Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Marelena şi Radu Puşcarciuc (Oneşti)
Am incheiat pe 15 august 2014 miniexpeditia noastra montana anuala in Muntii Capatanii, zona Buila-Vanturarita. Ne grabim, se va intelege de ce, sa impartasim experientele, cu deosebire cele deloc placute, legate de traseele parcurse, privind starea lor si a marcajelor aferente:
1. Schitul Pahomie - Curmatura Oale - Vf. Vanturarita - Saua Stevioara - schitul Pahomie
- Accesul auto la schitul Pahomie, pe Valea Cheii, mai este posibil doar putin (cam 1 km) pana dupa schitul Iezer, drumul forestier fiind rupt in urma viiturilor recente (doua saptamani in urma); se poate continua, auto, numai cu 4x4, doar traversand paraul si suind direct din parau o panta abrupta, iar o ploaie serioasa poate schimba dramatic „fizionomia” locului! Fireste, ne-am pus intrebarea: Oare de ce nu exista nici o informare publica (placa indicatoare, Internet) referitoare la aceasta situatie - din partea administratiei Parcului National Buila -Vanturarita (in continuare, PNBV), a Salvamontului (Ramnicu Valcea? - nedumerirea consta in faptul ca pe situl Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania, Muntii Capatanii, implicit Buila-Vanturarita, nu au acoperire cu vreo formatie salvamont)? Situatia actuala a drumului impune un adaos de mai bine de 2 ore de mers pe jos (dar si alte doua la intors); plus efortul suplimentar necesar. Mai mentionam ca, undeva pe drum, apare o sageata care mentioneaza distanta de 8 km pana la schitul Pahomie; a se citi 4 in loc de 8!
- Intrarea in traseul schitul Pahomie - Curmatura Oale (punct galben) este de negasit din punct de vedere al marcajului: nu (mai) exista placa indicatoare, nu se vede nici un punct galben prin preajma. Sa mai spunem ca abordarea traseului prin punctul descris pe situl PNBV este ilogica, aceasta facandu-se mult mai facil (exista un drum de tractor) printr-un punct aflat ceva mai aproape de schitul Pahomie (in 99,99% din cazuri se intra in traseu venind de la schit); iar pe harta de pe site punctul de racord al traseului cu drumul forestier care vine la schit este plasat gresit! Altfel, se poate spune ca traseul este bine marcat, daca exceptam zonele unde semnele sunt vopsite exclusiv pe pietre ceea ce, iarna sau pe ceata poate deranja substantial; un stalp, doi n-ar strica!
- Traseul Curmatura Oale - Vf. Vanturarita, care nu face parte din reteaua traseelor PNBV, este marcat cu punct rosu si, pana pe Vf. Vioreanu, cu benzi albe de polietilena, legate ici-colo de crengile arborilor. Marcajul inca se poate urmari, dar cu atentie sporita in anumite portiuni (unde ajuta substantial benzile de polietilena). Dificultatea traseului (motivul pentru care administratia PNBV refuza sa-l remarcheze) este apreciabila, departe insa (parerea noastra) de multe trasee clasice din Piatra Craiului, Retezat etc., cele doua-trei pasaje mai expuse putand fi insa amenajate cu usurinta! Ne permitem sa comentam faptul ca refuzul despre care pomeneam este cel putin… ciudat daca ne raportam la ideea ca o asemenea asumare a posibilelor riscuri (accidente, rataciri) este total ilogica si „neproductiva”; oricum si oricand va exista tentatia parcurgerii acestui traseu si nu doar de drumeti experimentati (a se citi descrierile de pe bloguri a numeroaselor „aventuri” privind parcurgerea acestui traseu; sunt instructive si suplinesc, vrand-nevrand, initiativele de remarcare si de amenajare)!
- Traseul Saua Stevioara - schitul Pahomie (triunghi albastru) este bine marcat. Apare aceeasi problema, a prea lungilor pasaje cu marcaje doar pe pietre, mai ales ca exista cateva schimbari drastice de directie (de un real ajutor este harta de pe situl PNBV care, la trecerea de la golul alpin la zona padurilor, consemneaza traversarea valcelului din estul Muchiei Frumoase pentru a ajunge apoi la Stana Stevioara. Credem insa ca este mult exagerata aprecierea privind dificultatea traseului consemnata pe sageata indicatoare din Saua Stevioara.
