Istoria conteaza
La inceputul lunii mai, cand subiectul Brexit aproape nu exista in spatiul nostru publicistic, incepusera sa circule prin media sociale niste filmulete propagandistice si comentarii despre “ce datoreaza Marea Britanie Europei si Uniunii Europene” in materie de drepturi si libertati fundamentale.
Reactia generala ilustra ca majoritatea publicului nostru (unde includem elitele si o buna parte din rezidentii romani din UK) nu stie mare lucru despre civilizatia britanica, trecuta si actuala. Cumva, trecutul si istoria nu mai conteaza. Lumea a inceput ieri, cu ei. Cu cetatenii biodiversitatii globale si europene cu internet.
Din acest unghi ingust – cu repere aistorice, atemporale, superficiale, false, irelevante, de imediata propaganda si actualitate – evalueaza ai nostri unde anume si de ce se afla fiecare: noi, Europa si Marea Britanie. Evalueaza gresit, desigur. Pentru ca istoria conteaza. Trecutul conteaza. Iar cine nu le cunoaste este lipsit de simtul orientarii in informatie si realitate.
Acesta a fost motivul pentru care pe 7 mai 2016 am postat intr-o retea de socializare un mic ghid orientativ cu privire la relatia dintre Marea Britanie si continentul European, si la eventualele “datorii” istorice reciproce in materie de civilizatie democratica, de drepturi si libertati fundamentale. Urmarind reactiile post-referendumul britanic, constat ca micul ghid istoric ar trebui reluat, reperele relevante ramanand la fel de putin cunoscute publicului larg; la fel de putin constientizate chiar si in randul elitelor academico-mediatice.
Prin urmare, va invit sa reluam aceste repere utile, orientative, privind raportul dintre civilizatia britanica, cea europeana si lumea larga. In continuarea prezentei mini-serii – Lectia Brexit – vom adauga si altele.
Iata ce scriam pe 7 mai 2016:https://www.facebook.com/ioana.hincu/posts/935257969918564
Mai jos aveti textul usor editat.
“BREXIT – cateva informatii si realitati
S-a intamplat ca zilele astea sa vina vorba – cu diversi prieteni si compatrioti din lumea reala – despre posibila iesire a Marii Britanii din UE (Brexit este prescurtarea de la “British exit”). Cu putine exceptii, aproape toti aveau ideea asta bizara: e un joc politic, de imagine, fii serioasa, nu lasa Marea Britanie Uniunea Europeana, nu-si permite. Eu, serioasa fiind pe problemele serioase, le-am comunicat urmatoarele:
1.Daca pana acum o fi fost un joc politic – insa, atentie! unul grefat pe exprimarea destul de ferma, masiva si justificata a unei vechi nemultumiri (de zeci de ani) a populatiei britanice fata de politicile UE – de aici incolo nu mai e niciun joc: e referendum sadea, si are loc joi, 23 iunie 2016. Se cheama democratie directa, participativa, in actiune.
2.Intentiile de vot ale britanicilor nu sunt chiar atat de usor de ghicit in ultimii ani (din motive pe care in parte le inteleg, din sursa directa, dar nu le discut acum). Sa nu uitam ca cel putin la ultimele alegeri generale (2015) sau la referendumul cu privire la iesirea Scotiei din UK (2014) sondajele (cele serioase, oneste, nu propagandistice, sa ne-ntelegem) au gresit si au iesit din marja de eroare.
Insula si Continentul
Dincolo de sondaje, posibilitatea si probabilitatea ca majoritatea cetatenilor britanici sa decida parasirea Uniunii Europene sunt cat se poate de reale. Pentru britanici, euroscepticismul nu-i o problema de ieri, de azi, iar cei care nu cunosc (direct) mentalitatea si realitatile britanice, ar trebui sa stie ca britanicii sunt mult mai traditionalisti decat par (cu toata problema multiculturalismului islamofil, sau a faptului ca Londra are, iata, mai nou, un primar de stanga si musulman; Londra e altceva decat restul insulei). In acest sens, cateva detalii simptomatice – care par anecdotice – ar fi ca, de peste 20 de ani de cand ma tot poarta pasii spre si prin UK, am constatat urmatoarele:
a) in orice discutie in care vine vorba de Europa, britanicii spun in continuare “continentul”; adica, sa fie clar, in constiinta lor, lucrurile au ramas impartite in “noi si continentul” (ca este vorba despre continentul european este o chestiune implicita pentru britanici, in caz ca un outsider se intreaba “care continent”);
b) in orice hotel/pensiune/carciuma mai cosmopolita care serveste micul dejun, veti gasi pe lista “continental breakfast” si “english breakfast”; in acelasi spirit “noi si continentul”; in cele mai putin cosmopolite, din Britania profunda, e pur si simplu british, cu carnati, fasole si omlete.
Pretul Brexit
Daca UK se desprinde din UE, exista mai multe scenarii (ale economistilor). E greu de spus ce va urma. Insa realitatile spun ca UE ar avea de pierdut mai mult. Marea Britanie este mai mare contributor decat beneficiar al UE.
In cel mai rau caz – si problemele au fost analizate serios in presa straina dpdv politic, economico-financiar si de securitate – pentru britanici costurile desprinderii ar egala beneficiile. Nu mi se pare convingator scenariul economistilor care prevad un dezastru pt UK. Dereglementarea, adica iesirea de sub birocratia, reglementarile excesive si restrictive ale UE (spun cei care chiar lucreaza in domeniu; cunosc cativa) ar putea usura relatiile/schimburile economico-financiare pe care britanicii le au demult si traditional cu alte zone ale lumii, ca SUA, India, China, Japonia, Australia. Iar in ce priveste accesul la piata libera a UE (vorba vine libera) si zona euro, Brexit nu inseamna ruperea relatiilor, ci renegocierea lor.
In cel mai bun caz pentru britanici, beneficiul reautonomizarii deciziei politico-administrative fata de Bruxelles va fi mai mare decat costul desprinderii, cel putin pe termen mediu si lung.
Ar mai fi problema “multiculturala”. Rezolvarea problemei musulmane si jihadiste – pe care britanicii o au, nu contesta nimeni, nici macar ei – in niciun caz nu va fi mai usoara cu “sprijinul” Bruxelles-ului si politicilor franco-germane.
In fine, din punct de vedere militar si de securitate, sa fim seriosi:
UK este unul din cei 5 membri permanenti ai Consiliul de Securitate ONU; Germania – tara cu cea mai mare influenta dirijista asupra UE – nu este (slava domnului!)
UK este membru fondator NATO; Germania nu este (ghici de ce?)
UK este a cincea putere militara a lumii, inaintea Frantei si Germaniei, conform Global Firepower, care ia in considerare atat resursa umana, cat si dotarea, logistica, finantarea, mai putin forta nucleara.
In ce priveste puterea nucleara, nici acolo UK nu sta rau in raport cu Franta; Germania nu este inclusa aici, neavand dreptul sa detina arme nucleare (slava domnului si ghici de ce, din nou).
Democratia si libertatile fundamentale nu au inceput cu Uniunea Europeana. Ce datoreaza Europa Marii Britanii.
In cadrul propagandei UE impotriva Brexit, valuri de ineptii s-au vehiculat recent cu privire la “beneficiile” pe care Marea Britanie le-ar pierde daca ar fi lasata de capul ei in materie de drepturile omului. Ar avea, bunaoara, de suferit in materia libertatii de exprimare si dreptului la un proces echitabil, atat de bine garantate de Uniunea Europeana.
Aceasta idee nastrusnica tradeaza un singur lucru: ignoranta apriga. Romanii stiu despre insulari cam tot atat cat stiu si insulari de noi, se pare, daca nu mai putin. Cu deosebirea ca:
– insularii au fost imperiu; unul dintre cele mai mari si civilizatoare ale lumii;
– insularii au ramas una din marile puteri-reper de civilizatie ale lumi;
-insularii au, printre altele, un nivel de trai de vreo 3-4 ori mai ridicat decat noi.
Carevasazica, daca ar merita ca una din cele doua parti sa fie ceva mai interesata de cealalta, indraznesc sa spun ca aceea ar trebui sa fim noi. Nu doar pentru motivele susmentionate, ci, printre altele si pentru ca:
In materie de drepturi si libertati fundamentale, amintesc ca la anul de gratie 1215, cand prin partile noastre inca nu se formasera bine statele feudale, in Anglia era adoptata celebra Magna Carta Libertatum, act de natura constitutionala (pentru care ulterior s-au razboit intern serios, pana cand in 1297, dupa mai multi regi, Magna Carta a devenit statutory law; lege statala obligatorie).
