescu, 2009).

Așadar, corelația dintre fericirea raportată de individ și fericirea percepută a altora descresc pe măsură ce creşte distanţa psihologică faţă de grupurile relevante. Acest lucru explică de ce nivele proiectate ale bunăstării oamenilor din localitate şi din ţară sunt egale indiferent de categoria socio-demografice din care face parte respondentul.

Folosind datele culese pe eșantionul românesc din cercetarea internațională cu studenții (n=385, anul 2011/2012, vârsta mediană=20 de ani), nu am găsit diferențe semnificative între statusul perceput al familiei și satisfacția estimată oamenilor din localitate și a celor din țară. Introducând toate cele 6 variabile într-o analiză factorială am găsit că evaluarea satisfacției oamenilor din localitate și a celor din țară încarcă într-un factor separat de toate celelalte variabile (Bălţătescu şi Băltăţescu, 2013).

Când reprezentăm diferitele curbe descendente ale comparaţiei satisfacţiei cu viaţa în funcţie de intensitatea urmăririi programelor TV, datele din 1998 (n=885) arată că există o diferență semnificativă între cei cu consum TV ridicat și cei cu consum redus în ceea ce privește evaluarea satisfacției cu viața a oamenilor din oraș (t=2,482, p=0,013), o diferență similară fiind găsită și în privința evaluarea satisfacției cu viața a oamenilor din țară. În schimb, diferențele în privința celorlalte variabile nu sunt semnificative statistic.

Figura 4. Curba descendentă a satisfacției cu viața pentru cele trei categorii de consum TV. Sursa: Ancheta Departamentului de Sociologie și Asistență social la nivelul județului Bihor, 1998 (n=885).

Am lansat trei patru categorii de explicații pentru acest fenomen:

1. Efectul de sondaj. În anchete sunt subreprezentate grupurile marginalizate precum oamenii fără adăpost, romii și persoanele sărăcie extremă (ca în cazul romilor). Prin urmare nu este imposibil ca respondenţii, rudele şi vecinii lor să fie într-adevăr mai fericiţi decât media orașului sau a țării, pentru că de fapt au condiții de viață mai bune. Aceasta nu explică însă diferenţa pozitivă dintre evaluarea bunăstării subiective a oamenilor din localitate față de cea a oamenilor din ţară (Bălţătescu, 2009).

2. Modele psihologice motivaționale. Acestea țin de nevoia individului de a-și menține și promova stima de sine (evidențierea/accentuarea de sine: self-enhancement), concept ce ține de nevoia de menținere și stimulare a stimei de sine. În cele mai multe cazuri, ne simțim bine atunci când avem credința că suntem unici sau cel puțin mai buni decât media celor din jurul nostru, ceea ce ne motivează să dezvoltăm și să menținem astfel de concepții. Potrivit lui Cummins et al. (2003), oamenii îşi evaluează într-un mod mai obiectiv domeniile aflate la o mai mare distanţă de ei înşişi, ca în cazul satisfacţiei cu guvernul. În schimb, domniile apropiate (în cazul acesta familia și prietenii) beneficiază de un plus la evaluare. Este vorba despre ceea ce psihologul australian numește “proces homeostatic” ce are scopul de a menţine un sentiment al bunăstării personale. Este aceeași explicație pe care Zamfir et al. (1984) o formulau cu ani buni înainte:

Stima de sine, un adevărat regulator al raporturilor dintre societate şi persoană (Allport), reprezintă un factor important al acestui proces. Va exista, deci, tendinţa de evaluare mai pozitivă a sferelor mai apropiate de propria viaţă... Intervine deci un mecanism psihologic de autoapărare care îl face pe individ să evalueze mai ridicat domeniile vieţii cu care se identifică mai mult - propria persoană, familia sa - decât domeniile mai îndepărtate (Zamfir et al., 1984, p. 105).

Printre mecanismele reglării homeostatice intră și compararea descendentă, adică “tendinţa persoanelor a căror securitate şi confort psihic sunt ameninţate de a se compara cu alte persoane aflate într-o situaţie şi mai dificilă” (Willis (1981), apud Chelcea, 1999, p. 182). Aceasta implică atât procese pasive (când individul găseşte spontan termeni de comparaţie cu situaţie exterioară) cât şi active (când individul acţionează pentru a scădea statusul celui cu care se compară^[3]). Rafinări ulterioare sugerează existenţa unei selectivităţi în compararea socială: indivizii folosesc compararea socială atât descendent cât şi ascendent, pentru a-şi manipula afectul, direcţia comparării având o mai mică importanţă decât interpretarea acordată acesteia (Buunk et al., 1990). În cazul regularității descoperite de noi, „comparaţia cu lumea”, deci cu grupurile sociale mai mari, oferă individului prilejul de a-şi spori stima de sine şi a-şi potenţa percepţia asupra propriei satisfacţii faţă de viaţă, ameninţată de condiţiile dificile de trai (Bălţătescu, 2009).