2. Barbatesti - Poiana Bulz - schitul Patrunsa - Curmatura Builei - Mt. Piatra - Mt. Cacova - La Vacarie - Poiana Scarisoara - Dl. Silistea - Barbatesti
- La intrarea in traseele Barbatesti - schitul Pahomie (cruce albastra, cruce rosie), respectiv Barbatesti - Poiana Scarisoara (punct galben), lipseste placa indicatoare. Daca pe drumul forestier de pe Valea Otasaului, la inceput apar crucile albastre si rosii intr-o consistenta multumitoare, pe masura ce ne apropiem de punctul nodal al traseului, unde are loc despartirea lor, acestea dispar total. Placa indicatoare din punctul de despartire nu (mai) exista, tot asa cum nici vreunul dintre semnele celor doua marcaje. Doar prezenta la aceasta rascruce a cladirilor care apartin schitului Patrunsa, coroborata cu textul descrierii traseelor de pe situl PNBV, atrage atentia asupra importantei locului.
- Crucile albastre care urca de aici pe Paraul Marului sunt la inceput si rare si deteriorate, situatia imbunatatindu-se dupa ce se paraseste valea paraului. O importanta schimbare de directie (cu 90 de grade) dar si de „atitudine” (renuntarea la o poteca bine conturata, pe curba de nivel, pentru un suis abrupt), dupa traversarea unui fir de apa si cu putin timp inainte de a ajunge in Poiana Bulzului, nu este marcata corespunzator (semnul urmator… nevazandu-se). In continuare, pana la schitul Pahomie traseul este usor de urmarit, poteca fiind clara, iar marcajul bine executat.
- Traseul schitul Pahomie - Curmatura Builei (punct galben) are un debut „stresant”, cauzat nu doar de panta destul de dura ci si de raritatea semnelor de marcaj. Problema se remediaza pe parcurs. Pasajul de dupa iesirea la golul alpin, cu semnele dispuse doar pe pietre, e pretabil la acelasi comentariu legat de necesitatea a doi-trei stalpi pentru orientarea pe vreme de iarna sau de ceata; cu atat mai mult cu cat traseul face o schimbare brusca de directie, spre stanga si nu spre dreapta (!) cum este precizat in descrierea de pe situl PNBV, loc in care marcajul sufera de inconsistenta! La fel de rare sunt semnele care urmeaza dupa primul izvor de sub Curmatura Builei (desi de aici se vede clar unde trebuie sa ajungem e bine ca macar drumetii incepatori sa fie dirijati pe linia cea mai confortabila).
- Din Curmatura Builei pe creasta Muntelui Piatra si apoi pe cea a Muntelui Cacova se urmareste punctul rosu, in cea mai mare parte rar, deteriorat, dispus numai pe pietre; doar ca traseul este fidel liniei abruptului nordic al crestelor celor doi munti, ceea ce-l face usor de parcurs din punct de vedere al orientarii.
- Cei doi stalpi indicatori care marcheaza racorduri cu alte trasee sunt inca la locul lor, desi primul, corespunzator traseului spre/ dinspre cabana Cheia este pe jumatate daramat. De la al doilea, de unde traseul se indreapta spre Poiana Scarisoara, trecand pe la stana La Vacarie, triunghiurile rosii care-l marcheaza, vopsite pe rarele pietre de prin iarba inalta, au disparut aproape cu desavarsire. „Noroc” ca stana La Vacarie se vede inca de pe traseul de creasta si ne putem face un plan de a ajunge la ea pe potecile de-a coasta ale oilor. Exista o discrepanta inadmisibila intre linia traseului de pe harta prezentata pe situl PNBV si descrierea sa de pe acelasi site, in care se vorbeste despre trecerea pe la stana Cacova, aflata mult in sud sud-vest fata de traseul firesc (asa cum e pe harta) si care presupune un plus de distanta si de timp dar si coborasuri si urcusuri inutile. De la Vacarie semnele marcajului apar mai des (nu suficient si te intrebi de ce, atat timp cat mergem prin padure). Intersectia cu traseul schitul Patrunsa - Barbatesti (punct galben), din preajma Poienii Scarisoara, este bine evidentiata prin sageti indicatoare dispuse pe copaci, dar portiunea comuna punct galben si triunghi rosu de pana la Poiana Stanisoara nu e marcata decat cu punct galben (tarziu de la intersectie si sporadic). Refugiul din Poiana Scarisoara, despre care se vorbeste in descrierea de pe situl PNBV, nu este decat un fel de „veranda” formata din trei pereti de zid si un acoperis, sub care este amenajat un izvor langa o masa si o bancheta.