Ce prevedea Magna Carta Libertatum, printre altele:
a)limita puterile discretionare si abuzurile monarhului de drept divin, pe ale clerului (catolic pe atunci) si functionarilor publici, instituind in forma embrionara(privea mai mult relatia dintre nobilime si monarh), ceea ce azi numim separatia puterilor in stat si domnia legii, punand totodata bazele viitorului parlamentbritanic (“comitet de supraveghere” a puterii monarhice si a aplicarii Cartei, format din 25 de nobili/baroni)
b) stabilea ca niciun om liber nu poate fi arestat, exilat sau atacat in vreun fel, decat dupa ce este judecat dupa legea tarii, de catre egalii sai (prefigura astfelHabeas Corpus, 1679)
c) garanta o serie de vechi libertati si obiceiuri ale orasenilor si taranilor liberi si o serie de libertati comerciale (limitand totodata si impozitarea discretionara, care era o mare suparare atat a nobililor, cat si a oamenilor obisnuiti; supararea asta a continuat secole; oamenilor liberi de pe insula britanica nu le prea convenea sa-i spolieze monarhul, si periodic se revoltau);
d) unifica sistemul de unitati de masura (pentru bauturi, cereale si alte produse comerciale) pentru a preveni inselaciunea, abuzurile, impulsionand astfel si comertul.
Tot in materie de drepturi si libertati fundamentale, acum 327 de ani, in 1689, prin act al parlamentului Angliei, a fost adoptat The Bill of Rights – carta drepturilor si libertatilor fundamentale ale britanicilor. Acest act constitutional a inspirat, o suta de ani mai tarziu, varianta americana a amendamentelor la constitutie (la fel intitulate) si Declaratia frantuzeasca revolutionara a Drepturilor Omului si Cetateanului. Nu; statuarea si garantarea cu putere de lege fundamentala a drepturilor omului n-au inceput in Franta, nici in Germania, nici in partea continentala a Europei. Ci in Marea Britanie.
Ce prevedea Bill of Rights acum 327 de ani:
a) limita mai riguros puterile monarhului in raport cu ale parlamentului;
b) instituia alegeri libere – alegeri libere, stimati concetateni! pe vremea cand Tarile Romane aveau domnitori pamanteni numai cu acordul Inaltei Porti Otomane, iar de alegeri libere nici nu putea fi vorba;
c) garanta, supriza!, libertatea de exprimare parlamentara – parlamentarii nu puteau fi urmariti, acuzati, judecati sau trasi la raspundere juridica pentru opiniile lor politice, in parlament sau in afara lui;
d)interzicea cautiunile excesive (limitative de libertate) sau pedepsele crude si excesive
e) in materie de libertate religioasa, punea capat discriminarii protestantilor prin acordarea libertatii de a purta arme, in virtutea principiului egalitatii in fata legii si domniei legii
f)garanta dreptul liber de petitionare (inclusiv de petitionare a monarhului) pentru oricine, fara pedeapsa sau teama de persecutie.
Bill of Rights se aplica si azi in toate teritoriile Commonwealth-ului (UK plus dominioanele britanice; 16 state care au drept suveran pe monarhul britanic) cu amendamentele aduse prin Acordul de la Perth (2011).
Si ajungem, 300 de ani ma tarziu, la drepturile omului in Uniunea Europeana. In raport cu CEDO (Conventia Europeana a Drepturilor Omului semnata in 1950, la Roma, si intrata in vigoare in 1953) si legislatia UE, merita, de asemenea, mentionat ca in 1998, Parlamentul UK a adoptat un act (Human Rights Act) prin care instantele britanice erau obligate sa tina cont de Conventia EDO. Insa, legislatorii si judecatorii britanici (care functioneaza in sistem common law de precedent judiciar, nu doar conform cu actele normative ale puterii statale) si-au rezervat urmatoarele obiectiuni si amendamente:
a) urmeaza sa armonizeze si aplice legislatia CEDO (si deciziile) “as far as possible”; adica “in masura in care este posibil”, intr-un fel “compatibil” cu legislatia britanica;
b) in cazul in care legislatia primara britanica (statutory law; legi adoptate de parlament;secondary legislation este cea emisa prin delegare legislativa de executiv, adica de guvern) contravine flagrant celei europene, si nu sunt posibile interpretarea si aplicarea compatibile cu conventia europeana, judecatorii pot emite o declaratie de incompatibilitate a legislatiei. In acest fel nu sunt afectate puterea legislativa suverana a parlamentului britanic si nici legile emise de acesta.
Chiar si asa, Actul din 1998 de compatibilizare a legislatiei si jurisprudentei britanice cu CEDO este criticat (oare de ce?) de conservatorii britanici, iar guvernul Cameron 2 (cu supervizarea actualului Lord Cancelar, al doilea membru al cabinetului ca importanta, un fel de ministru de justitie si al afacerilor constitutionale) a propus Bruxelles-ului, in replica la Human Rights Act 1998, “the British Bill of Rights” care ar permite mai mare suveranitate legislativa Marii Britanii in raport cu aplicarea deciziilor Curtii EDO de la Strasbourg (or sti ei, britanicii, ce stiu). Din pacate pentru UK, acceptarea unui asemenea act legislativ presupune o larga majoritate in Consiliul Europei – fapt imposibil in actuala configuratie ideologica si politica.
Asta pe foarte scurt.
Bref, e bine de stiut ca, una peste alta, “continentul” si UE au fost cele care au luat lectii de “drepturile omului” – drepturi, libertati fundamentale si garantarea lor – de la britanici, nu vice-versa, cum isi inchipuie unii.
Nu, “drepturile omului” nu au inceput cu Conventia Europeana pentru Drepturile Omului (nici macar cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ONU). Ele au o traditie constitutionala si institutionala mai veche, pusa in aplicare mai intai pe Insula Britania si peste ocean, adica in lumea anglo-americana, nu pe batranul, arogantul si nu tocmai iubitorul de libertati continent european. E un fapt.
In fine, n-as vrea sa se-nteleaga cumva ca eu imi doresc ca Marea Britanie sa se desprinda din UE – caz in care sansele sunt ca Marea Britanie sa iasa mai bine decat UE pe termen mediu si lung, inclusiv in materie de invazie musulmana, fiindca nici garnitura asta actuala de politicieni ai lor n-o fi pe viata. Nici ca imi doresc ca UE sa se prabuseasca. Dimpotriva. Prezenta postare este menita constientizarii corecte a raportului dintre civilizatia britanica si restul continentului european. Asa cum este, nu cum si-l inchipuie unii. Si pentru constientizarea situatiei care pentru “continent” si UE este ceva mai nefericita decat pentru insulari in caz de Brexit. Care situatie nu este “vina” sau un simplu moft/joc politic nationalist al insularilor. As zice ca Bruxelles-ul (sau, poftim, “continentul”) poarta aici o responsabilitate mult mai mare.
Ce va urma? Vor decide cetatenii britanici – pe 23 iunie, la referendum – si, de partea noastra a Canalului, vor decide in consecinta liderii si cetatenii UE. God help us all!”
Asta scriam pe 7 mai anul curent.
Si Brexit a fost
Caci intre timp britanicii au decis Exit. Multi au fost surprinsi. De fapt “socati”. Eu nu – si proba o aveti in textul de mai sus. Multi au ramas socati si reactioneaza ca atare – irational, isteric, iresponsabil.
Ce au inteles Germania si Bruxelles-ul din lectia Brexit? Ce a inteles majoritatea presei si elitelor noastre? Mai nimic, deocamdata: au inteles ca britanicii care au votat Brexit sunt niste tampiti, niste inconstienti, care s-au lasat manipulati de niste politicieni populisti verosi. “Suverana” ignoranta. Maret dispret “democratic”, inclusiv fata de soarta si viitorul “constructiei europene”.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, oamenii au tot dreptul la autodeterminare, la mentinerea drepturilor si libertatilor fundamentale pe care ei le-au inventat si pus primii in practica, nu noi.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, elitele – de dreapta; cele de stanga mai rar – chiar si atunci cand nu sunt de acord cu vointa populara, o considera importanta, legitima si se straduiesc s-o respecte.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, oamenii sunt uneori dispusi sa-si asume CONSTIENT riscuri si sacrificii in numele unor principii si al libertatii lor. Principii care i-au transformat pe britanici intr-una din primele puteri civilizatoare ale lumii. Principii care se intampla sa ne fi beneficiat si noua, chiar daca mai tarziu si indirect – doar ca noi habar n-avem.
N-au inteles ca Uniunea Europeana, sub patronajul “binomului” Germania-Franta, a depasit demult limitele benefice in care a fost conceputa postbelic “constructia europeana” si “piata unica europeana”. N-au inteles ca acum, mai mult ca niciodata, UE a devenit un organism suprastatal invaziv, opresiv, supradimensionat, benefic doar pentru privilegiatii, paraliticii si asistatii de electie. O imensa masinarie birocratica in curand nesustenabila, care nu mai lucreaza in interesul si pentru progresul propriilor popoare.
Majoritatea britanicilor a inteles. Ceilalti nu.
