My research‎ > ‎

Situaţia gramatologică în lumea contemporană

Ivan Karasev

Pe Terra există de la 2500 la 5000 limbi, dar numai în vreo 100 din ele se scrie şi se face literatură. În diferite perioade istorice în lume apăreau circa 140
de scrisuri originale, însă până la noi au ajuns circa 40.
La începutul secolului XXI pe Pământ există aproape 200 de state. Doar în 22 din ele sunt utilizate scrisuri originale. În 12 ţări dispun de alfabete proprii autonomiile locale. 25 de scrisuri au un caracter de cult.
Pretutindeni în lume, din preistorie până astăzi, scrisul este expresia şi în acelaşi timp generatorul specificului naţional şi etnic.

Scrierea de stat

Actualmente cea mai răspândită scriere este alfabetul latin. 40% din populaţia globului pământesc folosesc acest scris. Grafia latină este răspândită în America, Australia, Africa de culoare, Europa centrală, occidentală şi, parţial, în cea de est. Scrisul latin este încetăţenit în Turcia, Azerbaidjan, Turkmenia, Indonezia, Malaysia, Filipine, Vietnam. Variantele engleză, spaniolă, indoneziană, portugheză, germană, franceză şi italiană ale alfabetului latin sunt utilizate de circa 400 mln de oameni. Singura limbă semită care se întemeiază pe acest alfabet este cea malteză. La hauşi scrisul latin se numeşte „boco”, la tagali – „abacada”, la tătari – „ianalif”.
Suprafaţa statelor in care este utilizat scrisul latin alcătuieşte 60% din uscat. Scrierea latină se utilizează de obicei în ţăile creştine. Singurele ţări creştine din Asia sunt Filipinele, Timorul de Vest şi Cipru. Este remarcabil procentul de creştini în Coreea de Sud (44%), Liban (39%).
Hieroglifele chineze sunt utilizate de peste 1 miliard de oameni (aproape un sfert din populaţia planetei), fiind răspândite în special în China, Taiwan,
Singapore, parţial în Coreea de Sud şi în Japonia (alături de silabare).
Scrierea hindusă este oficializată în 9 ţări ale lumii: India (751 mln de „utilizatori”), Bangladesh, (101), Thailanda (51), Birmania (37), Nepal (17), Sri Lanka (16), Cambodgia (7), Laos (4) şi Bhutan (1).
Aproape 7% din populaţia planetei noastre scrie cu alfabet arab. Acest scris este oficializat în18 ţări arabe (Algeria, Bahrain, Egipt, Iordania, Irak, Yemen, Qatar, Kuweit, Liban, Siria, Libia, Mauritania, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Oman, Arabia Saudită, Sudan, Tunisia) şi în alte 6 ţări: Afganistan, Djibouti (alături de alfabetul latin), Iran, Insulele Comore, Pakistan, Somalia (alături de scrisul latin). Cei mai multi utilizatori ai scrisului arab sunt în Pakistan, Egipt şi Iran (98-45 mln). După numărul de ţări în care este răspândită, scrierea arabă se situează pe locul doi în lume după alfabetul latin.
Pe locul trei ca arie de răspândire se află alfabetul chirilic: 5,5% din umanitate se folosesc de „azbuka”. Acest scris este legiferat în Russia (145 mln de utilizatori), Ucraina (51), Serbia şi Muntenegru (11), Belarus (10), Bulgaria (9), Macedonia (2), Kazahstan (16), Tadjikistan (5), Kârgăzstan (4) şi Mongolia (2). Mai bine de 18 % din uscat sunt ocupate de ţările „chirilice”, ceea ce constituie al doilea rezultat după scrisul latin.
Peste 4% din pământeni utilizează scrisuri inedite provenite din „întunecata etimologie”. Ei locuiesc în 10 state: Coreea de Sud (45mln de utilizatori, alături de hieroglifele chineze), Etiopia şi Eritrelia (36), China (20), Grecia şi Cipru (10), Georgia (5), Israel (4), Armenia (3), Irlanda (3; alături de scrierea latină standard), Maldive (0,2; alături de scrierea arabă). Aceste ţări ocupă 2% din suprafaţa planetei.

