Straniu, în Munţii Făgăraș / Făgăraşului/ peșteră fantomă pe Valea Capra
Relatarea care urmeaza o puteti crede sau nu. Nu stiu daca eu as accepta in totalitate o asemenea povestire, spusa de cineva. De la data intamplarii au trecut 25 de ani dar ce am vazut nu inceteaza sa ma framante, pentru ca nu gasesc o explicatie cat de cat satisfacatoare asupra cauzei.
Era o zi senina de septembrie. Ne aflam pe transfagarasan. Venisem aici de cu seara (dupa trecerea obstacolelor de pe atunci, adica gasirea unei masini care sa aiba voie sa circule la sfarsit de saptamana si procurarea benzinei necesare). Dupa ce am sosit la Piscu Negru si ne-am cazat, familia care avusese bunavointa sa ne ajute cu autoturismul a ramas la cabana iar eu si colegul de nadejde in cercetarea Pesterilor de la Piscu Negru, Gabriel Silvasanu, ne-am aventurat inca o data in galeriile unde aveam de cartat si explorat. Spre dimineata am revenit la cabana, uzi, murdari si „rupti”, ca mai de obicei. Dupa cateva ore de somn am iesit la aerul proaspat, care ne-a trezit de-a binelea. Urma sa plecam toti patru, cu masina, la Bâlea, unde sotii cu care eram aici nu mai fusesera.
La mica distanta mai sus de cabana Piscu Negru, acolo unde drumul se pregateste sa treaca de pe malul stang pe cel drept geografic al Vaii Capra, urcand puternic spre cabana Pârâul Capra (vezi extrasul de harta alaturat; vezi toata harta masivului la), am cerut brusc, insistent, agitat, sa ne oprim. Fusesem pe aici de multe ori, ziua si noaptea, stiam locurile mereu la fel. Vazusem insa acum, pe versantul in mare panta care suie catre inaltimile Varfului Mesteacanu, la vreo 50-60 de metri altitudine relativa fata de cursul apei, o deschidere uriasa de pestera, cam de vreo 15 metri latime si vreo 10 metri inaltime, care se ducea catre afundurile muntelui cu aceleasi dimensiuni ca la debut. Sub portal erau risipite cateva segmente de trunchiuri de brad, uscate, rupte. Lumina batea astfel incat nu se observa vreun obstacol pe calea catre strafunduri...
Contrariat, i-am intrebat, precaut, pe insotitorii nostri, aflati prima data pe aici, ce vad in directia pe care le-o aratam. Cu aproximativ aceleasi cuvinte pe care le-am folosit mai sus, au facut aceeasi descriere. Gabriel Silvasanu, mirat de asemenea, a confirmat si el. Acum aveam in picioare incaltari bune pentru asfalt, cu talpa subtire si dreapta; nu m-ar fi ajutat la trecerea apei vijelioase si nici la urcarea pantei cu conifere plantate.
Am mers la Balea, ne-am plimbat pe langa lac si am revenit apoi catre Valea Capra. Noua deschidere de pestera ne pusese pe jar. Am fi despachetat la repezeala cismele ude si hainele de pestera dar prietenii nostri voiau sa mergem pe lumina catre casa si nu prea mai aveam cum sa abuzam de amabilitatea lor dupa tot ce facusera insotindu-ne pe aici.
Cum, necum, straduindu-ne din greu, aproape incredibil, peste doua saptamani am facut rost de benzina si o alta masina. Am ajuns tot seara la Piscu Negru, dar pe intuneric, pentru ca ziua mai scazuse putin si pe drum am avut niste pene. A doua zi de dimineata am infulecat netihnit si am pornit masina spre amontele Vaii Capra, catre poalele pantei cu bradui care ducea spre pestera. Dar, cu putin inainte sa oprim acolo, vazusem deja ca explorarea asteptata esuase. Panta era la fel ca altadata, cum o stiusem, deci nu ca la precedenta vizita, fara nici urma de intrare de pestera!...
Am mai trecut inca de multe ori prin acel loc, in ani diferiti, asteptand intrigat sa revad panta cu pricina, dar peisajul de mult stiut a ramas acelasi. Doar brazii creșteau năvalnic.
Castelul din Carpați (Editura Ion Creangă, București, 1991), de Jules Verne, începe astfel: „Povestirea aceasta nu e fantastică.... Dat fiind că e neverosimilă, trebuie să o socotim și neadevărată? Ar fi o greșeală. Aparținem unei vremi când totul se întâmplă, mai că avem dreptul să spunem: când totul s-a întâmplat. Dacă nu-i de crezut azi, povestirea noastră poate fi verosimilă mâine, grație resurselor științifice care constituie zestrea viitorului, iar atunci nu-i va da nimănui prin minte s-o treacă în rândul legendelor.”
1 Anul 2022. Locul unde am văzut deschiderea de peșteră din relatarea de mai sus se află pe malul stâng geografic al Pârâului Capra. Aici suntem cu câteva zeci de metri mai sus de Hanul Ursului, la baza pantei care aproape nu se mai distinge din cauza brazilor care au crescut nestânjeniți. Dincolo de construcția părăsită din imagine se poate urca pe panta care duce la peștera fantomă.
1a Anul 2023. A fost în ianuarie o mare avalanșă, zona cabanei Pârâul Capra a fost măturată de pădure. Suflul marii prăbușiri de zăpadă a ajuns până la construcția din imaginile 1 și 1a.
2 Anul 2022. Altitudinal deasupra imaginii 1, imediat mai sus de locul acum bine împădurit unde se află peștera fantomă.
3 Anul 2023. După marea avalanșă de la începutul lui ianuarie a căzut și pădurea de pe panta unde apăruse peștera... (vezi harta locului la)