3. Explicația psihologică cognitivă (non-motivațională). Fenomenul ar fi o „eroare de evaluare auto-favorizantă” (self-favoring bias) adică o asimetrie a judecăţii în beneficiul propriei persoane (Hoorens, 1995). Noelle-Neumann (1977), pusese deja în evidență că individul îşi judecă, în medie, propria bunăstare subiectivă ca fiind mai ridicată decât cea a altor persoane din societatea în care trăieşte. Distanța psihologică este definită în cadrul teoriei nivelului constructului (construct-level theory), dezvoltată de Trope și Liberman (2003, 2010 #3652). Conform acestei teorii, judecăm persoanele apropiate de noi pe baza unor trăsături concrete (construct de nivel scăzut). În schimb, persoanele aflate la distanță de noi sunt evaluate pe baza câtorva caracteristici abstracte (construct de nivel ridicat).

Sunt trei dimensiuni ale distanței psihologice: spațială (de la individ la obiectul judecății), socială (între persoană și restul lumii) și ipotetică (între anumite evenimente ipotetice). Fiedler (2007) adaugă distanța informațională, definită ca suma de cunoștințe asupra persoanei/subiectului judecății pe care o posedă persoana care judecă. Aceste dimensiuni au fost găsite a fi puternic și sistematic corelate (Fiedler, Jung, Wänke şi Alexopoulos, 2012). Într-adevăr, în cazul acesta distanța informațională cu privire la fericirea altuia este cu atât mai mare cu cât persoana este mai depărtată din punct de vedere spațial. Cum subliniam în capitolul din Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, rezultatul obținut de mine este în concordanță cu previziunile teoriei nivelului constructului: persoanele îndepărtate sunt judecate schematic, pe baza pe câteva trăsături abstracte^[4].

Aplicând aceasta la evaluarea situaţiei oamenilor din oraş sau din ţară, obținem că oamenii răspund la sarcina complexă de a evalua fericirea medie a unui grup întreg focalizându-se asupra caracteristicilor cele mai prezente în mass-media la un moment dat. De aici rezultatul mai negativ decât ne-am aştepta. Ceea ce înseamnă că teoria are nevoie de un complement sociologic, întrucât caracteristicile abstracte sunt deduse din rapoartele mass-media asupra acestor grupuri de persoane care de multe ori descriu evenimente și experiențe negative (Bălţătescu, 2014b).

4. Explicația sociologică. Am încercat să înțeleg curba descendentă a satisfacției cu viața ca o distorsiune indusă de mass-media, care descrie viața oamenilor obișnuiți într-un mod mai degrabă negativ (relatând cu predilecție crime, dezastre, și proteste). Acest lucru clădește percepția individului că membrii națiunilor lor sunt mai degrabă stresați sau nemulțumiți de condițiile sociale. Cum am văzut anterior, am găsit că un consum mai mare de mass-media este asociat cu niveluri mai mici de evaluare a satisfacției cu viața a oamenilor din oraș sau țară. Dacă ne dăm seama prin experiență directă de modul cum se simt mulțumiți de viață membrii familiei, colegii și prietenii, în ceea ce privește oamenii din localitate sau din țară, imaginea noastră este mediată de televizor, radio, presă ș.a.m.d. (Bălţătescu, 2001). Viaţa cotidiană a individului este relativ săracă în evenimente traumatizante sau catastrofale, cel puţin în decursul unei perioada scurte sau medii de timp. Acelaşi lucru se petrece şi în legătură cu instanţele apropiate (familie, vecini, colegi/prieteni). În schimb, experienţa cognitivă referitoare la locuitorii localităţii şi mai ales a ţării în care trăieşte, este mai degrabă mediată, rolul cel mai important avându-l mijloacele de comunicare în masă. Dar caracteristica definitorie a mediilor de informare contemporane este de a prezenta evenimente problematice, negative. Aglomerarea acestor tablouri într-un spaţiu restrâns creează imaginea unei lumi aproape catastrofice. Prin urmare, individului i se sugerează că „celălalt mediat” este obligatoriu mai afectat de evenimente negative şi deci mai nefericit.