Scrisul autonomiilor

În unele ţări multinaţionale sunt create autonomii în care minorităţile naţionale utilizează scrieri altele decât cele de stat. Aceste autonomii pot fi de mărimi
impunătoare, aşa cum sunt, de exemplu, cele din India: telugu (63 mln. de utilizatori de scriere locală), tamilii (55), gudjaraţii (46), orienii (20) şi panadjabienii (20). Grafica hindusă este oficializată în unele provincii din China: scrisul tibetan (4,8 mln de utilizatori în Sitzan şi în alte câteva autonomii mici), varietăţi ale silabarelor taieze sunt răspândite în provincia Iuninan (0,9 mln utilizatori în ţinutul Sişuanibaina şi în judeţul Sinâpin).
În raionul autonom Mongolia Interioară din China este oficializată scrierea mongoleză verticală (5,2 mln. utilizatori). Varianta oiratiană a acestui scris
funcţionează în micile comunităţi naţionale din provincia Sinitzean (0,02 mln. utilizatori în Baingol, Tarbagatai şi Habugear). Tot în China, în regiunea autonomă Ianibani – coreeană din provincia Ghirin funcţionează scrisul coreean (2 mln utilizatori).
Originalele silabare descendente din pictograme sunt utilizate de populaţia din provinciile chineze Sicuani şi Iunian (6,9). În aceleaşi provincii e pe cale de a fi ofcializat scrisul pictografic-silabic al muntenilor nasi.
Sunt cazuri când şi grafia latină este clasată la capitolul „minorităţi naţionale”. Ea este admisă, de exemplu, în raionul autonom Guansi-Cijuani (16) şi a fost recomandată tadicilor din China şi altor popoare puţin numeroase.
O situaţie analoagă s-a creat în Birmania (Myanmar), unde „abecedarul latin” este introdus pentru limbile regiunilor naţionale ale acestui stat unional: Cin (0,9 mln. utilizatori), Kacin (0,8), Kaia (0,2). Scrisul latin serveşte de asemenea popoarelor din statele nord-vestice ale Indiei: Arunceal-pradeş (0,9), Nagalend (0,9), Meghalaia (0,8), de asemenea nicoborţilor din statul Insulele Andamanice şi Nicoborite (0,03) . Alfabete bazate pe scrierea latină au fost elaborate pentru unele limbi nilotice. De exemplu, măreţul-dinca, sau tonggeng a devenit lingua-franco a Sudanului de Sud.
Kurzii din Siria (0,7) au trecut în 1931 la grafie latină, iar în Irak varianta curdă a scrierii latine (4 mln. de utilizatori) a devenit scris oficial alături de cel arab; în 1970 acolo a fost creat un raion autonom. Din 1980 alfabetul latin este folosit de ginta berberă a cabililor din Algeria de Nord (4,5 mln. Utilizatori în oraşele Begiaia şi Setif. În Serbia, scrisul latin este utilizat de către albanezii din regiunea Kosovo (1,9), ungurii şi românii din Voievodina (1,2). Este pe cale de a fi oficializat alfabetul latin pentru albanezii din Macedonia (0,5). Acelaşi scris este adoptat în republica turcă din Ciprul de Nord (0,14). La sfârşitul anilor 80 ai secolului XX a fost elaborată o scriere latină pentru limba carelă (0,1), precum şi pentru vepşii ijorienii din Rusia. Trec la grafia latină tătarii din Tatarstan (1,8). În perioada 1991- 2000 grafia latină era susţinută de guvernarea Ceceniei (Icicheriei), dar după înnăbuşirea revoltelor cecene de către armata rusă, cecenii au fost obligaţi să treacă la alfabetul rusesc. În republica Crimeea din Ucraina scrierea latină este baza limbii crimeeo-tătare. În oraşul
Preşov din Slovacia funcţionează o catedră de studiere a scrisului şi limbii rusin (varietate a alfabetului ucrainean).
Scrisul chirilic ca alfabet titular al unei autonomii este un fenomen mai rar. În Bosnia şi Herţegovina diaspora sârbească se bucură de o autonomie largă, inclusiv scrierea proprie (1,4 mln. utilizatori), pe când macedonenii din Grecia (0,2) trec printr-un proces de elinizare. În Georgia, variante deosebite ale scrisului chirilic sunt folosite în Abhazia (0,1) şi Osetia de Sud (0,06).
Scrierea chirilică este utilizată pentru limba „moldovenească” în Transnistria fiind posibilă utilizarea ei şi în autonomia - Gagauzyery.
În raionul autonom Sinitzean-Uigur din China este utilizat printre uiguri, cu drept de scriere regională, alfabetul arab (7,5 mln. utilizatori), de asemenea în provinciile Jammu şi Caşmir, printre caşmirieni (4). Într-un alt stat hindus, Lacşvadip, scrierea arabă este folosită de către maldivieni (0,05) alături de silabarele tana şi malaialam.
Folosirea la nivel regional a scrisurilor inedite provenite din aşa-numita „etimologie întunecată” este instabilă:faptele de acest gen sunt contradictorii, ca în cazul cu muntenii iţzu şi nasi în China, sau cu scrisul armenesc în Karabahul de Munte (0,2) şi în raionul Ahalcalac din Georgia (0,4). 