- Despartirea celor doua marcaje (punctul galben si triunghiul rosu), care are loc nu departe de Poiana Scarisoara, este consemnata pe teren prin prezenta unui stalp cu sageti indicatoare. E greu de inteles de ce, de aici, punctul galben a fost fortat sa urmeze fidel linia culmii, cand putea sa continue un timp pe un drum forestier de versant; nu de alta, dar reintalnirea traseului cu drumul in cauza se face coborand un taluz abrupt: un alt stres inutil!
- Traseul de pe Culmea Silistea este o plimbare pe un fel de alee care racordeaza doar seile dintre destul de multele varfuri, de a caror ascensiune suntem astfel scutiti; totusi, asta nu derobeaza de la necesitatea asigurarii unei consistente corespunzatoare a semnelor de marcaj. Culmea este ca acestea nu se regasesc in punctul cel mai important, intr-o poiana de unde culmea se desface in trei picioare, drumul alee continuand tentant pe cel din dreapta, cand, de fapt, directia buna este cea din mijloc, drumul poteca acum decelandu-se greu prin iarba din poiana. Marcajul apare foarte tarziu, confirmandu-ne ca am am ramas pe traseu (sic!). Un timp parcurgem o culme ingusta, astfel ca lipsa semnelor de marcaj nu ne (prea) deranjeaza. Deducem (cu noroc sau din experienta) ca traseul paraseste linia culmii si prefera o poteca ce traverseaza, de-a coasta, o imensa padure de ferigi (descrierea de pe situl PNBV este conforma cu realitatea si ne asigura un oarece confort). Ne reinstalam pe culme si dupa putin timp primim o noua confirmare ca n-am ales gresit: aparitia unui punct galben. Pentru restul traseului nici nu mai conteaza lipsa sau prezenta vreunui semn, caci scurta coborare care urmeaza e dirijata de creasta ingusta si de unica poteca instalata pe ea; iar capatul satului Barbatesti ne este sub ochi! Mai adaugam un comentariu prilejuit de consemnarea pe sagetile in dicatoare, in Poiana Stanisoara si apoi ulterior - la despartirea punctului galben de triunghiul rosu, a timpului de mers pe punctul galben pana in Barbatesti: 30 min - 1 ora; aberant, caci sunt necesare nu mai putin de 2 ore!
3. manastirea Bistrita - schitul Papusa - manastirea Arnota - Vf. Arnota - Saua Tarnicior - Valea Costesti - Izvorul lui Ignat - Gura Plaiului - Mt. Netedu - Saua Govora - Plaiul Govora - Izvorul Govora - Valea Cuca Mare - Valea Bistrita - Intre Rauri - Saua Tarnicior - Valea Costesti - Pietreni
- De la poarta manastirii Bistrita, de unde incepe oficial traseul, pana la intrarea propriu-zisa in traseu (parasirea Vaii Bistrita) nu apare nici un semn de marcaj (banda albastra), lipsind si stalpul indicator care sa consemneze despartirea de traseul „triunghi albastru” care duce in Cheile Bistritei, asa cum se precizeaza in descrierea de pe situl PNBV. Din aceeasi descriere aflam ca se trece Bistrita pe o punte, in realitate, un pod in toata regula (in amontele celui pe care merge drumul spre cariera si manastirea Arnota) si ca folosim o poteca ce urca la schitul Papusa prin „spatele gardurilor gradinilor”; tarziu, pe aceasta poteca (cu noroc, o depistam), intalnim prima banda albastra! Urcusul pana la manastirea Arnota, pe o poteca ce taie serpentinele drumului industrial care duce la cariera, este usor de urmarit, relativ bine marcat (desi, pe unde poteca se despleteste in mai multe fire trebuie sa te bazezi pe intuitie in alegerea directiei corecte). Textul de pe situl PNBV vorbeste despre trecerea pe la poarta manastirii: fals; corect spus, se trece pe la intersectia cu un brat al drumului care duce, in serpentine, dupa 250 metri, la poarta manastirii. Parasirea definitiva a drumului industrial, mai sus de manastirea Arnota, nu este marcata clar, astfel ca, foarte usor se poate continua pe drum, intarziind si facand mai dificila reintalnirea cu poteca marcata de pe islazul de pe Muntele Arnota. Pana pe Varful Arnota nu mai sunt probleme cu orientarea; precizam totusi ca o schimbare drastica de directie, care presupune si urcusul direct spre muchia nordica a Muntelui Arnota are ca punct de reper o minicapela/ troita aflata in dreapta traseului, pe directia stanei Arnota. Stalpul indicator de pe varf, din lemn, este (demult) prabusit. Din varf pana in Saua Tarnicior totul e OK.