N-au inteles pentru ca n-au cum sa inteleaga. Apartin unor democratii mai tinere, insuficient consolidate si prea putin liberale – clasic liberale; adica de dreapta. Apartin unor curente de gandire europenist-etatista. Unor societati cu sisteme de valori in care libertatile omenesti fundamentale n-au contat destul niciodata. Unde elitele fara titluri nobiliare dispretuiesc (constient sau nu) omul obisnuit si liber cam tot atat cat isi pretuiesc privilegiile de casta.
Asta am invatat eu pana acum din lectia Brexit.
Ce si cat vor invata de azi inainte guvernantii si popoarele continentale? Depinde de principiile si costurile pe care si le asuma. Depinde nu doar de elitele politice, ci si de cele intelectuale si mediatice. Depinde de cat vor intelege, pretui si asuma libertatea – nu doar pe a lor, ci si pe a altora. Si, nu in ultimul rand, depinde de masura in care populatiile europene vor sti sa-i preseze pe guvernanti in directia asta, asa cum a facut joi majoritatea populatiei Marii Britanii.
Asta e lectia pe care o avem cu totii de invatat de la britanici. Lectie lunga si grea, care la ei a inceput acum 800 de ani, cu Magna Carta, in timp ce la noi ramane prea putin cunoscuta si inteleasa. De aceea vom continua. Pe data viitoare!
(va urma)
Post scriptum: un indiciu despre ce vom invata data viitoare cu privire la raportul dintre civilizatia britanica si cea continental europeana aveti in inregistrarea de mai jos. Este discursul istoric pe care premierul britanic Margaret Thatcher (de trei ori la rand aleasa de “tampitii” de britanici) l-a tinut la Bruges, in 1988. Thatcher vorbea atunci despre tendintele centraliste gresite ale Bruxelles-ului versus conservarea independentei, identitatii nationale si drepturilor suverane ale statelor membre UE ca premisa esentiala a succesului Uniunii. O conditie sine qua non pentru progresul si armonizarea europeana, calcata sistematic in picioare de Bruxelles in ultimele decade, nu doar fata de Marea Britanie.
Asadar, cei care inca mai cred ca britanicii au votat in necunostinta de cauza parasirea Uniunii Europene, sa faca recurs la memoria politica si istorica, daca o au, sau la aceasta inedita mostra contemporana cu multi dintre cei care au opinii ridicole pe tema Brexit:
“If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations” F.A. Hayek, Constitution of Liberty, 1960 (Pentru ca adevarurile vechi sa-si pastreze intelesul in mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate in limbajul si conceptele generatiilor succesive)
I. ADEVARUL ISTORIC CONTEAZA. Succesul manipularii propagandistice se bazeaza pe ignoranta
Doua sunt ideile nastrusnice care domina spatiul public in problema Brexit. Nastrusnice prin ignoranta.
Prima este ca britanicii care au votat parasirea Uniunii Europene ar fi niste idioti care habar n-au ce si de ce au votat, si care s-ar fi lasat manipulati de niste politicieni “populisti iresponsabili de dreapta”. A doua este ca acum, dupa Brexit, Germania ar deveni “liderul absolut al UE”.
Am o veste proasta pentru toti cei care cad in capcana acestor fantezii: realitatea este cu totul alta. Este ca Germania, cu tendintele ei autoritar-totalitare (traditionale), devenise cu mult inaintea referendumului britanic “liderul absolut al UE”. Si ca britanicii – majoritatea – au de zeci de ani o nemultumire funciara fata de centralismul si colectivismul opresiv al “suprastatului” de la Bruxelles, astfel impus si dirijat de Germania, fara opozitie eficienta din interior. Si spun “fara opozitie eficienta din interior” pentru ca, iata, desi a incercat permanent, Marea Britanie a ramas in interiorul Uniunii o voce aproape singulara, si de aceea nu a reusit, din interior, sa opreasca “modelarea” UE dupa chipul si gandirea (vadit gresita) centralist-teutonica. Ghinionul nostru!
Nimic nu probeaza mai clar aceste realitati decat pozitia exprimata de premierul britanic Margaret Thatcher in anul 1988, in discursul istoric tinut la College of Europe, Bruges, Belgia, la invitatia rectorului acestei facultati.
Discurs a carui traducere v-o ofer in continuare si va invit s-o parcurgeti atent.
Este, poate, una din cele mai inteligente si relevante radiografii a relatiei dintre Marea Britanie si Europa din partea unui mare lider politic al lumii. Cea mai relevanta radiografie a directiei benefice de urmat de catre Uniunea Europeana si a erorilor pe care atunci, la fel ca acum, Bruxelles-ul, prin dirijismul germano-francez, le-a comis de-a lungul ultimelor decenii, deviind de la linia benefica a “constructiei europene”, erodand astfel atat increderea propriilor cetateni in Uniune, cat si sansele ei de reusita in asigurarea progresului, bunastarii, securitatii si armoniei pe continent.
Inainte de a va invita sa cititi textul discursului de la Bruges, 1988 – o magistrala lectie de viziune si istorie politica si economica, europeana si britanica, in doar cateva pagini – va ofer niste repere despre cine a fost si ce rol benefic a jucat in istoria lumii si a Europei, nu doar a Marii Britanii, Margaret Thatcher. Amintindu-va totodata ca ei, “Doamnei de Fier” antisovietice, lui Ronald Reagan si Papei Ioan Paul al II-lea le datoram noi caderea comunismului, destramarea lagarului sovietic si a URSS. Nu. Nu Frantei, nu Germnaiei, nici Comunitatilor Economice Europene – la acea vreme asa se numeau; denumirea de Uniune Europeana au primit-o in urma tratatului de la Maastricht 1993 – spre surprinderea multora dintre dumneavoastra:
https://ihincu.wordpress.com/2013/04/17/margareta-si-libertatea-despre-thatcherism/
II. MAREA BRITANIE SI EUROPA Margaret Thatcher, Bruges, 1988
“ Domnule prim-ministru, domnule Rector, excelentele voastre, doamnelor si domnilor:
Ingaduiti-mi mai intai sa va multumesc pentru acordarea acestei oportunitati de a ma intoarce la Bruges, in circumstante foarte diferite de cele ale ultimei mele vizite efectuate la scurt timp dupa dezastrul de la Zeebrugge Ferry, cand curajul belgian si devotamentul medicilor si asistentelor dvs au salvat atatea vieti britanice.
In al doilea rand, permiteti-mi sa spun ce placere este sa vorbesc la Colegiul Europei aflat sub distinsa conducere a rectorului sau [profesorul Lukaszewski]. Colegiul joaca un rol vital si din ce in ce mai important in viata Comunitatii Europene.
In al treilea rand, as dori sa va multumesc pentru invitatia de a-mi sustine discursul in aceasta magnifica sala. Ce loc mai bun pentru a vorbi despre viitorul Europei decat o constructie care ne aminteste de maretia pe care Europa o atinsese deja acum peste 600 de ani. Orasul Bruges pastreaza pentru noi, britanicii, si alte semnificatii istorice. Geoffrey Chaucer era un vizitator frecvent aici. Si prima carte tiparita in limba engleza a fost produsa aici, in Bruges, de William Caxton.
BRITANIA SI EUROPA
Domnule Presedinte, m-ati invitat sa vorbesc despre Britania si Europa. Poate ca ar trebui sa va felicit pentru curajul dvs. Daca ar fi sa dati crezare unora dintre lucrurile spuse si scrise despre vederile mele asupra Europei, ar fi ca si cum l-ati fi invitat pe Ginghis Han sa vorbeasca despre coexistenta pasnica! [doamna Thatcher avea umor]
Doresc sa incep eliminand cateva mituri despre tara mea, Britania, si relatia cu Europa, iar pentru a face asta, trebuie sa spun cate ceva despre identitatea Europei insesi.
Europa nu este creatia Tratatului de la Roma [tratatul de infiintarea a Comunitatilor Europene 1950]. Cu atat mai putin ideea europeana este proprietatea vreunui grup sau institutii.
Noi, britanicii, suntem mostenitorii legatului culturii europene in egala masura cu oricare alta natiune. Legaturile noastre cu restul Europei, cu continentul Europei, au fost un factor dominant al istoriei noastre.
Pret de trei sute de ani am fost parte a Imperiului Roman si hartile noastre inca pastreaza liniile drepte ale drumurilor pe care romanii le-au construit.
Stramosii nostri – celti, saxoni, danezi – au venit de pe Continent.
Natiunea noastra a fost – in acest cuvant preferat de Comunitate – “restructurata” sub domnia normanda si angevina [de la Casa de Anjou] in secolele al XI-lea si al XII-lea.
Anul acesta aniversam 300 de ani de la glorioasa revolutie in care coroana britanica a fost preluata de Printul William de Orange si Regina Mary.