Scrierea de cult

Adepţi ai creştinismului sunt 1955 mln de oameni (circa 34% din populaţia lumii). Scrierea de cult a creştinismului catolic este grafia latină. Cărţile sfinte ale ortodoxiei sunt scrise, de regulă, cu litere greceşti. Acest alfabet este titular în cadrul bisericii autocefale a Eladei (10 mln utilizatori), a Constantinopolului (3; masa principală de enoriaşi locuieşte în SUA), Alexandriei (0,7; majoritatea covârşitoare a adepţilor sunt negrii kikuiu şi luhia din Kenya), Antiohiei (0,7; arabii din Siria şi Liban), Ciprului (0,5), Albaniei (0,3), Ierusalimului (0,1; arabii din Palestina).
În calitate de scriere de cult alfabetul chirilic este folosit în cadrul bisericii ortodoxe Ruse (110), Sârbe (9,9), Bulgare (6), în cadrul Bisericii ortodoxe din America (1; există adepţi printre eschimoşii, tlinkiţii şi tainanii din Alaska), Bisericii ortodoxe din Polonia (0,8; majoritatea din cadrul diasporelor de bieloruşi şi ucraineni), Bisericii ortodoxe a Pământurilor Cehe şi a Slovaciei (0,1). Există un număr considerabil de enoriaşi utilizatori de grafie chirilică în Kazahstan (4), Uzbekistan (0,9) şi Kârgâzstan (0,4).
Din 1950 croaţii de rit greco-catolic (0,2) utilizează scrierea glagolitică unghiulară (în Istria, Krke şi Dalmaţia). Scrisul glagolitic rotunjit este utilizat în Bulgaria (în special pe monede jubiliare şi pe medalii). Georgienii ortodocşi (3,3) folosec ca scriere de cult un izvod deosebit de scris vechi (mrglovani şi huţuri). Adepţi ai creştinismului sunt şi mulţi monofiziţi. În afară de armeni (7), adepţi ai Bisericii apostoloce a Armeniei sunt o parte din udinii din Azerbaidjan (satul Nidj), taţii azeri (satele Matrasa şi Kilvar), ţiganii boşa din Armenia. Ei utilizează în viaţa bisericească limba armeană veche, grabar (spre deosebire de limba laică, aşharabar).
O scriere greacă modificată folosesc copţii din Egipt (8) şi Sudan (0,1). Monofiziţilor li se alătură Biserica ortodoxă etiopiană (22). Aici limba de cult este gheeza, iar scrierea sacrală- silabarul etiopian vechi care are cu 12 litere mai puţin decât cel ahmar. În Biblia etiopiană sunt incluse apocrifele „Cartea Jubileelor/Cartea mică a vieţii”, „Cartea lui Enoh”, „Înălţarea lui Isaia”, Cartea lui Baruh sau Paralipomenele lui Ieremia”, „Apocalipsa lui Ezdra” şi „Pastorul Ghermei”.
O variantă deosebită a scrisului sirian utilizează în datinile lor monofiziţii (iacobinii) din Siria (0,2) şi monofeliţii (maroniţii) din Liban (1).
Adepţi ai unei ramuri specifice a ortodoxiei, nestorianismul, sunt asirienii (0,7), stabiliţi în majoritatea lor în Irak. Ei scriu cu silabar sirian. Sirio-malabarţii din India de Sud (1,7), după ce au renunţat, în sec. XVII, la nestorianism în favoarea iacobitismului, folosesc în cultele lor scrierea dravido-siriană (malaială). Majoritatea sirio-malabarţilor (4) sunt în unie cu catolicismul.
Au supraexistat până în zilele noastre unele secte circumcreştine de orientare gnostică, de exemplu mandeii (0,005). Textele sfinte ale lor: „Cartea lui Adam”, „Ghinza/Comoara”, «Sidrarabba/Marea Carte”, „Sidra d’Iahia/Cartea lui Ioan”, „Colasta/Liturghier”, „Sfar Malvasia/Cartea zodiacală” şi „Boteyul lui Hibila Zivi”- sunt scrise într-un izvod original al scrisului sirian.
