Ca regulă, biocombustibilul, în calitate de sursă de încălzire, se folosește preponderent în răsadnițe. Pentru calcularea volumului e necesar de a cunoaște dimensiunile construcției. Se calculează inițial volumul necesar pentru o fereastră, ulterior se înmulțește cu numărul de ferestre din răsadniță (gospodărie).
Pentru calcularea volumului de biocombustibil pentru o fereastră se poate de folosit formula:
V = ((a+b)/2) * n * p unde:
V – volumul de biocombustibil pentru o fereastră (m3);
a – lățimea răsadniței la suprafață (m);
b – lățimea răsadniței la adâncime (m);
n – grosimea stratului de biocombustibil (m);
p - lățimea ferestrei (m).
Exemplu de calcul:
Din imaginile de mai jos identificăm dimensiunile răsadniței. Respectiv:
1) lățimea răsadniței la suprafață (a) – 1,6 m( 160 cm);
2) lățimea răsadniței la adâncime (b) – 1,2 m (120cm);
3) grosimea stratului de biocombustibil (n) – 0,5 m (50 cm);
4) lățimea ferestrei (p) – 1,06 m (1060 mm).
Aplicăm formula:
V = ((a+b)/2) * n * p = ((1,6+1,2)/2) * 0,5 * 1,06 = 0,74 m3 pentru o ferestră.
Pentru determinarea masei în tone e necesar de a cunoaște masa volumetrică a biocombustibilului:
- gunoiul de grajd de cabaline – 0,6 t/m3,
- gunoiul de grajd de bovine- 0,7 t/m3.
Respectiv: 0,74 m3 x 0,6 t = 0,45 tone pentru o ferestră.
Calculează în baza imaginii alăturate cantitatea necesară de gunoi de grajd de bovine pentru încălzirea a 50 de ferestre de răsadnițe. Lățimea ferestrei este de 1,06 m.
Calculează cantitatea necesară de biocombustibil (gunoi de grajd de cabaline) pentru încălzirea a 70 de ferestre de răsadnițe. Dimensiunile răsadniței:
1) lățimea răsadniței la suprafață– 1,5 m;
2) lățimea răsadniței la adâncime – 1,2 m;
3) grosimea stratului de biocombustibil – 0,6 m;
4) lățimea ferestrei – 1,06 m.
Caracterizează folosind literatură suplimentară la temă nivelurile de temperatură pentru plantele legumicole (completează tabelul):