This article sets out to explore the contributions of classical social thinkers to a sociological understanding of love. It builds on the premise that despite its major relevance and consequential importance in shaping both individual lives and the social world, until recently love was a heavily undertheorised topic in the sociological tradition. Moreover, the body of disparate sociological reflections that have been made on the social nature of love has been largely forgotten in the discipline’s intellectual legacy. The article then proceeds in unearthing the classics’ contributions to a sociology of love. It starts with Max Weber’s view that love promises to be a means of sensual salvation in an increasingly rationalised social world based on impersonal formal relationships. Next, it critically examines Pitirim A. Sorokin’s integral theory of love. It then moves to address Talcott Parsons’ view on love as a binding force whose social function is to integrate the conjugal couple of the modern nuclear family in the absence of the external pressures exerted by the kinship network. The article concludes by showing how these conceptualisations of love were all embedded in wider theoretical constructions set up to account for the modernisation process.

Despre dragoste se poate spune că a testat la maximum limitele epistemice ale ştiinţei socio‑umane. Natura sa evazivă i‑a intrigat şi descumpănit deopotrivă pe cercetătorii care, înarmaţi cu metodele ştiinţei, se vedeau frustraţi de inabilitatea acestora de a cuceri dragostea cunoaşterii ştiinţifice. Acestei frustrări epistemice trebuie să‑i fi dat glas Harry Harlow (1958) când afirma că, „în privinţa dragostei, psihologii au eşuat în misiunea lor. Puţinul pe care îl cunoaştem despre dragoste nu depăşeşte simpla observaţie, iar puţinul pe care îl scriem despre ea a fost scris mai bine de poeţi şi romancieri” (p. 673).

Barfa ocupa un loc privilegiat in structura vietii sociale. Oamenii barfesc practic in orice imprejurari si circumstante, pentru a schimba informatii valoroase despre cunoscuti, pentru a-si exprima indignarea morala fata de faptele reprobabile ale apropiatilor sau, pur si simplu, ca delectare conversationala. Totodata, barfirea este pe atat de condamnata de pe pozitiile moralizatoare ale teologiei si filosofiei pe cat este de practicata ca activitate sociala specifica traiului de zi cu zi. In ciuda acestui fapt, subiectul nu a fost abordat cu seriozitate analitica in stiintele sociale. Cartea de fata isi propune sa schimbe acest lucru, evidentiind importanta detinuta de acest act comunicational aparent banal - barfirea aproapelui absent - in cadrul mai larg al relatiilor interpersonale si realitatii sociale. Lucrarea analizeaza barfirea ca practica centrala a vietii cotidiene si arata ca, atunci cand este motivata de intentii pozitive, precum curiozitatea sociala, stradania de a afla adevarul si dorinta de a impartasi informatii, barfa contribuie substantial la configurarea si mentinerea ordinii socio-morale. Fara a ignora fatetele ignobile ale barfei (calomnie, ponegrire, denigrare), cartea pledeaza pentru reconsiderarea barfirii dintr-un pacat al limbii intr-o practica sociala intrinseca traiului in comun.

Cross-culturally, dead are protected from posthumous negative evaluations by the universal “nil nisi bonum” precept that governs the ethics within the community of mourners. In this study, we set out to test the observance of this injunction against posthumous gossiping in the Romanian public deathscape. Obituaries and other posthumous articles (N = 1,148) were collected that covered the deaths of 63 celebrities who passed away between 2013 and 2016. Materials were gathered from the digital archives of three Romanian news sources (a news agency, a “quality” newspaper, and a tabloid), published one week after the moment of death. The findings show that 22% of the articles do contain negative evaluations of the deceased. The percentage rises to 36.4% if we restrict the sample to only those celebrities with a controversial anthumous reputation (19 of 63). These results indicate that celebrities are not spared from critical assessments after they pass away.

Aspru hulită, dar profesată cu pasiune, bârfa noastră cea de toate zilele constituie o delicatesă a vieţii cotidiene, fără de care traiul alături de ceilalţi şi‑ar pierde din savoare. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre celelalte activităţi infamante. Spre deosebire de acestea (fapt care nu o scuteşte însă de unanimitatea oprobriului moral), bârfa este un deliciu prozaic al vieţii zilnice, cea mai ieftină distracţie a omului obişnuit, care, practi‑cată în acord cu o „etică a bârfirii”, prezintă o serie de virtuţi sociale, contribuind aşadar la buna funcţionare a societăţii, inclusiv la reglementarea ordinii ei morale. Voluptate clandestină tranzacţionată între complici, bârfa îndeplineşte (ignorând efectul hedonistic, de „plăcere vinovată” pe care îl creează) o serie de funcţiuni socio‑morale de primă importanţă, precum cea de sudare a relaţiilor sociale sau chiar de control moral exercitat asupra comportamentelor deviante.