De la atotputernica cândva religie a zoroastrismului (mazdaiasna) au rămas doar puţin nimeroasele, dar influentele secte ale hebrilor iranieni şi ale parşilor hugearaţi (0,2). Textele sacre ale lor („Avesta”) sunt scrise cu un deosebit alfabet plenivocalic iraniano-arameic. Apropiată de zoroastrism este religia kurzilor ezidini (0,3), care se îşi zic „dasini” şi sunt stabiliţi în temei în Irak. Cărţile sfinte ale acestora: „Mishefa Reş/Cartea Neagră” şi „Kitab al-Geaviva/Cartea împărtăşanilor” sunt scrise cu alfabet consonantic ezid. O parte din kurzi sunt adepţi ai altor confesiuni (allehaga, kanaia, şabaca, sarati) şi folosesc scrisul acestora.
Ismailiţii (20) au aderat la sincretismul islamico-zoroastric. Ei locuiesc compact în Badaşhan. Înrudiţi cu ismailismul sunt sectele marginale şiiţe ale druizilor (0,7) din Siria şi Liban precum şi nusairiţii (alaviţii) (2) din Latakin. Imitând Coranul, nusairiţii şi-au scris răbojurile lor „Chitab al-Madjma” în 16 sure-capitole. Kurzii zaza (15) sunt adepţii credinţei ahli-hacc, sau ali-ilah.
A doua religie ca răspândire (după creştinism) este islamul (1126 mln credincioşi, ceea ce constituie circa 19% din populaţia lumii). Islamul, precum se ştie, este împărţit în două curente: sunismul (alături de Coran ei împărtăşesc credinţa „Sunna”) şi şiismul (Versiunea Coranului preferată de aceştia conţine o sură suplimentară („Cei doi aştri”); de asemenea ei au o credinţă proprie intitulată „Habar”. Suniţii sunt de 5 ori mai mulţi decât şiiţii. O sectă islamică puritană domină în Oman - ibadiţii (1). Ei recunosc doar varianta Coranului din care este exclusă sura a 12-a, cea despre dragostea dintre Iusuf şi egipteancă.
Trei din ţările islamice sunt situate în Europa: Albania, Bosnia şi Herţegovina. În unele state de pe „bătrânul continent” musulmanii constituie o cotă-parte considerabilă: Serbia (12%; Коsovo), Rusia (9%; republicile Caucazului de nord, cu excepţia Оsetiei, Kalmâkiei, Başkiriei şi Tătariei), Franţa (8%). Sunt musulmani de asemenea georgienii din Adjaria şi din raionul Inghiloi din Azerbaidjan. Ei practică scrisul arab.
Azerbaijanul, Turcmenistanul, Uzbekistanul, Nigeria, Mali, Guineea, Gambia, Indonezia, Маlaysia, Brunei şi Somalia, deşi sunt ţări islamice, utilizează scrisul latin (Tadjikistanul şi Kârgâzstanul mai utilizează încă alfabetul chirilic). Aproape 50% din populaţi constituie musulmanii din Kazahstan, Nigeria (hausa), Таnzania (suahili), Coasta de Fildeş, Ciad (kanuri), Burkina-Faso, Sierra a Leone, Etiopia, Eritreea. Hararii etiopieni, gandienii, kanurii, suahilii din
Uganda, fulii şi volofienii din Senegal, dagombinii din Ghana, moieii din Burkina-Faso, malinki şi susu din Guineea, nubienii din Sudan şi malagaşii din Madagascar utiliează încă din perioada precolonială scrierea adjami, bazată pe scriitura arabă.
În India musulmanii alcătuiesc 12% din populaţie, în Filipine – 8% (moro), în Sri Lanka – 8% (maurii laracalla), în Birmania – 4% (aracanii), în Tailanda – 4% (malaiţii). Musulmanii chinezi dungan-huei (8,9 mln) sunt concentraţi în raionul autonom Ninse-Huei. Ei utilizează scrierea arabă, dar şi hieroglife adaptate la religia lor.
Singurele ţări islamice în care scrierea de stat este alfabetul hindus (adaptat) sunt Bangladeshul şi Maldive.
Secta ahmadiana (Ageaman şi Ahmadia) (12 mln.) stabilită în Pakistan apelează atât la islam cât şi la creştinism şi hinduism.
