Peştera 1 de la Piscu Negru, Munţii Făgăraș / Făgăraşului, un strop mai departe

1

La Piscu Negru, pe la 1200 metri altitudine pe drumul transfăgărășan, de-o parte si alta a soselei asfaltate se inalta o mica asezare, formata in special din cladiri destinate turismului. De aici vedem, spre dreapta, cota 2000 de pe transfagarasan (imaginea 1), acolo unde se inalta si cladirea in care are sediu salvamontul.

In prim planul din stanga imaginii 1 functiona pana in 1989 o puternica prospectiune miniera (imaginea 2), galeria prin care circula trenul aflandu-se chiar sub inaltul Varf Podeanu (vezi harta si ghidul Fagarasului la).

In aceasta mina, frontul de lucru a debusat la un moment dat, la 1195 metri altitudine, intr-o galerie cu cascade (imaginea 3), apartinand Pesterii 1. Cum apa ingreuneaza mult munca in subteran, minerii au ocolit spre stanga buclucul, dar, in curand, au dat de o alta cavitate (tot la 1195 metri). Au facut si la mai la stanga galeria si au scapat de navala apelor suplimentare (nu ca nu ar fi intalnit altele mai departe, dar care nu veneau din galerii accesibile omului). Clubul de Speologie „Emil Racovita” Bucuresti, aflat la prospectiunui in masiv, a explorat Pestera 1 si apoi inca alte 4 pesteri in aceasta lucrare miniera (intreaga poveste a explorarilor si descrierea pe larg a pesterilor le gasim la).

2

https://sites.google.com/site/romanianatura53/clubul-de-speologie-emil-racovita-bucuresti

3

                                                               4

Pe 20 septembrie 2014 am ajuns iar la galeria miniera (imaginea 4, Mircea Vladulescu), de data asta imbracati si cu costume de neopren (Mircea Vladulescu, Ica Giurgiu, Christian Megulete). Dupa intrarea de mult prabusita a minei (imaginea 4) urmeaza o portiune unde inca armaturile rezista (imaginea 5). Apoi galeria evolueaza in sisturi, nefiind armata (imaginea 6). Si trece apoi in calcare (imaginile 7, 8), acolo unde armaturile au cedat.

5

                                                             6

                                                              7

8

Iata-ne in fine la intrarea in Pestera 1 de la Piscu Negru (imaginile 9, 10; in imagini, Mircea Vladulescu si Christian Megulete). Scopul acestei explorari era ca in galeria din stanga intrarii in pestera (vezi harta 11), sub sirul de cascade care ajunge aici (imaginile 12, 13; in ele, Dan Gradinaru si Mircea Vladulescu) sa incercam sa urmam firul apei. Dupa 5 ore de lucru la decolmatare (pietris, nisip, argila) am reusit sa avansam pe 15 metri lungime si -2 metri denivelare, taras prin apa (harta 11a). Undeva spre stanga fata de acest terminus se afla o galerie (sau doar un cot dintr-o galerie?) pe care nu am mai reusit sa ajungem.

https://sites.google.com/site/romanianatura53/clubul-de-speologie-emil-racovita-bucuresti

                                                               9

10

https://sites.google.com/site/romanianatura53/clubul-de-speologie-emil-racovita-bucuresti

  harta 11

https://sites.google.com/site/romanianatura53/clubul-de-speologie-emil-racovita-bucuresti

                                        11a

https://sites.google.com/site/romanianatura53/clubul-de-speologie-emil-racovita-bucuresti

12

(Informatii despre Pesterile de la Piscu Negru au fost preluate, fara citarea autorilor, de hotii de la Asociatia impreuna pentru tine, care denigreaza Romania, mintind, nu o data, si folosind pentru minciunile lor fonduri europene (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura48/carpatii-meridionali/fagarasului/asociatia-impreuna-pentru-tine-denigreaza-romania)).

 

text: Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)