Tematica cercului „Identificarea şi analiza exemplelor de bună practică privind strategiile de evaluare în cadrul activităţilor de pregătire a elevilor pentru concursuri şcolare şi examene naționale”
Catedra de matematică a Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș
Prof. Crina B, Simona C, Gheorghe C, Violeta Z, Aurora H, Cecilia M.
„Nu există act educativ care să nu implice, direct sau indirect, evaluarea și/sau autoevaluarea celui care învață, a celui care organizează și conduce învățarea, a oamenilor și a comunităților sociale în slujba cărora funcționează instituția educativă”, spune Ioan Nicola în Evaluarea-componentă majoră a procesului de învățământ.
Notă de prezentare: În materialul pregătit am selectat câteva idei desprinse din lectura unor materiale tematice (bibliografice), pe care le-am anexat în această pagină, și dorim să vă împărtășim din experiența noastră didactică oferindu-vă câteva exemple concrete.
Având un rol important în îmbunătățirea activităţilor de orice tip, evaluarea este prezentă în orice domeniu de activitate umană. Sistemul de învăţământ este o componentă de maximă importanţă socială, domeniu în care activitatea de evaluare se manifestă cu precădere şi al cărei demers este profund îndreptățit.
Din perspectivă istorică, putem afirma că fenomenul evaluării este unul foarte vechi, oamenii simțind nevoia, din vremuri imemoriale, să măsoare și să aprecieze diverse lucruri sau procese. Constatăm, în zilele noastre, că nu fenomenul s-a schimbat, ci calitatea actului de evaluare şi a sistemelor de raportare.
Prof. univ. dr. Ion Ovidiu Pânișoară afirmă că evaluarea nu este un scop în sine; ea trebuie să aibă o funcție de feedback și de motivare a celui evaluat. Acesta trebuie să înțeleagă ceea ce a făcut corect și unde trebuie să schimbe ceva pentru ca lucrurile să funcționeze mai bine pe viitor. Astfel, evaluarea trebuie să fie pentru el o mică „sărbătoare” a faptului că a reușit.
UN VECTOR IMPORTANT AL ÎNVĂŢĂRII este EVALUAREA DIDACTICĂ
Didactica postmodernă (a doua jumătate a sec. XX) consideră procesul de învăţămȃnt drept activitate de predare-învăţare-evaluare, proiectată în sens curricular, prin centrarea pe obiective şi realizarea corespondenţei pedagogice dintre obiective-conţinuturi-metodologie evaluare.
Evaluarea este acţiunea iniţiată de profesor pentru verificarea gradului de îndeplinire a sarcinilor de predare-învăţare, proiectate şi realizate conform obiectivelor programelor şcolare „traduse” de profesor la nivelul fiecărei activităţi didactice.
Evaluarea procesului de învăţămȃnt reprezintă o acţiune managerială proprie sistemelor socio-umane, în calitatea lor de sisteme deschise, care solicită raportarea rezultatelor obţinute într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unei decizii optime.
Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii principale:
➔ măsurarea=operaţia de evaluare care asigură consemnarea unor caracteristici observabile exprimate în termeni cantitativi;
➔ aprecierea=operaţia de evaluare care implică interpretarea faptelor consemnate, în funcţie de anumite criterii calitative, specific pedagogice;
➔ decizia=operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, aracterizare, recomandare etc. cu valoare de prognoză pedagogică.
Evaluarea randamentului şcolar stabileşte nivelul de pregăire teoretică şi practică atins, la un moment dat, în activitatea cu elevii şi a măsurilor corespunzătoare necesare pentru optimizarea acesteia.
Un profesor poate fi asemănat unui navigator printre obiectivele-cadru şi cele specifice. El trebuie să ţină un jurnal de bord, să verifice coordonatele şi să stabilească itinerariul.
Evaluarea este folosită de profesor pentru:
- a aprecia rezultatele obţinute;
- a raporta rezultatele părinţilor;
- a stabili performanţele şcolare ale elevilor şi a-i promova într-un alt ciclu de instruire.