A treia religie din lume după numărul de adepţi este hinduismul (indusamaia). Hinduşii (793 mln) constituie 14% din populaţia Terrei. 4/5 din ei locuiesc în India. Această religie este predominantă în Nepal (98%), Fiji, Маurichia, Guyana, în care hinduşii sunt mai mulţi de 50%; în Bhoutan, Trinidad, Tobago, Surinam şi Singapore circa 25 %, iar în Sri Lanka şi şi Bangladesh – 15%. Un număr mai mic de hinduşi locuieşte în Malaysia (7%), republica Africană de Sud şi Indonezia (câte 2%), Birmania şi Pakistan (câte 1%). Adepţi din afara Indiei ai acestei religii mai sunt balienii (4 mln), tamilii ceilonezi (2,5),
ceamii din Vietnam (0,1), tengherii iavanezi (0,05). Hinduismul a exercitat o influenţă puternică asupra monilor şi khmerilor. Nevarii (0,5), care utilizează silabare deosebite, sunt influenţaţi de sincretismul hinduso-budist. Textele sacre ale hinduşilor (Vedele, Upanişadele, Puranele, epopeile „Mahabharata” şi „Ramayana”) sunt scrise, de regulă, în grafie sanscrită. Silabare asemănătoare utilizează geainii (4,9) stabiliţi în Maharashtra. Secta geainină a digambarilor foloseşte limba sacrală şi varianta grafică şauraseni (în care sunt scrise textele lui Kunakunda şi tratatul „Tattvarthadhigama-sutra” al discipolului Umasvati). Secta svetambarilor foloseşte pentru ritualurile şi datinile sale limba şi varianta de scriere ardmagadhi (în care sunt scrise
textele „Învăţăturile lui Mahavira”, „Puvva” – 14 lecţii adunate de învăţăceii săi alcătuiesc 12 cărţi (anga); acest canon poartă denumirea de „Sindhanta” sau „Agama”). Literatura necanonică a svetambarilor (sec. II-XIV) era scrisă în maharaştreză. Este impunător numărul geaininilor
printre marathieni (1,3 mln).
Mai mare decât numărul geaininilor pe pământ este acela al budiştilor (500 mln). Adepţii ramurii de sud a acestei religii sunt theravadinii (124), care constituie o treime din numărul total al budiştilor. Ei sunt predominanţi în Thailanda, Birmania (Myanmar), Cambodgia, Laos, Sri Lanka. Un număr mai mic de theravadini există în India, Bangladesh, Vietnam, China. Unii munteni din Bangladesh (ceakma, mogh, mru) profesează formele mistice ale Thervadei. Cartea sfântă a budiştilor de sud, „Tipitaka” („Trei coşuri”) e scrisă cu grafia pali, singura care este utilizată în cult. Numai în Birmania (Myanmar) scrierea pali se utilizează şi în viaţa laică.
Peste o jumătate din toţi budiştii sunt adepţi ai Mahaianei (Carul Mare). Aceştia sunt stabiliţi în special în Japonia (58-80% din populaţia acestei ţări, secta Singon), Bhutan (70%) şi Vietnam (51%), Coreea de Sud (28%) şi Taiwan (25-45%). Nu există un text canonic unic al Mahaianei.
Numărul budiştilor adepţi ai Vageraianei (carul de diamant) e de 19 mln. oameni. Unul din curentele cele mai influente şi mai productive ale budismului este aşa-numitul budism A – lamaismul (ghelugpta). El este profesat de mongoli (7,2 mln), tibetani (5,4), precum şi de unele popoare din Rusia: bureaţii (0,3), tuvinii (0,21), kalmâcii (0,1). Pentru locuitorii din Altai şi, în parte, pentru hakaşi este caracteristic burhanismul – un amestec al lamaismului cu şamanismul local. Adepţi ai ghelugptei sunt de asemenea oiraţii (0,17), uigurii galbeni (0,01) şi mongolii (0,2) din China, cât şi popoarele mici din Himalaia (limbu, thulung, bantava, lepcea, şerpa, tamang, gurung, sunvar-jirel, o parte din balţi ş.a.). Cărţile sfinte în multe volume „Gangiur” şi „Dangiur”, scrise cu grafie tibetană, sunt cărţi de cult pentru toţi lamaiştii. Popoarele Mongoliei folosesc alfabetul vertical, triburile din Nepal – scrisul ornamental „rangiu”, iar triburile sichimiene rong-lepcea utilizează scrierea tibetană cursivă.