Vizitati marile biserici si catedrale ale Britaniei, cititi literatura noastra si ascultati limba noastra: toate stau marturie a bogatiei culturale pe care am preluat-o de la Europa si pe care alti europeni au preluat-o de la noi.
Noi, britanicii, suntem pe drept mandri de felul in care, de la Magna Carta din 1215, am fost pionierii si am dezvoltat institutii reprezentative ca bastioane ale libertatii. Si mandri de felul in care timp de secole Britania a fost caminul oamenilor din restul Europei care cautau adapost din calea tiraniei.
Insa stim ca fara mostenirea ideilor politice europene nu am fi putut realiza atat de mult.De la gandirea clasica si medievala am imprumutat conceptul de domnie a legii care delimiteaza societatea civilizata de barbarie. Si de la Crestinatate , la care Rectorul s-a referit – Crestinatate care vreme indelungata a fost sinonima cu Europa – cu recunoasterea naturii unice si spirituale a individului, pe care idee noi ne bazam si azi credinta in libertatea personala si alte drepturi ale omului.
Prea des istoria Europei este descrisa ca o serie de interminabile razboaie si certuri. Totusi, din perspectiva prezentului, ce prevaleaza este experienta comuna. De exemplu, povestea felului in care Europenii au explorat, au colonizat – si da, fara scuze – au civilizat o buna parte din lume este istoria extraordinara a talentului, priceperii si curajului.
Dar noi, britanicii, avem un fel foarte special de a contribui in Europa. De-a lungul secolelor ne-am luptat pentru a impiedica Europa sa cada sub dominatia unei singure puteri. Ne-am luptat si am murit pentru libertatea ei.
La numai cateva mile de aici zac trupurile a 120.000 de soldati britanici care au murit in Primul Razboi Mondial. Daca n-ar fi fost vointa de a lupta si de a muri, Europa ar fi fost unita de multa vreme, insa nu in libertate si justitie.
Ajutorul britanic pentru miscarile de rezistenta de-a lungul ultimului Razboi a fost cel care a ajutat mentinerea vie a flacarii libertatii in atatea tari, pana la ziua eliberarii.
Maine, Regele Badoiun [al Belgiei] va participa la comemorarea multor bravi belgieni care si-au dat viata in serviciul militar al Aviatiei Regale Britanice [Royal Air Force; RAF] – un sacrificiu pe care niciodata nu-l vom uita.
Si a fost dinspre fortareata insulei noastre locul de unde a inceput eliberarea Europei.
Si iata-ne azi, stand impreuna.
Aproape 70.000 de militari britanici sunt stationati in Europa continentala.
Numai aceste lucruri si dovedesc angajamentul nostru fata de viitorul Europei.
Comunitatea Europeana este doar o manifestare a identitatii europene, dar nu este singura.
Nu trebuie sa uitam Estul de dincolo de Cortina de Fier [pentru cei mai tineri, era vorba de lagarul comunist sovietic, din care faceam parte si noi], oameni care odata s-au bucurat de impartasirea plenara a culturii, libertatii si identitatii europene, si carora li s-au retezat radacinile. Trebuie sa privim la Varsovia, Praga si Budapesta ca la mari orase europene. Si nu trebuie sa uitam ca valorile europene au ajutat Statele Unite ale Americii sa devina valorosul si viteazul aparator al libertatii care sunt.
VIITORUL EUROPEI
Aceasta nu este o cronica arida a unor fapte obscure din bibliotecile prafuite ale istoriei. Este consemnarea a aproape doua mii de ani de implicare britanica in Europa, de cooperare cu Europa si de contributie in Europa, contributie care azi este la fel de valida si ferma ca-ntotdeauna.
Da, am privit si la orizonturi mai largi – la fel ca altii – si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta, pentru ca Europa nu ar fi prosperat niciodata si nu va prospera niciodata ca un club ingust la minte, orientat doar spre interior.
Comunitatea Europeana apartine tuturor membrilor ei.
Si dati-mi voie sa fiu foarte clara:
Marea Britanie nu viseaza la o existenta calduta, izolata la periferiile Comunitatii Europene. Destinul nostru este in Europa, ca parte a Comunitatii.
Insa asta nu inseamna ca viitorul nostru sta numai in Europa, si nici al Frantei sau al Spaniei, sau al oricarui alt membru.
Comunitatea nu este un scop in sine, un obiectiv final. Nici nu este un instrument institutional care sa fie modificat constant conform dictatelor unui concept intelectual abstract.
Nici nu trebuie sa fie osificata de interminabile reglementari.
Comunitatea Europeana este un mijloc practic prin care Europa poate asigura prosperitatea si securitatea oamenilor ei intr-o lume in care exista multe alte natiuni si grupuri de natiuni puternice.
Noi, europenii, nu ne putem permite sa risipim energii in dispute interne sau dezbateri institutionale tainice. Acestea nu sunt un substitut pentru actiunea eficienta.
Europa trebuie sa fie pregatita atat pentru a contribui cu toata forta la propria securitate cat si pentru a concura comercial si industrial intr-o lume in care succesul este de partea tarilor care incurajeaza initiativa si intreprinderile private, mai degraba decat de partea celor care incearca sa le diminueze.
In seara aceasta as dori sa stabilesc cateva principii calauzitoare pentru viitor, care cred ca vor asigura succesul Europei, nu doar in termenii economiei si apararii, ci si in privinta calitatii vietii si influentei asupra oamenilor ei.
1.COOPERARE VOLUNTARA INTRE STATELE SUVERANE
Primul meu principiu calauzitor este acesta: cooperarea voluntara si activa intre state suverane independende este cea mai buna cale pentru a construi o Comunitate Europeana de succes.
A incerca sa suprimi nationalitatea si sa concentrezi puterea la centrul unui conglomerat european ar fi extrem de daunator si ar pune in pericol obiectivele pe care incercam sa le realizam.
Europa va fi mai puternica tocmai pentru ca are Franta ca Franta, Spania ca Spania, Marea Britanie ca Marea Britanie, fiecare cu obiceiurile, traditiile si identitatea ei.
Ar fi o nebunie sa incerci sa le incadrezi intr-un fel de tipar identitar de personalitate europeana.
Unii dintre parintii fondatori ai Comunitatii credeau ca SUA ar trebui sa fie modelul. Insa intreaga istorie a Americii este substantial diferita de a Europei.
Oamenii au plecat acolo pentru a scapa de intoleranta si constrangerile vietii din Europa. Ei au cautat libertate si oportunitati; si puternicul simt al acestui scop i-a ajutat, de peste doua secole, sa creeze o noua unitate si mandrie de a fi american, la fel cum mandria noastra sta in aceea de a fi britanic sau belgian sau olandez sau german.
Sunt prima care sa afirm ca in multe privinte tarile Europei ar trebui sa incerce sa vorbeasca pe o singura voce. Doresc sa ne vad lucrand mai strans asupra lucrurilor pe care le putem face mai bine impreuna decat singuri. Europa este mai puternica atunci cand procedam asa, fie ca vorbim de comert, aparare sau relatiile cu restul lumii.
Insa a lucra impreuna nu presupune centralizarea puterii la Bruxelles sau ca deciziile sa fie luate de o birocratie numita.
Intr-adevar, este ironic faptul ca chiar atunci cand tari a URSS, care incearca sa dirijeze totul de la centru, invata ca succesul depinde de dispersarea puterii si deciziei de la centru, exista unii in Comunitate care par a dori sa mearga in directia opusa [ghici cine?]
Noi nu am retras cu succes barierele impuse de statul britanic doar ca sa le vedem reimpuse la nivel european de un Super-Stat european exercitand o noua dominatie de la Bruxelles.
Sigur ca dorim sa vedem Europa mai unita si cu un mai mare sens al scopului comun. Insa asta trebuie sa se intample intr-un fel care sa conserve traditiile diferite, puterile parlamentare si simtul mandriei nationale ale fiecarei tari; pentru ca acestea au fost sursa vitalitatii Europei de-a lungul secolelor.
2.INCURAJAREA SCHIMBARII
Al doilea principiu calauzitor al meu este urmatorul: politicie comunitare trebuie sa abordeze problemele prezente intr-un mod practic, oricat de dificil ar fi.
Daca nu putem reforma acele politici comunitare care sunt evident gresite sau ineficiente si care produc pe buna dreptate nelinistea publica, atunci nu vom obtine suportul public pentru dezvoltarea viitoare a Comunitatii.
Si de aceea realizarile Consiliului European de la Bruxelles din februarie trecut sunt atat de importante.
Nu era corect ca jumatate din bugetul total al Comunitatii sa fie cheltuit pentru stocarea si evacuarea surplusului de produse alimentare. Acum acele stocuri au fost drastic reduse.
A fost absolut corect sa decidem ca partea agriculturii din buget sa fie redusa pentru a elibera resurse pentru alte politici, cum ar fi ajutarea regiunilor defavorizate si a (re)calificarii pentru locuri de munca.
