Ștufuroiul din Troianul Vitelor; Peștera din vale din Troianul Vitelor - în Muntele Piva din Masivul Vâlcan
10 În partea dinspre nord a localițății Bâlta, când sunt trandafiri înfloriți în curți, sus, pe Muntele Piva (imagini 11, 15) putem găsi încă petice de zăpadă.
11 Muntele Piva (în fundal), văzut de la ieșirea dinspre nord a localității Bâlta. Foto: Ică Giurgiu.
12, 13, 14 La ieşirea dinspre nord a localității Bâlta, pe partea stângă cum avansăm spre Muntele Piva, este o suprafață calcaroasă cu lapiezuri, semiînpădurită. În partea ei superioară ajungem la gura unui aven (am aflat despre el de la niște copii din sat) pe care l-am explorat. Foto: Ică Giurgiu.
15 După ce am câștigat altitudine străbătând kilometri buni pe drumul care pornește din partea de nord a localității Bâlta, însoțind apa Bâltei (vezi hărțile 1-4) spre fosta unitate militară și spre începutul drumului strategic construit în perioada Primului război mondial suntem mai aproape de Muntele Piva (în fundal) și extremitatea lui vestică (Pravăț). Foto: Ică Giurgiu.
20 Scurtă vale, afluent de stânga al Pârâului Scărișoara (vezi harta 3), vizibilă aproape în totalitate de pe drumul forestier care urcă spre amontele Văii Bâlta (harta 3), drum care la poalele Vârfului Pravăț (harta 3), prin fața rămășițelor de construcții care au adăpostit prin 1980 o unitate militară, cotește la dreapta, de-a lungul și spre avalul Pârâului Scărișoara (harta 3, harta 4). Deschiderea largă de peșteră care se vede în imagine este intrarea de cotă inferioară în Peştera din vale din Troianul Vitelor (numărul 8 pe harta 3). Îndreptându-ne către această intrare/ abri, pe versantul din dreapta noastră vom desluși intrarea de cotă inferioară în Ştufuroiul din Troianul Vitelor (numărul 7 pe harta 3). Foto: Ică Giurgiu.
20a Intrarea de cotă inferioară în Peștera din vale din Troianul Vitelor (vezi și imaginea 20). Foto: Ștefan Andreescu (Clubul de Speologie Vulcan Craiova).
20b
Peștera din vale din Troianul Vitelor (harta 11), 2114/32 (https://sites.google.com/site/romanianatura80/home/speologie/catalogul-pesterilor-din-romania-muntii-valcan-vilcan) (numărul 8 pe harta 3)
Coborând de la Ștufuroiul din Troianul Vitelor în valea din vestul său, într-o treaptă de calcar foarte ușor vizibilă, situată perpendicular pe axul văii, observăm marea intrare aval a peșterii (imagini 20a, 20). Puțul de 8 metri (0,8 x 0,4 metri secțiune) se deschide chiar lângă o potecă, puțin umblată. Descoperită în august 1978, cartată la 22 septembrie 1978. 21 metri dezvoltare, -8 metri denivelare.
22a
Ştufuroiul din Troianul Vitelor (harta 22a), 2114/31 (https://sites.google.com/site/romanianatura80/home/speologie/catalogul-pesterilor-din-romania-muntii-valcan-vilcan) (numărul 7 pe harta 3)
Explorare: august 1978, septembrie 1978, martie 1982, iunie 1982. Este situat în Troianul Vitelor, picior de munte care separă doi afluenți de stânga ai Scărișoarei (vezi harta 3), pe malul stâng geografic al unei văi (imaginea 20) care devine activă cu câțiva zeci de metri denivelare mai jos. 1020 metri altitudine, 195 metri dezvoltare, -23 metri denivelare.
Cavitate fosilă, datând din perioada platformei Gornovița III. Intrările - un puț de 11 metri și o alta, la cota -5,7 metri (imagini 21, 22) - se deschid pe un versant care nu prezintă nici o urmă de activitate hidrologică subaeriană. Ele dau acces într-o sală în pantă (harta 10), de 16 x 8 metri. Continuarea se găsește pe deasupra și la baza unei scurgeri stalagmitice masive de pe peretele nordic al sălii, unde două porțiuni care se parcurg târâș permit să pătrundem într-o galerie descendentă, relativ largă și înaltă, decorată cu speleoteme de picurare și prelingere (imagini 23-30).
După atingerea cotei minime (-23 metri), o nouă strâmtoare (cota -20) a fost derocată. Galeria continuă până într-o sală (din nou cota -23 metri) cu peretele nordic format de o scurgere stalagmitică.
Spre o fisură printre blocuri, situată deasupra unei săritori de 6 metri, în tavanul sălii unde s-a atins prima dată cota minimă a golului subteran, s-a urcat în martie 1982 (Ică Giurgiu, Gabriel Miclăuș, Nonu Nădrag) și iunie 1982 (Ică Giurgiu, Manus Vișan, Ștefan Vârlan) cu ajutorul unui catarg de escaladă de 7 metri, utilizând și pitoane cu expansiune; au fost astfel descoperiți încă 15 metri de galerie, dezvoltarea cavității urcând la 195 metri.