O parte din tibetanii care profesează religia bonpo sunt adepţi ai datinei lamaisto-şamaniste (cărţile sacre ale acestora, „Lubum” şi „Zermig”, sunt scrise, cu grafie locală, în limba moartă jangjung din Himalaia). Rituri asemănătoare cu tomba (literalmente şaman) profesează nasii din China, ale căror cărţi ale canonului tomba sunt scrise cu pictograme sertze-lvetze şi cu silabare „gheba”. Custozii vechilor culte şi scrisuri semipăgâne erau sacerdoţii: bimu şi degu la utzienii din China, ducun şi datu la batacii din Sumatra, bissu la bughienii din Sulavesa, odha la tripurţi, babalaian la tagbaunii şi manhienii din Filipine. Sacerdoţii străvechii religii a manipurţilor utilizau o scriere deosebită (manuscrisele „Takhehgnamba” şi „Samsokgnamba”). Un caracter ritualic au originalele scrieri ale popoarelor africane (bamum, ioruba, mende, vay, bete, loma, basa, kpele, bambara, malinke ş.a.).
Religia naţională a niponilor, sinto („calea spiritelor”) poartă amprenta şamanismului şi se întemeiază pe venerarea ciclurilor mitologice „Kodziki” şi „Nihonsioki”. Sintoismul recurge la scrieri pur-japoneze- hiragana şi catacana.
Sikhismul (20 mln adepţi) este rezultatul interpătrunderii hinduso-islamice. Această religie este susţinută de o treime din pengiabii din India care scriu cu silabarul gurmukhi. În grafia gurmukhi este scrisă cartea de cult a sikhilor „Adi Granth” sau „Granth Sahib”. Sikhismul este împărţit în câteva secte: bedi, nirmala, nirancari, ramrai, udasi ş.a.
Iudaismul (iahadut) este profesat de evrei (14 mln), majoritatea cărora locuieşte în SUA şi în Israel. Cărţile sfinte ale iudeilor („Tanah” (identică cu Vechiul Testament, „Talmudul”) şi scrierile mistice „Kabala” şi „Zogar” sunt scrise în ivrită cu alfabet consonantic pătrat. Adepţii sectei iudeice arhaice a samaritenilor (500 persoane) din preajma oraşului Nablus folosesc un alfabet deosebit descendent din cel fenician. Karaimii (0,02 mln) – membrii celeilalte ramuri a evreismului locuiesc în Izrael, Crimeea, Lituania şi Ucraina Occidentală. Ei ţin de popoarele turcice. Taţii - evreii de munte, sau giuhur (0,02), ca şi caraimii turcici, sunt urmaşi ai hazarilor. Împărtăşesc iudaismul o mică parte din georgienii ebrauli (0,04), evreii iahudi-isroil din Buhara (0,03). Cuşiţii agau (0,4) din Etiopia profesează formele timpurii ale iudaismului falaşa şi ale cultului sincretic iudaic-păgân kemant. Un şir de grupe jidoveşti periferice locuiesc în Zambia, Liberia, Birmania, India, Niponia. În Rusia există secte ale sâmbotiştilor şi ale herilor. Ei utilizează alfabetul rusesc.
Confucianismul (jutzeao ), un curent religios şi etic, utilizează hieroglifele chinezeşti, cu care este scris Canonul confucianesc - „Şutzin”, „Şiţzin” (Cărţile de istorie şi cântece), „Li-ţzi”, „Iueţzin”, „Iţzin”, letopiseţul „Ciuni-ţiu”, zicerile lui Confucius („Luni-iui”- gânduri şi convorbiri). Confucianismul are o răspândire largă în China, Taiwan, Coreea, Singapore. Numărul adepţilor din afara Chinei ai acestei confesiuni e de 5 mln. persoane (În special coreeni).