A fost corect sa introducem disciplina bugetara pentru a intari aceste decizii si a aduce sub mai mult control cheltuielile Comunitatii.
Iar celor care s-au plans ca s-a cheltuit prea mult timp cu detalii financiare le-a scapat esentialul. Nu poti construi pe fundatii subrede, financiare sau de orice fel, si reformele fundamentale din iarna trecuta au netezit calea pentru progresele remarcabile inregistrate in privinta Pietei Unice.
Insa nu ne putem opri la ceea ce am realizat. De exemplu, sarcina reformarii Politicii Comune Agricole [PCA] este departe de a fi completa.
Desigur, Europa are nevoie de o industrie agricola stabila si eficienta. Insa PCA este nemanageriabila, ineficienta si ingrozitor de scumpa. Productia surplusurilor nedorite [productie pe stoc] nu protejeaza nici veniturile, nici viitorul fermierilor.
Trebuie sa continuam sa urmarim politici care pun oferta in acord cu cerintele pietei, si care vor reduce supraproductia si vor limita costurile.
Desigur, trebuie sa protejam satele si regiunile rurale care sunt o parte atat de importanta a vietii noastre nationale, insa nu prin instrumentul controlului preturilor agricole.
3.EUROPA DESCHISA LIBEREI INITIATIVE [intreprinderii private]
Al treilea principiu calauzitor este nevoia politicilor comunitare de a incuraja libera initiativa privata.
Daca Europa doreste sa infloreasca si sa creeze locuri de munca in viitor, libera initiativa privata este cheia.
Cadrul de baza este acesta: Tratatul de la Roma a fost conceput ca o Carta a Libertatii Economice. Dar nu in acest fel a fost de regula citit si, cu atat mai putin, aplicat.
Lectia de istorie economica a Europei din anii ’70 si ‘80 este ca PLANIFICAREA CENTRALA SI CONTROLUL DETALIAT NU FUNCTIONEAZA si ca INITIATIVA SI EFORTUL PRIVAT FUNCTIONEAZA.
Ca economia controlata de Stat este reteta spre crestere economica scazuta si ca libera initiativa incurajata de cadrul legal aduce rezultate mai bune.
Obiectivul unei Europe deschise liberei initiative este motorul crearii Pietei Europene Unice din 1992. Scapand de bariere, oferind companiilor posibilitatea de a opera la scara europeana, putem concura cu Statele Unite, Japonia si alte puteri economice emergente din Asia sau din alta parte.
Iar asta inseama PIETE LIBERE, actiune pentru largirea optiunilor, actiune pentru REDUCEREA INTERVENTIEI GUVERNAMENTALE.
Scopul nostru NU trebuie sa fie reglementarea mai multa si mai detaliata de la centru: ar trebui sa fie dereglementarea si ridicarea constrangerilor comerciale.
Marea Britanie a condus intotdeauna in ce priveste deschiderea pietelor pentru altii.
City-ul londonez a primit institutiile financiare din toate partile lumii, si de aceea este cel mai mare si mai de succes centru financiar al Europei.
Am deschis piata noastra echipamentelor de telecomunicatii, am introdus competitia pe piata serviciilor si si chiar in interiorul retelelor – pasi pe care altii din Europa abia acum ii iau in considerare.
In transportul aerian, am preluat conducerea in ce priveste liberalizarea si am vazut beneficiile transportului mai ieftin si a optiunilor mai largi.
Comertul naval de coasta este deschis flotelor comerciale ale Europei.
Am vrea sa spunem acelasi lucru si despre multi alti membri ai Comunitatii.
In ce priveste problemele monetare, dati-mi voie sa spun urmatoarele. Cheia problemei nu este daca ar trebui sa avem o Banca Centrala Europeana. Cerintele practice si imediate sunt:
-implementarea angajamentului comunitar pentru miscarea libera a capitalurilor – in Marea Britanie o avem;
-si pentru abolirea controlului schimburilor – in Marea Britanie l-am abolit in 1979;
-stabilirea unei piete libere autentice a serviciilor bancare, de asigurari si investitii;
-o mai larga folosire a ecu [unitatea monetara europeana; la vremea aceea nu exista moneda Euro, ci doar o moneda de cont utilizata ca moneda de calcul si calculata pe baza unui “cos valutar” format din monezile statelor membre]
In toamna aceasta, Marea Britanie va emite bonuri de trezorerie in ecu si speram sa vedem si alte guverne comunitare facand acelasi lucru.
Acestea sunt cerinte REALE pentru ca sunt ceea ce comunitatea de afaceri si industria comunitara au nevoie pentru a concura eficient in lumea larga. Si sunt ceea ce consumatorul european doreste, pentru a-si largi optiunile si a scadea costurile.
Spre acesti pasi practici de baza ar trebui sa-si indrepte Comunitatea atentia. Dupa ce toate acestea vor fi realizate si sustinute o perioada de timp, ne vom afla intr-o pozitie mai buna pentru a judeca urmatoarea miscare.
Acelasi lucru este valabil si cu privire la frontierele dintre tarile noastre.
Sigur ca dorim sa facilitam accesul bunurilor prin frontiere.
Sigur ca dorim sa facilitam circulatia oamenilor in interiorul Comunitatii.
Insa este o chestiune de elementar bun simt ca nu putem aboli total orice control de frontiera daca urmeaza sa ne protejam cetatenii de criminalitate si sa stopam miscarea drogurilor, teroristilor si imigrantilor ilegali [atentie! spunea asta in 1988!]
Acest lucru a fost subliniat grafic acum trei saptamani cand un curajos ofiter vamal german, facandu-si datoria la frontiera dintre Olanda si Germania, a dat o lovitura majora teroristilor IRA.
Si inainte de a parasi subiectul pietei unice, dati-mi voie sa spun ca NU avem nevoie de noi reglementari care sa ridice costul salarizarii si sa faca piata europeana a muncii mai putin flexibila si mai putin competitiva decat a furnizorilor de peste mari.
Daca dorim sa avem un Statut European al Companiilor, ar trebui sa contina un minimum de reglementare.
Si va asigur ca noi, in Marea Britanie, ne vom lupta cu orice incercari de introducere a colectivismului si corporatismului la nivel european – desi, ceea ce oamenii vor sa faca in propriile lor tari, este treaba lor.
4.EUROPA DESCHISA LUMII
Al patrulea principiu calauzitor NU ar trebui s fie protectionismul.
Expansiunea economiei globale ne cere sa continuam procesul de ridicare a barierelor comerciale, si sa o facem prin negocieri multilaterale in cadrul GATT[General Agreement on tariffs and Trade].
Ar fi o tradare daca, in timp ce ridicam restrictiile comertului in interiorul Europei, comunitatea ar cauta sa ridice bariere protectioniste externe mai mari.
Trebuie sa ne asiguram ca abordarea noastra a comertului global este consistenta cu liberalizarea pe care o predicam acasa.
Avem o responsabilitate de a da tonul in aceasta privinta, o responsabilitate care este in mod particular indreptata catre tarile mai putin dezvoltate. Acestea nu au nevoie doar de ajutorul nostru; mai mult ca orice, ele au nevoie de imbunatatirea oportunitatilor comerciale daca urmeaza sa castige demnitatea data de cresterea puterii economice si independentei lor.
5.EUROPA SI APARAREA MILITARA
Ultimul meu principiu calauzitor priveste o chestiune fundamentala: rolul tarilor europene in apararea militara.
Europa trebuie sa continue mentinerea unei aparari sigure prin intermediul NATO.
Nu poate fi vorba de relaxarea eforturilor, chiar daca asta inseamna luarea unor decizii dificile si costuri serioase.
Pacea care a fost mentinuta timp de 40 de ani o datoram NATO.
Iar ideea este ca lucrurile au mers asa cum ne-am dorit: modelul democratic a societatii libere s-a dovedit superior; libertatea sta in ofensiva, in ofensiva pasnica asupra lumii, pentru prima data in timpul vietii mele.
Treubuie sa ne straduim sa mentimen angajamentul SUA pentru apararea Europei. Si asta inseamna recunoasterea poverii asupra resurselor lor, a rolului pe care si l-au asumat si punctul lor de vedere ca aliatii ar trebui sa-si asume integral rolul in apararea libertatii lor, cu atat mai mult cu cat Europa devine mai bogata. In acelasi sens, vor lua in considerare Europa pentru a juca un rol si in afara regiunii, asa cum am facut recent in Golf.
NATO si Uniunea Europeana Vestica au recunoscut demult in ce consta problemele de aparare ale Europei, si au indicat solutii. A venit timpul sa dam substanta declaratiilor noastre despre un efort de aparare mai puternic dand valoare mai buna banilor.
Nu este o problema institutionala.
Nu este o problema de redactare.
