Ponta a murit pe 16, dar încă umblă pe la televizor. Fucking zombies!
Am văzut o știre cu Victor Ponta, în care domnul Ponta era numit ”premier” și luat în serios când zicea ce măsuri o să ia el în această nouă/veche calitate, de care a încercat să scape ca să fie președinte, doar că i-a dat Facebook-ul peste bot și a fost nevoit să se întoarcă la jobul lui de rahat, săracul! Peste măsură de surprins, m-am uitat la ceas. Era ora 23:10, dar nu asta mi se părea în neregulă. Așa că m-am uitat și la calendar. La dracu’, mi-am zis, e 2015! E 2015 și Victor Ponta încă face băi de mass media pe televizoare, radiouri, internet și hârtie. Ce e în neregulă cu omul ăsta? Sau ce-o fi în neregulă cu noi?
Cel mai amuzant mi se pare că, imediat după ce a pierdut alegerile, Ponta a luat o hotărâre. A zis: ”băi, suficient! Am fost un hoț de căcat, am fost complicele colegilor mei infractori, am mințit, am preacurvit, am râvnit la lucrările științifice ale aproapelui, practic am încălcat toate poruncile biblice și încă vreo zece principii morale de bun-simț care nu sunt în Biblie, pe deasupra. Dar gata, ajunge! Poporul mi-a arătat că nu e bine. Dacă m-ar fi votat, ar fi însemnat că era bine să fii un hoț infect mincinos, și îi dădeam înainte. Dar se pare că nu e bine, așa că gata! Mă transform într-un om bun!”
Și pac, a venit cu aia cu votul pentru ridicarea imunității. Și bam, a venit cu reformarea PSD și atacarea baronilor. Și zdrang, a cerut să i se anuleze doctoratul. Păi, stai, bre, Victore! Ia-ne încet, că nu suntem obișnuiți cu noul tu, ăla corect și cinstit. Și iartă-ne că nu putem să nu ne gândim de ce dracului au trecut atâția ani cu vechiul tu, atâția ani în care nu ți s-a părut nimic greșit nici la tine, nici la partidul ăla odios pe care-l conduci, și ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi câștigat alegerile în calitate de vechi tu. O să presupunem că nimic. Și-o să mai presupunem că, dacă nu te-ai schimbat 42 de ani, e greu, extrem de greu de crezut că vei începe să fii un om decent dintr-a treia lună a celui de-al 43-lea an din coronița de doctor (paștele tău de impostor!) a vieții.
Ah, apropo! Dintre toate încercările lui Ponta de a deveni mai bun în 2015, cea mai penibilă e asta cu retragerea titlului de doctor. Omul nici când se căiește nu o face cum trebuie. Nici când recunoaște n-o face până la capăt. Stai, mă, băiețică, așa! Zi-ne și nouă pe șleau, de ce renunți tu la doctoratul ăla? Hai, că poți! Țugoaie-ți buzele alea senzuale și spune-o! Spune că ai furat. Ce ți-e așa greu? Fii și bărbat, dacă tot ți-ai propus să fii om bun când te-ai văzut învins de normalitatea și decența care-au dat buzna în țară în noiembrie prin vamele din vest. Nu te-ai așteptat, este? Ai nădăjduit să fii președintele unei țări de cretini, ai zis că e floare la ureche, cine căcat sunt românii să știe ce-i aia hoț intelectual, nu? Țeapă, fraiere! Acum e târziu să te readaptezi în mers. Tu rămâi cu cretinii, că noi avem treabă.
Problema lui Ponta nu este nici măcar aia că înapoiază portofelul fără bani, demodat și fără ca posesorul să mai aibă nevoie de el, zicând că de fapt nu îl luase el acum 10 ani din buzunarul fraierului, ci l-a găsit pe jos. Sau, mă rog, e și asta o problemă, dar minoră. Problema majoră a lui Victoraș este că are sincer impresia că o hoție se poate și șterge la fel de ușor cum a fost făcută. Am furat ceva, m-am bucurat de el, lumea a vorbit un pic despre asta, apoi a uitat, haha, foarte bine, acum o să recunosc că am furat și lumea o să uite din nou; peste doi ani o să fie totul bine. Iar peste cinci o să candidez din nou, în noua mea calitate de băiat ca lumea. Ponta e ceva cu totul nou: e hoțul care se uită în oglindă și strigă ”Hoțule!”; e hoțul care vrea să-și fure hoția.
Nu, mă, Victore. Nu e așa. S-a terminat. Ești mort. Ești o fantomă care se agață penibil de viață, nerealizând că e mult prea târziu pentru asta. Când treci pe stradă prin cartierul tău scump din București, (până și) copiii te arată cu degetul și zic: ”uite, mami, mortul viu!”. Renunță, Victore! Dă drumul la plută cum a făcut Jack în Titanic și du-te la fund; la fundul lui Năstase, dacă dorești, dar mai ales la fundul istoriei. Agonia ta penibilă metamorfozată în regret nu face decât să ne amintească și mai bine, să ne fie și mai clar, să ne facă și mai determinați. Fă cu mâna la cameră pentru ultima oară și dispari, te rugăm, din viețile noastre. Aș vrea să-ți spun că va plânge cineva după tine, dar…
Andrei Manțog