Tehnicile de evaluare trebuie adaptate colectivului de elevi ale căror performanţe sunt sondate. Acestea pot fi clasificate astfel:
a) după cantitatea de informaţii sau experienţă:
- evaluare parţială: sunt verificate conţinuturi, competenţe, aptitudini vizate de o secvenţă didactică (ascultare curentă, extemporale, probe practice curente);
- evaluare globală: se verifică o cantitate mare de informaţii, cunoştinţe, deprinderi obţinute prin cumulare (examene şi concursuri);
b) din punct de vedere temporal:
- evaluare iniţială: se face la debutul procesului instructiv-educativ, a unei etape de pregătire (teste docimologice, concursuri de admnitere);
- evaluare continuă: se face în timpul secvenţei de instruire (ascultare curentă, teze, teste, exerciţii);
- evaluare finală: se face la sfȃrşitul etapei de pregătire şi se verifică stadiul atins pentru a promova într-o altă etapă de instruire.
Evaluările mai pot fi clasificate în:
- evaluare sumativă: se face prin evaluări globale şi finale cu scopul de a clasifica elevii şi a măsura succesul;
- evaluare formativă: se face în timpul procesului instructiv-educativ şi verifică stadiul atins de elevi cu scopul de a-l regla.
Reforma educaţională impune reforma sistemelor, metodelor şi strategiilor de evaluare a randamentului şi performanţelor şolare
Să facem o mică pauză: Vă propunem un experiment:
„Gândiți-vă la primul cuvânt care vă vine în minte şi pe care îl puteţi asocia noţiunii de evaluare.”
Câți dintre dumneavoastră ați scris cuvântul notă?. Mulți dintre noi ne aducem aminte de acest cuvânt, NOTĂ, des pomenit când eram la școală.
Spre notă au fost (şi sunt) aţintite privirile tuturor: elevi, părinţi, (bunici, prieteni, vecini), profesori, autorităţi, pentru că nota sancţionează delăsarea sau răsplăteşte sârguinţa. Tot nota permite luarea unor decizii precum promovare, corigenţă sau repetenţie, selecţie pentru programe de instruire a elevilor supradotaţi sau măcar pentru clasele „bune” dintr-o anumită şcoală, acces spre fazele superioare ale diferitelor concursuri etc.
Şi totuşi nu numai acestea ar trebui să fie obiectivele evaluării curente. Ea poate într-adevăr măsura nivelul de performanţă atins de elevi la un moment dat, poate contribui, de asemenea, la selecţie, poate dovedi şi eficienţa unui curs/ metodă de predare/ profesor. Dar toate aceste ţinte se aplică numai evaluării finale/ sumative, căci, în acest caz, scopul este însumarea realizărilor elevilor/ profesorului. Atât pentru profesor însă, cât şi pentru elev, scopul principal al evaluării curente ar trebui să fi e cel formativ. Acest tip de evaluare se utilizează de-a lungul întregului parcurs şcolar pentru a analiza şi judeca dacă învăţarea a avut loc şi în ce măsură. Pe baza informaţiilor obţinute cu ajutorul evaluării curente se pot lua decizii privind organizarea demersului didactic, precum şi parcursul pe care îl va urma elevul într-o anumită unitate de timp. Aceste informaţii ne ajută totodată să urmărim progresul şcolar, dar şi să identificăm dificultăţile întâmpinate de elev în învăţare. Şi tot cu ajutorul lor putem alege cele mai potrivite metode de predare care să permită atingerea obiectivelor/ competenţelor stabilite de programele
şcolare. Profesorul bun nu este acela care îl ,,prinde” pe elev cu lecţia neînvăţată, fiindcă evaluarea n-ar trebui să sancţioneze, ci să ofere informaţii despre ce ştie şi ce poate să facă elevul cu ceea ce a învăţat. Dacă un test de evaluare nu oferă asemenea informaţii, ci doar ,,note”, el este inutil din punct de vedere formativ (şi educativ).
În același timp, este evident că modul de evaluare influenţează în mare măsură predarea. De aceea, excesele pot genera efecte negative, mai ales atunci când evaluarea devine un scop în sine ori când se reduce doar la o metodă sau la un număr redus de metode. Ar trebui să încercăm să oferim cât mai multe sugestii şi informaţii care să permită transformarea evaluării curente într-un instrument util pentru cunoaşterea elevului şi, implicit, pentru atingerea obiectivelor învăţării.
