Revelion la Colții Pelegii, în Munții Retezat, o relatare prea bogată în evenimente și detalii pentru a fi ignorată

Cabana Gențiana, o știu de când era refugiu și unul dintre noi trebuia să fugă până la cabana Pietrele, după cheie. A trecut prin mai multe stagii de refacere, s-a tot adăugat și adăugat. Acum are panouri solare, grup și centrală. Lemnele vin cu elicopterul... Find situată în parc național nu este voie a se tăia. Așa că acum este ditamai cabana, foarte primitoare. Acoperită din plin cu omăt, părea o căsuță din poveștile copilăriei și Moș Pătru, cabanierul, elful de serviciu! Fost specialist în utilaj mecanic la mina Petrila, Moș Pătru, pensionar acum și-a găsit a doua vocație în meseria de cabanier, pe care o face cu multă dăruire și mult suflet, fiind întotdeauna prezent acolo unde este nevoie de el. S-a bucurat când m-a văzut, suntem vreo 10 în toată cabana. Nu rămân în dormitor, mă cazez singur la etaj. A doua zi e ceață, suflă un vânt de să te ia pe sus și colac peste pupăză a început ninsoarea! Așa că dacă te-ai trezit... culcă-te iar! Asta am și făcut și spre seară ne-am pus la povești.

Dimineață vântul s-a oprit, ceața s-a risipit, iar printre nori se mai arăta și soarele. Vremea promite o tura bună de o zi, așa că mă pregătesc. Salt rucsacul, trec podulețul mult iubit, ajung la Bordul Tomii și înaintez până în peretele Bucurei, care pare a fi un imens zid alb; cu toate că a nins puțin e multă zăpadă viscolită, mare și instabilă. Nu se poate urca în Curmătură prin Șaua de Vară. Zăpada nu e deloc întărită și nu are nici un pic de stabilitate, m-am afundat în ea până aproape de brâu, se poate în orice moment rupe și să o ia la vale. Așa că mâine voi urca pe altă parte, fie prin Șaua de Iarnă sau pe lângă Creasta Vulturilor.

30 decembrie 2017. Dimineața se anunță o zi promițătoare, plec devreme de la cabană, trec podulețul, ajung la Bordul Tomii și urc în Curmătură pe lângă Creasta Vulturilor, pe un jgheab; e foarte înclinat, nu are zăpadă pe el, pe ultima sută de metri e numai gheață și e aproape vertical, pe o înclinare de aproape 70 grade. Pun colțarii și pioletul serios la treabă. În sfârșit ajung pe creastă! Aici e altă viață. Am trecut din patria zăpezii în cea a gheții, totul e bocnă! Colțarii mușcă din zăpada înghețată la greu. Merg spre Bucura 3, cobor în Șaua de Vară și urc Vârful Custura Bucurei. Vremea e minunată, senin oglindă, nu e frig, nu bate vântul. Cobor în Șaua de Iarnă și urc spre Colții Pelegii și Vârful Peleaga. Întâlnesc mai multe grupuri care coboară și un grup care vine după mine pe vârf. Ajung pe Peleaga înainte de apus, cu vreo 40 de minute, ce să-i faci, scurte zilele acestea de iarnă. Soarele apune, îmi spune noapte bună, undeva de peste Munții Godeanu. Îmi pregătesc bivuacul, înnoptez tocmai pe platforma de pe vârf, locul e gata bătătorit... Nu prea am de lucru la pregătirea bivuacului! E lună plină. În depărtare se zărește frumos Parângul, am prins și momentul când s-a aprins nocturna de pe Straja, în Munții Vâlcan. În vale se zăresc luminile localităților din Țara Hațegului și Valea Jiului, adevărate constelații terestre. Nu bate vântul deloc, acalmie totală. În cele din urmă adorm, am o noapte lungă în față, noapte de iarnă, soarele răsare abia la 8 dimineața, mai bine de 13 ore de somn... Se satură și un elefant de atâta somn! Îmi amintesc, ultima dată am înnoptat pe Peleaga în iunie și răsăritul a început pe la 4,30 și s-a întunecat după 22, ce noapte scurtă am avut atunci, imediat am fost în bocanci și cu trepiedul în față. Și acum parcă nu mai trecea!

31 decembrie 2017. Ultima zi a anului. Răsăritul a fost superb, cu mult peste ce am a

șteptat. Soarele a apărut exact în dreptul Vârfului Custura Păpușii și a îmbrăcat întreg vârful într-o aură galbenă care se transmitea difuz printr-o pâclă subțire de ceață. Părea ceva mistic. M-a absorbit tot privind și nu am băgat de seamă cum vârfurile din jur au fost acoperite de ceață! Am strâns calabalâcul și până să încep să cobor totul a fost învăluit într-o ceață apoasă care făcea echipă de invidiat cu zăpada iar vântul a început să bată puternic, în rafale. Nu vedeam mai departe de câțiva pași și urmele de la urcare au fost spulberate rapid. Ce e de făcut? Nu am reușit să cobor mai jos de Colții Pelegii. Dacă cobor risc să nu nimeresc Șaua de Iarnă în condițiile astea. Caut un loc bun și sub o stâncă sap un adăpost în zăpadă. Muncesc de zor, în cele din urmă termin, pun la intrare rucsacul. Pun primusul, pregătesc ceaiul, mănânc. Vântul pare a se înteți, ceața la fel, în cele din urmă mă bag în sacul de dormit. Azi, nici o șansă! După masă adorm. Mă trezesc noaptea, mă uit la ceas, 12 fără un sfert, Revelionul! Scot sticla de șampanie direct din frapiera naturală de zăpadă, o deschid, LA MULȚI ANI 2018!

Privesc afară, sunt învăluit de o ceață galbenă. Cum e lună plină, lumina se reflectă prin ceață! Vâtul bate mult mai slab. Mă culc iar. Mă trezește o liniște stranie, mă uit la ceas, ora 4. Ce-i cu liniștea asta? Dau rucsacul la o parte și ies din adăpost. Nu-mi vine să cred, ceața s-a risipit ca prin farmec și vântul nu mai bate! EXCELENT!

1 ianuarie 2018. Prima dimineață din an. Vârful Peleaga îmi estompează răsăritul așa că nu pot vedea apariția soarelui, în rest e OK. Sunt sub Colții Pelegii, îmi pun primusul pentru ceai și pregătesc micul dejun, mai am și șampanie! În cele din urmă strâng calabalâcul, pun colțarii și cobor spre Șaua de Iarnă. Nu mă grăbesc deloc, zăpada e înghețată bocnă! Când sunt aproape în Căldarea Pietrele întâlnesc primele grupuri care urcă de la Gențiana, au întârziat și ei. Ce să-i faci, Revelionul!

Ce vreme am avut, o zi așa, o zi așa! Și zăpada a fost foarte capricioasă pentru acest sfârșit de an. Aflu că în Șaua de Iarnă a Retezatului s-a produs o avalanșă, înainte ca un grup să se pregătească să urce, bine că nu a prins pe nimeni.