Canion de alunecare la Visuia, în Câmpia Transilvaniei

Vasile Bouaru (Rădăuţi) 

Visuia este un mic sat din inima Ardealului, aflat în partea de sud-vest a judeţului Bistriţa-Năsăud. De-a lungul istoriei, la diversele împărţiri teritoriale, a fost şi sat de graniţă.

Dacă pornim dinspre oraşul Bistriţa putem ajunge în acest sat pe mai multe căi. Rutier, dacă urmăm E58 până la intersecţia spre Reghin apoi mergem pe drumul 15A înspre Reghin până la ieşirea din satul Herina unde intersectăm drumul 172E pe care ne îndreptăm până la ieşirea din satul Lechinţa. De aici pornim pe drumul 151 până în satul Sânmihaiu de Câmpie de unde ne abatem pe porţiunea finală, pe drumul 162 ce ne conduce prin satul Miceştii de Câmpie spre satul Visuia. În total, din Bistriţa până la Visuia sunt 51 km.

Avem posibilitatea să ajungem şi pe calea ferată, pornind din oraşul Bistriţa dar până în satul Miceştii de Câmpie de unde ajungem din nou la drumul 162, puţin circulat, ce ne conduce în câţiva kilometri la Visuia.

Am pornit la început de septembrie 2016 din satul Miceştii de Câmpie spre Visuia pentru a cerceta o alunecare de teren care a generat un canion. Deşi sunt multe localităţi pe aici al căror nume se termină cu „de câmpie” zona este una deluroasă. Aşa că la ieşirea din satul Miceştii de Câmpie urcăm un deal destul de mare iar din vârful său privim spre înapoi (foto 1). Dealuri pitoreşti cu satele răspândite printre ele.

Pe partea cealaltă a văii din dreapta noastră în sensul de mers se văd câteva alunecări de teren de tip glimee (dâlme, văluriri de teren) (foto 4). În 400 de metri după ce am părăsit drumul betonat ce coboară spre Visuia, drumeagul se abate brusc spre stânga şi ne conduce la o interesantă alunecare de teren. Deja spre stânga noastră, către pădurea pe lângă care am mers, zărim un mic abrupt, partea de început a alunecării (foto 5). Spre dreapta, către vale, zărim porţiuni imense de argilă desprinse şi care parcă stau să cadă (foto 6).

Porţiunea de abrupt este determinată de imensa alunecare de teren care a avut loc aici (foto 10). Stratele argiloase stau destul de precar (foto 11). Este contraindicat de mers pe aici pe vreme umedă. Chiar şi în momentul când am parcurs acest canion, pe vreme secetoasă, când impresia generală era de uscat, tot auzeam bucăţi mici de argilă care se despindeau şi alunecau spre vale.

Ajungem într-o altă zonă interesantă. Par să fie pietre pe care s-a uscat noroi de culoare gri, culoare care nu predomină în aceste locuri (foto 26). Privind în sus de aici, partea de abrupt este foarte înaltă (foto 27). Pietre cu forme interesante întâlnim din ce în ce mai des (foto 28).