Deschidem aplicaţia Microsoft Access. Lansarea în execuţie a programului se face urmând calea:
Start →All Programs→Microsoft Office → Microsoft Office Access ...
Dacă pictograma aplicaţiei Access se află pe desktop, se execută dublu pe aceasta.
De obicei, după deschiderea aplicaţiei Access, pe ecran se afişează interfaţa de pornire Access- vezi figura de mai jos.
În cazul în care nu apare interfaţa de mai sus (este dezactivată), se poate folosi combinaţia de taste Ctrl+N pentru a crea o bază de date nouă.
Pe ecran va fi afişată interfaţa de mai jos.
Access comută automat în modul Datasheet View.
Este creat implicit tabelul numit provizoriu Table şi primul câmp cheie primară, numit ID.
Tipul şi valorile acestui câmp nu pot fi modificate aici (în mod Datasheet View).
La dreapta acestui câmp se pot introduce noi câmpuri (Add New Field).
De aici, există două alternative:
1. Se pot adăuga câmpuri noi în tabel (în celula de sub Add New Field)
Access transformă automat tipul câmpului în funcţie de caracterele tastate în acel câmp:
-- când se tastează litere sau litere şi cifre, tipul acelui câmp va fi de tip Text
-- dacă se tastează doar cifre – în tip Numeric
-- dacă se tastează data, de ex. 12/12/2012 – în tip Date/Time (data implicită în Access este în format MDY, adică lună-zi-an).
La final se salvează tabelul (Ctrl+S sau click pe pictograma Save din stânga sus). Access cere un nume pentru tabel:
2. Se poate comuta direct în modul Design View (click pe pictograma View din stânga-sus - Access cere un nume pentru tabel), unde se construieşte structura tabelului, după care se revine la modul Datasheet View pentru a se completa tabelul cu înregistrări.
Modul Design View poate fi accesat oricând pentru a vizualiza structura bazei de date, sau a o modifica (modificările ulterioare se fac cu atenţie, pentru a evita pierderea datelor).
În coloana Description am notat în dreptul fiecărui câmp dimensiunile alese şi alte proprietăţi ale câmpurilor.