Toate analizele prezentate mai sus dezvoltă rezultatele lui Noelle-Neumann (1977) introducând în model distanța psihologică. Rezultatele arată că individul se poziționează într-un mod relativ stabil într-o topologie a fericirii, în care nivelurile cele mai ridicate le au membrii familiei și nivelurile estimate pentru anumite grupuri de persoane scad pe măsură că crește distanța față de aceste grupuri. Aceasta plasează opiniile asupra fericirii într-o relație socială: nu numai ne percepem bunăstarea noastră subiectivă, ci și percepem, după un anumit pattern, bunăstarea subiectivă a diferitelor grupuri sociale.

Bibliografie

• • Bălţătescu, S. (1999). Modele ale percepţiei calităţii vieţii, Calitatea vieţii, vol. 10, nr. 3-4, pp. 179-185, http://www.revistacalitateavietii.ro/1999/CV-3-4-1999/CV-3-4-1999.pdf.

  • Bălţătescu, S. (2001). Media, Climate of Opinion and Subjective Well-Being in Romanian Transition, International conference: “The Role of Mass Media and the New Information and Communication Technologies during the Democratization Process of the Societies in Central and Eastern Europe”, Oradea, 11-14 October.

  • Bălţătescu, S. (2009). Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România. Editura Universităţii din Oradea, Oradea.

  • Bălţătescu, S. (2014a). Climate of Opinion. În: A. C. Michalos (coord.), Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, Springer Netherlands, pp. 953-956, http://dx.doi.org/10.1007/978-94-007-0753-5_406.

  • Bălţătescu, S. (2014b). Psychological Distance. În: A. C. Michalos (coord.), Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, Springer Netherlands, pp. 5145-5146, http://dx.doi.org/10.1007/978-94-007-0753-5_2306.

  • Bălțătescu, S. (2013). Public Mood. Entry prepared for Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, 2nd Edition, http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2687320.

  • Bălțătescu, S. (2014). Unicitatea personală – către o perspectivă sociologică, Sociologie românească, vol. XII, nr. 4, pp. 75-87, http://www.arsociologie.ro/ro/rezumat/1466-baltatescu-4-2014.

  • Bălţătescu, S. şi Băltăţescu, D. (2013). Entitlement attitudes and the backward sloping curve of life satisfaction. A study with Romanian students, International Conference "Towards the Good Society - European Perspectives", Bucharest, 24-26 October.

  • Bălțătescu, S., Żemojtel-Piotrowska, M., Piotrowski, J., Calogero, R., Chargazia, M., Clinton, A., de Leon, P. P., Letovancova, E., Liik, K., Nord, H. T., Paspalanova, E., Rojas, M., Habib, T., van den Boss, K. şi Troung, H. K. (2012). A first international test of the downward sloping curve of life satisfaction 10th ISQOLS Conference: “Discovering new frontiers in Quality-of-Life research” Venice, Italy, November 1-4, http://www.aiquav.it/isqols2012/Content_en/2012%20XI%20ISQOLS%20Conference%20-%20track%20by%20track.pdf.

  • Buunk, B. P., Collins, R. L., Taylor, S. E., VanYperen, N. W. şi Dakof, G. A. (1990). The affective consequences of social comparison: either direction has its ups and downs, J Pers Soc Psychol, vol. 59, nr. 6, pp. 1238-1249.

  • Chelcea, S. (1999). Un secol de psihosociologie. I.N.I., Bucureşti.

  • Cummins, R. A., Eckersley, R., Pallant, J., Van Vugt, J. şi Misajon, R. (2003). Developing a national index of subjective wellbeing: The Australian Unity Wellbeing Index, Social Indicators Research, vol. 64, nr. 2, pp. 159-190, http://link.springer.com/article/10.1023%2FA%3A1024704320683.

  • Diener, E. (1994). Assessing Subjective Well-Being - Progress and Opportunities, Social Indicators Research, vol. 31, nr. 2, pp. 103-157.

  • Dunning, D., Heath, C. şi Suls, J. M. (2004). Flawed Self-Assessment: Implications for Health, Education, and the Workplace, Psychological Science in the Public Interest, vol. 5, nr. 3, pp. 69-106, http://psi.sagepub.com/content/5/3/69.abstract.

  • Fiedler, K. (2007). Construal Level Theory as an Integrative Framework for Behavioral Decision-Making Research and Consumer Psychology, Journal of Consumer Psychology, vol. 17, nr. 2, pp. 101-106, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1057740807700153.

  • Fiedler, K., Jung, J., Wänke, M. şi Alexopoulos, T. (2012). On the relations between distinct aspects of psychological distance: An ecological basis of construal-level theory, Journal of Experimental Social Psychology, vol. 48, nr. 5, pp. 1014-1021.

  • Griffin, D. şi Gonzales, R. (2013). The Endowment–Contrast Model: A Lens for Happiness Research. În: S. A. David, I. Boniwell & A. C. Ayers (coord.), The Oxford handbook of happiness, Oxford University Press, Oxford, U.K., pp. 35-59.