Este ceva mult mai simplu si mai profund: este o chestiune de vointa politica si de curaj politic, de a-i convinge pe oamenii din tarile noastre ca nu ne putem baza pe altii in ce priveste propria aparare, ci ca fiecare membru al Aliantei trebuie sa suporte o parte proportionala a poverii.
Trebuie sa pastram suportul public pentru descurajare pe calea nucleara, amintind ca armele conventionale si desuete nu descurajeaza, de unde si nevoia pentru modernizare.
Trebuie sa indeplinim conditiile pentru apararea conventionala eficienta a Europei impotriva URSS [iata ca nici Rusia lui Putin nu este o amenintare mai mica] care se inarmeaza si modernizeaza continuu.
Trebuie sa dezvoltam o Uniune Europeana Occidentala, nu ca alternativa la NATO, ci ca mijloc de a intari contributia Europei la apararea comuna a Occidentului.
Mai presus de toate, la vremuri de schimbare si inertitudine in URSS si Europa de Est, trebuie sa conservam unitatea Europei si sa ne asiguram ca, orice s-ar intampla, apararea noastra este asigurata.
In acelasi timp, trebuie sa negociem controlul armamentului si sa pastram usa deschisa larg cooperari in toate celelalte probleme cuprinse in Acordurile de la Helsinki.
Sa nu uitam insa ca modul nostru de viata, viziunea noastra si tot ceea ce speram sa infaptuim, nu sunt asigurate de dreptatea cauzei noastre, ci de puterea apararii noastre. In aceasta privinta, nu ne putem clatina, nu putem esua.
ABORDAREA BRITANICA
Domnule Presedinte, cred ca nu este suficient sa vorbim despre viziunea sau idealul european. Daca credem in ele, trebuie sa trasam calea si sa identificam pasii urmatori.
Si asta este ceea ce am incercat sa fac in aceasta seara.
Aceasta abordare nu are nevoie de noi documente: sunt toate acolo, in Tratatul Atlanticului de Nord, in Tratatul de la Roma revizuit la Bruxelles, texte scrise de oameni vizionari, un remarcabil belgian – Paul Henri Spaak – printre ei.
Oricat de departe am vrea sa ajungem, adevarul este ca putem ajunge acolo numai pas cu pas. Si ce este necesar sa facem acum este sa decidem asupra urmatorilor pasi, mai degraba decat sa ne lasam distrasi de scopuri utopice.
Utopia nu vine niciodata, pentru ca stim ca n-ar trebui sa ne placa daca ar veni.
Lasati Europa sa fie o familie a natiunilor, intelegandu-se reciproc mai bine, apreciindu-se reciproc mai bine, facand mai mult impreuna insa bucurandu-ne de identitatea noastra nationala nu mai putin decat de stradania noastra comuna europeana.
Lasati-ne sa avem o Europa care joaca un rol plenar in lumea larga, care priveste spre exterior, nu spre interior, si care conserva comunitatea Atlantica – acea Europa de pe ambele maluri ale Atlanticului – care este cea mai nobila mostenire si puterea noastra cea mai mare.”
III. NIMIC NOU, PRIN URMARE, PENTRU BRITANICI
Asta declara si recomanda doamna Thatcher in 1988. Asta recomanda, pentru viitorul si bunastarea tuturor membrilor Comunitatii Europene, acum 30 de ani, premierul britanic, in numele alegatorilor britanici.
Iar Bruxelles-ul, dupa cum puteti observa retrospectiv, a facut exact opusul. Si opusul il face in continuare. De unde si rezultatele.
Si va mai mirati ca Uniunea merge prost? Si va mai mirati ca majoritatea britanicilor a votat Exit? Dupa 30 de ani de eroare dupa eroare incapatanata a politicilor si liderilor comunitari?
Vedeti, asadar? Pentru britanici – care au ales-o de trei ori la rand pe doamna Thatcher sa-i guverneze; care au crezut in ea si in viziunea ei; care s-au identificat majoritar cu ideile si valorile ei, idei si valori care erau si au ramas si azi ale majoritatii insularilor – tendintele autoritariene, centraliste, colectiviste, anti-libertate, anti-identitate nationala si culturala ale Bruxelles-ului nu sunt noi.
Si nici nu pot fi acuzati britanicii ca n-au avut rabdare: timp de 30 de ani, au suportat erorile sistematice ale leadershipului UE, devierile flagrante de la valorile si cultura lor politica si sociala. Timp de 30 de ani, liderii Marii Britanii au incercat, din interiorul Uniunii, sa o aduca pe calea cea buna. N-au reusit mare lucru. Asa ca, finalmente, dupa 30 de ani, britanicii au decis: OUT!
Cei care inca mai acuza cele 52 de procente din electoratul britanic activ de ignoranta si iresponsabilitate, tradeaza asadar o glorioasa ignoranta a acestor adevaruri istorice la vedere. Si o la fel de “glorioasa” lipsa de recunostinta pentru exemplul, modelul si lectia britanica – prezenta si seculara.
Cei care se supara, ca magarul pe sat, pe britanicii care si-au (re)luat soarta-n maini, si au dat acest semnal devastator cu privire la erorile si devierea de la proiect a Uniunii Europene, ar face bine sa ia o pauza de reflectie, sa-si adune mintile si sa si le puna la lucru pentru a presa inteligent, organizat, asociat, in directiile politice pe care doamna Thatcher, inca din anii ‘80, iata, le-a enuntat. Daca vor salvarea Uniunii, atunci asta-i calea si nu exista alta: presiunea concertata asupra Germaniei si acolitilor de la Bruxelles in directia acestor schimbari.
A continua sa-i insulti pe britanici – insultandu-ne si noua inteligenta si bunul simt totodata – in loc sa cauti sa le intelegi corect si sa le respecti optiunea, ACEASTA ESTE ADEVARATA IRESPONSABILITATE.
Cu cat mai repede se va intelege optiunea Brexit si motivatia ei, atat la nivelul elitelor noastre si a celor continentale, cat si la nivelul popoarelor europene, cu atat mai reale devin sansele de mentinere si redresare a Uniunii pe termen mediu si lung. Pentru ca da, drumu-i greu si lung.
Iar daca nu se va intelege …. Atunci va fi ce va fi. Insa de la Brexit incoace si de azi inainte, cei care azi inca refuza sa inteleaga, macar nu vor mai putea pretinde ca nu li s-a aratat calea, ca nu li s-a spus, ca n-au stiut.
Si n-am terminat. Abia am inceput.
Subtitlu: Ce au inteles liderii UE din Brexit: nimic!
Dupa cum ne-au obisnuit in ultimii ani, strategilor comunitari franco-germani le lipseste cu desavarsire minima capacitate (mentala) de concentrare si de reactie adecvata la situatii de criza. Mai mult ca oricand o dovedesc acum, post Brexit. Asta le e nivelul. Niste oameni de paie cocotati in functii si demnitati care-i depasesc. Niste submediocri iresponsabili si incapabili sa se ridice la nivelul necesitatilor si asteptarilor propriilor cetateni. Asta este actuala garnitura de lideri occidentali de care depinde soarta continentului.
In loc sa incerce sa inteleaga semnificatia si cauzele votului majoritatii cetatenilor britanici; in loc sa isi asume (integral, de preferat) responsabilitatea pentru erodarea masiva a increderii cetatenilor europeni in institutiile si politicile comunitare, adica euroscepticismul; in loc sa-si adune mintile si sa-si reformeze ca atare gandirea, strategiile si politicile, Germania si Franta se adancesc in aceleasi erori care au condus la Brexit.
Concret, aflam ce au in cap politicienii nemti si francezi pentru viitorul UE post Brexit din documentul pus la cale de ministrii de externe german si francez. Document a carui existenta este confirmata pana acum de televiziunea nationala poloneza si de Reuters – text integral pe link; extrase si cateva adnotari pe care le-am facut rapid, in timp ce lecturam, aveti in continuare.
In principiu si pe foarte scurt, dupa cum ne asteptam, domnii Ayrault si Steinmeier – ministri de externe – au inteles ca raspunsul la Brexit trebuie sa fie mai mult centralism “democratic” bruxelez, mai putine drepturi suverane pentru statele membre, mai putina libertate si piata libera, mai multa imigratie (cu simplificarea procedurilor de acordare a azilului), crearea mai multor comitete, comisii, organisme, forte UE, adica mai multa birocratie suprastatala comunitara, mai putin NATO, mai multe taxe si contributii, samd.
