Producerea răsadurilor necesită folosirea amestecurilor de pământuri nutritive pentru semănături şi repicat.
Pământul de ţelină
Pământul de ţelină se obţine prin descompunerea ţelinei înierbate. El se procură din terenurile cu graminee şi leguminoase. Pământul de grădină se obţine din terenurile cultivate cu legume. Acest pământ trebuie în prealabil bine dezinfectat, dat prin ciur şi curăţat de diferite materiale străine.
Pământul de turbă
Pământul de turbă se pregăteşte în orice perioadă a anului şi poate fi gata după 6-12 luni. Se prepară din turba bine descompusă. Pentru a reduce aciditatea se adaugă o cantitate de 3 kilograme var pentru un metru cub de turbă proaspătă. Pe perioada păstrării se recomandă lopătarea lui de 1-2 ori.
Nisipul de râu
Nisipul de râu se foloseşte în mod curent la amestecurile pentru semănături şi repicat. Pentru prinderea plantelor şi grăbirea fructificării, producerea răsadului în ghivece din pământ ars este înlocuită cu o metodă mai economică, aceea a semănatului şi a repicatului în diferite suporturi confecţionate din turbă, plastic, hârtie sau carton.
Substraturile alese trebuie să se caracterizeze printr-o structură bună, care să asigure o porozitate şi o aerare optimă şi să conţină cantităţi suficiente de substanţe nutritive într-o formă uşor asimilabilă de plante. Aceste amestecuri nu trebuie să formeze la suprafaţă o scoarţă, care este foarte dăunătoare mai ales plantelor de castraveţi, ridichi de lună şi andive. Află mai mult ...
Substratul nutritiv conține turbă, pământ și mraniță
Patul nutritiv este compus dintr-o parte pământ de ţelină, două părţi mraniţă cernută şi nisip, sau din turbă 60%, pământ 20% şi mraniţă 20%, care se aşează deasupra patului cald de băligar din răsadniţă. Pământurile nutritive pentru semănat şi repicat trebuie în mod obligatoriu dezinfectate contra bolilor criptogamice înainte de a fi depozitate în locuri speciale. Vezi mai multe despre obținerea mraniței în secvența video alăturată.
Pentru a descoperi diferite rețete de amestecuri nutritive pentru răsaduri analizează informația din acest fișier apoi rezolvă exercițiul de mai jos.
Determină cantitatea de amestec nutritiv (tone) pentru creșterea a 10 mii de fire de răsad în ghiveci, dacă în calitate de substrat se va folosi amestecul alcătuit din pământ de țelină, turbă și mraniță în proporție de 40:30:30, iar ca spațiu se vor folosi ghivecile în formă de triunchi de con cu dimensiunile: diametrul în partea de sus 10 cm, în partea de jos 6 cm, înălțimea 12 cm.