- Chiar daca din Saua Tarnicior se coboara in cateva minute doar, pe drum de tractor, in Valea Costesti, e de neinteles de ce marcajul „cruce albastra” care insoteste „traseul de ecoturism” (?) Intre Rauri - Saua Tarnicior nu este aplicat si pe portiunea din sa pana in Valea Costesti; si de ce pe stalpul indicator din Saua Tarnicior nu exista si o sageata care sa consemneze directia spre Valea Costesti!
- Semnele marcajului „triunghi galben” care suie pe Valea Costesti sunt din ce in ce mai rare, denotand macar lipsa de consecventa in abordare din partea marcatorilor. La parasirea Vaii Costesti pentru Izvorul lui Ignat exista insa indicator.
- In urma viiturilor de acum doua-trei saptamani drumul de tractor care insotea mai mult sau mai putin firul Izvorului lui Ignat a disparut in totalitate, albia vaii, permanent ingusta, fiind supraincarcata cu un torent de bolovani si stanci sfaramate, aduse de parau si de torentii de versant, ceea ce impune un efort considerabil, dar si un surplus de timp pentru parcurgerea acestui sector. Cat priveste marcajul, doar cateva semne mai pot fi vazute, fara nici un folos; parasirea vaii se poate totusi ghici sau aborda pe unul dintre cele doua drumuri de tractor ce urca din albie pe versantul din stanga (geografic vorbind, cel drept al vaii). Noi l-am ales pe al doilea (nemarcat) care ne-a saltat pe culmea interfluviului Costesti - Bistrita, foarte aproape de Gura Plaiului; nu este sigur ca primul (pe care l-am vazut noi) ar fi fost cel marcat, versantul fiind brazdat de numeroase alunecari, ce l-ar fi putut distruge pe cel cu adevarat marcat! Dupa parerea noastra, traseul „triunghi galben”, de la intersectia spre Saua Tarnisor pana pe interfluviul Costesti - Bistrita, trebuie anulat. Oricum obiectivul sau final (Saua Zmeuret) poate fi atins abordand din Saua Tarnisor traseul „banda albastra” fidel interfluviului pomenit.
- Portiunea de padure parcursa pe interfluviul Costesti - Bistrita este slab marcata, iar dupa iesirea la gol, lipsa arborilor, chiar si a pietrelor de prin pasune, afecteaza considerabil marcajul, redus la cateva urme de vopsea, ici albastra, colo galbena.
- Pe drumul de tractor care taie coastele Muntilor Neteda si Lespezi semnele celor doua marcaje se mai pot vedea, din cand in cand, pe stancile de pe taluzurile drumului (triunghiul galben este fara contur alb). Lipseste stalpul indicator de la intersectia, de sub Varful Lespezi, cu traseul marcat (tot – sic !) cu banda albastra care vine de la cabana Cheia. Precaritatea marcajelor de pe acest sector alpin esentializeaza din punct de vedere al orientarii un punct de dupa Curmatura Govorii (recognoscibila datorita prezentei chiar in sa a unei cladiri de stana parasita) unde se traverseaza un fir de obarsie activ al Izvorului Govorii (afluent al Bistritei); chiar inainte de ajunge aici traseul face o intoarcere brusca spre dreapta, aproape cu 180 de grade, suind pe versant. Locul nu e deloc evidentiat prin marcaj, drumul de coasta pe care l-am urmat fiind mult mai tentant, atrasi fiind si de apa Izvorului Govorii, decat ramura sa ascendenta care pleaca aproape inapoi!
- Oricum, din motive de timp, noi am preferat sa parasim traseul marcat si sa urmam drumul de coasta ce duce la o stana de pe Plaiul Govorii (versantul drept al Izvorului Govorii). De pe plai am coborat, facand intai un ocol larg pe versantul drept - pentru a evita abruptul vaii - la drumul de tractor de pe Valea Izvorul Govorii. Dupa foarte scurt timp a trebuit sa parasim drumul, care oricum era cu desavarsire distrus din cauza alunecarilor, si sa continuam prin albia Izvorului Govorii, numit mai jos Cuca Mare, ajungand, in urma unui efort pe masura urmarilor viiturilor recente, la confluenta cu Paraul Cuca Mica. Aici am reintalnit traseul pe care il parasiseram, acum marcat cu triunghi albastru; un stalp indicator este prezent la… fata locului! Oricum, de aici incolo, marcajul nu a mai contat, traseul nostru coborand pe firul Vaii Bistrita.