Cu alte cuvinte, in loc sa fi inteles, in sfarsit, ce recomanda premierul britanic Thatcher acum 30 de ani pentru viitorul, succesul si bunastarea Uniunii Europene – principii si directii strategice calcate sistematic in picioare de Bruxelles, si care constituie de zeci de ani nucleul nemultumirilor britanice care au condus recent la votul pentru parasirea Uniunii – gandologia strategica franco-germana a inteles ca trebuie sa transforme UE, mai repede daca se poate, intr-un fel de al patrulea Reich soft, cu mai multa „justitie sociala” si mai multa imigratie islamica dirijata de Germania si Franta peste capetele statelor membre. Au inteles, asadar, ca britanicii sunt prosti si nebuni, si ca solutia este “centralismul democratic” – pentru cei mai tineri, asta era sintagma si solutia aplaudata la congresele Partidului Comunist Roman – varianta postmodernista, de secol 21.
Ca sa-ntelegeti ca nu exagerez, reiau mai intai ce recomanda doamna Thatcher in 1988, la Bruges:
1.“Comunitatea Europeana apartine tuturor membrilor ei. […]Destinul nostru este in Europa, ca parte a Comunitatii. Insa asta nu inseamna ca viitorul nostru sta numai in Europa, si nici al Frantei sau al Spaniei, sau al oricarui alt membru.
Comunitatea nu este un scop in sine, un obiectiv final. Nici nu este un instrument institutional care sa fie modificat constant conform dictatelor unui concept intelectual abstract. Nici nu trebuie sa fie osificata de interminabile reglementari. […]”
2.“Primul meu principiu calauzitor [pentru viitorul Europei] este acesta: cooperarea voluntara si activa intre state suverane independende este cea mai buna cale pentru a construi o Comunitate Europeana de succes.
A incerca sa suprimi nationalitatea si sa concentrezi puterea la centrul unui conglomerat european ar fi extrem de daunator si ar pune in pericol obiectivele pe care incercam sa le realizam. Europa va fi mai puternica tocmai pentru ca are Franta ca Franta, Spania ca Spania, Marea Britanie ca Marea Britanie, fiecare cu obiceiurile, traditiile si identitatea ei. Ar fi o nebunie sa incerci sa le incadrezi intr-un fel de tipar identitar de personalitate europeana.[…]
A lucra impreuna nu presupune centralizarea puterii la Bruxelles sau ca deciziile sa fie luate de o birocratie numita. […]Noi nu am retras cu succes barierele impuse de statul britanic doar ca sa le vedem reimpuse la nivel european de un Super-Stat european exercitand o noua dominatie de la Bruxelles.[…]”
3.“Al treilea principiu calauzitor este nevoia politicilor comunitare de a incuraja libera initiativa privata. Daca Europa doreste sa infloreasca si sa creeze locuri de munca in viitor, libera initiativa privata este cheia. Cadrul de baza este acesta: Tratatul de la Roma a fost conceput ca o Carta a Libertatii Economice. Dar nu in acest fel a fost de regula citit si, cu atat mai putin, aplicat. Lectia de istorie economica a Europei din anii ’70 si ‘80 este ca PLANIFICAREA CENTRALA SI CONTROLUL DETALIAT NU FUNCTIONEAZA si ca INITIATIVA SI EFORTUL PRIVAT FUNCTIONEAZA.[…]”
4.“Ultimul meu principiu calauzitor priveste o chestiune fundamentala: rolul tarilor europene in apararea militara. Europa trebuie sa continue mentinerea unei aparari sigure prin intermediul NATO. […]Pacea care a fost mentinuta timp de 40 de ani o datoram NATO.”
Detalii si mai multe recomandari practice, concrete si strategice, valabile si azi, aveti, alaturi de textul integral, in partea a doua a aestei mini-serii despre Lectia Brexit:
Si acum sa vedem ce au inteles stapanii Uniunii, spicuind din recentul document comun franco-german:
1.“A European Security Compact” (un nou acord european pentru securitate)
In viziunea franco-germana – care isi asuma cu mandrie, in cadrul documentului, si meritele – prima “realizare” pentru “pacea si securitatea mondiala si europeana” ar fi acordul cu Iranul. Care este un dezastru. Detalii aici:
Tot in directia “reusitelor”, cei doi se lauda si cu sustinerea “guvernelor emergente” din Lybia – tot un dezastru.
Pe baza acestor mari „reusite”, prin urmare, si recunoscand legatura dintre amenintarile interne si cele externe la adresa securitatii continentului nostru, iata ce propune exceptionala gandire strategica franco-germana pe securitate:
Primul pas: analiza “mediului strategic si intelegerea comuna a intereselor noastre”. Franta si Germania propun ca UE sa “revizuiasca regulat mediul strategic”, si sa supuna aceste revizuiri Consiliului European si pentru Afaceri Externe. Aceste evaluari vor fi efectuate de un “organism independent” (independent de cine?) pe baza informatiilor furnizate de “EU intelligence” (mai precis? la ce servicii de informatii europene ne referim?) si de “situation centre and expertise from outside European institutions” ( mai precis?), “with production of strategic and intelligence analysis approved at European level” ( “aprobate” la nivel european de cine?).
Bon. Odata depasit bla-bla-ul introductiv, concret, iata ce propun stapanii bicefali ai Uniunii:
– Franta si Germania vor promova “Strategia Globala a Uniunii Europene” in materie de politici de securitate.
Eh, de asta imi era si mie teama, vazand ce frumos au reactionat Franta si Germania la “primavara araba”, la criza din Orientul Mijlociu, la dezastrul ISIS, la amenintarea iraniana, si, nu in ultimul rand, la criza ucrainiana – anexarea ilegala a Crimeei de catre Rusia si aruncarea Ucrainei continentale in razboi de guerrilla. Au reactionat imbratisand …. pozitia mortului in papusoi, lasand statele agresoare si teroriste (Rusia, Iran) sa-si faca de cap, apoi tratandu-le ca “partenere si prietene” in asigurarea securitatii globale. Genii!
– Franta si Germania vor promova EU “ca un actor global si independent capabil sa profite de matricea sa unica de expertiza si instrumente, civile si militare, in scopul de a apara si promova interesele cetatenilor sai”. Ha, ha, ha!
Well, de asta imi era si mai frica: de Franta-Germania=UE ca “actor global independent”. Independent de NATO si SUA, sa ne-ntelegem (pentru cei care nu inteleg).
Si daca imi este o frica teribila de “actorul bicefal independent”, este pentru ca sunt perfect de acord cu afirmatia ca “matricea de expertiza” a UE pe problema s-a dovedit a fi “unica”: invazia musulmana si felul in care au abordat problema au dovedit-o cu prisosinta – mai multa imigratie musulmana, granite larg deschise, turcii fara vize, pus la colt cei care nu accepta “cote de refugiati” si doresc inchiderea si securizarea granitelor UE, infierati zdravan ca “nazisti, fascisti, radicali”, si welcome Rusia!
– Franta si Germania vor ca statele membre sa creasca bugetele de aparare in favoarea unei forte comune de aparare proprii, insa “independente”. In regula. Dar nu vreau sa cotizez la forte independente de NATO si SUA, din motive istorice, strategice clasice si contemporane imediate (in parte, mai sus enuntate).
– Franta si Germania vor ca EU sa actioneze ca o forta de “stabilizare” si “reconstructie” in Siria si Iraq … “cand situatia o va permite”. Si cum deocamdata nu permite ….
In continaure, ajungand la pagina 5 a documentului franco-german, trecem la fiori reci:
“ In order to adress the root causes of terrorism, France and Germany will develop a European platform to share experience and best practice in preventing and counteracting radicalisation”.
Pai avand in vedere ca “bunele practici” franco-germane in ce priveste “radacina cauzala a terorismului”, care este islamul, da – islamul care detine un frumos monopol global, de peste 90% din terorismul planetar – mi-e teama ca ce intelege strategul bicefal prin “prevenirea si contracararea radicalizarii” inseamna mai degraba, asa cum au tot probat-o si declarat-o din 2015 incoace, actiuni de combatere a “islamofobiei”, nu a islamismului si jihadismului fundamentate religios, de Coran si Mahomed, care sunt si raman eternele cauze ale terorismului islamic. Adica mi-e teama ca, in bunele practici si traditii deja probate, Franta si Germania doresc actiuni strategice concertate indreptate impotriva celor care spun adevaruri radicale despre islam si cer masuri ca atare – unde radical, sa ne-ntelegem, inseamna esential, fundamental, exact asa cum scrie in dictionar. Adica strategul bicefal pregateste mai degraba actiuni eficiente impotriva propriilor cetateni intregi la minte decat a islamului si jihadului.
2.Mai departe, sa vedem ce a inteles strategul bicefal din politica de imigratie (pagina 5 si urmatoarele):
2.1. Da, avem o mare problema cu imigratia, insa “nu va exista niciun raspuns unilateral national la aceasta provocare”. Oups!
2.2. FRONTEX va fi prima forta multinationala de control al frontierelor si coastelor. Aceasta – protejarea frontierelor externe ale Uniunii – nu va mai fi “sarcina exclusiva a unor natiuni, ci o responsabilitate comuna”. Mai multe cheltuieli “comune”, desigur, in loc sa folosim optim si de comun acord ce avem.