Scrierile relictice

La multe popoare scrierea e supusă dispariţiei. Uneori ea există şi funcţionează clandestin, în special în timpurile urmăririi culturii naţionale, aşa cum s-a întâmplat cu scrisul nevarilor (0,5 mln), manciurienilor (4); alteori în rezultatul suprapunerii unor culturi sincretice noi, ca la igbi, la negrii karaibieni, cinii din Birmania (Myanmar); sau ca rămăşiţe ale unor confesiuni străvechi: tagbanua (0,01), manghian (0,03), manipurţi (1,4), meao (8,5), iao (2,2), vay (0,6), bughieni, macasari, mandari şi toragi (în total 7,2), bataci (4,5), tuaregi (1,2), popoarele de munte ale Chinei de Sud, Laosului, Vietnamului, Birmanei (Myanmar), daiacii din Borneo. Uneori scrierile relictice se păstrează ca alternativă a grafiei latine şi a civilizaţiei europene, ca la eschimoşii din Canada (0,03), indienii-kri (0,002) şi la somalezi (7). 
Epoca Internetului şi difuzarea Unicod-ului stimulează renaşterea scrisurilor de mult uitate. În Maroc, de exemplu, un statut semioficial a obţinut scrierea neotifinag. În Guineea şi în ţărileecine, popoarele vorbitoare de limbă mande trec la scrierea artificială nko, creată ca o calchiere a alfabetului arab.




I. Karasev, Situaţia gramatologică în lumea contemporană // Alexe Rău, Scrisul ca expresie a conştiinţei şi cale de cunoaştere a fiinţării. («Письменность, как выражение сознания и путь познания бытия»), Кишинев, 2009.


UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA, 2009
(Translated by Alexei Rău)
Comments