- Drumul pe Valea Bistrita este, ca si cel de pe Cuca Mare, distrus si impracticabil (auto) pentru ceva timp de acum incolo, din cauza aglomerarilor de stanci prabusite din versanti, a limbilor de noroi, pietris, bolovani, stanci si resturi de arbori aduse de torentii laterali sau a rupturilor produse de Bistrita insasi in foarte multe locuri. Parte din poduri sunt partial sau total rupte ori prabusite. Am reusit sa ajungem cu bine, dar destul de tarziu, pe intuneric, la Intre Rauri, observand, in treacat, indicatorul corespunzator desprinderii traseului „cruce albastra” spre Saua Tarnicior. De la Intre Rauri drumul mai este practicabil doar pe portiuni, intre ele fiind ori cu desavarsire rupt, ceea ce ne-a obligat la unele largi ocoluri prin padure ori prin albie, fie partial spre total, lasand loc de trecere cat o potecuta, inghesuita in versant si suspendata deasupra abruptului, uneori destul de inalt dinspre albia sau apa Bistritei; dar existau semne umane de parcurgere a acestui traseu sui generis ceea ce ne-a dat sperante ca vom putea traversa si Cheile Bistritei. Dezastrul produs in chei, greu de descris, poate si din cauza intunericului de care am… beneficiat, a adus un spor de dificultate si mai ales de stres traseului, dar am gasit de fiecare data continuarea: pe branele reprezentand resturi ale drumului, printre crengile numerosilor arbori cazuti peste drum, suind, ajutati de un trunchi rezemat de antemergatori de pilonul uneia din jumatatile primului pod din chei, pe cealalta jumatate a podului - din fericire (sic !), cea de peste firul apei; pana la al doilea pod, sub care apa, albia ei, se afla la vreo 8 metri. Cei care strabatusera cheile inaintea noastra incropisera din cablurile electrice provenite de la numerosii stalpi daramati de-a lungul drumului un soi de instalatie de coborare ce consta in a te lasa pur si simplu in forta bratelor de-a lungul cablurilor. Nu merita sa prezentam exercitiile de imaginatie privind imbunatatirile tehnice ale „sistemului” in ideea fortarii continuarii; caci dincolo chiar se intrevedea iesirea din chei! Am decis sa facem cale intoarsa pana la Intre Rauri, sa trecem prin Saua Tarnisor pe Valea Costestilor, pe care sa coboram apoi in satul Pietreni; ceea ce nu a presupus decat costuri suplimentare de timp si de efort; dar nu risc!
Chestiunea care ne-a frapat in acele momente, si ne framanta inca, este de ce la poarta manastirii Bistrita, acolo unde este intrarea oficiala in traseul ce strabate Cheile Bistritei, nu era instalat un panou care sa anunte ca acestea sunt inchise, imposibil de parcurs sau orice alt text de acest gen; la fel si la Intre Rauri! Si se mai adauga nedumerirea ca nici la ora aceasta, pe site-ul PNBV nu exista inca acest fel de informatie!?
Vestea buna.
De la: Chip forza.stiinta@gmail.com [alpinet2k] <alpinet2k@yahoogroups.com>
Data: 4 septembrie 2014, 10:26
Subiect: Re: [a] Info drum Cabana Cheia - Buila
Către: alpinet2k@yahoogroups.com
Am fost luni la cabana. Drumul a fost refacut si poate fi parcurs pana la tunel. Unde a fost rupt s-a adus pietris si s-a incarcat, mai sunt portiuni unde s-a ingustat f mult si treci cu masina f aproape de margine, dar se trece. S-a pietruit cam tot parcursul drumului, nu este namol. Sunt portiuni unde este nevoie de ceva mai multa atentie pentru a face slalom printre pietrele de pe drum. Dupa tunel, se poate merge pana la albia raului, mai departe numai cu 4*4 - drumul practic a disparut si se merge o bucata buna printre pietre prin albia raului. Insa se poate lasa masina la tunel si cobori pe poteca.
Chip
Email: chip@vermisoft.ro