21 Ştufuroiul din Troianul Vitelor, intrarea de cotă inferioară. Colegii mei, Ștefan Vârlan (stânga) și Manus Vișan (tura de explorare din 5-6 iunie 1982) țin în brațe o mică parte din volumele cele mai diverse pe care fiecare dintre noi trei le-am adus în rucsaci la rugămintea unui foarte tânăr lucrător forestier în al cărui vagon aveam să fim primiți peste noapte. Venit aici ca să câștige bani (pe atunci putea încasa lunar cam de trei ori mai mult decât un inginer de la oraș), tânărul nu căzuse încă victimă consumului curent de alcool după ziua de muncă și se străduia, în lipsa frecventării liceului, ca să fie cât de cât la curent cu ce mai apărea prin librării sau la chioșcurile de difuzare a presei. Foto: Ică Giurgiu.
22 Aceeași intrare de cotă inferioară în Ştufuroiul din Troianul Vitelor (ca și în imaginea 21), dar de data asta văzută dinspre interiorul cavității. Gabriel Miclăuș (stânga) și Ică Giurgiu sunt în fața intrării (martie 1982). Foto: Nonu Nădrag.
23-29 Ştufuroiul din Troianul Vitelor (explorarea din 5 iunie 1982), cu Ică Giurgiu, Ștefan Vârlan, Manus Vișan. Venisem cu un catarg de escaladă înalt de 7 metri pentru a ajunge în cotloane ale etajului superior al cavității, altfel inaccesibile.
23 Ne pregătim să asamblăm catargul de escaladă (de la stânga, Manus Vișan și Ștefan Vârlan). Podeaua peșterii este acoperită cu crustă de calcit sau cu argilă umedă și lipicioasă. Concrețiuni sunt peste tot, intacte, diverse. Foto: Ică Giurgiu.
24 Sobru, Ștefan Vârlan așteaptă, după ridicare catargului, ca Manus Vișan să urce pe scărița legată de vârful lui iar Ică Giurgiu să facă poze. Foto: Ică Giurgiu.
25 Tot mai sus (Manus Vișan), către tavanul galeriei. Foto: Ică Giurgiu.
26 Chiar dacă Manus Vișan este slab și nu prea înalt, deci are puține kilograme, catargul are multe poziții în care flambează, adică se îndoaie brusc, în direcții uneori imprevizibile, determinate și de locurile în care atinge peretele peșterii. Singura soluție rapidă și eficientă prin care poți anula de obicei un moment de flambaj este ca să urci în continuare, fără să ții seamă de direcția în care vrea să te tragă catargul. Foto: Ică Giurgiu.
27 La baza scurgerilor stalagmitice masive de pe pereți și podea, sunt microgururi: bazinașe create în spatele discontinuităților de relief care apoi și-au întărit marginile prin depunere de carbonat de calciu. Foto: Ică Giurgiu, Ștefan Vârlan.
28 Broboanele de calcit de pe perete, cu diverse nuanțe, se numesc coralite. Foto: Ică Giurgiu.
29 În prezent (informație de la Mircea Vlădulescu), o parte dintre formațiunile mai accesibile au fost afumate de la torțe sau au fost lovite. Ce păcat că vizitatorii nespeologi, o dată intrați în cavitate, nu așteaptă câteva zeci de secunde pentru ca ochii să se obișnuiască cu atmosfera întunecoasă din galerie, putând apoi descoperi acceptabil peisajul chiar și cu surse modeste de iluminat; ce păcat că se scot la exterior nu doar bucăți căzute de formațiuni, care de obicei vor fi repede abandonate (sclipirile pe care le au în peșteră dispar imediat la contactul cu aerul atmosferic, niciodată la fel de plin de apă precum cel din peșteri, umiditatea foarte ridicată din galeriile lor fiind cauza strălucirilor care apar pe formațiunile iluminate). Foto: Ică Giurgiu, Ștefan Vârlan, Manus Vișan.
30 Formele create pe tavan prin picurare și prelingere aproape acoperă profilul simplu, inițial, al galeriei, de săpare prin curgere sub presiune a apei. Foto: Ică Giurgiu, Manus Vișan.
30a Ștufuroiul din Troianul Vitelor, aspect din etajul superior. Foto: Ștefan Andreescu (Clubul de Speologie Vulcan Craiova).
30b Ștufuroiul din Troianul Vitelor, aspect din etajul superior. Foto: Ștefan Andreescu (Clubul de Speologie Vulcan Craiova).
31 Pod peste Șipot (vezi harta 3), imediat în amonte de confluența cu Scărișoara. Clădirile de pe malul stâng geografic al Șipotului îi găzduiau pe forestierii aflați la lucru sau pe cei sosiți pentru replantări. Am fost și noi primiți aici, de fiecare dată când am venit să facem explorări în zonă. Pe paturile metalice, cu plasă de sârmă și saltea ne întindeam sacii de dormit. Ce plăcut era să pleci odihnit dimineața spre explorări în Muntele Piva (vezi harta 3) sau în bazinul superior al Gropului cu Apă (vezi harta 4). Unii forestieri preferau să locuiască în vagoane de tablă, unde câte o sobiță metalică, cu lemne, asigura imediat căldură. Foto: Ică Giurgiu.