Înmormântarea

Ce facem când moare cineva din familia noastră?

În cazul în care știm că se apropie sfârșitul unui membru al familiei noastre, avem datoria creștinescă să chemăm preotul pentru a oferi Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei muribundului, dar care trebuie să fie încă conștient. Preotul se mai cheamă încă o dată în cazul în care cel muribund se chinuie peste măsură și se luptă greu cu moartea.

Când o persoană trece din această viață, un doctor va constata decesul, apoi trupul neînsuflețit va trebui să fie ridicat de o casă funerară ce a fost aleasă de familie pentru a se ocupa de înhumare. Țineți cont că sunt case funerare în Kitchener care cunosc bine rânduiala înmormântării ortodoxe și care oferă discount membrilor bisericii noastre. Trebuie precizat din capul locului că nici un preot ortodox nu poate oficia slujba înmormântării pentru o persoană ce va urma să fie incinerată. Biserica Ortodoxă practică doar înhumarea.

Preotul paroh va fi contactat de familie pentru a se stabili de comun acord data, ora și locul unde va avea loc slujba înmormântării, precum și slujba de la priveghi, în seara dinaintea înmormântării. De obicei, slujba înmormântării se ține în biserică. Ca excepție, slujba se poate ține la casa funerară.

Dacă locul de veci nu a fost procurat din timp, el se poate obține de la City of Kitchener (https://www.kitchenercemeteries.ca/en/our-cemeteries/williamsburg-cemetery.aspx). Menționați că sunteți de credință ortodoxă și veți fi direcționați către Orthodox Section din cimitir, unde toate mormintele sunt orientate spre est și vor putea avea cruce după tradiția ortodoxă. Pentru a putea achiziționa un loc de veci în secțiunea ortodoxă veți avea nevoie de un formular semnat de preotul paroh care certifică faptul că cei care vor fi înhumați acolo sunt ortodocși sau căsătoriți cu ortodocși.

Ce pregătim pentru slujba înmormântării?

Familia trebuie să se îngrijească de următoarele:

Ce trebuie să facem după înmormântare?

Se face pomenirea celor adormiti prin slujbe cu rugăciuni la următoarele termene: ziua a treia (care corespunde de obicei cu ziua înmormântării), ziua a noua și ziua a patruzecea după moarte; la trei, la șase, la nouă, la doisprezece luni după moarte; apoi, în fiecare an în ziua morții, până la împlinirea a șapte ani de la moarte. Toate soroacele de pomenire a morților încep a se calcula din momentul morții și nu de la înmormântare, căci din momentul morții sufletul intră în grija lui Dumnezeu Care rânduiește judecata particulară.

Se face pomenirea mortului la trei zile după moarte, în cinstea Sfintei Treimi, întru care ne mântuim și în amintirea Învierii celei de-a treia zi a Domnului, Care S-a făcut începătură și arvună a învierii celor adormiți. La nouă zile se face pentru ca răposatul să se învrednicească de părtășia cu cele nouă cete îngerești sau cele nouă cete ale sfinților, și în amintirea Ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului Raiul, pe care ne rugăm să-l moștenească și morții noștri. La patruzeci de zile în amintirea Înălțării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, pentru ca tot așa să se înalțe și sufletul nostru la cer. La trei, șase și nouă luni, în cinstea și slava Sfintei Treimi. La un an, după pilda creștinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morții martirilor și a sfinților, ca zi de naștere a lor pentru viața de dincolo, după cuvântul lui Solomon că „mai bună este ziua morții decât a nașterii” (Ecclesiast 7, 1). Termenul de 7 ani când se face ultima pomenire anuală a mortului, e număr sfânt, amintind de cele șapte zile ale creației.