Subiectivism / Subjetivismo

Column 1. 

Original text "Subjetivismo - EsWiki" .

El subjetivismo es la postura filosófica que toma como factor primario para toda verdad y moralidad a la individualidad psíquica y material del sujeto particular, siempre variable e imposible de trascender hacia una verdad absoluta y universal.

El subjetivismo limita la validez de la verdad al sujeto que conoce, juzga principalmente según su entendimiento y en consideración a su realidad específica (entorno e interacción social) entendida no como un hecho "externo" sino como parte constitutiva del sujeto, es decir, afirma que el conocimiento solo es posible de manera limitada.

No debe confundirse el subjetivismo con el relativismo. El relativismo, que se asemeja mucho al escepticismo filosófico, tampoco admite ninguna verdad absoluta que tenga validez universal, pero mientras el subjetivismo hace depender el conocimiento humano de factores que residen en el sujeto cognoscente, el relativismo subraya la dependencia casi exclusiva de factores externos. Como tales considera la influencia del medio, del espíritu, del tiempo, de la pertenencia a un determinado círculo cultural o clase social, y los factores determinantes contenidos en ellos.

Una variante del subjetivismo es el subjetivismo moral, el cual afirma que lo bueno o lo malo en la moral depende de las actitudes morales individuales. Por lo tanto cuando alguien siente que "P" es bueno de manera sincera entonces "P" es bueno por lo tanto, de acuerdo con los subjetivistas, no puede estar equivocado moralmente. 

(1.488 bytes)

Column 2. 

Automatic translation with Google.

Subiectivismul este poziția filozofică care ia ca factor primordial pentru tot adevărul și moralitatea individualitatea psihică și materială a subiectului particular, întotdeauna variabilă și imposibil de depășit către un adevăr absolut și universal.

Subiectivismul limitează validitatea adevărului la subiectul care știe, judecând în principal în funcție de înțelegerea sa și în considerarea realității sale specifice (mediu și interacțiune socială) înțeleasă nu ca un fapt „extern” ci ca o parte constitutivă a subiectului, , afirmă că cunoașterea este posibilă doar într-un mod limitat.

Subiectivismul nu trebuie confundat cu relativismul. Relativismul, care seamănă foarte mult cu scepticismul filosofic, nu admite niciun adevăr absolut care să aibă valabilitate universală, dar în timp ce subiectivismul face ca cunoașterea umană să depindă de factori care se află în subiectul cunoscător, relativismul subliniază dependența aproape exclusivă de factorii externi. Ca atare, ia în considerare influența mediului, a spiritului, a timpului, a apartenenței la un anumit cerc cultural sau clasă socială și factorii determinanți cuprinși în acestea.

O variantă a subiectivismului este subiectivismul moral, care afirmă că ceea ce este bun sau rău în morală depinde de atitudini morale individuale. Prin urmare, atunci când cineva simte că „P” este bun sincer, atunci „P” este bun, prin urmare, potrivit subiectivistilor, el nu poate fi greșit moral.

Column 3. 

Traducción / Traducere... admin.

Subiectivismul este poziția filozofică care ia ca factor primordial pentru tot adevărul și moralitatea individualitatea psihică și materială a subiectului particular, întotdeauna variabilă și imposibil de depășit către un adevăr absolut și universal.

Subiectivismul limitează validitatea adevărului la subiectul care știe, judecând în principal în funcție de înțelegerea sa și în considerarea realității sale specifice (mediu și interacțiune socială) înțeleasă nu ca un fapt „extern” ci ca o parte constitutivă a subiectului, , afirmă că cunoașterea este posibilă doar într-un mod limitat.

Subiectivismul nu trebuie confundat cu relativismul. Relativismul, care seamănă foarte mult cu scepticismul filosofic, nu admite niciun adevăr absolut care să aibă valabilitate universală, dar în timp ce subiectivismul face ca cunoașterea umană să depindă de factori care se află în subiectul cunoscător, relativismul subliniază dependența aproape exclusivă de factorii externi. Ca atare, ia în considerare influența mediului, a spiritului, a timpului, a apartenenței la un anumit cerc cultural sau clasă socială și factorii determinanți cuprinși în acestea.

O variantă a subiectivismului este subiectivismul moral, care afirmă că ceea ce este bun sau rău în morală depinde de atitudini morale individuale. Prin urmare, atunci când cineva simte că „P” este bun sincer, atunci „P” este bun, prin urmare, potrivit subiectivistilor, el nu poate fi greșit moral.

El subjetivismo limita la validez de la verdad al sujeto que conoce, juzga principalmente según su entendimiento y en consideración a su realidad específica (entorno e interacción social) entendida no como un hecho "externo" sino como parte constitutiva del sujeto, es decir, afirma que el conocimiento solo es posible de manera limitada.

El subjetivismo es la postura filosófica que toma como factor primario para toda verdad y moralidad a la individualidad psíquica y material del sujeto particular, siempre variable e imposible de trascender hacia una verdad absoluta y universal.

Subiectivismul este postura filozofică care ia ca factor primordial pentru tot adevărul și moralitatea individualitatea psihică și materială a subiectului particular, întotdeauna variabilă și imposibil de depășit către un adevăr absolut și universal.

Subiectivismul limitează validitatea adevărului la subiectul care știe, judecând în principal în funcție de înțelegerea sa și în considerarea realității sale specifice (mediu și interacțiune socială) înțeleasă nu ca un fapt „extern”, ci ca o parte constitutivă a subiectului, că este, afirmă că cunoașterea este posibilă doar într-un mod limitat

Subiectivismul este postura filozofică care ia ca factor primordial pentru tot adevărul și moralitatea individualitatea psihică și materială a subiectului particular, întotdeauna variabilă și imposibil de transcens către un adevăr absolut și universal.

Subiectivismul limitează validitatea adevărului la subiectul pe care-l știe, judecând în principal în funcție de înțelegerea sa și în considerarea realității sale specifice (ambit plus interacțiune socială) înțeleasă nu ca un fapt „extern”, ci ca o parte constitutivă a subiectului, care adică, afirmă că cunoașterea este posibilă doar într-un mod limitat