Există diferite tipuri de evaluare precum normativă, criterială şi auto-competitivă.
Dacă aplicăm un test pentru a alege, de exemplu, pe cei mai buni 10% dintre elevii unei clase, pe care apoi să îi pregătim pentru, să zicem, olimpiadă, aceasta va fi o evaluare normativă care compară elevii între ei şi îi recompensează pe cei mai buni (vor fi incluşi în lotul olimpic). Notele arată nivelul celor care concurează, raportat la o normă prestabilită. Avantajul acestei evaluări este că variaţiile de dificultate a testului de la un an la altul nu afectează notele; este însă o evaluare nedreaptă, deoarece competitorii pot fi mai buni de la un an la altul.
Evaluarea criterială măsoară ce poate face un elev la un moment dat cu ceea ce ştie. Este o metodă de evaluare foarte bună, dar este absolut necesar să fie definite cu rigurozitate criteriile, altfel evaluatori diferiţi (sau chiar acelaşi evaluator) pot aplica standarde diferite. Tocmai de aceea, evaluarea criterială trebuie raportată la întotdeauna obiectivele de învăţare. Aceste două tipuri de evaluare au în mod evident avantaje, dar şi limite.
O altă formă alternativă de abordare a evaluării este cea auto-competitivă, care se raportează în mod individual la fiecare elev în parte. În acest caz, se va lua ca reper nivelul fi ecărui elev şi i se va evalua diferenţiat progresul realizat. Acest tip de evaluarea implică informarea prealabilă a elevului asupra criteriilor importante pe care trebuie să le îndeplinească într-un anumit interval de timp. Sună complicat şi laborios, dar în fapt este mult mai uşor decât pare. Elevului i se arată ce anume nu ştie să facă (concret, unul/ două elemente), ce ar trebui să facă pentru a reuşi şi până când; se menţionează totodată şi „răsplata” pentru realizare. Evaluarea auto-competitivă reprezintă deci un feedback informal ce se oferă elevului chiar în timp ce învaţă.
După cum se știe, evaluarea şi predarea se influenţează reciproc.
Referitor la strategiile de evaluare în cadrul activităţilor de pregătire a elevilor pentru concursuri şcolare şi examene naționale noi folosim destul de des testul care poate fi aplicat de la 5 minute la o perioadă mai lungă de timp. Testul este o extensie normală şi naturală a lecţiei, care poate pune la dispoziţia profesorului, dar şi a elevului, informaţii utile despre progresul realizat. Cât de utilă şi de corectă va fi informaţia, depinde de grija cu care este pregătit testul. Aplicăm testul în corelație cu predarea nu doar pentru a face statistici şi măsurări, ci mai ales de a obține un feedback atât noi cât și elevii noștri.
De multe ori încurajăm elevii noștri să se autoevalueze de aceea veți observa în site-ul nostru alături de subiect și baremul de corectare.
Pentru reușita la examenul de Bacalaureat avem grupate niște materiale în site-ul Rose de la adresa: https://sites.google.com/site/abcmatematicarose/. Site-ul este în construcție.
Pentru reușita la examenul de Evaluare Națională din clasa a VIII-a utilizăm resursele grupate de dl profesor Sorin Borodi la adresa https://sorinborodi.ro/
Pentru concursurile școlare folosim arhiva Comper, https://concursurilecomper.ro/matematica/arhiva-subiecte,
http://www.pro-matematica.ro/haimovici/
Nu în ultimul rând utilizăm resursele grupate în pagina acestui site https://sites.google.com/site/abcproiecte2/2-recomandari-resurse
Unele dintre aceste resurse sunt sub suport tipărit iar altele pot fi accesate online.
Ca o concluzie: „… nici o evaluare nu este pură sau perfectă în sine sau în mod absolut. Perfecţiunea oricărei evaluări provine din adecvarea ei la obiectivele pentru care este făcută…” (Genevieve Meyer)
Propunerea noastră: Realizarea la nivelul zonei Beiuș a unei bănci de itemi pentru fiecare unitate de învățare.