Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului, 50 metri denivelare, din Munţii Şureanu, o provocare pentru exploratori

Acest gol subteran este situat la mică distanţă spre nord-est (vezi harta 3) de fostul record naţional de adâncime, Avenul de la Dosul Lăcşorului (descrierea lui este la), în zona unde se mai află alte două mici avene (deocamdată...). Merită ca explorările să fie continuate în Avenele 2, 3 şi 4 de Dosul Lăcşorului (şi, de ce nu, în perimetrul vecin lor).

Din istoricul explorărilor

21-22 aprilie 1984 (imaginile 8, 9). Ică Giurgiu, Cristian Trifu. Descoperim intrarea în Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului. Am efectuat o drumuire de la gura acestuia până la intrarea în Avenul de la Dosul Lăcşorului. În ziua următoare am venit cu scăriţe şi am ajuns până la cota -28,85 metri, cartând (vezi imaginile 4-6). Acolo este o strâmtoare unde trebuie derocat pentru a trece mai departe. Cavitatea este foarte noroioasă; „aceeaşi” argilă roşie, umedă, lipicioasă, cu mici nuclee stâncoase şi tăioase în compoziţia ei din Avenul de la Dosul Lăcşorului. Avenul este un fost tub de curgere iniţială sub presiune, apoi adâncit prin curgere cu nivel liber. Înspre amonte (vezi imaginile 4 şi 6) ne-am oprit la baza unei săritori de 8 metri.

1 mai 1984 (imaginea 12). Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Nicu Gligan (Clubul de Speologie Politehnica Cluj-Napoca), Viorel Stoicoiu (Lupeni). S-a continuat explorarea în amonte în Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului. Urcarea unei săritori de 8 metri (escaladă semiartificială, cu trepte de argilă) (vezi imaginile 4, 5, 6) şi a altor pasaje verticale a suit cota pozitivă a avenului la +18,5 metri iar denivelarea totală la 47 metri.  

16-17 iunie 1984 (imagini 13a, 13b). Derocare.

30 iunie - 1 iulie 1984 (imaginea 14). Ică Giurgiu, Costel Roman. Două reprize de derocat la cota minimă a avenului, 16 ore în subteran. 90-95% din porţiunea care trebuia spartă a fost îndepărtată; s-a ajuns la un nucleu foarte dur, o concreţiune veche. Cineva foarte subţire şi scund ar fi putut trece; se mai văd 5-6 metri de galerie care coboară 3 metri denivelare.

21-22 iulie 1984 (imaginea 15). Ică Giurgiu, Costel Roman, Gigi Chiriloi. După 2 ore de derocaj la cota minimă, Costel a reuşit să treacă de pasajul unde spărgeam, avansând pe o galerie de 5 metri lungime, câştigând 3 metri denivelare (imaginea 7, schiţa desenată de el). Acolo este un nou pasaj impenetrabil deocamdată, iar dincolo de acesta o sală/ galerie mare (apreciere după ecou). Întoarcerea a fost dificilă, poziţia corpului în urcare dezavantajând înaintarea. Denivelarea avenului urcă la 50,35 (+18,5; -31,85) metri.

1-2 ianuarie 1985 (imagini 16, 17). Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Petre Puiu, Mihaela Manciu (Cubul de Speologie din Hunedoara). Cu baros de 3 kilograme şi şpiţ s-a derocat cu spor la cota -29 metri, în jurul nucleului dur care restricţionează încă accesul în sala de la cota -33.

6 ianuarie 1985 (imagini 18, 19). Mircea Vlădulescu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), speologi din Hunedoara. Decolmatări.

26-27 ianuarie 1985 (imagini 20, 21). Ică Giurgiu, Costel Roman (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Petre Puiu (Cubul de Speologie din Hunedoara). Decolmatare în zona cotei minime.  

15-16 noiembrie 1986 (imagini 22, 23). Mircea Vlădulescu, Veronica Oprea (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti). O escaladă artificială. 

3 ianuarie 1987 (imagini 24, 25). Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu. Decolmatare în zona cotei minime.  

25 mai 2014. Mircea Vlădulescu, Ică Giurgiu, Christian Megulete, Cristina Lina, Cosmin Bicu. Derocare la cota -28,85, unde nucleul dur, concreţionat, continuă să opună o teribilă rezistenţă.


Descrierea avenului

Accesul se face din galeria de prospecţiune minieră, urcând o săritoare de 2,3 metri (imaginile 4, 4a, 5, 6) (imaginea 27). O scurtă galerie (destul de joasă, incomodă, cu urme de steril aruncat la explozia care a făcut joncţiunea cu golul subteran natural) ne scoate pe sub câţiva bolovani uriaşi (imaginea 28) în lunga şi înalta fisură pe care s-a dezvoltat avenul. Spre aval, lumina exploratorului descoperă elemente de morfologie şi secţiuni transversale de galerie care dau speranţe pentru o continuare promiţătoare.