  • Headey, B. şi Wearing, A. (1988). The sense of relative superiority: Central to well-being, Social Indicators Research, vol. 20, nr. 5, pp. 497-516.

  • Hektner, J. M., Schmidt, J. A. şi Csikszentmihalyi, M. (2007). Experience sampling method: measuring the quality of everyday life. Sage Publications, Thousand Oaks, Calif.

  • Hoorens, V. (1993). Self-enhancement and superiority biases in social comparison, European review of social psychology, vol. 4, nr. 1, pp. 113-139.

  • Hoorens, V. (1995). Self-Favoring Biases, Self-Presentation, and the Self-Other Asymmetry in Social Comparison, Journal of Personality, vol. 63, nr. 4, pp. 793-817.

  • Kahneman, D. (1999). Objective Happiness. În: D. Kahneman, E. Diener & N. Schwarz (coord.), Well-being: the foundations of hedonic psychology, Russell Sage Foundation, New York, pp. 374-391.

  • Klar, Y. şi Giladi, E. E. (1999). Are Most People Happier Than Their Peers, or Are They Just Happy?, Personality and Social Psychology Bulletin, vol. 25, nr. 5, pp. 585-594.

  • Lykken, D. şi Tellegen, A. (1996). Happiness is a Stochastic Phenomenon, Psychological Science, vol. 7, nr. 3, pp. 186-189.

  • Noelle-Neumann, E. (1977). Turbulences in the Climate of Opinion: Methodological Applications of the Spiral of Silence Theory, Public Opinion Quarterly, vol. 41, nr. 2, pp. 143-158.

  • Pronin, E., Lin, D. Y. şi Ross, L. (2002). The Bias Blind Spot: Perceptions of Bias in Self Versus Others, Personality and Social Psychology Bulletin, vol. 28, nr. 3, pp. 369-381, http://psp.sagepub.com/content/28/3/369.abstract.

  • Schwartz, N. şi Strack, F. (1999). Report on Subjective Well-Being: Judgemental Process and Their Methodological Implications. În: D. Kahneman, E. Diener & N. Schwartz (coord.), Well-Being: The Foundations of Hedonic Psychology, Russel Sage Foundation, New York, pp. 61-84.

  • Sirgy, M. J. (2002). The psychology of quality of life. Kluwer Academic Publishers, Dordrecht; Boston.

  • Taylor, S. E. şi Brown, J. D. (1988). Illusion and Well-Being: A Social Psychological Perspective on Mental Health, Psychological Bulletin, vol. 103, nr. 2, pp. 193-210.

  • Trope, Y. şi Liberman, N. (2003). Temporal construal, Psychological Review, vol. 110, nr. 3, pp. 403–421.

  • Tversky, A. şi Griffin, D. (1991). Endowment and contrast in judgments of well-being. În: F. Strack & M. Argyle (coord.), Subjective well-being: An interdisciplinary perspective, Pergamon Press, Elmsford, NY, pp. 101-118.

  • Van Yperen, N. şi Buunk, B. P. (1991). Illusoire superioriteit: Het verband met het belang en van de verifieerbaarheid van de vergelijkingsdimensies. În: J. Van der Pligt, W. Van der Kloot, A. Van Knippenberg & M. A. Poppe (coord.), Fundamentele sociale psychologie, Tilburg University Press, Tilburg, pp. 186-200.

  • Zamfir, C., Popescu, I.-A., Ştefănescu, Ş., Teodorescu, A., Vlăsceanu, L. şi Zamfir, E. (1984). Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii. Ed. Academiei RSR, Bucureşti.

[1] Acelaşi eveniment, afirmă Tversky și Griffin (1991) poate fi evaluat într-un fel dacă coincide cu așteptările individului, producând o judecată de „asimilare”, sau dacă nu coincide cu așteptările, producându-se o judecată prin „contrast” (vezi și Griffin şi Gonzales, 2013).

[2] Algeria, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Germania, Mexic, Norvegia, Olanda, Puerto Rico, România, Slovacia, Uruguay, Vietman și S.U.A.

[3] Într-o discuție avută cu Jon Elster în vara lui 2001, acesta își exprima însă îndoiala că astfel de procedee ar fi foarte frecvente.

[4] Trebuie să remarcăm intuiția profesorului Cătălin Zamfir care, cu mulți ani înainte de lansarea teoriei, constată un lucru similar pe care o definește ipoteza complexitate-calitate: „Cu cât un domeniu al vieţii va avea un grad de complexitate mai înalt, cu atât el va tinde să fie evaluat, din punct de vedere al calităţii sale pentru om, la un nivel mai scăzut” (Zamfir et al., 1984).