Urcare pe Valea Poienii, pe la Avenul Groapa de Aur, Munţii Postăvaru
Dan Nedelea (Bucureşti)
Accesul în Poiana Braşov, practic în totalitate cu mijloace auto, a pus în umbră potecile pe care se poate urca acolo. Destui braşoveni mai folosesc, cu oarecare nostalgie, Drumul Vechi, plecând de la Pietrele lui Solomon. Drumeţii ajunşi în Poiana Braşov sunt atraşi, în special, de ascensiunea pe Postăvaru. Coborârea pantelor spre Râşnov, Cristian sau Braşov este aproape uitată. Nu-i aşa că sună ca o „noutate” informaţia că din Poiana Braşov pleacă o vale, numită chiar Valea Poienii, pe care ne putem îndrepta spre sud-vest, către Cheile Râşnovului? Poate chiar orientarea ei, diametral opusă (faţă de staţiune) decât drumul de acces din Braşov, să o fi ascuns atât de bine. Hai să o cunoaştem!
Valea Poienii oferă pe 300 metri diferenţă de nivel, pe nici 400 metri de urcuş cumulat, în aproximativ trei ore de mers, un acces uşor şi variat din şoseaua Râşnov - Pârâul Rece în Poiana Braşov, de aceea o vom descrie în urcare. Călăuză ne va fi marcajul bandă albastră. Plecăm de la cabana Cheia, aflată la 5 km de Râşnov, pe şoseaua forestieră care se desprinde din asfalt, orientându-se spre spintecătura Cheilor Râşnovului. La intervale scurte vom avea câte o ramificaţie: întâi lăsăm drumul desprins spre dreapta să se ducă prin Cheile Râşnovului, purtând marcaje spre Timişul de Sus sau Trei Brazi; apoi, după aproximativ 1 km, şoseaua forestieră care pleacă fără marcaj, la stânga, spre Valea Neagră (la capătul ei putem urca prin pădure, la inspiraţie, spre stâncăriile de gresie de la Bisericuţa Păgânilor).
Încă un kilometru mai sus de a doua ramificaţie marcajul punct roşu se rupe, la dreapta, pentru a urca susţinut spre gura Avenului Groapa de Aur, după ce, pe parcurs, căţărându-se pe colţi de calcar, ne-a oferit o splendidă privelişte aeriană spre pereţii Porţilor de Piatră ale Postăvarului. Noi vom intra imediat într-o primă strânsoare a văii, Cheişoara. Într-o zi luminoasă ne va impresiona albul stâncii în care apa a săpat acest scurt culoar, ca un tunel de fugă. La sfârşitul pasajului o potecă urcă, la stânga (versantul drept al văii), însoţită de un marcaj triunghi albastru, care pare proaspăt refăcut, spre drumul de culme Bisericuţa Păgânilor - Poiana Cristianului.
Peste câteva sute de metri ajungem în Poiana Cerbului, loc în care şoseaua forestieră se roteşte în unghi drept spre dreapta (est). Este un frumos loc de popas, chiar de cort. Tot aici coboară, din stânga (vest), din culmea pomenită câteva rânduri mai sus, un drum de tractor, însoţit - pe copacii mari care au rămas netăiaţi - de marcajul punct albastru. De pe acest drum avem perspectiva Muchiei crenelate a Cheii şi a întregii diferenţe de nivel până la ea. Marcajul punct albastru urmează, spre est, drumul forestier al cărui capăt e aproape, după care urcă spre Poiana Braşov, fiind o variantă de ocolire a porţiunii care urmează în descrierea noastră.
Din Poiana Cerbului continuăm pe direcţia pe care am venit (spre nord), aproape de apă. Intrăm în pădure, întâlnind lateral câteva izvoare, singurele surse de apă potabilă. Drumul se transformă în potecă, inspirând un fior de solitudine. Urmând valea ajungem într-un loc mai plat, de unde marcajul ne conduce rotund, spre dreapta, într-o poiană. Înaintea poienii există o potecă bună, care continuă înainte şi spre stânga, dar care, pe valea pe care înaintează, va fi curând sufocată de vegetaţie tânără.
Din poiană urmează o schimbare surprinzătoare a peisajului, un sector destul de lung de vale cu aspect de cheie, prins între pereţi abrupţi, înalţi. Chiar dacă versanţii sunt mai mult împăduriţi, contrastând cu albia pietroasă, imediat în spatele perdelei verzi albesc lapiezurile. Înaintăm trecând des de pe un mal pe altul, sau pe râu, din piatră în piatră. Dacă la intrarea în chei debitul apei e scăzut, pentru că zona calcaroasă favorizează infiltrarea, mai sus volumul ei e mai important, formând mici cascade. Unul din momentele cele mai frumoase prin aceste locuri poate fi în iulie, în primele ore ale după-amiezei, când soarele răzbate până la apă, accentuând sclipiri şi umbre, însufleţind clopoţei agăţaţi de pereţi de stâncă. Spre sfârşitul parcursului îngustarea e accentuată (locul numit Râpa Dracului), marcajul ocoleşte urcând câteva zeci de metri pe versantul stâng (dreapta, în sensul nostru de mers), pentru a reveni rapid la râu şi a-l traversa. Ieşirea vine brusc, totul se calmează, rămânem pe o potecă orizontală între codrii de brad.
Cheiţele pot pune probleme de parcurgere la un debit mai mare al apei. Şi, din păcate, încă un aspect neplăcut: Valea Poienii drenează grosul resturilor aruncate, cu atâta indiferenţă, de vizitatorii Poienii Braşov. Mizeria generată de „turişti”, dar şi de „gospodarii” staţiunii, transformă Râpa Dracului în canalul care o colectează.
În câteva minute de la ieşirea din chei ne găsim la o confluenţă: din faţă vine Valea Sticlăriei, cu marcaj cruce galbenă. Pe ea înainte, spre nord, ajungem imediat la şoseaua asfaltată Râşnov - Poiana Braşov. Noi continuăm spre dreapta, est, pe un drum lat şi neted, care câştigă altitudine pe nesimţite. Apropierea destinaţiei ne e anunţată de porţiunea inferioară a Pârtiei Lupului, pe care o traversăm. Urcând în versantul stâng al văii mai schimbăm o dată direcţia în unghi drept, spre stânga (nord), vizând construcţiile din Poiană. (articol redactat în anul 2002)
vezi și
Peşteri pe Valea Cheia, în Cheile Râşnovului/ Râşnoavei