Am ajuns deasupra unei săritori de 5,1 metri; în peretele stâng al galeriei am fixat un piton cu expansiune, pentru amararea scăriţei pe care coborâm (imaginea 29). Între punctele de cartare 11 şi 10 (vezi harta 4, 4a), funcţie de cum alunecăm pe stratul de argilă udă (imaginile 30, 31), s-ar putea să fie nevoie să amarăm de un bolovan o cordelină de care să ne ajutăm, mai ales la întoarcere. Profilul transversal al galerie, în formă de pară, are un canion impemetrabil în podea; pe aici a curs apă multă care a rotunjit şi excavat partea inferioară a pereţilor, iar apoi lichidul a continuat să sape în jos, cu debit mai mic (seamănă foarte mult acest loc cu secţiunile de galerie din Avenul de la Dosul Lăcşorului aflate pe la cotele minus 180 - minus 200 metri de pe Galeria lui Aladin; vezi descrierea de la).

Sosim la o zonă concreţionată, umedă, unde înălţimea galeriei este de 8 metri (imaginile 31, 32). La prima explorare am prins scăriţa mai sus de ea. Aval de concreţiuni (imagini 33, 34) urmează un puţ (ud) de 6,5 metri (în peretele stâng al acestuia sunt acum fixate pitoane cu expansiune pentru amararea scăriţei).

Mai jos de puţ, pe peretele stâng este un piton; o cordelină prinsă de acesta ne-ar ajuta mult ca să depăşim mai repede o zonă oarecum incomodă. O săritoare de 3 metri ne permite accesul în galeria care coboară la cota -28,85 metri. Pe podeaua galeriei, pârâiaşul subteran face băltoace pe stratul gros de argilă (mai gros decât l-am găsit noi la prima explorare, pentru că sedinţele lungi ale derocărilor şi decolmatărilor noastre au adăugat multă rocă şi argilă). Am sperat că poate decolmatarea de mai sus de cele două săritori de 3 metri ascendente ne va permite să trecem mai departe, dar nu am reuşit mai mult decât se vede desenat pe hartă.

La -28,85 metri am derocat din greu la strâmtoarea care a permis până acum doar trecerea unui singur speolog (imaginea 35). Mai este aici de lucru şi trebuie neapărat să fie lărgit acest pasaj ca să se poată trece prin el comod, atât la coborârea cât şi la urcarea lui, pentru că în săliţa de deasupra cotei -31,85 trebuie să aibă loc de manevră măcar doi speologi care să întreprindă derocarea pasajului care ar permite accesul în ceea ce pare a fi, mai departe, un spaţiu important.

Să descriem şi partea amonte a avenului. De pe bolovanii uriaşi din imaginea 28 ajungem repede la poalele unei săritori de 8,1 metri care a fost urcată prin escaladă parţial artificială. Locul este detaliat şi în profilul din partea stângă jos a hărţii 4, 4a. Se pare că nu sunt şanse prea uşoare pentru a avansa şi mai mult spre o cotă pozitivă a avenului.

1    Dealul Fruntea Mare, vedere de pe şoseaua Haţeg - Petroşani, din dreptul localităţii Ponor. Cum privim imaginea, Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului se află la stânga faţă de Avenul Dosul Lăcşorului, la mică distanţă. Foto: Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti), Mircea Vlădulescu.

2    Dealul Fruntea Mare, diverse detalii ale reliefului (vezi harta 5, extras de la). Cum privim imaginea, Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului se află la stânga faţă de Avenul Dosul Lăcşorului, la mică distanţă. Foto: Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu.

3   Cartare de suprafaţă în zona Peştera Gaura Frânţoanei - Peştera Şura Mare - Avenul de la Dosul Lăcşorului (extras de la). Autorii cartării: Ică Giurgiu, Costel Roman, Eva Roman, Mircea Vlădulescu, Gabriel Miclăuş. În punctul 14 este intrarea în Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului.

      4   această hartă este în format mai mare în fişierul ataşat în baza acestei pagini

                                 5

                        6

                                                                          7

                                                         8

                                                     9

                                                       10

                                           11

                                             12

                                                       13

                                                13a

                                                           13b

                                              14

                                                   15

                                               16

                                             17

                                                18

                                              19

                                                20

                                               21

                                                 22

                                            23

                                                    24

                                               25

26   21-22 iulie 1984. Tabăra noastră, imediat mai jos de intrarea în Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului; de la stânga: Gigi Chiriloi, Eva Roman, Costel Roman. Foto: Ică Giurgiu.

27   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului: cum privim către intrarea în galeria de prospecţiune, accesul în aven se face peste structura de lemn din imagine, pe stânga ei, pe sub tavan. Foto: Ică Giurgiu, Costel Roman. 

28   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului, deasupra săritorii de 5,1 metri aflată în apropierea intrării. Foto: Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi.

 29   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului, coborârea săritorii de 5,1 metri aflată în apropierea intrării. Foto: Ică Giurgiu, Gigi Chiriloi.  

                                                                              30

30, 31   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului, zona concreţionată din amonte de puţul de 6,5 metri. Foto: Ică Giurgiu, Costel Roman, Gigi Chiriloi, Cristina Lina, Cosmin Bicu. 

32   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului. Coborâm pe partea inferioară a zonei concreţionate spre buza puţului de 6,5 metri. Foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina, Cosmin Bicu. 

  33, 34   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului. Puţul de 6,5 metri. Foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina, Mircea Vlădulescu, Christian Megulete. 

34

35   Avenul 4 de la Dosul Lăcşorului, cota -28,85 metri. Costel Roman sparge cu barosul marginile pasajului descendent pe care, deocamdată, numai el l-a coborât. Foto: Ică Giurgiu.