2.3. Mai facem inca un organism, ESTA – pentru cetatenii non-UE care sunt scutiti de viza pentru a intra si circula in spatiul uniunii. Ghici pe cine au in vedere nemtii? Sa fie cetatenii turci exportati de Erdogan? Musulmani? Neeee…
Bref, don’t worry, be happy! Veti plati taxe mai mari pentru birocratie mai multa in care se vor pierde legal (fara viza) cu succes si mai multi imigranti ilegali dinspre islam via Turcia.
2.4. Simplificam si standardizam (asa, simplificat) procedurile de acordare a azilului pentru solicitanti.
Da, ati citit bine: simplificam procedurile de acordare a azilului, nu le inasprim. Asa combatem cel mai bine imigratia ilegala. Geniu franco-german umanitarian, ce mai incolo-ncoace!
2.5.. In problema imigratiei, “solidaritatea ramane piatra de hotar” (pg 6). In acest sens, “povara” imigratiei va trebui suportata proportional de toate statele, pentru ca deocamdata este suportata “inegal” (unevenly).
Ati ghicit: in sfarsit au constatat Merkel si Hollande ca sunt prea multi imigranti – musulmani, da, da, musulmani – in tarile lor, deci a venit timpul sa-i arunce mai vartos – “proportional” – in ograda celorlalte state membre.
2.6. Raspunsul “comun” la “numarul crescand de migranti economici” – musulmani, da; “migranti economici” este eufemismul corect politic pentru ei – este … surpriza! ca “Europe should stay open to what migration and mobility can contribute to our societies in the fields of the economy, culture and diversity”.
Da, da, iar ati inteles corect: continuam sa ne “diversificam” cu musulmani si tot felul de viitori asistati social, conform teoriei atat de dragi doamnei Merkel si idiotilor ei utili (gen sociologul Sebastian Lazaroiu) ca ei sunt salvarea economiei si demografiei europene.
2.7. Pe pg 7, documentul balmajeste totusi ceva vag despre imbunatatirea politicilor de returnare a ilegalilor (deportarea in tarile de provenienta) contra mai multi bani si contributii, desigur. Insa nimic concret. Si mai zice ceva si despre cum va lucra UE cu tarile de origine ale imigratiei, pentru reducerea factorilor care o sporesc – “push factors” – adica vor genera acolo, tot pe banii dvs, desigur, “oportunitati economice si sociale pentru tinerii de acolo”.
Well, well … abia astept sa vad cum vor raspunde tinerii jihadisti si tinerii invadatori musulmani, africani, care vin gata dotati cu aifoane ce le faciliteaza accestul la informatie despre asistenta sociala optima, sa violeze pe aici femei blonde necredincioase si sa hacuiasca necredinciosi europeni in numele lui “Allahu akbar” (Allah e cel mai mare), la aceste oportunitati “economice si sociale”. Vor raspunde probabil la fel cum au raspuns palenstinienii din Gaza la miliardele varsate de UE si ONU acolo in scop de “reconstructie” si educatie: ca orice “freedom fighters”, vor cumpara mai multe arme, rachete, lansatoare, si vor finanta mai bine jihadul.
3.In fine, cu o urma de speranta – pentru ca speranta moare ultima – ma avant si in parte finala a documentului strategic (paginile 7-9) ca sa aflu ce au inteles Franta si Germania din Brexit pe domeniul economic si monetar. Insa si aici imi sunt retezate brutal sperantele: strategul bicefal a inteles tot pe dos, desigur. A inteles ca pe domeniul economic trebuie MAI MULTA CENTRALIZARE si MAI MULTA PLANIFICARE – principalele nemultumiri, de zeci de ani, ale britanicilor. Respectiv, in termenii documentului:
“We therefore intend to proceed on three fronts simultaneously: streghtening economic convergence, enhancing social justice and cemocratic accountability and improving shock resistance to safeguard irreversibility of the euro.” Traducere: lucram pe trei fronturi simultan: mai mult colectivism si planificare, mai multa “justitie sociala”, mai mult interventionism monetar (sa nu se plictiseasca Banca Centrala Europeana) ca sa tinem euro sus, indiferent de valoare reala, data de piata.
Cateva detalii:
-noi, Franta si Germania, armonizam reglementarile si schemele fiscale corporate
– noi, Franta si Germania, incurajam mai multe investitii, insa nu, nu private, ci publice si private (ghici pe care tip de investitii va cadea ponderea,?)
– noi, Franta si Germania, pe termen scurt, ne concetram pe mai multa reglementare si pe amplificarea Fondului Strategic European de Investitii (investitii de stat, da; sau de suprastat UE, poftim) in domenii ca energia, sectorul digital, training profesional (bucurati-va voi, oengistii cu profil marxist, ecologist, animalist, legetebist, propagandist, samd, ca incep ca curga noi fonduri “strategice”). Nu vreau sa ma gandesc ce le trece prin cap pe termen lung.
– viitoarea “arhitectura euro” nu va fi lasata la dispozitia pietelor. Bravo! La naiba cu “pietele criminale”, vorba lu’ papa Francisc.
– “cetatenii se asteapta sa recapete controlul [asupra politicilor macroeconomice] via institutii supranationale”. Asta e o gluma cosmica demna de antologia umorului involuntar: cetatenii europeni, care abia-abia au control democratic asupra politicilor economice prin votul si presiunea asupra alesilor nationali, acum vor avea si mai putin control, pentru ca il vor prelua demiurgii birocrati din institutiile supranationale de la Bruxelles. Insa, chipurile, in curand presedintele (permanent, pe viata) al Eurogroup va raspunde in fata unui subcomitet al Parlamentului European. Sa ne fereasca bunul Dumnezeu de “controlul” asta, pentru ca am vazut ce eficient lucreaza Parlamentul European in folosul cetatenilor UE – ce-or mai face/zice doamna Macovei si colegii care au votat anul trecut in favoarea cotelor de refugiati obligatorii? Probabil sunt incantati de strategiile astea “de dreapta”, caci ei asa-si zic, “de dreapta”.
-Fondul Monetar European (dupa modelul FMI) isi va intra in drepturi depline. Si am vazut ce efecte minunate a avut managementul de criza al FMI pe planeta. Urmeaza efecte si mai grozave – de la grozavie – pe mana FME.
4.Si am ajuns la finalul finalului. Cu toate sperantele retezate, desigur, ca s-ar fi inteles ceva-ceva din lectia britanica. De aceea nu ma surprinde ca documentul strategic bicefal se incheie apoteotic cu dorinta pentru mai mult progres social (justitie sociala, da) si taxe comune. Imi si imaginez noul minister (comisar) european si ANAFul model suprastatal, impunand si alergand contribuabilul si intreprinzatorul privat european cu impozitul progresiv-punitiv unificat de centralismul birocratic, pardon, democratic, franco-german.
Solutia
Oameni buni, stimati politicieni: trezirea! In loc sa-i injurati pe britanici, in loc sa va lamentati si sa deplangeti apocalipsa, mai bine adunati-va mintile si intelegeti corect situatia:
Daca nici acum, liderii statelor membre, altele decat Franta si Germania, nu invata ei ceva din lectia britanica, respectiv cu totul altceva decat sa-i injure pe britanici; daca nici acum nu invata sa preseze asociat, concertat, in directiile strategice contrare celor anvizajate de Franta si Germania, adica pe directiilee enuntate acum 30 de ani de doamna Thatcher; daca si acum vor continua cu obedienta asta stupida si deja toxica fata de Bruxelles; daca nici acum nu pun mana sa-si faca datoria fata de propriii cetateni care i-au ales nu ca sa-i duca de rapa si sa-i ingroape in noi forme de saracie si opresiune; daca nu inteleg ce oportunitate fantastica li s-a deschis in aceste sensuri, pentru reformarea si reconstructia pe baze sanatoase a Uniunii Europene … atunci vor fi si ei la fel de responsabili pentru ce urmeaza. Adica fie pentru intrarea in noua etapa a dictatului franco-german comunitar, mai urata decat pana acum, fie pentru colapsul (mai rapid decat se asteapta) al acestui colos cu picioare si minti de lut, care a devenit de la criza economica mondiala incoace UE.
Altfel spus, Brexit reprezinta o oportunitate istorica unica. Si de felul in care va fi gestionata de statele membre, altele decat Franta si Germania – pentru ca e clar care sunt asteptarile din directia asta – depinde succesul sau colapsul Uniunii.
Se-ntelege? Bine. Nu se-ntelege? Atunci eat this and deal with it, if you can: HEIL MERKEL and BYE BYE THATCHER!
http://s.tvp.pl/repository/attachment/d/5/1/d51736df11c6ad23221e46543829f1df1467008961919.pdf
(va urma)
Prima parte – Lectia Brexit (I) Insula si Continentul. Cine, cui si ce datoreaza: